Loss-of-use compensation claim fails; appeal stamped insufficiently annulled and costs awarded.

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE, MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, JUDEŢUL ILFOV, PRIN PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN, ORAŞUL VOLUNTARI, PRIN PRIMAR şi MUNICIPIUL BUCUREŞTI, PRIN PRIMAR GENERAL, să plătească reclamantului despăgubiri rezultând din lipsa de folosinţă a locuinţei din cartierul Henri Coandă începând de la data la care aceasta trebuia predată la cheie (2 octombrie 2018) şi până la predarea efectivă, la cheie, prejudiciu evaluat la suma de 1.000 euro lunar, adică 124.000 euro din octombrie 2008 până în decembrie 2019, despăgubiri ce urmează să curgă în continuare până la recepţia finală a locuinţei.

Prin sentinţa civilă nr. 362 din 1 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, SECTORUL 1 BUCUREŞTI, JUDEŢUL ILFOV, ORAŞUL VOLUNTARI, MUNICIPIUL BUCUREŞTI, respingându-se, în consecinţă, acţiunea faţă de aceştia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 110 din 27 ianuarie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă anulează ca insuficient timbrat apelul formulat de către reclamantul A..

Instanţa de apel reţine, în esenţă, faptul că apelantul-reclamant avea obligaţia de a plăti o diferenţă de taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.749,13 RON, taxă care a fost calculată în raport de precizarea acestuia din 12 septembrie 2022 privind valoarea contestată şi în raport de apelul vizând reformarea soluţiei instanţei de fond în sensul admiterii capătului subsidiar întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o.

Se mai reţine că apelantul-reclamant a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu toate acestea, apelantul-reclamant declară că nu înţelege să plătească diferenţa de taxă judiciară de timbru, motiv pentru care instanţa de apel a dispus anularea ca insuficient timbrată a cererii de apel.

Un alt argument reţinut de instanţa de apel se întemeiază pe caracterul unitar al tuturor căilor de atac, inclusiv apelul, fapt care determină analiza tuturor criticilor şi care nu îngăduie rezolvarea lor segmentată, prin raportarea soluţiei la fiecare motiv în parte, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. (b) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora "cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50 % din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puţin de 20 RON".

Împotriva deciziei instanţei de apel reclamantul A. formulează recurs prin care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, cu obligaţia instanţei de apel de a analiza cererea în limitele în care a fost achitată taxa judiciară de timbru, respectiv capătul de cerere întemeiat pe răspunderea contractuală; obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

Recurentul îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., după cum urmează.

În susţinerea primului motiv de recurs se invocă faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., respectiv a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil.

Recurentul învederează faptul că în şedinţa publică din 27 ianuarie 2023 a precizat expres că înţelege să nu mai susţină criticile formulate cu privire la răspunderea civilă delictuală, ci să-şi restrângă criticile în apel doar în ceea ce priveşte petitele nr. 2 şi nr. 3 lit. a) - d) din cererea de apel, antamând aşadar doar răspunderea civilă contractuală. Faţă de exercitarea acestui drept de dispoziţie, valoarea pretenţiilor deduse judecăţii în apel era de 789.326,52 RON, fiind integral achitată taxa de timbru de 5.749,13 RON.

Soluţia de anulare integrală a apelului, susţine recurentul, încalcă principiul disponibilităţii deoarece dreptul de dispoziţie al părţii a îmbrăcat tocmai forma achitării parţiale a taxei de timbru doar cu privire la capătul de cerere privind răspunderea contractuală, aşadar fără a mai învesti instanţa cu analiza apelului împotriva încheierii interlocutorii din 27 octombrie 2020 care privea răspunderea civilă delictuală pentru care fusese impusă diferenţa de taxă judiciară de timbru.

Prin soluţia de anulare integrală a apelului ca insuficient timbrat, instanţa a încălcat inclusiv normele pe procedură prevăzute de art. 34 alin. (2) şi cele ale art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 care arătau tocmai faptul că cererea nu poate fi anulată integral, ci cererea parţial timbrată învesteşte instanţa în limitele în care taxa de timbru a fost achitată.

De asemenea, recurentul consideră că nu există nicio dispoziţie legală care să stabilească faptul că prevederile art. 34 alin. (1) şi (2), ale art. 36 alin. (2) nu ar fi aplicabile în căile de atac, ci doar în primă instanţă.

