Negative jurisdiction conflict: Validity of attributive jurisdiction clause in consumer contract claims versus consumer protection forum rules

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa, secţia Civilă la 07.10.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să îi vireze în cont sumele ce i se cuvin cu titlu de primă de stat, conform contractului nr. x/13.05.2015, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere, stabilite în baza art. 1.522 şi art. 1.523 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 140/02.02.2023, Judecătoria Bistriţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că faţă de prevederile art. 126 C. proc. civ., de clauza atributivă de competenţă inserată de părţile litigante în contract, potrivit căreia eventualele litigii dintre părţi vor fi soluţionate de instanţa din Bucureşti competentă în materie şi de împrejurarea că sediul pârâtei se află în Sectorul 6 Bucureşti, competentă să judece cauza este această instanţă.

La 28.02.2023 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorul 6 Bucureşti, secţia Civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 2476/06.04.2023, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Bistriţa; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că faţă de natura raportului juridic litigios ce derivă din contractul de economisire-creditare nr. x/13.05.2015, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât reclamantul are calitatea de consumator, iar pârâta de profesionist.

De asemenea, constatând că reclamantul are domiciliul în Bistriţa, a reţinut că acesta şi-a manifestat opţiunea, în temeiul art. 116 C. proc. civ., sens în care a apreciat că sesizarea Judecătoriei Bistriţa s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, a stabilit că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ci cele ale alin. (2) din acelaşi text de lege, întrucât faţă de calitatea de consumator, alegerea competenţei, potrivit art. 24 din condiţiile generale ale contractului de economisire-creditare, nu putea fi realizată, clauza fiind considerată nescrisă, întrucât alegerea competenţei nu s-a efectuat după naşterea dreptului la despăgubire, conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

A mai apreciat că această clauză este neuzuală în sensul art. 1.203 C. civ. şi nu produce niciun efect juridic, deoarece derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti, iar pârâta nu a făcut dovada că a fost acceptată, în mod expres, în scris, de reclamant.

În plus, a considerat că şi dacă s-ar aprecia că cererea ar trebui introdusă împotriva unei persoane de drept public, conform art. 111 C. proc. civ., reclamantul putea introduce acţiunea şi la instanţa competentă de la domiciliul său, alegerea competenţei fiind legală şi din această perspectivă.

În concluzie, reţinând că, în speţă, competenţa teritorială este una absolută ca urmare a opţiunii manifestate de reclamant, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Chestiunea litigioasă ce a generat conflictul negativ de competenţă de faţă vizează natura litigiului dedus judecăţii, care potrivit celei de-a doua instanţe ce s-a declarat necompetentă, este una în materia protecţiei consumatorilor, sens în care a apreciat clauza atributivă inserată în contract inoperantă în cauză.

Regula în materia competenţei teritoriale, în procesul civil, este prevăzută de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dispoziţiile art. 113 pct. 8 C. proc. civ. prevăd că, în afară de instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului, mai este competentă şi instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Totodată, art. 126 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă, iar, conform alin. (2) din acest text de lege, "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

În speţă, reclamantul a învestit Judecătoria Bistriţa cu o acţiune în pretenţii îndreptată împotriva pârâtei B., prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi vireze în cont sumele cu titlu de primă de stat, la care este îndreptăţit în temeiul contractului de economisire-creditare nr. x/13.05.2015.

Faţă de cadrul procesual fixat de reclamant sub aspectul obiectului cererii, Înalta Curte reţine că natura litigiului este una pur civilă, în executarea unui contract, încheiat, într-adevăr, între un consumator şi un profesionist. Însă, această împrejurare nu este natură să impună concluzia ca litigiul este unul în materia protecţiei consumatorilor, de vreme ce pe calea demersului său judiciar titularul acţiunii nu reclamă prejudicierea unui drept conferit de legislaţia în materia protecţiei consumatorilor, ci urmăreşte valorificarea unui drept patrimonial - dreptul de a încasa prima de stat -, născut în virtutea contractului sus-amintit.

Simpla calitate de consumator nu poate atrage de plano aplicarea în speţă a legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor, câtă vreme, în cauză, reclamantul nu se prevalează de aceasta şi nu solicită protecţia legislaţiei cadru în materie, iar raportul juridic litigios nu pune în discuţie încălcarea drepturilor şi intereselor sale legitime din perspectiva calităţii de consumator.

În consecinţă, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută la verificarea competenţei teritoriale, din moment ce procesul iniţiat nu are natura unui litigiu în materia protecţiei consumatorilor.

Prin art. 24 din contract părţile au convenit că litigiile ce decurg din acesta vor deduse judecăţii instanţei competente în materie de pe raza municipiului Bucureşti.

Părţile nu au contestat această convenţie şi nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerinţele aplicării lui fiind îndeplinite.

Prin urmare, cum, în cauză, numai sediul pârâtei este în Bucureşti, domiciliul reclamantului fiind în Bistriţia, Înalta Curte, dând eficienţă clauzei atributive de competenţă, constată că în raport cu art. 126 C. proc. civ., raportat la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze litigiul este Judecătoria Sectorul 6 Bucureşti, instanţă în circumscripţia căreia se află sediul pârâtului.

În condiţiile alegerii de către părţi a instanţei care să judece litigiile ce decurg din contract, reclamantul nu se putea prevala de dispoziţiile art. 113 pct. 8 C. proc. civ., rap. la art. 116 C. proc. civ., în sensul de a sesiza o altă instanţă decât cea prevăzută de art. 24 din contract, întrucât acesta nu avea posibilitatea să renunţe la beneficiul acestei clauze, competenţa fiind una exclusivă, obligatorie în favoarea instanţei determinată de părţi.

Aşa fiind, pentru raţiunile înfăţişate şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2023.