Railway accident damages: Inadmissibility of cassation for failure to substantiate legal grounds and re-evaluation of factual evidence

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 27.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" S.A. (C.F.R. MARFĂ S.A.), în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. (C.N.C.F. C.F.R. S.A.), a solicitat obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 2.148.273,61 RON, reprezentând prejudiciu suferit de către societatea reclamantă ca urmare a accidentului feroviar produs la 19.11.2015, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Cale Ferată Braşov, aparţinând C.N.C.F. C.F.R. S.A.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1527, art. 1528, art. 1350, art. 1376 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta C.N.C.F. C.F.R. S.A. a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.C.F. C.F.R. S.A., dar a invocat şi excepţia netimbrării; în subsidiar, în ipoteza în care vor fi respinse excepţiile invocate, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul a luat act de renunţarea pârâtei la invocarea excepţiei netimbrării şi a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul cauzei.

La solicitarea instanţei, reclamanta a făcut precizări cu privire la temeiul juridic al acţiunii, arătând ca a invocat răspunderea contractuală.

Prin sentinţa civilă nr. 2956/2018 din 4 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca nefondată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROFIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." S.A., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" S.A., prin care a solicitat admiterea apelului şi, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata sumei solicitate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată suportate cu acest proces.

În faza procesuală a apelului au fost administrate probele cu înscrisuri, cu expertiză căi ferate, cu expertiză material rulant şi expertiză contabilă.

Prin decizia civilă nr. 379 din 2 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2956/04.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A.

A schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.200.254,43 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 27.411,31 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta C.N.C.F. C.F.R. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în primul rând, că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este rezultatul unei necercetări a susţinerilor părţilor şi a înscrisurilor existente la dosarul cauzei, care a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta arată că, sunt nelegale considerentele referitoare la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, prin neanalizarea argumentelor de fapt şi de drept invocate prin întâmpinare şi coroborarea probatoriului administrat. Prin urmare, susţine că instanţa de apel nu a analizat temeinic toate probele care au fost administrate în cauză şi care au creat instanţei convingerea că se impune admiterea în parte a acţiunii - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concret, sub aspectul existenţei unei neexecutări din partea C.F.R. S.A. a obligaţiilor asumate prin Contractul nr. x/30.01.2015, privind accesul pe infrastructura feroviară a reclamantei S.N.T.F.M - C.F.R. Marfă S.A., recurenta solicită să se constate că această condiţie nu este îndeplinită, întrucât C.F.R. S.A. şi-a executat obligaţia asumată prin contractul nr. x/30.01.2015, privind accesul pe infrastructura feroviară a reclamantei S.N.T.F.M - C.F.R. Marfă S.A., în sensul că a permis accesul pe infrastructura feroviară a trenului de marfă nr. x în discuţie.

Prin urmare, recurenta apreciază că prima condiţie a răspunderii civile contractuale nu este îndeplinită.

Sub aspectul existenţei culpei C.F.R. S.A., constând în neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul nr. x/30.01.2015, privind accesul pe infrastructura feroviară a reclamantei S.N.T.F.M - CFR Marfă S.A., recurenta solicită să se constate că accidentul în discuţie a fost investigat de Agenţia de Investigare Feroviară Română - AGIFER, care, prin raportul pe care l-a întocmit (depus la dosarul cauzei), nu a stabilit vinovăţia C.F.R. S.A.

În ce priveşte culpa, arată că trebuie luate în considerare şi aspectele privind vagoanele din compunerea trenului de marfă nr. x, care aveau maneta robinetului de izolare a instalaţiei de frână automată manipulate pe poziţia izolat, care ar fi putut concura la producerea accidentului.

Prin urmare, recurenta apreciază că nu poate fi doar în sarcina C.F.R. S.A. culpa pentru producerea accidentului de cale ferată în discuţie.

Cu privire la prejudiciu, recurenta arată că, nici sub aspectul existenţei şi nici sub aspectul întinderii, prejudiciul pretins de reclamanta S.N.T.F.M - C.F.R. Marfă S.A, nu este dovedit.

În acest sens, solicită ca instanţa să constate că reclamanta nu a făcut dovada înregistrării lui în evidenţele contabile ale societăţii.

De asemenea, solicită să se constate că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, nu rezultă faptul că reclamanta a înregistrat un prejudiciu şi nici modalitatea de determinare a prejudiciului pretins.

Prin urmare, arată că reclamanta doar pretinde înregistrarea unui prejudiciu în cuantum de 2.148.273,61 RON, fără să depună la dosarul cauzei documente din care să rezulte în mod evident faptul că aceasta a înregistrat un prejudiciu în cuantumul solicitat ca urmare a accidentului feroviar produs pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov, la data de 19.11.2015.

Cu privire la Raportul de investigare final pentru accidentul feroviar produs în data de 19.11.2015, încheiat de Agenţia de Investigare Feroviară Română, recurenta susţine că acesta nu stabileşte vinovaţii, ci stabileşte cauzele directe, indirecte şi, în final, arată dacă este cazul formulării de recomandări de siguranţă.

În continuare, recurenta arată că, în avizul care face parte integrantă din raport, se precizează că "Acţiunea AGIFER nu a avut ca scop stabilirea vinovăţiei sau a răspunderii în acest caz".

De asemenea, învederează că, "Obiectivul acţiunii de investigare este îmbunătăţirea siguranţei feroviare şi prevenirea incidentelor sau accidentelor feroviare, investigarea este realizată independent de orice anchetă judiciară şi nu se ocupă în nici un caz cu stabilirea vinovăţiei sau a răspunderii", astfel încât nu poate fi invocat ca probă în acţiunea civilă.

