Green certificate buyer wins appeal; appellate damages ruling quashed and remanded for contradictory fault reasoning.

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3283 din 22.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A., astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de expertul D.; a suplimentat onorariul provizoriu cu suma de 500 RON; a obligat pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A. la plata către expertul D. a câte 250 RON fiecare; a respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta B. S.R.L. a sumei de 9.480,06 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta C. S.A. a sumei de 20.000 RON, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal reclamanta, prin care a solicitat schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond şi apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinţei civile nr. 3283/22.12.2021 şi încheierii din 29.05.2020, apelanta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat schimbarea în parte a încheierii din 29.05.2020, în sensul recalificării respectivelor aspecte ca fiind excepţia lipsei de interes, judecarea cu prioritate a acesteia şi admiterea ei. Totodată, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de chemare în garanţie, astfel încât, în situaţia în care se va admite în tot sau în parte cererea principală, să fie admisă cererea de chemare în garanţie.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinţei civile nr. 3283/22.12.2021 şi încheierii din 29.05.2020, apelanta-pârâtă C. a solicitat schimbarea hotărârilor apelate, în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes.

Prin decizia civilă nr. 1522 din 26 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3283 din 22.12.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Au fost respinse apelurile incidente formulate de apelanţii-pârâţi S.C. B. S.R.L. şi de C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 3283 din 22.12.2021 şi a încheierii din 29.05.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondate. A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată. A fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 146.704,19 RON şi dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 19.08.2016 până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 13.505,26 RON şi dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 29.06.2016 până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamantei suma de 54.021 RON şi dobânda legală penalizatoare aferentă acesteia, calculată începând cu data de 29.06.2016 până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 4.282,63 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe. A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamantei suma de 1.444 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe. A fost respinsă cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată. A fost menţinută, în rest, sentinţa şi încheierea apelate în cauză. A fost obligată intimata B. S.R.L. să plătească apelantei-reclamante suma de 2.141,32 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată intimata C. S.A. să plătească apelantei-reclamante suma de 722 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.A. şi recurentele-pârâte B. S.R.L. şi C. S.A.

Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă A. S.A. solicită admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, recurenta-reclamantă avea un drept, iar nu o obligaţie de a consulta situaţia certificatelor verzi din Registrul administrat de către C., că prejudiciul în patrimoniul reclamantei s-a produs la momentul neîndeplinirii obligaţiilor de către pârâte, acesta nefiind cauzat de fapta reclamantei, că pârâta B. S.R.L. nu a luat toate măsurile corespunzătoare pentru înştiinţarea C. cu privire la certificatele în discuţie, iar pe de altă parte, a reţinut că prin neexercitarea propriului drept de către reclamantă, şi aceasta a contribuit la producerea prejudiciului.

Întrucât instanţa de apel a reţinut atât considerente din care rezultă temeinicia cererii de chemare în judecată dar şi considerente contradictorii cu privire la implicarea recurentei-reclamante în producerea prejudiciului, fără a fi arătată în concret formula de calcul care a generat diminuarea prejudiciului, recurenta apreciază că hotărârea este nemotivată.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine greşita aplicare a art. 1534 C. civ. în raport de situaţia de fapt reţinută cu privire la contribuţia culpabilă a creditorului la producerea prejudiciului.

În acest sens se arată că Regulamantul de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi aprobat prin Ordinul nr. 60/2015 stipulează dreptul cumpărătorului, adică al recurentei-reclamante de a consulta informaţiile din Registru, pe care aceasta le deţine, iar nu obligaţii legate de derularea tranzacţiei.

Prin urmare, nu se poate reţine existenţa vreunei fapte culpabile a recurentei-reclamante care să fi împiedicat debitorul obligaţiei B. S.R.L. de a transmite confirmarea privind stingerea obligaţiei plăţii efectuate de reclamantă şi de a-şi executa obligaţiile contractuale asumate prin contract.

De asemenea, nu se poate reţine existenţa vreunei fapte culpabile a reclamantei care să fi împiedicat debitorul obligaţiei C. de a transfera certificatele verzi din contul vânzătoarei în contul cumpărătoarei.

Recurenta arată că obligaţiile pârâtelor sunt obligaţii legale imperative pe care sunt obligate să le respecte, o altfel de interpretare conducând la eludarea mecanismului de protecţie al cumpărătorului din schema de sprijin.

Susţine recurenta că a avut cunoştinţă de prejudiciul produs, mult ulterior neexecutării obligaţiilor contractuale, ca urmare a unor verificări interne.

