Liability for subsidence damage from salt mining: concurrent fault limiting compensation and non-compensable moral damages

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursurilor civile de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pârâtele SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREŞTI şi SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREŞTI - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtelor cu titlu de despăgubiri, a contravalorii bunurilor care compun gospodăriile reclamantelor, situat în oraşul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea (construcţii şi teren), afectate de extracţia sării, în principal prin sondele 429, 430, dar şi prin sondele 422, 424, 425 şi 426, în general, sondele din Câmpul III Lunca, bunuri imobile pe care le evaluează provizoriu, în vederea timbrării, la suma de 650.000 RON; obligarea pârâtelor şi la plata despăgubirilor morale, pe care le evaluează în mod provizoriu la suma de 60.000 RON (câte 30.000 de RON pentru fiecare reclamant); obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1596 din 4 iunie 2021, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREŞTI şi SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREŞTI - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea; a obligat pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 290.170 RON (1/2 contravaloarea construcţiilor şi 1/2 contravaloarea terenurilor), reprezentând contravaloare despăgubiri construcţii şi terenuri; a respins cererea pentru plantaţii; a respins cererea pentru daunele morale; a compensat cheltuielile de judecată şi a obligat pârâtele să plătească reclamanţilor suma de 5.220 RON, cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de fond.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Reclamantul A. a decedat după pronunţarea sentinţei, acţiunea acestuia fiind continuată de moştenitorii săi, soţia supravieţuitoare, deja reclamantă în cauză şi fiica acestora, C..

Reclamantele au solicitat prin cererea de apel, schimbarea în parte a hotărârii pronunţate, în sensul admiterii în totalitate a cererii introductive de instanţă, respectiv acordarea despăgubirilor materiale şi morale, aşa cum au fost precizate şi prin concluziile scrise şi acordarea cheltuielilor de judecată în integralitatea lor pentru cele două faze procesuale.

Pârâtele SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREŞTI şi SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREŞTI - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea, au solicitat modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată din fond şi apel.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia nr. 312/A-C din 22 iunie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1596 din 4 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă; a schimbat sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii în despăgubiri şi pentru terenuri; a respins apelul reclamantelor B. şi C., declarat împotriva aceleiaşi sentinţe; a păstrat în rest sentinţa; a obligat reclamantele, în solidar, la plata către pârâţi a sumei de 1632,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţională cu măsura în care a fost schimbată sentinţa.

E. Calea de atac împotriva deciziei instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele părţi.

Reclamantele B. şi C. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Prin motivele de apel a fost criticată soluţia instanţei de fond în privinţa reţinerii unei culpe de 1/2 în sarcina reclamanţilor în producerea faptei ilicite şi diminuarea despăgubirilor acordate, iar instanţa nu a analizat în nici un mod critica respectivă, această situaţie de nelegalitate având corespondentul în dispoziţiile art. 5, 6, 7 şi art. 20 C. proc. civ., respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce conduce la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce priveşte menţinerea soluţiei instanţei de fond în privinţa acordării 1/2 din valoarea imobilelor, astfel cum a reieşit din expertizele de specialitate dispuse în cauză, cuprinde motive contradictorii şi deseori străine de natura pricinii - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Decizia atacată este nemotivată, întrucât instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel şi nici nu a analizat sau motivat înlăturarea apărărilor şi criticilor apelanţilor. Maniera de redare a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speţă, fundamentează în realitate o decizie nemotivată a instanţei de apel, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, situaţie de natură să atragă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanţa nu are considerente directe în privinţa apelului formulat de reclamanţi şi cu atât mai puţin în privinţa motivului de apel referitor la acordarea despăgubirilor pentru plantaţiile existente pe terenurile proprietatea acestora.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 555 C. civ., art. 1385 C. civ., art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003, art. 53 alin. (1) din Constituţie.

Fiind dovedit efectul activităţii de minerit asupra mediului înconjurător, statul român a emis acte normative, care tind să uşureze demonstrarea caracterului ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii, în acest sens fiind dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003.

Este evident că nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit de pârâte prin exploatarea sării şi mijloacele utilizate de acestea, stare de fapt care tinde (conform expertizelor efectuate în cauză) să conducă la afectarea definitivă a reclamanţilor din punct de vedere patrimonial, dar şi în mod evident, din punct de vedere moral.

