Labor dispute recovery of unlawful salaries barred by lack of standing for extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018, la 03.05.2018, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bujoreni a chemat în judecată pe pârâţii A., B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 95.664 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat ca urmare a salariilor acordate de către pârâţi, în mod nelegal, unui număr de trei funcţionari publici, angajaţi pe posturi contractuale, precum şi la plata sumei de 17.474 RON, reprezentând accesorii calculate până la data de 29.11.2017.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 254 şi urm. din Codul Muncii, art. 1.381 şi urm. C. civ., art. 23 şi 24 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 32 din H.G. nr. 155/2014, Ordinul nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, art. 96 din Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 188/1999.

Prin sentinţa civilă nr. 2325/25.10.2021, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A., a admis acţiunea, a obligat pârâţii A. şi C. la plata către reclamantă a sumei de 60.834 de RON şi pe pârâţii B. şi C. la plata sumei de 52.429 RON, precum şi la plata sumei de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâţii au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2915/06.06.2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâţii A. şi B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, autorii căii de atac au arătat, în esenţă, că pronunţarea deciziei recurate s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1), ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 1.349 C. civ., sens în care au invocat incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au arătat că judecata cauzei în apel s-a efectuat pe alte considerente decât cele invocate de intimata-reclamantă prin acţiune, instanţa de prim control judiciar încălcând principiul disponibilităţii.

Sub acest aspect, au susţinut că pe calea demersului judiciar, intimata-reclamantă, deşi nu a indicat temeiul de drept al pretenţiilor sale, a solicitat angajarea răspunderii civile a recurenţilor pentru motivul că aceştia au emis în mod nelegal dispoziţiile de angajare pentru 3 funcţionari publici, care, la momentul angajării în cadrul Primăriei Bujoreni, erau suspendaţi din funcţie.

Mai mult, au apreciat că susţinerile intimatei-reclamante sunt neîntemeiate, din moment ce legalitatea acestor cheltuieli a fost confirmată de către inspectorii de la Camera de Conturi Vâlcea şi de reprezentanţii A.N.I., care, prin raportul întocmit, nu au reţinut nicio stare de incompatibilitate cu privire la D..

Au mai afirmat că, prevederile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 impuneau aplicarea regulilor de interpretare a normei juridice, atât în ansamblul său, cât şi prin raportare la drepturile subiective prevăzute de alte acte normative şi că, scopul Legii nr. 161/2003 nu a fost de a se încălca dreptul la muncă, garantat de art. 41 alin. (1) din Constituţie.

În continuare, evocând dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, au subliniat că acest text de lege permite exercitarea de către funcţionarii publici în activitate a unor funcţii care să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate în această calitate.

Prin urmare, au apreciat că această ipoteză este incidentă şi în privinţa funcţionarilor publici suspendaţi din oficiu din funcţie.

Un alt set de critici a vizat condiţiile prevăzute de art. 1.349 C. civ., recurenţii arătând, în esenţă, că în cauză acestea nu erau întrunite pentru a se putea angaja răspunderea lor.

În argumentare, au susţinut că, în speţă, nu a fost săvârşită nicio fapta ilicită şi că instanţa de apel, în mod, greşit, a apreciat că dispoziţiile de angajare a celor 3 funcţionari publici nu au fost vizate pentru legalitate.

Aceasta, întrucât, pe parcursul procesului nu a fost administrată nicio probă sub acest aspect, iar dispoziţiile art. 249 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 prevăd că verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale este asigurată de către prefect. Or, în cauză, actele au fost comunicate instituţiei Prefectului Vâlcea, care nu le-a contestat în justiţie pentru nelegalitate.

În continuare, recurenţii au arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel a stabilit că, în cauză, nu erau incidente dispoziţiile Legii nr. 78/2018, potrivit cărora veniturile de natură salarială încasate nelegal şi pe care personalul plătit din fonduri publice trebuie să le restituie, sunt exonerate de la plată, având în vedere că acest act normativ nu se aplică numai angajaţilor, ci şi altor persoane.

În opinia recurenţilor, de vreme ce instanţa de apel a constatat că cei trei angajaţi nu au produs vreun prejudiciu intimatei-pârâte prin încasarea unor drepturi salariale nelegale, nici în persoana recurenţilor nu se putea reţine un asemenea prejudiciu.

La 01.11.2022 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În acord cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a reţinut că, împotriva deciziei atacate recurenţii nu au deschisă calea recursului. Raportul a fost comunicat părţilor; nicio parte nu şi-a exprimat punctul de vedere la acesta.

Analizând, cu prioritate, recursul prin prisma legalităţii căii de atac exercitate de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2915/06.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în apel, într-un proces iniţiat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la 03.05.2018.

Asupra naturii litigiului, Înalta Curte reţine că procesul de faţă este un conflict de muncă, întrucât, sub un prim aspect, prejudiciul, obiect al demersului judiciar al reclamantei, derivă din raporturile de muncă desfăşurate între titulara acţiunii şi recurenţii-pârâţi, aşa cum acestea au fost calificate prin decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie.

Sub un alt aspect, în etapele procesuale anterioare, cadrul legal în limitele căruia s-a soluţionat cauza a fost reprezentat de dispoziţiile Codului Muncii referitoare la angajarea răspunderii salariatului pentru prejudiciile produse angajatorilor în exerciţiul funcţiei deţinute, respectiv art. 254 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

Mai mult, asupra naturii raporturilor juridice deduse judecăţii instanţele de fond au statuat în sensul că, acestea sunt raporturi de muncă, iar calificarea litigiului ca fiind unul în materia conflictelor de muncă s-a realizat încă din primă instanţă, la termenul din 10.12.2018, când, verificându-şi propria competenţă, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

De altfel, soluţionarea procesului în primă instanţă s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 55 din Legea nr. 304/2004, respectiv ale art. 39 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 970/28.12.2005 - "Completele pentru soluţionarea, în primă instanţă, a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari dintre asistenţii judiciari numiţi potrivit legii.".

Aspectele învederate mai sus nu au fost contestate de recurenţi, nici în fazele procesuale anterioare, nici prin memoriul de recurs, astfel că statuările instanţelor de fond sub acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând fi reevaluate în recurs.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, aplicabil în cauză, faţă de data iniţierii litigiului, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În acest context, reţinând că litigiul este unul în materia conflictelor de muncă, Înalta Curte constată că decizia atacată este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, care, în considerarea textelor de lege enunţate, este exclusă din sfera hotărârilor ce pot face obiectul controlului de legalitate în recurs.

Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., iar hotărârea atacată nu este susceptibilă de exerciţiul căii extraordinare de atac a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul, în procedura de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-pârâţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2915/06.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2023.