Competence conflict over jurisdictional consolidation when material and territorial objections are raised after the first hearing deadline

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă sub nr. x/2022, la 05.07.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.01.2021 şi, în continuare, după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariate în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 27/2006), repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, constând în diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 01.01.2021 şi, în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii, diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Prin încheierea finală de dezînvestire din 12.10.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale funcţionale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ din cadrul aceluiaşi tribunal, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2022* la 29.11.2022.

Prin sentinţa nr. 1030/06.12.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile din cadrul aceluiaşi tribunal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1 C. civ.-04.01.2023, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 833/26.04.2023, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că faţă de natura litigiului, aplicabile în cauză sunt dispoziţiile derogatorii ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, în temeiul cărora reclamantul avea un drept de opţiune între două instanţe, tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul şi cel în care era situat locul său de muncă.

Cum reclamantul domiciliază în Târgu Neamţ, iar locul său de muncă este în Bucureşti, respectiv în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, a apreciat că Tribunalul Dâmboviţa nu este competent teritorial să soluţioneze litigiul.

Totodată, a subliniat că în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., un reclamant poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit normelor legale sus-menţionate, doar în situaţia în care domiciliul şi locul său de muncă sunt situate în aceeaşi circumscripţie, iar singura instanţă astfel competentă este instanţa la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau o instanţă inferioară acesteia. Or, Tribunalul Neamţ, instanţă competentă în raport de domiciliul reclamantului, nu este nici reclamant, nici angajatorul reclamantului, nici pârât în dosar, motiv pentru care a stabilit că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ la 15.06.2023, sub acelaşi număr unic.

Prin sentinţa civilă nr. 713/14.07.2023, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă a fost la 12.10.2022, când instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei, iar în faţa secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceluiaşi tribunal, primul termen de judecată cu părţile legal citate a fost la 06.12.2022, când din nou instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei şi a constatat ivit conflictul de competenţă.

Totodată, a constatat că prin regulatorul de competenţă al Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei a fost stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

În acest context, a apreciat că prin invocarea din nou a excepţiei de necompetenţă, chiar dacă de altă natură, instanţa de trimitere a nesocotit prevederile art. 131 C. proc. civ., care stabileşte momentul procesual maxim până la care se poate discuta competenţa de orice formă a instanţei, ulterior, competenţa rămânând câştigată respectivei instanţe.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Art. 131 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, stabileşte că "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate".

Aşadar, atât necompetenţa materială, cât şi cea teritorială nu pot fi valorificate decât în condiţiile şi termenele prevăzute de lege, respectiv de părţi, ori de către judecător, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Relevante sub acest aspect sunt statuările instanţei supreme din decizia nr. 27/2021, pronunţată în interesul legii, prin care, la par. 45, s-a stabilit că "Potrivit art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., în materia procedurii contencioase, judecătorul este obligat, din oficiu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Verificarea competenţei instanţei de soluţionare a cererilor aflate pe rol, exclude riscul încălcării regulilor de competenţă de ordine publică, constituind o garanţie că va fi rezolvată într-un stadiu incipient al procesului chestiunea competenţei".

Asupra efectelor nerespectării termenului prevăzut de lege pentru invocarea necompetenţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul s-a pronunţat prin decizia nr. 31/2019, stabilind că,,63. (...) în ceea ce priveşte necompetenţa de ordine publică, premisa raţionamentului corect este că, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate - ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei - aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului. 64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza. 65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.. 66. Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ., rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis".

În speţă, primul termen în cauză, potrivit art. 130 alin. (1) a fost la 12.10.2022, când Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, verificându-şi competenţa în condiţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei secţiei, pe care a admis-o, declinând soluţionarea cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ, care, la rândul ei, s-a declarat necompetentă.

Prin regulatorul de competenţă, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Ulterior reînregistrării dosarului pe rolul acestei instanţe, la termenul din 22.02.2023, Tribunalul a dispus conceptarea, în calitate de pârâtă, a Înaltei Curţi de Casaţie, acordând termen la data de 26.04.2023, când, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a procesului în favoarea Tribunalului Neamţ.

În contextul dat, invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă s-a realizat cu nesocotirea termenului procesual până la care chestiunea competenţei, în orice formă, putea fi pusă în discuţie, în speţă, 12.10.2022.

Întrucât efectul neinvocării în termen a excepţiei disputate îl reprezintă stabilizarea competenţei în favoarea instanţei pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială a fost câştigată în mod definitiv în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Mai mult, aspectele legate de competenţă nu puteau face obiectul unei noi verificări din partea instanţei, ulterior pronunţării regulatorului de competenţă, de vreme ce, prin acesta, s-a statuat definitiv competenţa materială procesuală de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, valorificându-se opţiunea reclamantului, judecător la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, manifestată în favoarea instanţei de la sediul locului său de muncă, cu aplicarea corelativă a prevederilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În acest condiţii, pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2023.