În jurisprudenţă s-a statuat că obligaţia generală de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi este o obligaţie de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârşeşte o astfel de faptă, vinovăţia există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral rezultând expres din însăşi săvârşirea faptei.

Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., privind cuantumul cheltuielilor de judecată, prin neacordarea onorariilor plătite experţilor numiţi de părţi.

În condiţiile în care reclamanţii sunt lipsiţi de proprietatea asupra bunurilor lor, fără o justă şi prealabilă despăgubire, este evident că ingerinţa asupra dreptului acestora, deşi justificată de respectarea unui interes general, nu poate fi considerată că respectă cerinţele prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţie, deoarece nu există un raport just de proporţionalitate între interesele private ale reclamanţilor.

O justă şi dreaptă despăgubire nu poate fi limitată la opinia nelegală a instanţei de apel, întrucât dreptul de proprietate este alterat în esenţa sa, atât din punct de vedere valoric dar şi din punct de vedere al manifestării de voinţă (vânzare-cumpărare), schimbare a categoriei de folosinţă, obţinerea unor autorizaţii de construcţie) cu care proprietarul este abilitat, inclusiv prin legea fundamentală a statului român.

Se solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pârâtele SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. BUCUREŞTI şi SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, pentru a pretinde însăşi contravaloarea bunurilor deţinute în proprietate este necesar ca acestea să nu mai existe fizic în materialitatea lor, sau să fi suferit degradări de o aşa natură încât să nu mai poată fi utilizate, ori au ajuns lipsite de orice valoare.

Din expertizele efectuate în cauză, rezultă că nu există un risc de prăbuşire nici a imobilelor construcţii şi nici a terenurilor, care să justifice pretenţiile reprezentând contravaloarea acestora.

Deşi instanţa de apel consideră că pârâtele au săvârşit o faptă ilicită ce constă într-un fenomen de subsidenţă generat de specificul exploatării, nu a stabilit un prejudiciu cert care să fi fost încercat de reclamante şi legătura de cauzalitate dinte acestea.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Limitarea dreptului de proprietate prin condiţionarea dreptului de construire, reconstruire, extindere potrivit PUG-ului Oraşului Ocnele Mari este o limitare prevăzută de lege.

Fapta de a se impune anumite restricţii de către o autoritate publică locală, prin exercitarea atribuţiilor legale, nu poate fi asimilată unei fapte ilicite, considerată a fi săvârşită de pârâte, în desfăşurarea activităţii de exploatare minieră din zonă.

Restricţiile stabilite prin PUG sunt menţinute pe perioada valabilităţii lui şi pot fi ridicate ulterior. Pentru Oraşul Ocnele Mari PUG-ul a fost aprobat prin HCL nr. 30 din 11 mai 2011 cu o perioadă de valabilitate de 10 ani.

Stabilirea momentului naşterii dreptului la reparaţie prezintă importanţă, pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor esenţiale pentru angajarea răspunderii delictuale, dar şi pentru indicarea legii aplicabile.

Soluţia de obligare a pârâtelor la plata către reclamanţi a daunelor materiale reprezentând 1/2 din contravaloarea construcţiilor ca urmare a restricţiilor din zonă, a fost dată fără a se analiza îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate stabilite prin art. 1357 şi urm. C. civ.

Recurentele-pârâte consideră că prin respingerea probei cu înscrisul reprezentat de Punctul de Vedere al Universităţii Bucureşti le-a fost încălcat dreptul la apărare.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel.

F.Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate şi acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentele-reclamante:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Aceste dispoziţii constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, adică acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurentele-reclamante susţin că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privind reţinerea unei culpe de 1/2 în sarcina reclamanţilor în producerea faptei ilicite şi diminuarea despăgubirilor acordate, ceea ce conduce la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât sunt încălcate dispoziţiile art. 5, 6, 7 şi 20 C. proc. civ., respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Curtea de Apel nu a încălcat niciunul dintre principiile fundamentale ale procesului civil şi s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel invocate de reclamanţi, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Curtea de Apel s-a pronunţat şi a motivat reţinerea culpei comune a reclamanţilor, atunci când a statuat că trebuie admisă existenţa şi a unei cauze concurente, obiective în fapta reclamanţilor de a extinde construcţia veche şi de a edifica construcţii noi fără hidroizolaţii şi fără a avea un proiect avizat de un specialist. Astfel, au fost aplicate în mod corect prevederile art. 1371 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

Motivarea hotărârii recurate arată complexul de fapte şi împrejurări care au condus instanţa la concluzia existenţei culpei concurente a reclamanţilor şi se înfăţişează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative, ci oferă o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, astfel cum susţin reclamantele şi, contrar celor susţinute de reclamante, sunt expuse considerente directe în privinţa motivului de apel referitor la acordarea despăgubirilor pentru plantaţiile existente pe terenurile proprietatea acestora.