În opinia recurentei-reclamante, nu i se poate reţine un comportament nerezonabil care să fie sancţionat potrivit art. 1534 alin. (2) C. civ. deoarece verificarea fiecărui certificat verde nu se putea face având în vedere numărul mare al acestora, pârâtele nereuşind să dovedească nici că prejudiciul era inevitabil şi nici comportamentul nerezonabil al recurentei-reclamante. Prin urmare, dispoziţiile legale menţionate au fost aplicate greşit.

Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă C. S.A., solicită admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de apel a respins în mod nelegal apelul incident formulat de aceasta cu privire la lipsa de interes a A. în promovarea acţiunii.

În acest sens se arată că soluţia de respingere a motivelor de apel invocate la punctele 2.2 -2.3 din apelul incident este insuficient motivată deoarece instanţa a menţionat într-o singură frază că aspectele invocate în cuprinsul excepţiei lipsei de interes ar reprezenta apărări de fond. Practic instanţa nu răspunde în niciun fel criticilor cu privire la diferenţa dintre conceptul de apărare de fond şi cel de excepţie şi nici criticilor referitoare la faptul că interesul se analizează independent de caracterul fondat al pretenţiei deduse judecăţii, iar simpla susţinere cu privire la existenţa unui prejudiciu nu poate conduce în mod automat la îndeplinirea acestei condiţii. De asemenea, arată recurenta, instanţa de apel nu a analizat faptul că prima instanţă a calificat excepţia lipsei de interes ca fiind o apărare de fond fără a pune acest lucru în discuţia părţilor.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, prima instanţă a calificat în mod nelegal aspectele invocate de recurentă în legătură cu excepţia lipsei de interes ca fiind apărări de fond, aspect ce încalcă art. 245-248 C. proc. civ.

Recurenta arată că simpla susţinere de către reclamantă a existenţei unui prejudiciu constând în plata unei sume de bani, nu este suficientă pentru îndeplinirea condiţiei interesului, deoarece s-ar ajunge la situaţia în care, în orice acţiune în care se solicită plata unui prejudiciu nu s-ar putea analiza condiţia interesului reclamantului în formularea acţiunii şi excepţia lipsei de interes.

Instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că reclamanta ar justifica un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în formularea acţiunii deoarece certificatele verzi reprezintă bunuri care pot fi achiziţionate de anumiţi operatori numai în anumite condiţii şi cu un scop precis, prin urmare, simpla achitare a preţului unor astfel de bunuri nu poate justifica interesul în promovarea acţiunii.

Orice interes în formularea unei acţiuni având ca obiect repararea prejudiciului rezultat din netransferarea unor astfel de certificate nu poate fi apreciat/stabilit decât prin raportare şi în contexul destinaţiei speciale a acestor bunuri.

În opinia recurentei, se putea discuta de un interes al reclamantei în formularea acţiunii şi de un pretins prejudiciu în legătură cu netransferarea certificatelor doar în situaţia în care reclamanta nu îşi îndeplinea cota obligatorie de achiziţie stabilită de ANRE ca urmare a neefectuării transferului.

Raportat la dispoziţiile Legii nr. 220/2008 ultima zi a lunii martie este data de referinţă în raport cu care se transmite situaţia contului de certificate verzi pentru anul precedent şi în raport cu această dată se poate stabili dacă în contul din RCV al participantului există sau nu certificate verzi în plus faţă de cele necesare îndeplinirii cotei stabilite de ANRE.

Din acest motiv, situaţiile depuse de C. înainte de termenul din data de 6.03.2020 în faţa primei instanţe sunt cele relevante în soluţionarea excepţiei lipsei de interes, iar nu cele depuse de reclamantă.

Din situaţiile depuse de C. rezultă că la momentul verificării îndeplinirii cotelor de achiziţie stabilite pentru anii 2016-2017 în contul reclamantei se aflau un surplus de peste 300.000 de certificate verzi raportat la cota stabilită de ANRE. Or, având în vedere că se poate discuta de o pierdere patrimonială exclusiv în situaţia în care operatorul economic nu îşi îndeplineşte cota obligatorie de achiziţie stabilită de ANRE, este evident că reclamanta nu poate justifica un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Printr-o altă critică se arată că instanţa de apel a admis greşit acţiunea reţinând o pretinsă încălcare de către C. a obligaţiei contractuale de transfer. Astfel, instanţa a înlăturat aplicarea art. 1534 alin. (2) C. civ. considerând că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 1534 alin. (1) C. civ.

