Nullity of cassation appeal for failure to frame legal errors distinct from factual re-evaluation of delictual liability

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 02.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta G. S.A. şi cu intervenienta H. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 300.000 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamanta A., în calitate de soţie;

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamantul B., în calitate de fiu;

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamantul C., în calitate de tată;

- 200.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamanta D., în calitate de mamă;

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamanta E., în calitate de fiică;

- 300.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii) reprezentând prejudiciul moral suferit de către reclamantul F., în calitate de fiu; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 194, art. 256, art. 309, art. 328, art. 430, art. 431 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357 şi urm., art. 1381, art. 1385 şi urm. din C. civ., Legea nr. 136/1995, Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Prin încheierea din 6 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Ilfov a dispus în baza art. 413 alin. (2) C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal cu nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.

La data de 17.10.2019, reclamanţii au depus cerere de repunere a cauzei pe rol în temeiul art. 415 C. proc. civ., având în vedere că urmărirea penală durează de aproximativ 4 ani, cu mult peste termenul prevăzut de art. 413 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care au apreciat că suspendarea cauzei nu îşi mai poate atinge finalitatea.

Prin încheierea din data de 20 decembrie 2019, Tribunalul Ilfov a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată şi a menţinut suspendarea judecăţii.

La data de 28.12.2020, reclamanţii au depus cerere de repunere a cauzei pe rol având în vedere că dosarul penal nr. x/2019, aflat pe rolul Judecătoriei Darabani, a fost soluţionat prin sentinţa penală nr. 117/12.10.2020, rămasă definitivă prin neapelare.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 15.03.2021.

La data de 14.04.2021, intervenienta H. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive având în vedere soluţia de condamnare a inculpatului I. nr. x/12.10.2020 pronunţată de Judecătoria Darabani.

Totodată, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Ilfov apreciind că Tribunalul Botoşani este instanţa competentă în soluţionarea cauzei.

La termenul din 17 mai 2021, instanţa a respins, ca tardivă, excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intervenientă şi, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de aceeaşi parte.

Totodată, a constatat cercetarea procesului încheiată, a rămas în pronunţare asupra cererii de chemare în judecată şi a amânat pronunţarea, succesiv, la data de 7 iunie 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1920 din 7 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Ilfov a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. şi cu intervenienta H., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii atacate şi obligarea pârâtei la plata sumelor menţionate în cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 673A din 29 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii F., A., E., C., B. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1920 din data de 7 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii, prin avocat, au formulat recurs, prin care au solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, după o prezentare a obiectului cererii deduse judecăţii şi a situaţiei de fapt, recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel nu ţine cont de situaţia de fapt şi reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material, creând o situaţie inechitabilă pentru recurenţi.

În concret, au arătat că instanţa de apel a făcut trimitere la dispoziţiile art. 28 C. proc. pen., motivând, astfel, lipsa faptei ilicite săvârşite de către intervenientul forţat prin raportare la rechizitoriul întocmit de către organele de urmărire penală, reluând în mare parte motivarea oferită de acestea.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, prevăzută în dispoziţiile legale anterior menţionate, recurenţii afirmă că aceasta nu are acelaşi înţeles juridic cu fapta penală (fapta prevăzută într-o normă penală).

În acest sens, susţin că, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, este necesară încălcarea unor norme legale imperative, a unor norme de conduită morală, aşa cum prevăd dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aspecte de care instanţa de apel nu a ţinut cont, la momentul soluţionării cauzei.

Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că, în urma producerii accidentului rutier din data de 23.12.2015, soldat cu decesul numitului J., a fost înregistrat dosarul penal nr. x/2015, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, context în care a fost întocmit raportul de expertiză nr. x/19.03.2018, potrivit căruia, culpa în producerea accidentului rutier aparţine ambilor participanţi la trafic.

De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că, deşi instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută nicio culpă în sarcina numitei H. (care să atragă răspunderea delictuală a acesteia), aceasta a încălcat dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv art. 48 coroborat cu art. 49, precum şi art. 35 din actul normativ ante-mentionat, toate acestea în condiţiile în care art. 1349 C. civ. prevede faptul că orice prejudiciu produs altei persoane, chiar şi din cea mai uşoară culpă, se repară, indiferent că este vorba sau nu despre o faptă penală.

În concluzie, contrar celor reţinute de către instanţă, recurenţii consideră că fapta ilicită săvârşită de către intervenientul forţat există, prin neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

Totodată, arată că, deşi instanţa a reţinut că intervenienta forţată a respectat toate normele legale, recurenţii solicită a se avea în vedere ceea ce s-a concluzionat prin raportul de expertiză criminalistică nr. 56/19.03.2018, respectiv că aceasta nu avea vizibilitatea necesară în raport cu viteza de deplasare, motiv pentru care avea obligaţia de a reduce viteza, încălcând astfel dispoziţiile cuprinse în art. 48 coroborat cu art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002.

Mai mult, afirmă că, indiferent de normele rutiere încălcate de către numitul I., potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002, intervenientul forţat avea obligaţia de a păstra o distanţă regulamentară faţă de vehiculul care se deplasa în faţă.

În continuare, invocând dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., recurenţii arată că instanţa are obligaţia de a motiva, în fapt şi în drept, soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins cererile părţilor.

De asemenea, au arătat că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să aibă în vedere probele administrate şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept tuturor pretenţiilor formulate de către părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia prevăzută în dispozitiv.

