Salary-cap claims by court staff assigned to Dâmbovița Tribunal; negative jurisdictional conflict resolved in claimants’ favor

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa la 5 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii menţionaţi în tabelul anexă la acţiune, au solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Braşov, obligarea acesteia la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, urmând a se dispune uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamanţilor raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 1 ianuarie 2018 şi în continuare, obligarea pârâtei la plata efectivă a salariilor calculate prin raportare la VRS 605,225 începând cu 1 ianuarie 2018 şi în continuare, conform sentinţei civile nr. 1188 din 20 aprilie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă definitivă prin decizia nr. 1993 din 28 septembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, şi actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate începând cu data scadenţei până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

La termenul de la 8 martie 2023, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 437 din 8 martie 2023 şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Braşov.

În esenţă, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că a fost învestit cu soluţionarea unui conflict de muncă, părţile reclamante, personal auxiliar (grefier), conex (agent procedural), respectiv personal auxiliar pensionar, solicitând drepturi băneşti de natură salarială. A mai reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. întrucât reclamanţii nu îşi desfăşoară sau nu şi-au desfăşurat activitatea la instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în fond şi nici tribunalul competent, la care teoretic şi-ar desfăşura activitatea reclamanţii (aceştia fiind încadraţi la o curte de apel, iar alţii pensionari grefieri) nu figurează ca pârât. Faţă de prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanţa a apreciat că este competent să soluţioneze cauza Tribunalul Braşov.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Braşov.

La termenul de la 21 septembrie 2023, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, raportat la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1211/MAS din 5 octombrie 2023, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În esenţă, Tribunalul Braşov a reţinut că sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., competenţa facultativă fiind extinsă şi în cazul în care calitatea de reclamant este deţinută de personalul auxiliar şi conex. Faţă de faptul că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la instanţa superioară celei care ar fi fost competentă să soluţioneze cauza, s-a stabilit că se impune declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă şi Tribunalul Braşov, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanţii, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Curţii de Apel Braşov, au solicitat plata unor drepturi salariale, în contradictoriu cu această curte de apel.

Pentru a stabili instanţa competentă din punct de vedere teritorial, va fi avută în vedere calitatea părţilor din dosar, inclusiv cea a pârâtei, care este o instanţă de judecată.

În ceea ce priveşte calitatea de pârâtă a instanţei, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, rezultă că reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Având în vedere că obiectul prezentului dosar este un litigiu de muncă şi faţă de prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii este Tribunalul Braşov, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Braşov.

Întrucât pârâtă în cauză este Curtea de Apel Braşov, reclamanţii pot opta între a sesiza Tribunalul Braşov, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Braşov, sau orice alt tribunal din raza curţilor de apel învecinate acestei curţi de apel. Reclamanţii au ales sa sesizeze Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Braşov.

Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora normele care reglementează competenţa facultativă sunt aplicabile şi personalului auxiliar de specialitate, precum şi faptul că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea la instanţa superioară celei care ar fi trebuit să soluţioneze litigiul în fond, potrivit normelor din Codul muncii. Astfel, prin stabilirea competenţei în favoarea unei instanţe din raza curţii de apel învecinate se asigură aparenţa de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cauzei, nu numai în primă instanţă, ci inclusiv în căile de atac cu care ar fi sesizate instanţele superioare.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.