Instanţa de apel a constatat că terenurile nu sunt afectate de exploatarea minieră şi nu a identificat un risc iminent şi cert de prăbuşire. De asemenea, s-a reţinut că nu există pomi afectaţi de saramură.

Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este o rezultantă a exigenţelor ce decurg din art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, însă această exigenţă, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei, nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, iar instanţa poate să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent. Aşadar, pentru a aprecia că o hotărâre este motivată, este suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns acestor argumente chiar implicit.

Ca atare, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Acest motiv de casare presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Recurentele-reclamante susţin că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi dispoziţii din dreptul naţional.

Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (1) din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional".

Cu toate acestea însă, în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede:

"Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor".

Aşadar, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, sens în care C. civ. prevede în art. 556 alin. (2) faptul că prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

Recurentele-reclamante susţin că prin includerea zonei unde se află imobilele în litigiu în categoria zonelor ce prezintă riscuri antropice provenite din exploatările miniere din zonă, a determinat autorităţile locale la restrângerea dreptului de proprietate.

Activitatea economică desfăşurată de pârâte a determinat autorităţile locale să instituie măsuri de natură să limiteze dreptul de construire/modernizare/reparare a construcţiilor situate în zona de exploatare. Astfel, potrivit Planului Urbanistic General al oraşului Ocnele Mari, aprobat prin HCL nr. 30 din 11 mai 2011 nu sunt autorizate lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie a construcţiilor de orice fel.

Intervenţia autorităţilor în acest sens a urmărit un scop legitim, cel al conservării proprietăţilor existente, cu respectarea dreptului de proprietate, astfel cum este garantat prin Constituţie la art. 44.

Nu poate fi primită critica recurentelor-reclamante privind afectarea definitivă a dreptului de proprietate al acestora, în sensul că sunt lipsite de atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunurilor pe care le deţin în proprietate. Aceasta deoarece reclamantele locuiesc în aceste imobile, pot folosi terenurile conform destinaţiei acestora, le pot cultiva şi pot culege fructele, fără a exista nici o îngrădire, de nici un fel. Aşa fiind, imobilele nu sunt golite de orice valoare economică, aşa cum se susţine în motivele de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ.:

"Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu intenţie sau din culpă, este obligat să îl repare".

Curtea de Apel a reţinut existenţa condiţiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale ale pârâtelor, dar şi culpa concurentă a reclamanţilor în producerea prejudiciului.

Activitatea de exploatare a sării are caracter ilicit, însă această activitate a produs anumite efecte negative asupra construcţiilor proprietatea reclamantelor, astfel că acţiunea în răspunderea delictuală este întemeiată doar pentru 1/2 din valoarea acestora.

În ceea ce priveşte terenurile şi plantaţiile de pe acestea, s-a constatat că nu există un prejudiciu cert, câtă vreme acestea nu sunt afectate de sondele din vecinătatea proprietăţii reclamantelor, iar pe de altă parte, s-a reţinut că nu există un risc iminent şi cert al prăbuşirii terenului, care să justifice pretenţiile reprezentând contravaloarea acestora.

Critica privind neacordarea daunelor morale este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 58 C. civ.:

"Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la onoare şi reputaţie, dreptul la respectarea vieţii private, precum şi dreptul la propria imagine".

În cauză nu au fost încălcate aceste dispoziţii, Curtea de Apel reţinând în mod corect faptul că prejudiciul nepatrimonial afirmat trebuie dovedit, întrucât nu orice disconfort moral atrage şi compensarea acestuia în bani. Extinderea gospodăriei, sub aspectul imobilelor construcţii, s-a făcut într-o perioadă anterioară instituirii de către autorităţile locale a restricţiilor, iar sub aspectul imobilelor terenuri, extinderea s-a făcut cu puţin timp înainte de introducerea acţiunii în despăgubiri, astfel că este dificil de conceput existenţa suferinţelor psihice produse de disconfortul generat de limitele în exercitarea dreptului de proprietate, precum cele specifice procesului de strămurare, nici sub aspectul existenţei şi nici sub aspectul intensităţii, iar prejudiciul nepatrimonial reclamat nu îndeplineşte cerinţa de a fi cert.

Critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, instanţa de apel nu a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ.. Aceasta deoarece, cheltuielile de judecată constând în onorariile experţilor şi ale specialiştilor sunt prevăzute numai pentru cei care sunt numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ. şi nu pentru cei numiţi de părţi. De vreme ce instanţa este cea care stabileşte onorariile experţilor, tot instanţa va dispune reducerea cuantumului unor asemenea cheltuieli de judecată.

Faţă de aceste considerente, recursul recurentelor-reclamante este nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâte, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentele-pârâte susţin că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, iar reclamantele nu pot să pretindă însăşi contravaloarea bunurilor deţinute în proprietate întrucât acestea nu au suferit degradări care să le fi adus în situaţia de a fi lipsite de orice valoare.

Critica este neîntemeiată.

Considerentele deciziei recurate conduc la concluzia ce se desprinde din dispozitiv.

Instanţa de apel, în acord cu soluţia pronunţată de prima instanţă a reţinut în privinţa construcţiilor că acestea nu au devenit imposibil de utilizat şi există o culpă comună a reclamantelor, motiv pentru care au fost obligate pârâtele numai la plata a 1/2 din prejudiciu.

În privinţa terenurilor s-a reţinut că acestea nu au devenit suprasaturate de sare şi nu este împiedicată nici dezvoltarea normală a vegetaţiei, iar reclamantele au achiziţionat cu titlu oneros, chiar înainte de începerea procesului, un teren în suprafaţă de 3.661 mp, suplimentar faţă de suprafaţa de teren deţinută în zonă. Pentru aceste motive, instanţa de apel a considerat că este neîntemeiată acţiunea în răspundere delictuală în privinţa terenurilor.

Aşa fiind, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii.

Recurentele-pârâte susţin că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Fapta de a se impune anumite restricţii de către o autoritate publică locală nu poate fi asimilată unei fapte ilicite.

Critica este neîntemeiată.

Curtea de Apel nu a reţinut că fapta ilicită a pârâtelor este aceea că au fost impuse restricţii de către autorităţile locale. Dimpotrivă, în hotărârea recurată s-a reţinut activitatea economică desfăşurată de pârâte a determinat autorităţile locale să instituie măsuri de natură să limiteze dreptul de construire/modernizare/reparare a construcţiilor situate în zona de exploatare. De asemenea, s-a arătat că activitatea de exploatare a sării are caracter licit, însă această activitate a produs anumite efecte negative asupra construcţiilor proprietatea reclamantelor, acestea fiind afectate în substanţa lor, cu consecinţa că, independent de atitudinea subiectivă, în măsura în care s-a adus atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale altor persoane, poate fi angajată răspunderea.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea minelor nr. 85/2003, potrivit cărora:

"Titularul licenţei rămâne ţinut, potrivit regulilor civile extracontractuale, la repararea prejudiciilor cauzate altor persoane fizice sau juridice din culpa sa prin activităţile miniere efectuate până la data expirării sau renunţării, chiar dacă asemenea prejudicii sunt constatate după încetarea concesiunii sau a administrării".

Curtea de Apel a reţinut în mod corect faptul că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de atragere a răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia. Acţiunea în răspundere delictuală este însă întemeiată în prezenta cauză doar în parte, respectiv în privinţa imobilelor construcţii şi doar pentru 1/2 din valoarea acestora. Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica formulată de pârâtele-recurente referitor la respingerea probei cu înscrisul reprezentat de Punctul de vedere al Universităţii Bucureşti prin care le-a fost încălcat dreptul la apărate, Înalta Curte apreciază că această critică priveşte netemeinicia hotărârii atacate, instanţa de apel fiind suverană în aprecierea utilităţii şi pertinenţei probelor, iar prin respingerea probei nu s-a încălcat dreptul la apărare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante B. şi C. şi recursul declarat de recurentele-pârâte SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. Bucureşti şi SOCIETATEA NAŢIONALĂ A SĂRII S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 312/A-C din 22 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 26 octombrie 2023.