În privinţa aplicării greşite a art. 1534 alin. (2) C. civ. se arată că instanţa de apel a impus condiţii suplimentare care nu sunt prevăzute de dispoziţiile menţionate şi anume că omisiunea reclamantei de a exercita dreptul prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. f) din Ordinul nr. 60/2015 nu poate înlătura răspunderea debitorului obligaţiei care a cauzat prejudiciul.

Recurenta arată că premisa aplicării dispoziţiilor legale menţionate este reprezentată de existenţa unei neexecutări a obligaţiei de către debitor. Astfel textul legal se aplică în situaţia în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia contractuală şi cauzează astfel prejudicii ceditorului, ieşirea din pasivitate a creditorului pentru evitarea prejudiciilor cauzate de neexecutare fiind ulterioară neîndeplinirii obligaţiilor de către debitor şi vizează înlăturarea efectelor negative ale neîndeplinirii obligaţiilor de către debitor.

În speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1534 alin. (2) C. civ. producerea prejudiciului a cărei valoare se solicită putând fi evitat în totalitate dacă reclamanta efectua minime diligenţe.

Deşi reclamanta şi pârâtul C. S.A. sunt titulari de conturi în RCV şi au posibilitatea de a le consulta şi de a solicita corectarea oricărei inexactităţi cu privire la tranzacţiile efectuate, acestea nu au solicitat nicio informaţie, reclamanta având interesul de a verifica dacă certificatele achiziţionate de la B. S.R.L. au fost transferate în contul său.

Soluţia de admitere în parte a acţiunii este insuficient motivată cu privire la pretinsa îndeplinire a condiţiilor culpei şi existenţei raportului de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită şi pretinsul prejudiciu, analiză cu atât mai necesară cu cât prima instanţă a respins acţiunea în temeiul art. 1534 alin. (2) C. civ.

Astfel, după înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de apel nu putea dispune pur şi simplu admiterea acţiunii ci trebuia să analizeze atât îndeplinirea în speţă a tuturor condiţiilor legale în vederea atragerii răspunderii pârâtelor dar şi apărările acestora.

În opinia recurentei, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile legale în vederea atragerii răspunderii contractuale a C. întrucât nu i se poate imputa lipsa unei neexecutări ori a unei executări necorespunzătoare.

Arată recurenta că îndeplinirea atribuţiei de a transfera CV din contul vânzătorului în contul cumpărătorului este condiţionată şi nu poate fi exercitată în lipsa transmiterii de către vânzătorul de CV a confirmării de încasare.

Potrivit Regulilor afişate pe site-ul C., nu se poate considera că B. S.R.L. s-a descărcat de sarcina probei în privinţa recepţionării de către C. a confirmării de încasare a celor 612 CV în legătură cu care a fost admisă acţiunea, din moment ce B. S.R.L. nu a efectuat niciun fel de verificare cu privire la recepţionarea de către C. a confirmării de încasare.

Recurenta arată că nu sunt îndeplinite condiţiile culpei şi raportului de cauzalitate deoarece nici reclamanta, nici pârâta B. S.R.L. nu au sesizat C., într-o perioadă de aproximativ doi ani şi jumătate, neoperarea transferului CV a căror contravaloare este solicitată prin acţiune.

Nici condiţia prejudiciului nu este îndeplinită, iar dacă prejudiciul există acesta nu poate fi imputat recurentei ci pârâtei B. S.R.L. deoarece aceasta este partea care a încasat contravaloarea celor 2274 CV şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de reclamantă.

În situaţia în care se va aprecia că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1534 alin. (2) C. civ. şi că ar fi îndeplinite condiţiile legale de atragere a răspunderii C., recurenta arată că decizia este nelegală şi prin raportare la faptul că au fost încălcate şi aplicate greşit prevederile art. 1534 alin. (1) C. civ.

În opinia recurentei, raportat la aceste dispoziţii, instanţa de apel ar fi trebuit să procedeze cel mult la stabilirea în sarcina recurentei a unei contribuţii de 1/3 din contrvaloarea celor 662 CV, fiind lipsită de suport juridic proporţia aleatorie de 2/3 reţinută.

Recurenta critică şi soluţia de respingere a apelului incident formulat de aceasta în legătură cu reducerea din oficiu a cheltuielilor de judecată de către prima instanţă.

Prin recursul propriu, pârâta B. S.R.L a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare instanţei de apel, având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanţa de apel a reţinut greşit că nu ar fi aplicabile cauzei dispoziţiile art. 1534 alin. (2) C. civ.

