Contractual security post reduction versus disguised termination: sufficiency of cassation grounds under Romanian Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23.04.2021, pe rolul Judecătoriei Feteşti, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu B. şi prin administrator special C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A, a solicitat obligarea intimatei-pârâte D. S.A. la plata sumei de 682.110 RON, reprezentând despăgubiri egale cu preţul serviciilor pentru cele 4 posturi reduse în mod nelegal, pe perioada 10.02.2021 şi până la data încetării de drept a duratei contractului - 14.01.2022, împreună cu dobânda penalizatoare aferentă, calculată de la data fiecărei scadenţe lunare şi până la achitarea integrală a debitului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 C. civ. şi urm., art. 1530 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 913 din 16.09.2021, pronunţată de Judecătoria Feteşti Judeţul Ialomiţa, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 11.11.2021, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1362 F/09.12.2021, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.900 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 401/2023 din 13 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a respins ca neîntemeiată cererea apelantei-reclamante de acordare cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu B. şi prin administrator special C., a formulat cerere de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în consecinţă, admiterea apelului reclamantei, obligarea intimatei-pârâte D. S.A. la plata sumei de 682.110 RON, reprezentând despăgubiri egale cu preţul serviciilor pentru cele 4 posturi reduse în mod nelegal, pe perioada 10.02.2021 şi până la data încetării de drept a duratei contractului - 14.01.2022, împreună cu dobânda penalizatoare aferentă, calculată de la data fiecărei scadenţe lunare şi până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, efectuate în fond şi apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă susţine că decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, referitoare la condiţiile rezoluţiunii contractului, menţionate în C. civ., fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Totodată, învederează că instanţa de apel a dat o interpretare proprie clauzelor contractuale.

Astfel, sub un prim aspect, arată că instanţa de apel a reţinut, în mod nelegal, faptul că, modificarea unilaterală a contractului de către beneficiar (intimata-pârâtă) şi reducerea posturilor de la 5 la unul, nu reprezintă o reziliere, chiar şi parţială, a contractului de prestări servicii.

A menţionat că, la data de 14.01.2019, între părţile litigante s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/14.01.2019, având ca obiect executarea serviciului de pază la punctele de lucru ale pârâtei-E., F., Punct de lucru Borduşani-IAS şi Balta - din Jud. Ialomiţa, acesta având o durată de 36 luni. Recurenta-reclamantă a mai arătat că, la 10.04.2020, a recepţionat notificarea de reziliere nr. x/10.04.2020, prin care intimata-pârâtă a antamat rezilierea contractului cu societatea recurentă, fără a justifica în vreun mod această solicitare şi fără a invoca sau dovedi neîndeplinirea de către prestator a obligaţiilor contractuale, astfel cum prevăd dispoziţiile legale privind rezilierea contractelor.

Ulterior, cu încălcarea prevederilor contractuale, la 04.11.2020, prin notificarea nr. x/04.11.2020, intimata-pârâtă a transmis solicitarea privind reducerea numărului de posturi cu 90%, începând cu 10.02.2021, fiind menţinut din cele 5 posturi, doar un singur post, la punctul de acces al punctului de lucru Bărăganu.

Recurenta subliniază existenţa unui dubiu asupra realităţii reducerii numărului de posturi ale prestatorului, operând o reziliere mascată de "libertatea contractuală" a beneficiarului de a activa clauza 5.8 din contract, deoarece a fost angajată o altă firmă de pază pentru posturile ce au fost reduse conform clauzei contractuale 5.8.

Autoarea prezentei căi de atac învederează că, deşi a solicitat ambelor instanţe anterioare emiterea unei adrese către intimata-pârâtă, pentru a pune la dispoziţia instanţei de judecată contractul de prestări servicii încheiat cu G. S.R.L., împreună cu actele adiţionale la acesta, pentru posturile de pază ce fac obiectul contractului dintre recurentă şi pârâtă, în vederea dovedirii faptului că aceste posturi de pază nu au fost efectiv reduse, ci au fost încredinţate unui alt operator, cu încălcarea prevederilor contractuale, această solicitare a fost respinsă de ambele instanţe de judecată.

În aceste condiţii, apreciază că este eronată concluzia instanţei de apel potrivit căreia, "reducerea posturilor trebuie privită doar în raport de partenerul contractual şi nu drept clauză de restrângere a libertăţii contractuale a beneficiarului în raport de orice alt terţ". Totodată, recurenta apreciază că instanţa de apel a fost de acord cu abordarea intimatei-pârâte de a restrânge numărul de posturi după bunul său plac, de a angaja o terţă persoană juridică pentru a presta serviciile contractuale prestate de recurentă şi de a rezilia mascat contractul înainte de perioada stabilită, fără a putea fi trasă la răspundere conform art. 7.2 din contract.

