Non-compliance with stamp duty payment for a cassation appeal against a decision annulling an unstamped appeal, triggering nullity of the recourse despite insolvency status
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively annulled the appeal on the grounds that it was unstamped (unpaid stamp duty), thereby leaving the Court of Appeal’s decision in force which had previously annulled the first-instance appeal for lack of stamp duty; consequently, the original first-instance judgment dismissing the claim for lack of object stands. The dispute concerned a request for the adaptation of a contract under the doctrine of hardship, which the lower courts rejected after the contract was unilaterally terminated, rendering the request devoid of object. The High Court determined that the appellant, a company in insolvency proceedings, failed to comply with the procedural requirement to prove the assumption of the appeal by the judicial administrator or to pay the mandatory 20 RON stamp duty required for appeals against decisions annulling unstamped claims, triggering the sanction of nullity under Article 486 of the Code of Civil Procedure and Articles 25 and 33 of Emergency Ordinance No. 80/2013. The court ordered the appellant to pay the respondent 3,826.74 RON in legal fees due to procedural fault.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) C. proc. civ; Non-compliance with stamp duty payment for a cassation appeal against a decision annulling an unstamped appeal, triggering nullity of the recourse despite insolvency status: În motivare, recurenta a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în data de 27.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., adaptarea contractului x/13.05.2021, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1271 şi următoarele C. civ.
Prin încheierea de cameră de consiliu din 19 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de acordare facilităţi privind taxa judiciară de timbru formulată de petenta A. S.R.L., în sensul că a eşalonat plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 16.435,76 RON în 12 rate lunare, a câte 1369,65 RON, scadente în data de 25 a lunii, începând cu luna decembrie 2021.
La termenul din 18 februarie 2022, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia lipsei de obiect, având în vedere că se solicită adaptarea unui contract care a fost reziliat unilateral de către partea adversă; a acordat cuvântul părţilor pe excepţia invocată şi a dispus succesiv amânarea pronunţării la 4 martie 2022, respectiv la 11 martie 2022.
Prin sentinţa civilă nr. 445/2022 din 11 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei de obiect, invocată din oficiu, şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., ca lipsită de obiect. De asemenea, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.000,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea căii de atac şi anularea în tot a hotărârii apelate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea continuării judecăţii; cu cheltuieli de judecată aferente apelului.
În baza rezoluţiei din 26.08.2022, instanţa i-a pus în vedere apelantei-reclamante că are obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 8.217,88 RON, iar la 02.09.2022 apelanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, respinsă ca nefondată prin încheierea din data de 27.09.2022.
Împotriva acestei încheieri, petenta A. S.R.L. a formulat cerere de reexaminare, respinsă, ca tardivă, prin încheierea nr. 5A din 17 ianuarie 2023.
Prin decizia civilă nr. 490 din 28 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 445/11.03.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.. Totodată, a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.809,26 RON, către intimată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. (societate în insolvenţă, conform hotărârii intermediare nr. 1568/29.03.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2022) a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 25 mai 2023, sub acelaşi număr de dosar.
Autoarea căii de atac a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenta a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
La 30 mai 2023, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosarul cauzei, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte.
La 26 iunie 2023, intimata-pârâtă, prin avocat cu împuternicire anexată, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."
Potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Având în vedere că decizia recurată se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 25 alin. (1) lit. c) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, calea extraordinară de atac trebuia timbrată cu 20 de RON.
Totodată, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."
De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, la cererea de recurs, se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
În situaţia în care autorul cererii de recurs se află în insolvenţă, poate opera scutirea legală de la plata taxei judiciare de timbru prevăzută de art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
În speţă, prin rezoluţia premergătoare din 26 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat că, faţă de autoarea recursului, prin sentinţa civilă nr. 1568/29.03.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. x/2022, s-a deschis procedura generală a insolvenţei, fiind desemnat administrator judiciar provizoriu C.., astfel încât, în situaţia în care administratorul judiciar al recurentei nu îşi însuşeşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., aceasta datorează, pentru soluţionarea recursului, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
În aceste condiţii, prin adresele emise la 26 mai 2023, comunicate recurentei la 30 mai 2023, atât la sediul procesual ales, cât şi la sediul social/sediul administratorului judiciar provizoriu, Înalta Curte i-a pus în vedere, sub sancţiunea anulării cererii, să facă dovada însuşirii recursului de către administratorul judiciar C.., iar în caz contrar să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON şi să depună la dosar dovada achitării acesteia, în original. Totodată, i s-a comunicat şi faptul că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, o astfel de cerere nefiind formulată de către recurentă.
Ulterior, prin rezoluţia din 11 septembrie 2023, în cauză, s-a stabilit termen de judecată la 31 octombrie 2023, recurenta fiind citată la sediul procesual ales cu aceeaşi menţiune din rezoluţia iniţială din 26 mai 2023, respectiv, de a face dovada însuşirii recursului de către administratorul judiciar, iar în caz contrar să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, în original.
Având în vedere că recurenta nu a dat curs niciunei solicitări a instanţei, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu îndeplineşte una dintre condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sens în care devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I, raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 490 din 28 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Cu privire la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, Înalta Curte constată că înscrisurile transmise prin e-mail la 30 octombrie 2023 (aflate la dosarul de recurs), coroborate cu împuternicirea avocaţială aflată la fila x, depusă odată cu întâmpinarea, atestă efectuarea de către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 3.826,74 RON.
Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L., urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligând recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 3.826,74 RON, reprezentând onorariu de avocat (pentru faza recursului în dosar nr. x/2021).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 490 din 28 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.826,74 RON către intimata-pârâtă B. S.R.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.