Housing delay damages: Cassation appeal annulled for procedural defects, defendant liable for costs

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 7 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. S.A. şi D. S.R.L. au solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună:

- în principal: obligarea pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 1.500 euro/luna (respectiv 6.690 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,46 RON din data de 03.12.2015) pentru perioada cuprinsă între data de 03.12.2012 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 54.000 euro, (echivalentul sumei de 240.840 RON, la cursul de 1 euro/4,46 RON din data de 03.12.2015) cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi daune morale, din care suma de 1300 euro/lună reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, iar 200 euro/lună reprezintă daune morale, precum şi daunele interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei situate pe lotul x, constând din locuinţa tip I23N din localitatea Voluntari, judeţul Ilfov cu număr cadastral x şi înscris în CF nr. x conform încheierii nr. 16146/19.08.2004, în temeiul răspunderii civile contractuale.

- în subsidiar: obligarea pârâţilor Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D. S.R.L., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. S.A., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăreia, evaluate provizoriu la 90% A.N.L. şi câte 1,11% pentru celelalte pârâte, la plata sumei de 1.500 euro/luna, echivalentul a 6.690 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,46 RON din data de 03.12.2015) pentru perioada cuprinsă între data de 03.12.2012 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 54.000 euro, (echivalentul sumei de 240.840 RON, la cursul de 1 euro/4,46 RON din data de 03.12.2015), cu titlu de daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi daune morale, din care suma de 1.300 euro/lună reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte, iar 200 euro/lunar (echivalentul a 222 RON/lună) reprezintă daunele morale, precum şi daunele interese ce se vor acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei situate pe lotul x, constând din locuinţa tip I23N din localitatea Voluntari, judeţul Ilfov cu număr cadastral x şi înscris în CF nr. x, conform încheierii nr. 16146/19.08.2004.

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4152 din 13 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse ca neîntemeiate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. S.A. şi D. S.R.L.

A fost obligată pârâta A.N.L. la plata către reclamanţi a sumei de 34.576,89 Euro (în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de daune şi 5000 Euro (în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii) cu titlu de daune morale.

A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a fost obligată pârâta A.N.L. la plata sumei de 13.861,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B. şi pârâtele D. S.R.L. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Prin decizia civilă nr. 456 din 7 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de pârâtele D. S.R.L. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva sentinţei civile nr. 4152 din 13 noiembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost admis apelul reclamanţilor A. şi B. formulat împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

A fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe să plătească reclamanţilor A. şi B.:

- suma de 45.093,19 Euro reprezentând daune materiale (contravaloare lipsă de folosinţă imobil) pentru perioada 03.12.2012 - 07.03.2019, în echivalent RON la cursul B.N.R. Euro - Leu din data plăţii;

- suma de 10.000 Euro reprezentând daune morale pentru perioada 03.12.2012 - 07.03.2019, în echivalent RON la cursul B.N.R. Euro - Leu din data plăţii.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile din sentinţa apelată.

A fost obligată apelanta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe să plătească apelantului-reclamant A. suma de 7.587 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (4.017 RON taxă judiciară de timbru şi 3.570 RON onorariu avocat).

S-a luat act de faptul că apelanta-pârâtă D. S.R.L. şi intimatele-pârâte Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Judeţul Ilfov şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei din apel şi reţinerea cauzei spre rejudecare, în sensul respingerii acţiunii formulate de A. şi B. ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte răspunderea A.N.L.

Prin decizia civilă nr. 1664 din data de 01 iulie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul-pârât Oraşul Voluntari.

A fost admis recursul, a fost casată în parte decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta Agenţia Naţională Pentru Locuinţe, aceleiaşi instanţe.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

4. În rejudecare, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Bucureşti - sectia a V-a civilă, prin decizia nr. 865/2022 din 26 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a respins cererea apelanţilor-reclamanţi A. şi B. privind renunţarea la judecata cauzei în contradictoriu cu intimaţii pârâţi D. S.R.L., Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari prin Primar, Municipiul Bucureşti prin Primar General, C. S.A. şi Sectorul 1 Bucureşti prin Primar.

A admis apelurile declarate de către reclamanţii A. şi B. şi de către pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe să plătească reclamanţilor A. şi B. suma de 68.269,01 Euro, reprezentând daune materiale (contravaloare lipsă de folosinţă imobil) pentru perioada 03.12.2012 - 26.05.2022, în echivalent RON la cursul B.N.R. Euro - leu din data plăţii.

De asemenea, a respins capătul de cerere privind daunele morale ca nefondat şi a menţinut în rest dispoziţiile din sentinţa apelată.

5. Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 28.10.2022, pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei şi, în rejudecare, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanţa de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere contractele încheiate între părţi (contractul de mandat, construire, antrepriză generală, Convenţia MM 1909.2004), contracte prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

În acest sens, recurenta a apreciat că instanţa de apel nu a avut în vedere modul în care au fost redactate clauzele contractuale care vizau conţinutul obligaţiilor asumate (urmărirea execuţiei şi a finalizării lucrărilor neechivalând cu executarea şi finalizarea acestora de către mandatar), dar şi prevederile art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ.

Potrivit recurentei, argumentaţia instanţei este nelegală în susţinerea ideii că răspunderea contractuală a A.N.L. este atrasă şi din perspectiva calităţii sale de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, de dezvoltator sau garant/răspunzător al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale.

A susţinut recurenta că, în baza contractului de mandat, A.N.L. şi-a asumat obligaţia de a depune toate diligenţele necesare obţinerii rezultatului constând în finalizarea lucrărilor de construcţie a locuinţei intimatului, fără a se obliga la obţinerea rezultatului stabilit prin contractul de construire, respectiv executarea construcţiei. Astfel, în mod greşit, prin hotărârea recurată, s-a reţinut că este probată culpa contractuală a A.N.L.

Recurenta a mai arătat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că aceasta a manifestat un comportament diligent în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de mandat.

A mai subliniat recurenta că răspunderea sa contractuală nu poate fi angajată nici pentru pretinsa nerespectare a obligaţiilor legale invocate de către instanţa de apel sau a celor stabilite prin contractele încheiate de reclamant cu terţii (în care A.N.L. nu este parte) ori prin contractele încheiate de Agenţie cu terţi (în care reclamantul nu este parte) şi nici pentru nerespectarea îndatoririlor revenind antreprenorilor sau a altor terţi semnatari ai convenţiilor arătate prin decizia civilă nr. 865/2022.

În opinia recurentei, prevederile contractului de mandat nu pot fi completate cu obligaţiile legale şi cu cele cuprinse în contractele de antrepriză şi de construire, în condiţiile în care contractul de mandat nu conţine nicio stipulaţie în acest sens. Simpla trimitere pe care părţile au făcut-o în preambulul contractului de mandat la prevederile Legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 şi ale contractului de antrepriză generală nu echivalează cu instituirea unei derogări de la principiile reglementate de art. 1073 şi art. 973 din C. civ. de la 1864.

Astfel, instanţa a încălcat principiul înscris în art. 969 C. civ.

A mai apreciat recurenta că răspunderea contractuală a A.N.L. trebuie să fie analizată doar din perspectiva convenţiei pe care a încheiat-o în calitate de mandatar cu reclamanţii-intimaţi, respectiv a contractului de mandat nr. x/04.05.2004 şi din perspectiva art. 1532 şi urm. din C. civ. de la 1864.

De asemenea, a mai arătat recurenta că A.N.L. nu şi-a asumat îndatorirea de a executa şi finaliza, într-un anumit termen, lucrările de construire a locuinţei sau lucrările de infrastructură, de utilităţi şi de urbanizare, făcând totodată referire la art. 1, art. 14 şi art. 15 din contract.

Potrivit recurentei, debitorul obligaţiei de predare a imobilului în termenul şi potrivit condiţilor stabilite prin contractul de construire, este constructorul şi nu Agenţia, a cărei răspundere contractuală pentru nepredarea locuinţei în termen, nu poate fi angajată în baza contractului de mandat.

A mai apreciat recurenta că obligaţia asumată în temeiul contractului de mandat este una de diligenţă şi nu una de rezultat, sens în care a făcut referire la art. 1 din contract.

În ceea ce priveşte culpa, în cazul unei obligaţii de diligenţă, răspunderea creditorului este angajată numai dacă a procedat cu neglijenţă sau imprudenţă, sarcina probei revenind creditorului, debitorul neputând fi prezumat în culpă.

S-a mai arătat că prin hotărârea recurată nu s-a probat faptul că A.N.L. nu ar fi pus în valoare mijloacele posibile pentru a obţine executarea şi finalizarea locuinţei contractate de intimată şi nici nu s-au indicat în concret măsurile care ar fi fost apte să asigure executarea şi finalizarea locuinţei şi cu utilităţi, măsuri pe care A.N.L. ar fi omis să le întreprindă. Simpla împlinire a termenului nu dă naştere unei prezumţii de culpă în sarcina Agenţiei.

Astfel, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că prin contractul de mandat A.N.L. s-a obligat faţă de reclamant să realizeze utilităţile şi să finalizeze imobilul acestuia.