Recurenta susţine că art. 1534 alin. (2) C. civ. prevede în mod expres o situaţie de înlăturare a răspunderii debitorului care a cauzat prejudiciul, când creditorul putea să evite acest prejudiciu cu o minimă diligenţă, prin urmare, eronat s-a reţinut că omisiunea reclamantei de verificare a situaţiei transferului nu-i poate înlătura răspunderea.

Textul de lege menţionat nu ridică problema de a echivala contribuţii la producerea prejudiciului, cum eronat s-a reţinut, ci prevede o clauză de nerăspundere a debitorului care a produs prejudiciul, în situaţia în care creditorul putea uşor să-l evite, dar nu a făcut-o.

Este greşit reţinut faptul că prejudiciul s-ar fi produs în momentul în care pârâtele nu şi-au îndeplinit obligaţiile, deoarece neexistând un refuz de executare, ci o eroare de transfer a certificatelor, prejudiciul s-a produs abia la momentul la care acestea au expirat pentru că la acel moment a devit imposibil transferul.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, exercitarea de către reclamantă a posibilităţii de a verifica transferul anterior ar fi împiedicat prejudiciul.

În opinia recurentei, art. 1534 alin. (2) C. civ. se aplică cu prioritate faţă de alin. (1) tocmai pentru că prevede o situaţie în care reclamanta nu este îndreptăţită la despăgubire în cazul lipsei diligenţelor, în timp ce alin. (1) se referă la diminuarea despăgubirii proproţional cu contribuţia reclamantei la producerea acestuia.

Reclamanta nu a solicitat C. în timp util verificarea şi confirmarea transferului de certificate verzi, deşi art. 20 din contract îi dădea acest drept, ci cu întârziere după expirarea certificatelor, prin urmare aceasta putea împiedica posibilitatea de producere a pagubei dacă depunea minime diligenţe.

Recurenta arată că, în privinţa lotului de 1662 certificate verzi, instanţa de apel a omis o probă esenţială, reţinând în contra evidenţei faptul că expertul ar fi constatat că C. nu ar fi recepţionat mesajul electronic privind confirmarea încasării preţului, fiind încălcate şi prevederile art. 249 C. proc. civ. referitoare la sarcina probei, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Susţine recurenta că vătămarea acesteia este evidentă, aspectul reţinut contra evidenţei fiind unul esenţial pentru reţinerea culpei pentru netransferarea lotului de 1662 CV, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit în privinţa lotului de 1662 CV că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale a recurentei din perspectiva faptei ilicite, respectiv încălcarea obligaţiei contractuale, motiv de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit regimului juridic special al certificatelor verzi, orice transfer al dreptului de proprietate asupra certificatelor verzi este efectuat exclusiv de intimata-pârâtă C., iar transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător are loc doar la momentul la care C. operează transferul în RCV. Prin urmare, greşit s-a reţinut că obligaţia de livrare revenea vânzătorului.

Conform contractului, singura obligaţie care incumbă vânzătorului este cea prevăzută de art. 19 din contract şi anume aceea de a transmite C. confirmarea de încasare, aspect esenţial în cauză deoarece, susţine recurenta, nu avea atribuţii în vederea transferării efective a dreptului de proprietate asupra certificatelor verzi.

Fapta ilicită susţinută de reclamantă este aceea că nu ar fi fost îndeplinită obligaţia prevăzută de art. 19 din contract, susţinere neîntemeiată.

Sarcina probei eventualei neprimiri a CV aparţine C., instanţa interpretând greşit conţinutul raportului obligaţional stabilit între recurentă şi reclamantă.

În subsidiar, arată recurenta, şi dacă s-ar trece peste motivele arătate, instanţa de apel a alocat greşit cota de contribuţie în sarcina B. S.R.L în ceea ce priveşte lotul de 1662 CV cât şi în ceea ce priveşte lotul de 612 CV.

Chiar dacă vânzătorul şi cumpărătorul au posibilitatea să facă verficări cu privire la efectuarea transferului, instanţa a dat relevanţă greşită acestor posibilităţi, omiţând totodată circumstanţe necontestate care arată că nu există o astfel de echivalenţă, în realitate, obligaţia de diligenţă a creditorului prevalând.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor recurentelor-pârâte.

Recurentul-pârât C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante şi admiterea recursului recurentei-pârâte B. S.R.L. doar în privinţa primului motiv de recurs.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante.

