Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2133/2023 AI generated

Peremption of cassation appeal due to six-month inactivity notwithstanding restoration requests

Case Number Decizia nr. 2133/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice ordered the dismissal of the appeal for non-prosecution (perimare), thereby upholding the Court of Appeal's decision that had previously dismissed the plaintiff's claim and rejected the defense of limitation. The dispute concerned a contract resolution claim where the plaintiff alleged material breach due to unpaid installments and interest totaling approximately 35,000 euros, challenging the lower courts' finding that the breach was not sufficiently important. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that legal proceedings are peremptorily dismissed if left dormant for six months due to the party's fault; the court determined that the appellant's failure to appear at hearings or request judgment in default between the suspension of proceedings in October 2022 and the perimare deadline in April 2023 constituted such fault, and subsequent requests to restore the case to the roll did not interrupt the statutory period.

Legislator headnote

AI generated

art. 1370 C. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of cassation appeal due to six-month inactivity notwithstanding restoration requests: The dispute concerned a contract resolution claim where the plaintiff alleged material breach due to unpaid installments and interest totaling approximately 35,000 euros, challenging the lower courts' finding that the breach was not sufficiently important. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that legal proceedings are peremptorily dismissed if left dormant for six months due to the party's fault; the court determined that the appellant's failure to appear at hearings or request judgment in default between the suspension of proceedings in October 2022 and the perimare deadline in April 2023 constituted such fault, and subsequent requests to restore the case to the roll did not interrupt the statutory period.

Keywords

AI generated
default of statutory deadline article of civil procedure limitation periods stay of proceedings grounds for cassation default interest

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for the final order declaring the appeal peremptorily dismissed due to the six-month period of inactivity attributable to the party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2536 din 9 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei. De asemenea, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin B. şi C.., în contradictoriu cu pârâtul D., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1427A din 1 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre nouă judecată curţii de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că neexecutarea contractului a cărui rezoluţiune s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată nu era suficient de importantă. Invocă încălcarea prevederile art. 1361 - art. 1370 C. civ.. Menţionează că debitul pe care l-a considerat exigibil, în valoare de 35.047,97 euro, reprezintă rate scadente şi neachitate, împreună cu dobânda, şi nu întreaga diferenţă de preţ pe care intimatul o mai avea de plătit.

Recurenta-reclamantă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 procedură civilă.

Intimatul-pârât a depusă întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul de la 5 octombrie 2022 judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faţă de lipsa părţilor şi faţă de faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La 25 ianuarie 2023, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, dar prin încheierea din 5 aprilie 2023, Înalta Curte a menţinut măsura suspendării, în temeiul aceloraşi dispoziţii legale şi pentru aceleaşi motive reţinute în încheierea din 5 octombrie 2022.

La 16 mai 2023, recurenta-reclamantă a solicitat repunere cauzei pe rol.

Analizând cu prioritate aspectul perimării recursului, faţă de dispoziţiile art. 416 raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Instanţa supremă constată că judecata cauzei a fost suspendată la 5 octombrie 2022 întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea pricinii şi niciuna dintre părţi nu a solicitat judecata cauzei în lipsă. La 25 ianuarie 2023, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol. Prin încheierea din 5 aprilie 2023, instanţa a menţinut măsura suspendării, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faţă de lipsa părţilor şi faţă de faptul că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (2) din acelaşi cod s-a împlinit la 5 aprilie 2023 şi este un termen imperativ, peremptoriu, întrucât în cadrul acestui termen partea interesată trebuie să efectueze acte de procedură în vederea judecării cauzei, altminteri intervenind stingerea procesului în faza în care se află.

Ca urmare, între data suspendării judecării cauzei prin încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2022 şi termenul de la 25 octombrie 2023 a existat o perioadă de 6 luni în timpul căreia părţile nu au îndeplinit niciun act de procedură şi nu au intervenit cauze de întrerupere sau de suspendare în sensul art. 417-418 C. proc. civ.

Cererea de repunere pe rol formulată de recurenta-reclamantă la 25 ianuarie 2023 nu a avut efect întreruptiv deoarece actul de procedură trebuie efectuat în vederea judecării procesului. Or, autoarea căii de atac nu a solicitat judecata în lipsă, nici nu s-a prezentat la strigarea cauzei şi astfel nu şi-a consolidat interesul în continuarea demersului judiciar. Nici cererea de repunere pe rol depusă la 16 mai 2023 nu a avut efect întreruptiv, fiind formulată după împlinirea termenului de 6 luni.

Sancţiunea perimării intervine de drept şi are ca efect desfiinţarea actelor de procedură îndeplinite până la data împlinirii termenului prevăzut de lege, dar şi a actelor întocmite ulterior.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. şi va constata perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1427A din 1 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN B. ŞI C.. împotriva deciziei civile nr. 1427A din 1 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.