În aprecierea recurentei, A.N.L. trebuie să fie responsabilă pentru ceea ce şi-a asumat faţă de reclamant în baza contractului de mandat, contract preexistent, care atrage răspundere contractuală şi care nu poate fi asimilat poziţiei reţinute de instanţă, respectiv răspundere delictuală. Totodată, în analiza modului de îndeplinire a obligaţiilor derivând din contractul de mandat, nu pot fi invocate toate contractele în care A.N.L. este parte.

Potrivit recurentei, instanţa a interpretat în mod greşit actul juridic dedus judecăţii şi a atribuit A.N.L. o obligaţie de rezultat inexistentă, ignorând întregul probatoriu administrat în cauză, înscrisurile depuse reprezentând diligenţele întreprinse pe lângă constructor şi autorităţile locale.

Mai mult, a învederat recurenta că reclamantul nu a mandatat A.N.L. să îl reprezinte în relaţia cu entităţile ce s-au obligat a asigura proiectarea, finalizarea şi execuţia reţelelor de utilităţi, astfel încât, nu se poate imputa neexecutarea vreunei obligaţii a A.N.L. sub acest aspect.

S-a mai arătat că Primăria Municipiului Bucureşti este cea care gestionează atât finanţarea, cât şi realizarea utilităţilor în cartierul Henri Coandă (lot x - zona sector 1 şi lot x - zona Voluntari), astfel că, obligarea A.N.L. la plata prejudiciului pentru nefinalizarea acestora este nelegală.

De asemenea, având în vedere că alte entităţi au fost obligate de instanţele judecătoreşti la executarea utilităţilor în cartierul Henri Coandă, răspunderea pentru inexistenţa acestora nu poate incumba A.N.L. şi, pe cale de consecinţă, nici repararea prejudiciului cauzat de această situaţie nu trebuie suportat de Agenţie, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

A mai apreciat recurenta că prejudiciul pentru lipsa de folosinţă a locuinţei nu poate fi stabilit în sarcina sa, întrucât obligaţia de finalizare şi predare la termen a locuinţei este exclusiv în sarcina antreprenorului general în baza contractului de construire, în care A.N.L. nu este parte, iar realizarea utilităţilor în sarcina autorităţilor locale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 10 noiembrie 2022.

Recursul a fost comunicat intimaţilor potrivit dovezilor aflate la dosar.

Intimata C. S.A. a depus la dosar în data de 10 ianuarie 2023 note scrise, prin care a precizat că cererea de recurs a fost formulată în contradictoriu doar cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., decizia civilă nr. 865/26.05.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti fiind definitivă în ceea ce o priveşte.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 ianuarie 2023, intimata D. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Intimatul Oraşul Voluntari, prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 ianuarie 2023, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune înscrisuri doveditoare la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30 ianuarie 2023 intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primar General a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce îl priveşte, excepţia inadmisibilităţii recursului, pe fond solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a arătat că cererea de recurs a fost formulată în contradictoriu doar cu reclamanţii A. şi B..

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primar General a arătat că, faţă de considerentele obligatorii ale deciziei de casare nr. 1664/01.07.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia recurată instanţa de apel a rejudecat, în limitele casării, doar cele două apeluri exercitate de către reclamanţi şi de către pârâta A.N.L. Prin urmare, soluţiile instanţei de apel din primul ciclu procesual, constatările cu privire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi capetele de cerere subsidiare vizând ceilalţi intimaţi-pârâţi au intrat în autoritate de lucru judecat, motiv pentru care recursul declarat în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General este inadmisibil.

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus la dosar întâmpinare înregistrată în data de 3 februarie 2023, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală şi obligarea pârâtei A.N.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinările au fost comunicate recurentei în data de 14 martie 2023, potrivit dovezii aflate la dosar, însă aceasta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Instanţa supremă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 mai 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, părţile neexercitându-şi însă acest drept.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023 au fost respinse excepţiile lipsei calitătii procesuale; a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen de judecată la 24 octombrie 2023, cu citarea părţilor în şedinţă publică, pentru când a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală exigenţelor legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, prin raportarea motivului de casare indicat la hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii era reglementată şi devenea incidentă atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are şi obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Pornind de la aceste repere teoretice, cu privire la recursul pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe, instanţa supremă reţine că autoarea căii de atac a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu titlu preliminar se cuvine subliniat că decizia recurată a fost pronunţată de către instanţa de apel în rejudecare, în limitele trasate în mod expres prin decizia de casare.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ.. "după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

Prin decizia de casare, Înalta Curte a statuat că, în rejudecare, este necesar ca instanţa de apel să stabilească dacă pârâta A.N.L. este în culpă în raport cu obligaţiile asumate prin Convenţia MM 1909/2004 - art. 2 lit. b) sau prin raportare la contractul de mandat nr. x/2004, încheiat cu reclamanţii.