Recurentul-pârât C. S.A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă prin care a solicitat respingerea apărărilor acesteia şi admiterea apărărilor formulate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. la punctele 1 şi 2 din întâmpinarea acesteia.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recursul reclamantei este fondat, în timp ce recursurile pârâtelor sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul reclamantei A. S.A.., se reţine că recurenta a susţinut că decizia din apel nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea nefiind motivată coerent şi unitar, fapt pentru care şi cuprinde contradicţii între considerentele prezentate de instanţa judecătorească.

Sub acest aspect se arată că într-un mod contradictoriu s-a reţinut dreptul nu şi obligaţia recurentei-reclamante de a consulta situaţia certificatelor verzi din Registrul certificatelor verzi administrat de către pârâta C., precum şi că prejudiciul în patrimoniul reclamantei s-a produs la momentul neîndeplinirii obligaţiilor de către pârâte, acesta nefiind cauzat de fapta reclamantei, pentru ca apoi să se mai consemneze că "prin neexercitarea propriului drept de către reclamantă, şi aceasta a contribuit la prejudiciu".

Mai consideră recurenta că prin reţinerea culpei sale, cu consecinţa diminuării cuantumului despăgubirilor solicitate prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, fără a se dezvolta o justificare avansată a acestei contribuţii la prejudiciu, decizia din apel apare şi ca nemotivată.

Susţinerile recurentei sunt pertinente, urmând a fi valorificate ca atare, constatându-se că hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii dar şi o dezlegare din care lipsesc elemente relevante pentru soluţionarea chestiunilor de drept la care se referă motivele de recurs, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare de certificate verzi nr. 1584/15.03.2016 încheiat între B. S.R.L.., producător de energie electrică, în calitate de vânzător, şi A. S.A.., furnizor de energie electrica, în calitate de cumpărător, s-a stabilit vânzarea şi cumpărarea, în vederea îndeplinirii cotei anuale legal stabilite de achiziţie de certificate verzi, a numărului de certificate verzi prevăzut în anexa 2, calculat conform art. 3, art. 4 şi art. 5 din contract (art. 1).

În vederea producerii efectelor contractului, fiecare parte se înregistrează la Operatorul pieţei de certificate verzi, ca participant la piaţa de certificate verzi, iar vânzătorul înregistrează contractul încheiat la C. (art. 14 din convenţie).

Potrivit art. 19 din contract, vânzătorul se obligă ca, în termen de 3 zile calendaristice de la data încasării sumelor aferente fiecărei facturi emise de vânzător, să transmită către C., cu înştiinţarea cumpărătorului, confirmarea privind stingerea obligaţiilor de plată între părţi, corespunzătoare certificatelor verzi valabile tranzacţionate.

Potrivit art. 20 din convenţia sus amintită, cumpărătorul are dreptul de a solicita C. verificarea şi confirmarea transferului de certificate verzi în contul său.

Pe de altă parte, urmare a convenţiei dintre pârâta B. S.R.L., în calitate de participant la Piaţa de Certificate Verzi, şi pârâta C. şi de Gaze Naturale "C." S.A.., ultimeia îi revenea obligaţia să transfere Certificatele Verzi (CV.) tranzacţionate, din contul vânzătorului în contul cumpărătorului, după primirea confirmărilor de stingere a obligaţiilor de plată între părţi (art. 5.7 din convenţia de participare la Piaţa de Certificate Verzi nr. 6043/7.02.2014).

De asemenea, conform art. 5.9 din această convenţie, tot C.. îi revenea obligaţia de a anula CV. cărora le-a expirat durata de valabilitate conform prevederilor "Procedurii privind stabilirea datei de expirare a perioadei de valabilitate a CV. şi consemnarea în Registrul Certificatelor Verzi a stării CV.", avizată de ANRE.

Instanţa de apel a constatat că pârâta C.. nu a recepţionat confirmarea stingerii obligaţiilor din partea B. S.R.L.., cu privire la un număr de 1662 certificate verzi, iar că pentru numărul de 662 certificate verzi, cea care a încălcat obligaţia contractuală de transfer a CV. este C.., în condiţiile în care pârâta B. a făcut dovada transmiterii confirmării de stingere a obligaţiilor. Cu toate acestea, a mai reţinut că pe lângă obligaţii, pârâta B. avea şi dreptul de a accesa Registrul Certificatelor Verzi, că acelaşi drept îi revenea şi reclamantei, conform art. 34 alin. (1) lit. f) din Ordinul 60/2015, motiv pentru care, pentru situaţii similare, trebuie reţinută o contribuţie similară a reclamantei la producerea prejudiciului.

