Inadmissible cassation appeal for failure to frame contract interpretation and penalty clause arguments as material law violations

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 13 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 481.122,97 RON, reprezentând daune interese datorate în conformitate cu art. 12.3 alin. (3) din Convenţia cadru plafon de garantare nr. 156/2011, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1376 din 9 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 481.122,97 RON, cu titlu de daune interese, şi suma de 8.416,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.

Prin decizia nr. 24/2023 din 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de pârâtă, ca nefondat, şi cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta A. S.A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material edictate de art. 15, art. 1268 alin. (3), art. 1270, art. 1353, art. 1357 alin. (2), art. 1529 şi art. 1539 C. civ.. Astfel, recurenta-pârâtă arată că dispoziţiile art. 1353 sunt aplicabile, contrar celor reţinute de curtea de apel, existând o cauză exoneratoare de răspundere. Mai arată că părţile nu pot deroga de la acest text de lege şi că obligarea pârâtei la plata prejudiciului este consecinţa aplicării greşite a art. 1357 alin. (2) C. civ.. Afirmă că poprirea asupra conturilor reclamantului a fost înfiinţată în exercitarea unui drept şi critică interpretarea curţii de apel în sensul că, în temeiul art. 12 alin. (3) din Convenţia cadru, partea răspunde şi pentru cea mai uşoară culpă.

Recurenta-pârâtă consideră că ar fi putut fi obligată potrivit clauzei penale numai în situaţia dovedirii unui abuz de drept sau a relei sale credinţe şi că nu este corectă statuarea instanţei de apel în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului chiar şi în situaţia returnării sumelor poprite. Apreciază că prejudiciul a fost reparat prin întoarcerea executării silite. Susţine că reclamantul nu mai poate solicita şi daune-interese întrucât cu ocazia întoarcerii executării silite, pârâta a fost obligată şi la plata dobânzii legale pentru sumele poprite.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greşit aplicată.

Această ipoteză nu include situaţia în care partea nu este de acord cu modalitatea în care instanţa devolutivă a interpretat voinţa părţilor prin prisma celor prevăzute în contract întrucât stabilirea intenţiei reclamantului şi pârâtei se face prin raportare la conţinutul convenţiei şi a înscrisurilor din dosar şi reprezintă un aspect de fapt. Înalta Curte reţine că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecăţii, iar interpretarea dată, în sensul că aplicarea clauzei penale prevăzute de art. 12.3 din Convenţia cadru nu este condiţionată de existenţa unui abuz de drept sau de reaua credinţă a intimatei, nu poate face obiect de control în recurs.

Susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1268 alin. (3) (Interpretarea clauzelor îndoielnice) şi ale art. 1270 (Forţa obligatorie a contractului) din C. civ. şi astfel nu a respectat dispoziţiile altor texte din acelaşi act normativ, respectiv art. 15 (Abuzul de drept), art. 1353 (Alte cauze de exonerare), art. 1357 alin. (2) (Condiţiile răspunderii), art. 1529 (Executarea obligaţiei de a nu face) şi art. 1539 (Cumulul penalităţii cu executarea în natură) nu pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. întrucât textele a căror încălcare o invocă recurenta se referă la regulile de interpretare a convenţiilor, atragerea răspunderii şi cauzele exoneratoare, clauza penală şi la modul de acordare a daunelor interese. Aceste norme consacră principii generale în domeniul efectelor convenţiilor şi executării obligaţiilor prin prisma cărora se solicită instanţei de recurs să interpreteze art. 12.3 din Convenţia cadru pentru a stabili în ce condiţii este aplicabilă clauza penală conform căreia recurenta a fost obligată la plata daunelor-interese către intimat.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 24/2023 din 12 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 24/2023 din 12 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.