Lease rescission and monetary claims rejected; lessee's appeal dismissed as unfounded, upholding final judgment.

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş, la data de 11 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (fostă C.), a solicitat să se dispună: rezilierea contractului de leasing financiar nr. x/25.07.2008, încheiat între reclamantă şi D. S.A., cedentă către actuala pârâtă, reţinând culpa exclusivă a finanţatorului; repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 274.720,83 euro, reprezentând rate de leasing, comisioane şi parte din valoarea reziduală; obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului pe care l-a încercat prin lipsirea sa de sumele achitate acesteia, prin plata dobânzii legale conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta B. S.A. a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei cu privire la primele trei capete de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 191 din 13 aprilie 2022, Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins astfel cererile de obligare a pârâtei la plata sumei de 274.720,83 euro şi a dobânzii legale, respingând în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel A. S.R.L., solicitând desfiinţarea soluţiei instanţei de fond şi admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 37/A-Com din 27 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost calificată excepţia invocată de intimata pârâtă ca fiind excepţia necompetenţei instanţei judecătoreşti şi respinsă această excepţie. A fost respins ca nefondat, apelul formulat de A. S.R.L împotriva sentinţei nr. 191 din 13 aprilie 2022, pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.R.L.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţele au încălcat normele de procedură şi au nesocotit drepturile procesuale ale acesteia. În acest sens, recurenta arată că instanţa de apel, reţinând că actul juridic a cărui reziliere a solicitat-o prin cererea de chemare în judecată era deja desfiinţat, a apreciat că primul capăt de cerere este lipsit de obiect, aspect ce constituie o excepţie pe care instanţa avea datoria să o pună în discuţie potrivit art. 224 C. proc. civ.

Totodată, recurenta susţine că modalitatea în care instanţa a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune încalcă normele de procedură. În opinia recurentei, modul în care intimata-pârâtă a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la primele trei capete de cerere nu constituie o veritabilă punere în discuţie a excepţiei. Mai arată recurenta că soluţia asupra acestei excepţii este greşită.

De asemenea, autoarea recursului susţine că excepţia prescripţiei extinctive nu este incidentă în cauză întrucât contractul nu a fost desfiinţat până la acest moment, sens în care nu s-a născut dreptul acesteia de a-i fi restituite plăţile achitate. În ceea ce priveşte momentul până la care poate fi invocată această excepţie, recurenta invocă art. 2513 C. civ. şi susţine că poate avea loc până la primul termen de judecată. Potrivit recurentei, în cauză se aplică dispoziţiile noului C. civ. în materia prescripţiei, atât faţă de pretinsa reziliere unilaterală a contractului de leasing, cât şi faţă de rezilierea judiciară cu care a învestit instanţa. În continuare, recurenta-reclamantă expune situaţia de fapt cu privire la data comunicării notificării de reziliere a contractului şi concluzionează că excepţia prescripţiei nu a fost legal invocată şi nici nu este incidentă în cauză.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă susţine că în motivarea hotărârii, instanţa de apel nu a răspuns în niciun mod susţinerii acesteia, inclusiv prin criticile din calea de atac în care a arătat că pactul comisoriu nu poate fi activat niciodată de cocontractantul care nu şi-a îndeplinit obligaţia. Potrivit recurentei, intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit principala obligaţie ce-i revenea, astfel încât nu avea dreptul de a pretinde desfiinţarea contractului chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă critică încălcarea autorităţii de lucru judecat de către instanţa de fond şi apel, ignorându-se dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. şi statuările intrate în puterea lucrului judecat. În acest sens, recurenta menţionează sentinţa nr. 1655 din 11.03.2021, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Specializat Argeş. Obiectul cauzei în dosarul nr. x/2017 a fost reprezentat de o contestaţie la executare, arată recurenta, pe care aceasta a formulat-o împotriva executării începute de către intimata-pârâtă. Potrivit recurentei, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că nu i-a fost predat bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing. Mai arată recurenta că, în respectivul dosar, instanţa de executare a reţinut că nu a fost făcută o notificare legală către aceasta, câtă vreme corespondenţa nu a fost expediată la adresa prevăzută în acest scop în contract, dar şi că aceasta este partea contractantă care şi-a îndeplinit obligaţiile. Totodată, autoarea căii de atac arată că aceste statuări au putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Sub acelaşi aspect, recurenta susţine că aspectele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost analizate şi în alte două dosare de încuviinţare a executării, respectiv nr. x/2017 şi nr. x/2017, iar relevante sunt încheierile din 2 august 2017 şi 3.11.2017 în care instanţele nu au încuviinţat executarea din aceleaşi motive şi anume că nu există o hotărâre judecătorească prin care să se ia act că rezilierea unilaterală a contractului de leasing de către cesionar este legală.

Sub un ultim aspect, recurenta critică încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţe a normelor de drept material referitoare la rezilierea de contract, la pactul comisoriu de gradul IV, la efectele acestuia, la desfiinţarea contractului de leasing şi drepturile părţilor din acest raport obligaţional. În continuare recurenta redă situaţia de fapt cu privire la raportul contractual dintre părţi şi menţionează mai multe texte legale, respectiv art. 9 şi 10 din O.U.G. n. 51/1997, art. 551 C. civ., art. 1020 C. civ.. Recurenta reia argumentele cu privire la notificarea de reziliere şi la cele reţinute în Dosarul nr. x/2017 referitor la aceasta, făcând trimitere totodată la clauzele contractului de leasing.

