Competence for flight delay compensation under EU Regulation 261/2004: territorial rules as private public policy and waiver by defendant

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28.02.2023 pe rolul Judecătoriei Buftea, sub numărul x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. şi B., la plata sumei reprezentând compensaţie întârziere/anulare zbor şi a dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 5 si 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522 din C. civ., precum şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauzele C-402/07, C-432/07 si C-394/14).

Instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea şi a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia invocată.

Prin sentinţa civilă nr. 4422 din 11.05.2023, pronunţată în dosar nr. x/2023, Judecătoria Buftea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în cauza C-204/08, Curtea a subliniat aspectul că "articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000, privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanţa competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe acest contract de transport şi pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 februarie 2004, de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91, este, la alegerea reclamantului, instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv."

Rezultă, aşadar că, în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Or, în speţă, conform biletelor de transport aerian anexate, instanţa a reţinut că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de plecare Aeroportul din Larnaca, iar ca punct de sosire Aeroportul din Cluj Napoca.

Pe cale de consecinţă, raportat la prevederile anexei nr. 1 la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările şi completările ulterioare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, în a cărei circumscripţie se află locul de sosire a avionului.

Urmare a declinării competenţei de soluţionare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub acelaşi nr. de dosar.

La 20.06.2023, pârâta a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a sucursalei şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a sucursalei, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 20.06.2023, Judecătoria Cluj-Napoca a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca şi a reţinut cauza în pronunţare pe aceasta, precum şi pe excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 7586/CC/2023 din 20.06.2023, Judecătoria Cluj-Napoca a respins, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de pârâtă. A admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, norma de competenţă specială cuprinsă la articolul 7 pct. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr. 1215/2012, astfel cum a fost interpretată de C.J.U.E. (Hotărârea din 9 iulie 2009, Rehder, C 204/08, EU:C:2009:439, pct. 3), determină competenţa instanţei statului membru în care se află locul de executare a obligaţiei, în speţă fiind competentă instanţa română, întrucât în circumscripţia instanţei române se află locul de sosire al zborului operat între Larnaca şi Cluj-Napoca, pe întârzierea căruia este întemeiată cererea de despăgubire formulată de intimata reclamantă.

În ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cererii de valoare redusă ce face obiectul cauzei, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 400 euro, echivalent în RON la data plaţii, reprezentând compensaţie întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legală, pretenţie formulată în baza Regulamentului (CE) nr. 261/2004.

În privinţa unei astfel de cereri, este competentă să soluţioneze cererea din punct de vedere teritorial instanţa de la sediul pârâtului, astfel cum rezultă din coroborarea art. 107 alin. (1) raportat la art. 1028 alin. (2) C. proc. civ.

Totuşi, a observat că este vorba despre o competenţă de ordine privată, iar nu de ordine publică aşa cum a apreciat Judecătoria Buftea, iar art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că necompetenţa teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare. Or, pârâta nu a invocat necompetenţa teritorială prin întâmpinare, iar instanţa nu avea posibilitatea să o invoce din oficiu, faţă de prevederea legală precitată.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Buftea şi Judecătoria Cluj-Napoca - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă introdusă de reclamanta - A. S.A., persoană juridică română, împotriva pârâtei - B., societate străină având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, jud. Ilfov, pe rolul Judecătoriei Buftea, prin care se solicită obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 400 euro reprezentând compensaţie pentru întârzierea zborului W63482/29.07.2022, conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 261/2004.

În raport de izvorul obligaţiei de plată solicitate, trebuie observat că dispoziţiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că, "O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: (...) în privinţa unei contestaţii rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenţii sau a unei alte unităţi, în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala, agenţia sau unitatea în cauză.".

De asemenea, la considerentul nr. 11 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se reţine că, "Normele de competenţă trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului şi, astfel, trebuie să fie întotdeauna disponibilă, cu excepţia câtorva situaţii bine definite în care materia litigiului sau autonomia părţilor justifică un alt factor de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenţei normelor comune şi a evitării conflictelor de competenţă.".

Este adevărat că cererea este întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004, iar prin hotărârea CJ.U.E. din 09.07.2009 pronunţată în cauza C-204/08, Peter Rehder împotriva Air Baltic Corporation s-a reţinut că, art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că instanţa în circumscripţia căreia se găseşte locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensaţii întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 şi pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinaţia într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele - instanţa locului de plecare sau a locului de sosire a avionului - se interpretează în sensul că este competentă instanţa din statul unde se află locul de plecare sau instanţa din statul locului de sosire a avionului deoarece raţiunea regulamentului este de a stabili instanţa cărui stat membru al uniunii va fi competentă să soluţioneze un litigiu cu element de extraneitate intracomunitar. Odată stabilit statul a cărui instanţă este competentă a soluţiona cererea, determinarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţei din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat.

În cauză, pretenţia reclamantei priveşte activitatea unei sucursale situate în România a unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene; aceasta este situată în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri (plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire), aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Cum necompetenţa de ordine privată a instanţei nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamant, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca urmare a învestirii sale de reclamant urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.

Avem în vedere faptul că, în speţă, nu sunt aplicabile normele de competenţă teritorială menite a proteja consumatorii. Aşa cum rezultă din decizia preliminară pronunţată de C.J.U.E. în Cauza C-106/17 (pct. 40 - 43), un cesionar, cum este reclamanta, care exercită o activitate profesională, nu poate beneficia de protecţie specială acordată exclusiv consumatorului.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2023.