De asemenea, instanţa de casare a stabilit că, în rejudecare, se impune analizarea condiţiilor răspunderii contractuale a pârâtei A.N.L. în raport cu calificarea contractului de mandat şi a obligaţiilor care decurg din acesta. În examinarea acestor condiţii urmau a se stabili dacă mandatara A.N.L. s-a obligat la încheierea efectivă de acte juridice în numele şi pe seama mandanţilor, dacă sintagma "va urmări" din contractul de mandat desemnează conceptul unei obligaţii de rezultat sau de diligenţă, în ce constă fapta ilicită în cadrul contractual, care a fost voinţa părţilor, în ce constau acţiunile ori inacţiunile imputate în concret mandatarei, cu verificarea îndeplinirii obligaţiilor decurgând din contractele menţionate anterior.

Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă nu contestă identificarea de către instanţa de rejudecare a limitelor casării, din perspectiva dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Motivele de casare referitoare la alte contracte, cum ar fi Contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. x încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, în vederea identificării altor subiecte ale răspunderii civile contractuale, nu se încadrează în limitele casării, considerent pentru care aceste critici nu pot fi primite în recurs.

De asemenea, nici motivele de recurs referitoare la incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 152/1998, a anexei la Normele metodologice de aplicare a acestei legi, introduse prin H.G. nr. 592/2006, cât şi la interpretarea scopului convenţiei nr. MM 1909/6.05.2004 încheiate cu membrii proiectului imobiliar, nu pot fi primite, întrucât, cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte a statuat că recurentei A.N.L. i-au fost conferite prerogative clare în vederea atingerii scopului final, de realizare a ansamblului de locuinţe.

Instanţa supremă mai reţine faptul că recurenta-pârâtă, fără a combate în substanţa lor argumentele reţinute prin decizia recurată, reia întocmai criticile expuse prin cererea de apel, vizând principiul relativităţii efectelor contractului, forţa obligatorie a convenţiei, calificarea obligaţiilor asumate în raporturile juridice de mandat cu reclamanţii ca fiind de diligenţă şi nu de rezultat, cu consecinţa aplicării altor reguli privind aprecierea culpei contractuale şi identificarea eronată a faptelor ilicite imputate recurentei.

De asemenea, Înalta Curte formulează observaţia că instanţa de apel, în examinarea în rejudecare a celor două apeluri, a enumerat clauzele din contractul de mandat analizate, respectiv art. 1, 13, 14, 15 şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 970 alin. (2) din C. civ. de la 1864, realizând o interpretare sistematică a conţinutului obligaţiilor mandatarului A.N.L. (recurenta) prin corelare cu normele legale indicate de instanţa de casare, ajungând la concluzia că Agenţia Naţională pentru Locuinţe avea atribuţiile de dezvoltator al proiectului imobiliar.

Deşi se invocă formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind încălcarea regulilor de interpretare a convenţiei, recurenta-pârâta nu menţionează niciuna dintre aceste norme aplicate sau greşit interpretate prin decizia recurată, iar Înalta Curte nu poate completa deductiv criticile din cuprinsul memoriului de recurs.

Simpla reiterare în recurs a argumentelor expuse în cadrul apelului nu respectă exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acest text de lege impunând invocarea unor critici punctuale la adresa deciziei din apel, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, criticile recurentei-pârâte referitoare la aprecierea probatoriului în stabilirea situaţiei de fapt privind culpa contractuală şi certitudinea prejudiciului sunt critici de netemeinicie, ce exced controlului de legalitate realizat în calea extraordinară de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că încălcarea dispoziţiilor art. 1532 şi 1539 din C. civ. este invocată în mod formal de către recurenta-pârâtă, nefiind formulate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanţial în stabilirea răspunderii recurentei.

Prin urmare, nu sunt întrunite exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

Prin urmare, modalitatea de redactare a recursului de către recurenta-pârâtă nu se circumscrie rigorilor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul pârâtei Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei nr. 865/2022 din 26 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatului-pârât Oraşul Voluntari, prin Primar privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul Oraşul Voluntari, prin Primar a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura fiscală nr. x din 31.01.2023 şi extras cont, privind plata efectuată, aflate la dosar.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatului, în sensul obligării recurentei-pârâte Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata sumei de 8330 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei civile nr. 865/2022 din 26 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata către intimatul-pârât Oraşul Voluntari, prin Primar a sumei de 8330 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2023.