Social insurance appeal: Inadmissibility of cassation recourse against definitive court of appeal decisions under labor and social insurance jurisdiction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the decision of the Court of Appeal Iaşi in force. The case involved a challenge to a social insurance dispute where the applicant sought a disability pension, but the appellate court’s ruling was final and definitive upon issuance, rendering it unattackable by further appeal. The decisive legal basis was the principle of legality of appeal routes and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which explicitly excludes labor and social insurance conflicts from the appeal process, meaning such decisions are not subject to cassation review.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Social insurance appeal: Inadmissibility of cassation recourse against definitive court of appeal decisions under labor and social insurance jurisdiction: Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) conflictele de muncă şi de asigurări sociale (…)".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 27.11.2019, A., în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii Publice şi Comisia Medicală de Contestaţii Iaşi, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 143/31.10.2019, emisă de Comisia Medicală de Contestaţii Iaşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate că este îndreptăţit să beneficieze de pensie.
Prin sentinţa civilă nr. 513/07.03.2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Pensii Publice şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Comisiei Medicale de Contestaţii Iaşi şi, în consecinţă, a respins contestaţia.
Împotriva acestei sentinţe civile, contestatorul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 15/12.01.2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins apelul.
Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.
În motivare, recurentul a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că are dreptul la pensie pe caz de boală.
La 12.04.2023 intimata Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestaţii Iaşi a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
La 04.05.2023 recurentul a răspuns la întâmpinare.
Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., la art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Obiectul recursului de faţă este decizia civilă 15/12.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în apel într-un litigiu în materie de asigurări sociale.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) conflictele de muncă şi de asigurări sociale (…)".
Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare şi ale art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., care conţin prevederea expresă că hotărârile pronunţate într-un litigiu de asigurări sociale sunt supuse numai apelului, rezultă că pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acţiunea în speţă, hotărârile curţii de apel sunt definitive.
Astfel, în raport cu dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 15/12.01.2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, împotriva căreia a fost declarat prezentul recurs, era definitivă încă de la pronunţare, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Aşa fiind, recurentul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 15/12.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Medicală de Contestaţii Iaşi şi Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2023.