Face trimitere recurentul la dispoziţiile art. 482 C. proc. civ. potrivit cărora "dispoziţiile privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol".

În opinia autorului căii de atac, achitarea taxei judiciare de timbru doar în ceea ce priveşte răspunderea civilă contractuală putea conduce doar la anularea ca netimbrat a capătului de cerere de apel nr. 3.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, recurentul arată faptul că decizia atacată conţine considerente contradictorii, instanţa de apel raportându-se în mod contradictoriu la cererea de apel pe de-o parte ca fiind un tot unitar, iar pe de altă parte ca fiind formată din mai multe petite cu finalitate distinctă care învestesc distinct instanţa de apel.

Consideră recurentul că o cerere unică şi unitară, aşadar care are o singură cauză juridică (modificarea sentinţei apelate) nu putea să genereze obligaţia de a achita două taxe judiciare de timbru datorate pentru aceeaşi cerere unitară.

Susţine recurentul că, pe de-o parte instanţa a omis faptul că este vorba despre două apeluri distincte (împotriva încheierii din 27 octombrie 2020 şi împotriva sentinţei nr. 362 din 1 martie 2022) şi reţine că taxa judiciară de timbru în apel se datora în mod distinct pentru fiecare dintre cele două temeiuri ale răspunderii civile, iar pe de altă parte instanţa de apel califică cererea de apel ca fiind un tot unitar care poate fi privit doar în ansamblul său, iar nu pe fiecare capăt al cererii de apel în parte, nici nu poate fi divizată în funcţie de cele două temeiuri ale răspunderii civile.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că norma de drept material încălcată este reprezentată de liberul acces la justiţie. Consideră recurentul că interpretarea şi aplicarea date de instanţa de apel acestor norme de drept material încalcă însăşi esenţa dreptului de acces la justiţie, de vreme ce cererea de apel a fost anulată integral, fără a fi soluţionată în limitele în care aceasta îndeplinea condiţiile de fond şi de formă.

Intimaţii ORAŞUL VOLUNTARI, PRIN PRIMAR, MUNICIPIUL BUCUREŞTI, PRIN PRIMAR GENERAL şi AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în faţa instanţei de fond, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimaţilor-pârâţi la plata unei despăgubiri cu titlu de lipsă de folosinţă imobil, în principal în temeiul răspunderii civile contractuale, iar în subsidiar în temeiul răspunderii civile delictuale.

Întrucât recurentul-reclamant nu a putut achita taxa de timbru şi pentru capătul de cerere subsidiar, astfel cum îi pusese în vedere instanţa, acesta declară expres că nu înţelege să timbreze acest capăt de cerere (în prealabil formulase cerere de reexaminare care a fost respinsă), motiv pentru care, respectând principiul disponibilităţii părţilor, principiu ce guvernează procesul civil, instanţa de fond ia act de această cerere, rămânând învestită exclusiv cu soluţionarea capătului principal al cererii întemeiat pe răspunderea civilă delictuală.

Împotriva sentinţei primei instanţe prin care a fost soluţionat fondul cauzei, reclamantul formulează apel solicitând anularea şi rejudecarea cauzei cu evocarea fondului în sensul admiterii acţiunii în răspundere civilă contractuală, cu obligarea intimaţilor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă, în principal, formulând totodată şi o cerere subsidiară, respectiv admiterea acţiunii şi în temeiul răspunderii civile delictuale şi obligarea intimaţilor la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a locuinţei pentru aceeaşi perioadă ca în cererea principală.

Instanţa de apel, în mod corect, a considerat că trebuia achitată taxa judiciară de timbru pentru ambele capete de cerere formulate în cadrul apelului, ţinând seama de subsidiaritatea lor, astfel cum apelantul a solicitat prin calea de atac declarată.

Achitând doar parţial taxa judiciară de timbru aferentă apelului, respectiv doar taxa calculată pentru cererea principală, luând act de declaraţia apelantului în sensul că nu înţelege să achite şi diferenţa taxei judiciare de timbru aferentă cererii subsidiare, (cererea de reexaminare formulată fiind respinsă), instanţa de apel a dispus anularea ca insuficient timbrată a apelului împotriva încheierii de şedinţă din 27 octombrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 362 din 1 martie 2022.