Or, în cauză, recurenţii susţin că, aşa cum au arătat, instanţa de apel a motivat hotărârea prin raportare la rechizitoriul întocmit de către organele de urmărire penală, fără a ţine cont de dispoziţiile legii civile şi de normele de procedură civilă aplicabile în cauză.

De asemenea, solicită a se observa faptul că, prin încălcarea dispoziţiilor referitoare la viteza de deplasare, intervenientul forţat a încălcat şi dispoziţiile cuprinse în art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevede conduita preventivă, aspecte care nu au fost avute în vedere de către instanţa de judecată la momentul soluţionării cauzei.

Mai mult decât atât, arată că reguli de circulaţie preventivă sunt instituite şi în Codul Rutier, tocmai în vederea evitării unor accidente de circulaţie similare cu cel produs în data de 23.12.2015.

Nu în ultimul rând, recurenţii învederează că, în considerarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (2) C. civ., făptuitorul răspunde şi pentru cea mai uşoară culpă.

În încheiere, recurenţii solicită a se observa că hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi încalcă dispoziţiile legale, sens în care reiterează solicitarea de admitere a recursului astfel cum a fost formulat şi casarea hotărârii recurate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483, art. 485, art. 488 C. proc. civ. (pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), art. 1349, art. 1357 C. civ., Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

La 3 octombrie 2022, intimata-intervenientă forţat, prin avocat cu delegaţie ataşată, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului.

La 14 octombrie 2022, intimata-pârâtă G. S.A., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

La 7 noiembrie 2022, recurenţii-reclamanţi, prin avocat, au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se nulitatea recursului.

Prin încheierea din 20 iunie 2023, raportul a fost comunicat părţilor care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Faţă de raportul comunicat, la 29 iunie 2023, recurenţii-reclamanţi, prin avocat, au depus la dosar punct de vedere, prin care au susţinut admisibilitatea recursului sub toate aspectele invocate.

Prin rezoluţia din 11 septembrie 2023, în cauză, a fost stabilit termen la 31 octombrie 2023, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii recursului, în complet de filtru.

La 27 octombrie 2023, intimata-pârâtă G. S.A., în faliment, reprezentată legal prin lichidator judiciar provizoriu K.., a depus la dosar o cerere de suspendare a judecării recursului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (1) - (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, aceeaşi sancţiune intervenind şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă critici de nelegalitate care să corespundă cel puţin unui motiv de casare din cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, inexistenţa unor critici concrete de nelegalitate sau imposibilitatea de încadrare a criticilor formulate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de legea procesual civilă (art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.), precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum atestă dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În concret, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile formulate să fie apte de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurenţii nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, recurenţii sunt nemulţumiţi de faptul că instanţele nu au apreciat ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru ca asigurătorul să fie obligat la despăgubiri pentru prejudiciile produse de asiguratul său, una din aceste condiţii fiind aceea ca intimata-intervenientă, asigurat al pârâtei, să fi încălcat vreo normă de conduită rutieră obligatorie.

Cum stabilirea vinovăţiei în astfel de situaţii reprezintă o chestiune de fapt care a fost apreciată de instanţele devolutive pe baza cercetărilor organelor penale, aceasta nu mai poate face obiectul analizei instanţei de recurs.

Invocarea unor texte de lege pretins a fi fost încălcate de instanţa de apel nu reprezintă altceva decât normele de conduită rutieră pretins a fi fost încălcate/nerespectate de autoarea accidentului/intimata-intervenientă, or, aşa cum s-a stabilit prin rechizitoriul întocmit în cauză, fapta imputată intimatei nu a fost apreciată de organele de cercetare penală ca având caracter ilicit, nefiind reţinută, în sarcina acesteia, încălcarea vreunei norme care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

Prin urmare, motivul de nelegalitate pe care recurenţii şi-au întemeiat recursul este formal invocat, întrucât, în realitate, autorii prezentului demers judiciar tind la reaprecierea situaţiei de fapt şi a materialului probator administrat în cauză, aspecte care sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

În altă ordine de idei, cu toate că nu a fost indicat în mod explicit şi un alt motiv de nelegalitate, în cuprinsul memoriului de recurs recurenţii fac referire la la aspecte care vizează motivarea deciziei recurate.

Aşadar, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., căruia i-ar putea fi subsumate criticile ce ţin de motivarea deciziei recurate, se reţine că textul motivului de nelegalitate mai sus arătat consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs constând în nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Având în vedere ipotezele prevăzute de acest motiv de recurs, se constată ca recurenţii nu au formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării în (cel puţin una din) cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare mai sus amintit, ci, invocând anumite chestiuni de ordin general, au susţinut că instanţa de apel a motivat hotărârea prin raportare la rechizitoriul întocmit de organele de urmărire penală.

Aşadar, cu toate că justifică un interes în a ataca decizia instanţei de apel, recurenţii nu invocă veritabile vicii de motivare/critici care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci, în realitate, sunt nemulţumiţi de prevalenţa/valoarea probatorie pe care au dat-o instanţele de fond/apel materialului probator administrat în cauză, aspecte care sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În concluzie, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 486 alin. (1) lit. d) raportat art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 673A din 29 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Soluţionând, astfel, recursul, în raport de excepţia nulităţii, a cărei analiză este prioritară, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte nu se va mai pronunţa asupra cererii intimatei-pârâte de suspendare a judecării recursului, formulate în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. De altfel, în condiţiile în care finalitatea urmărită de legiuitor în ceea ce priveşte o atare suspendare este pe deplin realizată doar în situaţia în care recursul ar fi fost susceptibil de o soluţie pe fondul cauzei, un atare formalism se dovedeşte a fi şi inutil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 673A din 29 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.