Reiterând faptul că obiectul acţiunii de investigare a AGIFER este îmbunătăţirea siguranţei feroviare şi prevenirea incidentelor sau accidentelor feroviare, recurenta susţine că instanţa de apel, în mod greşit a interpretat reglementările legale în domeniu.

În concret, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de următoarele prevederi legale: Legea nr. 202/4 noiembrie 2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european (sens în care a evocat art. 18 alin. (1), H.G. nr. 361/24 mai 2018 privind aprobarea procedurilor pentru acordarea licenţelor în domeniul transportului feroviar, Anexa 1 PROCEDURĂ din 24 mai 2018 pentru acordarea licenţei de transport feroviar, sens în care a evocat Capitolul VI art. 22, art. 23 alin. (1), alin. (2) lit. a)-b), art. 24 alin, 1-4.

Astfel, recurenta arată că instanţa de apel a reţinut în mod superficial că, deşi reclamanta nu deţinea un contract de asigurare valabil încheiat, lipsa contractului de asigurare nu reprezintă cauza producerii accidentului, deşi acesta este condiţie obligatorie pentru efectuarea transportului pe calea ferată.

Recurenta conchide prin a solicita instanţei de recurs ca, făcând aplicarea dispoziţiilor legale, să admită recursul şi să oblige intimata-pârâtă la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de C.F.R. S.A. în soluţionarea prezentului litigiu în toate fazele procesuale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

La 19 septembrie 2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante.

La 19 octombrie 2022, intimata-reclamantă Societatea de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 27 octombrie 2022, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 25 mai 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, deşi recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că, prin memoriul de recurs, aceasta nu a arătat, în concret, ce aspecte au rămas nemotivate sau au fost motivate într-un mod necorespunzător, mărginindu-se la a-şi manifesta nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţa de apel a situaţiei de fapt.

Instanţa supremă reţine că, însăşi recurenta indică faptul că aspectele contestate prin prezenta cale de atac privesc neanalizarea de către instanţa de apel a argumentelor de fapt invocate de pârâtă prin întâmpinare şi necoroborarea acestora cu probatoriul administrat.

Astfel, în realitate, argumentele dezvoltate de recurenta-pârâtă urmăresc reaprecierea probei cu înscrisuri (raportul Agenţiei de Investigare Feroviară Română), în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt, contrare celei reţinute de instanţa de apel, cu privire la partea culpabilă pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, precum şi cu privire la întinderea prejudiciului şi caracterul cert al acestuia.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt, aşa cum, în realitate, urmăreşte recurenta.

De altfel, prin argumentele referitoare la o posibilă culpă comună a reclamantei, autoarea prezentei căi de atac ignoră raţionamentul instanţei de apel, care a reţinut faptul că, vagoanele nr. x şi y, cu privire la care recurenta a invocat faptul că aveau maneta robinetului de izolare a instalaţiei de frână automată manipulate pe poziţia izolat, aspect ce ar fi putut concura la producerea accidentului, nu se numără printre cele deraiate şi nu au reprezentat nici factor declanşator, nici factor facilitator al producerii accidentului feroviar din 19.11.0215, nereprezentând un element în lanţul cauzal.

Totodată, sunt străine de reţinerile instanţei de apel şi susţinerile recurentei privind faptul că aceasta şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a permite reclamantei accesul pe infrastructura feroviară a trenului în discuţie, cât timp, prin decizia atacată, instanţa de apel a reţinut că fapta ilicită pentru care i se va atrage răspunderea contractuală a recurentei-pârâte constă în lipsa de a asigura funcţionarea infrastructurii feroviare.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că, deşi argumentele recurentei privesc doar reevaluarea raportului întocmit de AGIFER, la baza soluţiei instanţei stau şi rapoartele de expertiză tehnică întocmite în cauză, ale căror concluzii sunt ignorate de recurenta-pârâtă.

Nu poate fi reţinută drept o critică de nelegalitate simpla evocare de către autoarea prezentei căi de atac a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 202/2016 şi a art. 22-24 din Cap. VI al H.G. nr. 361/2018 - Anexa 1 Procedură din 24.05.2018 pentru acordarea licenţei de transport feroviar.

Deşi motivul de casare prevăzut de pct. 8 al 488 alin. (1) C. proc. civ. sancţionează o hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa supremă reţine că, pentru a se declanşa un control de legalitate din această perspectivă este necesar nu numai ca autoarea recursului să indice norma de drept pretins a fi nesocotită de instanţă, ci aceasta trebuie să arate, în concret, şi în ce mod instanţa de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei recurate.

Or, în cauză, recurenta-pârâtă s-a cantonat în a expune conţinutul dispoziţiilor normative, fără a dezvolta, în concret, vreo critică de nelegalitate cu privire la aplicarea greşită a acestor articole de către instanţa de apel, iar instanţa de recurs nu poate completa deductiv argumentaţia autoarei căii de atac.

De altfel, consecventă în motivare, recurenta-pârâtă ignoră şi reţinerile instanţei de apel privind faptul că existenţa sau inexistenţa unui contract de asigurare valabil la data producerii accidentului feroviar prezintă relevanţă juridică doar în situaţia în care se ajunge la concluzia existenţei unei fapte ilicite a apelantei-reclamante şi a unui prejudiciu ce se solicită a fi recuperat de la aceasta, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 379 din 02 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 379 din 02 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2023.