Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2199/2023 AI generated

Jurisdictional conflict over defective repairs: non-standard forum clause on invoices invalid vs. alternative competence at place of performance

Case Number Decizia nr. 2199/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Arad Court is the competent court to hear the case, thereby overruling the Oradea Court's declaration of incompetence. The underlying dispute involved a plaintiff company suing a defendant company for damages resulting from defective vehicle repairs performed at a work site in Arad, based on contractual liability. The jurisdictional conflict arose because the Arad Court initially declined jurisdiction in favor of the Oradea Court based on a purported choice-of-forum clause on invoices, while the Oradea Court subsequently referred the matter to the High Court, finding itself incompetent. The High Court held that the clause printed on unilateral invoices constituted an unaccepted non-standard term and did not constitute a valid written agreement under Article 126 of the Code of Civil Procedure. Applying Article 113(1)(2) of the Code of Civil Procedure, the court ruled that the plaintiff validly exercised the option under Article 116 to sue at the place of performance (Arad), which was an alternative competent venue distinct from the defendant's domicile, thus affirming the Arad Court's jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ, art. 126 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ; Jurisdictional conflict over defective repairs: non-standard forum clause on invoices invalid vs. alternative competence at place of performance: , acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, art. 1357- 1371, art. 1381-1395 C. civ., Legea nr. 449/2003, O.U.G. nr. 140/2021.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction Civil Procedure Code contractual liability jurisdiction over consumer contracts choice of procedure settlement of dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1) Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, secţia civilă, la data de 05 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 26.904,98 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a reparaţiilor defectuoase efectuate de pârâtă la punctul de lucru din Arad, asupra autovehiculului marca x, serie şasiu x, cu nr. de înmatriculare x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, art. 1357- 1371, art. 1381-1395 C. civ., Legea nr. 449/2003, O.U.G. nr. 140/2021.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1) Prin sentinţa civilă nr. 369 din 2 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Arad, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., faptul că obiectul litigiului îl constituie despăgubiri pentru prejudiciul suferit urmare a reparaţiilor defectuoase efectuate de pârâtă, iar temeiul pretenţiilor este reprezentat de răspunderea civilă contractuală, conform lămuririlor aduse de reclamantă.

Ca atare, instanţa a considerat că art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., invocat de reclamantă, nu este aplicabil, deoarece reglementează competenţa teritorială în cauzele întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

Mai mult, s-a avut în vedere existenţa în cuprinsul facturilor fiscale a unei clauze atributive de competenţă în favoarea Judecătoriei Oradea.

Ca atare, faţă de dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. şi în prezenţa unui acord al părţilor cu privire la instanţa competentă teritorial pentru soluţionarea eventualelor litigii, chiar dacă s-ar putea identifica un eventual caz de competenţă teritorială alternativă, a considerat instanţa că trebuie să se dezînvestească şi să decline competenţa în favoarea instanţei alese de părţi, şi anume Judecătoria Oradea.

2.2) La data de 29 martie 2023, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia civilă, sub acelaşi număr de dosar, care, prin sentinţa civilă nr. 3214/2023 din 20 iunie 2023, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ.., raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., constatând că Judecătoria Arad este competentă teritorial să soluţioneze cauza, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în condiţiile în care operaţiunile comerciale dintre părţi s-au desfăşurat în baza unui contract în formă simplificată, simpla menţiune pe factură a faptului că orice litigiu se va judeca la Judecătoria Oradea nu poate fi asimilată unei clauze atributive de competenţă inserate în convenţia părţilor, întrucât reprezintă un act unilateral de voinţă al pârâtei, neasumat de către reclamantă, în calitate de debitoare, iar însuşirea prin semnătură a facturii de către reclamantă nu echivalează cu acordul acesteia cu privire la pretinsa clauză atributivă de competenţă.

Totodată, raportat la opţiunea reclamantei, exercitată în acord cu art. 116 C. proc. civ., de a învesti Judecătoria Arad cu soluţionarea cauzei, instanţa a considerat că nu rezultă că reprezentanţii legali ai societăţii reclamante, care au capacitatea de a obliga contractual societatea, sunt şi semnatarii facturii şi nici că aceştia şi-au asumat în mod real clauza atributivă de competenţă prin simpla semnare a facturii.

Prin urmare, dat fiind că reclamanta a înţeles să învestească Judecătoria Arad cu soluţionarea dosarului, suntem în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative, iar între părţi nu a intervenit o convenţie valabilă în scris, care să atribuie în mod expres competenţa de soluţionare Judecătoriei Oradea, contrariul nefiind susţinut de niciuna dintre acestea, având în vedere dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina şi şi-au declinat reciproc competenţa, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă are ca obiect cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 26.904,98 RON, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a reparaţiilor defectuoase efectuate de pârâtă la punctul de lucru din Arad, Calea x, asupra autovehiculului proprietatea reclamantei marca x, serie şasiu x, cu nr. de înmatriculare x, cu cheltuieli de judecată.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede astfel".

În afară de instanţa prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei.

Faţă de obiectul prezentului litigiu, respectiv acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea contractuală, prin care se solicită obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiei asumate, Înalta Curte constată că devin incidente normele de competenţă teritorială alternativă prevăzute la art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Ca atare, întrucât locul convenit de părţi pentru executarea obligaţiei asumate de pârâtă, în privinţa căreia reclamanta invocă o pretinsă neexecutare corespunzătoare, este situat în Arad, instanţă sesizată prin cererea de chemare în judecată, competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Judecătoria Arad.

Împrejurarea că raporturile dintre părţi s-au desfăşurat în formă simplificată, în absenţa unui contract încheiat în formă scrisă, este nerelevantă, în condiţiile în care ambele au confirmat faptul că locul convenit pentru executarea obligaţiei constând în prestarea unor servicii de reparaţii auto este situat în localitatea Arad, la punctul de lucru al reclamantei.

În ce priveşte menţiunea care se regăseşte în cuprinsul a două dintre facturile pe care se întemeiază pretenţiile reclamantei, în sensul că "Orice litigiu se va judeca la Judecătoria Oradea", Înalta Curte arată că nu valorează alegere de competenţă în condiţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reprezintă o clauză neuzuală care nu a fost acceptată expres, astfel cum impun prevederile art. 1203 C. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Arad, reclamanta şi-a exercitat, potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., dreptul de a alege între cele două instanţe deopotrivă competente alternativ, cea de la sediul pârâtei şi cea de la locul prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte, a obligaţiei, consolidându-se competenţa teritorială în favoarea celei din urmă.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Arad este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2023.