Această concluzie se îndepărtează de drepturile şi obligaţiile părţilor evocate mai sus şi de ideea prejudiciului supusă analizei de către recurenta-reclamantă, în considerarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Pieţei de Certificate Verzi şi a convenţiilor relevante în cauză, demonstrând că prin formularea ei contravine motivelor prezentate într-o manieră coerentă până la acel moment în hotărârea judecătorească şi că nesocoteşte prevederile art. 1534 alin. (1) din C. civ., precum şi art. 1350 rap. la art. 1170 coroborat cu art. 1270 din acelaşi act normativ.

Dreptul recurentei de a consulta informaţiile din Registrul Certificatelor Verzi operează independent de obligaţiile pârâtelor de a-şi aduce la îndeplinire sarcinile asumate prin contractele evocate şi, ca atare, nu înlătură sau diminuează aceste obligaţii conturate inclusiv de legislaţia specifică Pieţei de Certificate Verzi, în vigoare.

Prin urmare, instanţa de apel a concluzionat în mod nelegal sub aspectul ideii de culpă aparţinând reclamantei la producerea prejudiciului identificat în dosar, reieşind totodată caracterul fondat al căii de atac promovate de către A. S.A..

În ceea ce priveşte recursul pârâtei C. şi de Gaze Naturale "C." S.A.., prin care se critică soluţia instanţei de apel din perspectiva dezlegărilor date criticilor sale cu referire la excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, invocându-se incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin decizia atacată sunt expuse considerentele ce au condus la respingerea criticilor apelantei-pârâte şi că raţionamentul instanţei judecătoreşti a fost prezentat în lumina exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fără a se putea vorbi despre nesocotirea aspectelor supuse analizei prin apelul incident al pârâtei.

A reţinut instanţa de apel că au fost respectate prevederile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. atunci când prima instanţă s-a aplecat prin sentinţă asupra criticilor pârâtei referitoare la lipsa de interes a reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată, calificând excepţia amintită ca fiind o apărare de fond, aşa încât, în raport de actele dosarului, nu se poate constata că s-ar fi nesocotit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs.

De asemenea, în mod legal a subliniat instanţa de apel faptul că interesul în promovarea acţiunii nu este legitim sau nelegitim, după cum pretenţiile supuse analizei de către reclamantă sunt sau nu întemeiate, aşa cum acreditează ideea pârâta C..

Sub aspectul criticilor recurentei referitoare la motivarea şi legalitatea hotărârii pronunţate de către instanţa de apel, urmează a se avea în vedere considerentele expuse pe larg mai sus, decizia atacată fiind criticabilă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că recurenta urmăreşte a se reţine în întregime culpa reclamantei în producerea pretinsului prejudiciu, considerând că, în lumina art. 1534 alin. (2) din C. civ., recurentei A. îi revenea obligaţia de a preveni în totalitate şi cu minime diligenţe prejudiciul a cărui contravaloare o cere în dosar.

Se va ţine însă cont de dezlegările date mai sus prin care s-au analizat convenţiile părţilor şi textele de lege incidente, cu scopul pronunţării unei decizii unitare pentru toate părţile implicate în proces.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta B. S.R.L.., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reţine că nemulţumirile părţii sunt legate de neaplicarea art. 1534 alin. (2) din C. civ. de către instanţa de apel.

Astfel, în aceeaşi logică şi interpretare ca recurenta-pârâtă C., se critică decizia atacată din perspectiva faptului că instanţa ar fi omis să aplice textul legal anterior amintit, că având în vedere obligaţia pe care nu a respectat-o reclamanta în calitate de creditoare, se putea sancţiona conduita ei prin norma legală evocată şi că sunt eronate aspectele reţinute de către instanţa de apel pe situaţia de fapt.

Înalta Curte găseşte nefondat şi acest motiv de recurs, pentru considerentele anterior prezentate, instanţei de apel revenindu-i obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, în acord cu dezlegările instanţei de control judiciar sub aspectul corectei aplicări a legii.

Faţă de cele expuse, având în vedere şi normele legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite, ca fondat, recursul reclamantei formulat împotriva deciziei civile nr. 1522 din 26.10.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Va respinge, ca nefondate, recursurile formulate împotriva aceleiaşi decizii de către recurentele-pârâte C. şi de Gaze Naturale "C." S.A.. şi B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte B. S.R.L. şi C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1522 din 26 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Admite recursul recurentei-reclamante A. S.A. declarat împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2023.