Labor dispute over delayed salary interest assigned to claimant’s domicile court after disjunction.

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 9 ianuarie 2023 sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN. şi OO. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata de daune-interese, constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere (până la data pronunţării unei hotărâri definitive în această cauză) şi pentru sumele neachitate până atunci, sume care au fost acordate prin OMJ nr. 28/C/2020, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, pentru sumele datorate cu trei ani anteriori introducerii prezentei acţiuni, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei şi O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

La termenul de judecată de la 29 mai 2023, tribunalul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale pentru reclamanţii care nu aveau domiciliul în Municipiul Bucureşti, inclusiv pentru reclamanta X., disjungând acţiunea formulată de aceasta, formându-se dosarul nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 3329 din 29 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta X., în favoarea Tribunalului Vrancea.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că domiciliul reclamantei este în judeţul Vrancea şi prezenta cauză are ca obiect plata unor drepturi salariale derivate din raportul de muncă existent între părţile litigiului. Faţă de dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 269 alin. (1) Codul muncii, forma în vigoare la data introducerii acţiunii, instanţa competentă pentru judecarea conflictelor de muncă este cea în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Vrancea.

La termenul de judecată de la 14 septembrie 2023, Tribunalul Vrancea a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale raportându-se la dispoziţia art. 269 Codul muncii având în vedere precizările reclamantei prin care a adus la cunoştinţa instanţei că are calitatea de consilier de probaţiune şi domiciliază în fapt în Municipiul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 424 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata de drept a prezentei cauze şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a reţinut că a fost învestit cu soluţionarea unui conflict de muncă, iar reclamanta are calitatea de consilier de probaţiune, alături de toţi ceilalţi 40 de reclamanţi care au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2023. Raportat la prevederile art. 269 alin. (3) Codul muncii şi art. 59 C. proc. civ., s-a constatat că majoritatea reclamanţilor au calitatea de consilieri de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Bucureşti, că pretenţia formulată de fiecare dintre aceştia este identică, iar motivele de fapt şi de drept expuse în justificarea obiectului sunt identice. Întrucât majoritatea colegilor reclamantei au domiciliul în Municipiul Bucureşti, iar reclamanta are domiciliul de fapt în acelaşi municipiu, tribunalul a considerat că reclamanta din prezenta cauza de faţă era îndreptăţită să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalţi reclamanţi la Tribunalul Bucureşti, fiind îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Vrancea competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Probaţiune Bucureşti prin care aceştia solicită acordarea unor drepturi salariale, prezentul litigiu având caracterul unui conflict individual de muncă.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a invocării, din oficiu, de către Tribunalul Bucureşti a excepţiei necompetenţei teritoriale şi disjungerii din dosarul nr. x/2023, pentru reclamanţii care nu au domiciliul în Municipiul Bucureşti, a cererilor formulate de aceştia. Ca urmare a măsurilor dispuse, nu se mai poate reţine existenţa unui consorţiu procesual activ, care ar fi dat reclamantei posibilitatea de a se adresa Tribunalului Bucureşti.

Faţă de faptul că reclamanta din prezentul dosar are domiciliul în judeţul Vraancea, se apreciază că instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Vrancea.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.