Arbitral award void for lack of written arbitration agreement; case quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată în data de 15 iulie 2022 la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată la plata sumei de 1260 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă şi a penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi de întârziere începând cu data de 02.01.2020.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Normei nr. 18/2017 a ASF, Normei nr. 20/2017 a ASF, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 şi art. 541 şi urm. C. proc. civ.

2. Prin hotărârea arbitrală nr. 131 din 26 octombrie 2022, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova a admis acţiunea reclamantei A. S.R.L. şi a obligat pârâta B. S.A. la plata sumei de 1260 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, a sumei de 2522,52 RON reprezentând penalităţile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere şi a sumei de 2450 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

3. Pârâta B. S.A. a solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. civ., anularea hotărârii arbitrale nr. 131 din 26 octombrie 2022, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul arbitral nr. x/2022, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2022, care, prin sentinţa nr. 119 din 8 decembrie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, declinând competenţa soluţionării cererii în anulare în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa nr. 9/2023 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 131 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova, în dosarul arbitral nr. x/2022, fiind obligată reclamanta B. S.A. să plătească pârâtei A. S.R.L. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

5. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, pârâta B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În argumentarea memoriul de recurs, recurenta consideră că instanţa a pronunţat o decizie cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Astfel, recurenta a susţinut că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice sau fizice, cu condiţia ca acestea să fi încheiat, în prealabil, o convenţie arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă şi societatea A. S.R.L. nu exista o convenţie arbitrală, în vederea soluţionării pe cale amiabilă.

A mai apreciat recurenta că din interpretarea art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare-reasigurare şi brokerilor de asigurare, rezultă că textul pune accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor alternative se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea, prin acestea nelimitându-se dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate. Calea arbitrajului rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei hotărâri arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a normei ASF, neputându-se deroga de la dispoziţiile de principiu ale C. proc. civ., care reglementează modalitatea în care poate interveni jurisdiscţia alternativă.

În opinia titularei memoriului de recurs, art. 7 alin. (3) din Norma ASF nr. 18/2017 trebuie interpretat în acord atât cu scopul reglementării sale, cât şi cu principiile generale din materia arbitrajului stabilite prin C. proc. civ., anume că instituie doar o obligaţie a societăţii de asigurare de a da curs invitaţiei persoanei prejudiciate de a apela la mijloacele alternative de soluţionare a divergenţelor, părţile stabilind împreună, prin convenţie arbitrală, elementele necesare arbitrajului prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

O interpretare contrară a acestor dispoziţii ar avea ca efect nesocotirea dispoziţiilor obligatorii ale C. proc. civ. şi a principiilor avute în vedere de legiuitor, nefiind proporţională cu scopul urmărit.

Intimata A. S.R.L. nu a depus întâmpinare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. şi invocat de recurentă are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului, întrucât între societatea recurentă şi societatea reclamanta A. S.R.L. nu a existat o convenţie arbitrală scrisă, condiţie esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competenţei acesteia în soluţionarea litigiului.

În raport cu această argumentare, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, respectiv cele referitoare la aprecierea greşită asupra motivelor de desfiinţare a hotărârii arbitrale.

Criticile recurentei sunt întemeiate, întrucât instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a încălcat dispoziţiile din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II Cod procedură civilă, potrivit cu care arbitrajul se organizează şi se desfăşoară conform convenţiei arbitrale încheiate între părţi, acţiunea în anulare a pârâtei fiind în mod greşit respinsă ca nefondată.

Astfel cum rezultă şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

În temeiul art. 548 şi urm. Cod procedură civilă, părţile stabilesc prin convenţia arbitrală, inclusiv efectuată în faţa instanţei arbitrale, recurgerea la arbitraj şi regulile privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului ori alte reguli privind desfăşurarea arbitrajului.

În acest context, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a soluţionat acţiunea în anulare prin aplicarea greşită a prevederilor anterior menţionate, prin aceea că a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare-reasigurare şi brokerilor de asigurare, constatând astfel, ca fiind legală învestirea tribunalului arbitral prin acţiunea reclamantei, în absenţa unei convenţii arbitrale cu pârâta, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi următoarele Cod procedură civilă.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După detalierea modalităţii de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se prevede că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare." Se stabileşte astfel că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu se limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, astfel cum a reţinut şi curtea de apel, Înalta Curte constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii unei convenţii arbitrale. Printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF, care este interpretată greşit prin sentinţa atacată, nu s-ar putea deroga de la dispoziţiile C. proc. civ., care reglementează expres condiţiile în care poate fi abilitată jurisdicţia alternativă, de esenţa procedurii arbitrale.

Prin urmare, în soluţionarea acţiunii în anulare în mod greşit nu s-a observat incidenţa motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea arbitrală este desfiinţată atunci când "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală". Astfel încât, soluţia ce se impunea era cea prevăzută de art. 613 alin. (3) lit. a) Cod procedură civilă, recursul pârâtei fiind fondat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 613 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei nr. 9/2023 din 25 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării sentinţei atacate, precum şi a hotărârii arbitrale nr. 131 din 26 octombrie 2022, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat şi trimiterii cauzei spre soluţionare instanţei competente, potrivit legii.

În privinţa comptenţei materiale şi teritoriale în soluţionarea în primă instanţă a cauzei, având ca obiect despăgubirile rezultate dintr-un contract de asigurare RCA, Înalta Curte reţine că aceasta revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia Civilă, în raport cu dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 107 C. proc. civ., ca instanţă de la sediul pârâtei B. S.A.

Cu ocazia judecării acţiunii reclamantei, instanţa va proceda la aplicarea dispoziţiilor art. 75 şi art. 262 din Legea nr. 85/2014, în raport cu deschiderea procedurii insolvenţei pârâtei debitoare B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C.., împotriva sentinţei nr. 9/2023 din 25 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează sentinţa atacată şi hotărârea arbitrală nr. 131 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat - Sediul Zonal Craiova.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2023.