Nu poate fi reţinută nicio încălcare a principiului disponibilităţii părţilor astfel cum susţine recurentul.

Apelul, de altfel ca şi recursul, are un caracter unitar şi se impune a fi soluţionat prin adoptarea unei soluţii unice.

Fundamentul principiului unicităţii căii de atac constă în ideea că hotărârea judecătorească reprezintă un act jurisdicţional unitar, astfel încât regimul căilor de atac aplicabil hotărârii nu poate fi decât tot unul unitar, indiferent de cererile soluţionate prin hotărâre.

Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, devolutivă, provocând o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant.

Prealabil soluţionării apelului, partea este obligată să achite o taxă judiciară de timbru aferentă, respectiv 50 % din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puţin de 20 RON, potrivit art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Dispoziţiile art. 34 alin. (2) şi cele ale art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nu se aplică atunci când este vorba despre timbrarea apelului astfel cum susţine apelantul.

Dispoziţiile invocate vizează acţiunile introductive, cererile de chemare în judecată introduse în primă instanţă întrucât doar în acest caz putem vorbi despre mai multe capete de cerere pentru care se va stabili câte o taxă judiciară de timbru pentru fiecare în parte, dacă au finalitate diferită.

Este evident că se aplică doar acţiunilor formulate în faţa instanţelor de fond, textele de lege amintite făcând referire în mod expres la acţiuni (cereri de chemare în judecată, cereri reconvenţionale, cereri de intervenţie principală, cereri de chemare în garanţie), făcând referire la obligaţia reclamantului, nu a apelantului ori recurentului, să plătească suma datorată suplimentar cu titlu de taxă judiciară de timbru. De asemenea, doar în cazul în care reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei până la termenul stabilit, acţiunea ori cererea (reconvenţională, de chemare în garanţie etc.) va fi soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Având în vedere dispoziţiile art. 480 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. cu privire la soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel - va respinge, va anula, va constata perimarea apelului, ori va admite apelul, este de la sine înţeles că nu se poate vorbi despre o soluţionare în limitele în care s-a plătit taxa judiciară de timbru, apelul neputând fi admis, respins ori anulat, ori perimat în parte.

Achitarea parţială a taxei de timbru în apel/recurs reprezintă un fine de neprimire, instanţa de control judiciar considerându-se că nu a fost legal învestită, astfel încât să poată trece la soluţionarea cauzei, indiferent de solicitările ulterioare ale titularului căii de atac (cereri de renunţare, de achiesare, hotărâri de expedient etc.).

Restrângerea criticilor în apel doar în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la răspunderea civilă delictuală este un drept de dispoziţie al părţii însă exercitarea lui este condiţionată de achitarea anticipată a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă.

Nu se poate vorbi despre existenţa a două apeluri astfel cum susţine recurentul-reclamant.

În cauză a fost declarat un singur apel de către aceeaşi parte fiind vizată încheierea din 27 octombrie 2020 prin care i s-a pus în vedere obligaţia achitării taxei de timbru pentru capătul de cerere subsidiar şi, firesc, sentinţa de fond.

Taxa judiciară de timbru nu a fost stabilită în considerarea încheierii din 27 octombrie 2020, ci în raport cu limitele şi cadrul procesual stabilit chiar de către apelant, ca atare nu se poate vorbi despre existenţa mai multor capete de cerere de apel astfel cum în mod greşit susţine recurentul atunci când tinde să evoce pretinse contradicţii în raţionamentul instanţei de apel.

Susţinerile recurentului sunt eronate atunci când se referă la faptul că s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a achita două taxe judiciare de timbru pentru o cerere unică şi unitară, încercând astfel să evidenţeze considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate.

Astfel, instanţa de apel a stabilit o singură taxă judiciară de timbru, în considerarea limitelor învestirii sale, taxă pe care apelantul-reclamant a achitat-o parţial, în cuprinsul deciziei regăsindu-se în detaliu şi cu claritate exprimat raţionamentul instanţei în ceea ce priveşte măsura dispusă.

Referitor la ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în lipsa indicării acestor norme, recurenta invocând exclusiv norme ori principii generale, Înalta Curte apreciază că este invocat formal, analizarea acestuia nefiind posibilă.

Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat către intimatul ORAŞUL VOLUNTARI, potrivit dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 110 din 27 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimatul ORAŞUL VOLUNTARI a sumei de 8.925 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.