În drept, recurenta a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Instanţa supremă va respinge excepţia nulităţii recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, încălcarea autorităţii de lucru judecat de către instanţele de fond, aratând că au fost ignorate dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. şi statuările intrate în puterea lucrului judecat dezlegate prin sentinţa nr. 1655 din 11.03.2021, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2017.

Potrivit recurentei, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că nu i-a fost predat bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing, instanţa de executare reţinând că nu a fost făcută o notificare legală, deoarece corespondenţa nu a fost expediată recurentei-reclamante la adresa prevăzută în acest scop în contract.

Criticile referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat nu vor fi însuşite de Înalta Curte. Conform dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", iar potrivit alin. (2) din acelaşi text de lege:

"Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Instanţa supremă reţine că din actele prezentului dosar rezultă că între părţi a existat un litigiu, dosarul nr. x/2017 care a avut ca obiect o contestaţie la executare formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu B. S.A. împotriva tuturor formelor de executare întocmite împotriva sa în dosarul de executare silită nr. x/2017. Prin sentinţa civilă nr. 1655/2021 din 11.03.2021 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2017, instanţa a reţinut că intimata C. S.A. nu a făcut dovada comunicării notificării cesiunii de creanţă către societatea recurentă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în niciuna dintre modalităţile prevăzute de lege.

Aşa fiind, în raport de prevederile art. 430 C. proc. civ., instanţa supremă constată că în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti nu au fost dezlegate aspecte care privesc fondul raportului juridic obligaţional dintre părţi.

De asemenea, instanţa supremă reţine că potrivit art. 431 C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

În acest context, Înalta Curte reţine că autoritatea de lucru judecat nu poate fi opusă unei cereri dacă faptele pe care se întemeiază şi cele în baza căreia a fost pronunţată hotărârea precedentă sunt diferite. Altfel spus, instanţa supremă reţine că identitatea de cauză şi obiect implică existenţa unei identităţi de fapte şi reguli de drept aplicabile acestor fapte.

Or, în cauză, se constată că, obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea recurentei-reclamante prin care a solicitat rezilierea unui contract de leasing financiar încheiat între aceasta şi D. S.A., cedentă către actuala intimat-pârâtă, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea intimatei-pârâte la restituirea echivalentului în RON la data plăţii acestei sume de bani, reprezentând rate de leasing, comisioane şi parte din valoarea reziduală, precum şi obligarea intimatei-pârâte la acoperirea prejudiciului.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 431 C. proc. civ., instanţa supremă reţine că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi cauză, în primul litigiu fiind soluţionată o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 712 şi urm. C. proc. civ., iar prezenta cauză a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1315 C. civ., art. 1319 C. civ. şi O.G. nr. 51/1997.

Aşadar, Înalta Curte constată că nu există identitate de cauză şi obiect între cele două litigii pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., sens în care criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

Referitor la susţinerile recurentei subsumate aceluiaşi motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind alte două dosare de încuviinţare a executării, respectiv dosar nr. x/2017 şi dosar nr. x/2017, instanţa supremă constată că nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece recurenta nu arată în concret care sunt normele procesuale încălcate de curtea de apel şi în ce mod se încalcă autoritatea de lucru judecat în raport de acestea.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante privind dispoziţiile art. 224 C. proc. civ. şi lipsa de obiect a primului capăt de cerere, instanţa supremă reţine că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece argumentele sunt invocate în mod formal, fără a se arăta în concret de ce normele de drept procesuale nu au fost corect aplicate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la soluţionarea excepţiei prescripţiei extinctive, Înalta Curte constată că nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate, deoarece în expunerea acestor critici aceasta face trimitere la situaţia de fapt şi probele administrate în cauză, respectiv invocă aspecte privind desfiinţarea contractului, momentul până la care poate fi invocată prescripţia şi face referire la înscrisurile din dosar. Or, instanţa de recurs nu se poate pronunţa aspra chestiunilor de netemeinicie, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul instanţelor devolutive.

Înalta Curte reţine că nici susţinerile recurentei-reclamante prin care se arată că decizia instanţei de apel nu este motivată, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă reţine că, deşi recurenta-reclamantă susţine că decizia atacată este nemotivată, susţinerile acesteia prin care arată că pactul comisoriu nu putea fi activat niciodată de cocontractantul care nu şi-a îndeplinit obligaţia, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece pe de o parte, recurenta face trimitere la situaţia de fapt, iar pe de altă parte nu arată în concret în ce constă lipsa motivării sub acest aspect, sens în care aceste critici nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greşită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Deşi indică prevederile art. 9 şi 10 din O.U.G. n. 51/1997, art. 551 C. civ., art. 1020 C. civ., din expunerea argumentelor evocate de recurentă, respectiv susţinerile referitoare la rezilierea de contract, la pactul comisoriu de gradul IV, la efectele acestuia, la desfiinţarea contractului de leasing şi drepturile părţilor din acest raport obligaţional, rezultă cu evidenţă că se readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, recurenta-reclamantă, susţinând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără o argumentaţie în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 37/A-COM din 27 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 37/A-COM din 27 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.