Or, învederează că această abordare a instanţei de apel este total greşită, raportată la dispoziţiile legale aplicabile în materie contractuală, fiind astfel încălcate drepturile subiective şi interesele recurentei, cauzându-i acesteia în mod concret un prejudiciu.

Sub un al doilea aspect, autoarea prezentei căi de atac susţine că instanţa de apel a făcut aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la condiţiile rezoluţionării contractului înainte de perioada stabilită, menţionate la art. 2.1 coroborat cu art. 7.2 din contract, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă evocă dispoziţiile art. 1516 alin. (2) C. civ. şi susţine că dispoziţiile legale referitoare la reziliere (art. 1549-1554 C. civ.), deşi au un caracter imperativ, conferă o serie de prerogative părţilor. Astfel, pentru a se putea invoca rezoluţiunea sau rezilierea contractului, este necesar ca debitorul să se facă vinovat de neexecutarea obligaţiilor care îi incumbă, cu alte cuvinte, trebuie reţinută o culpă din partea sa.

De asemenea, susţine că, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 1551 alin. (1) C. civ., rezultă că o a doua condiţie pentru ca rezilierea să poată opera o reprezintă caracterul însemnat al neexecutării.

Obligaţiile esenţiale potrivit naturii contractului sunt obligaţiile principale ale părţilor, care se nasc prin încheierea contractului. Mai arată că, potrivit art. 1020 C. civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părţi nu îndeplineşte angajamentul său iar potrivit art. 1021 din acelaşi cod, într-un astfel de caz, creditorul are alegerea să îl silească pe debitor să îşi execute obligaţia sau să ceară desfiinţarea (rezoluţiunea) contractului.

Arată că, deşi instanţa de apel a apreciat că reducerea posturilor prin nerespectarea clauzelor contractuale de către intimata-pârâtă reprezintă o normalitate, acest aspect determinant în soluţionarea cauzei trebuie raportat la ambele părţi contractante, întrucât, din probele administrate rezultă că, activarea clauzei menţionate în contractul de prestări servicii la art. 5.8, de reducere cu 90% a posturilor, era legitimă doar în contextul în care societatea intimată-pârâtă ar fi desfiinţat efectiv aceste posturi şi nu cu scopul de a încheia un alt contract cu o altă societate care are acelaşi obiect de activitate şi care să preia activitatea desfăşurată de recurentă, dar şi în contextul în care ar fi intervenit o situaţie de imposibilitate de plată din partea Beneficiarului.

Existenţa acestui fapt, a încheierii unui alt contract cu o altă societate comercială, nu a fost contestată de intimata-pârâtă, astfel că, în opinia recurentei rezultă cu claritate existenţa culpei în neexecutarea obligaţiei din partea acesteia, în virtutea adagiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Aşadar, susţine că instanţa de apel trebuia să observe faptul că recurenta a transmis pârâtei notificarea nr. x/26.01.2021, prin care şi-a exprimat dezacordul cu privire la această reducere de posturi.

Autoarea prezentei căi de atac menţionează că, pe tot parcursul derulării contractului, a făcut eforturi deosebite şi a reuşit să creeze un climat de ordine şi securitate a bunurilor societăţii intimate-pârâte, înlăturând orice formă de sustragere sau furt, exemplu stând rezultatele obţinute specificate în rapoartele de activitate lunară, pe care le-a prezentat conducerii intimatei.

Cheltuielile pe care le-a efectuat cu personalul şi cu mijloacele logistice nu au fost amortizate, recurenta înregistrând un deficit major în acest sens.

În concluzie, menţionează că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, respectiv fapta ilicită (neexecutarea "stricto sensu" a obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă), existenţa unui prejudiciu în patrimoniul recurentei-reclamante, cuantificat la suma de 682.110 RON, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului şi prejudiciu şi existenţa culpei în sarcina intimatei-pârâte.

Susţine că neexecutarea obligaţiilor contractuale şi constatarea rezilierii mascate a contractului conform art. 5.8 din contract trebuie analizată în raport de probele administrate în cauză, astfel că reducerea posturilor trebuie să fie asimilată unei rezilieri parţiale a contractului, iar fără documentaţia solicitată de la intimata-pârâtă, instanţa de judecată nu poate aprecia asupra neexecutării grave a obligaţiilor contractuale prin reducerea posturilor.

Întrucât, în opinia recurentei, intimata-pârâtă a redus posturile pentru a încheia un contract de prestări servicii cu o altă societate, solicită instanţei de recurs să constate rezilierea anticipată parţială a contractului şi să dea eficienţă art. 7.2 din contractul de prestări servicii.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 02.06.2023, iar la 03.07.2023, aceasta a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 07.07.2023, întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurentei, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţa de judecată din oficiu, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pornind de la aceste dispoziţii legale, instanţa supremă apreciază că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie cel puţin unui motiv de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin motivele invocate, recurenta-reclamantă urmăreşte reanalizarea situaţiei de fapt prin readministrarea probatoriului, pentru a se stabili, aşa cum susţine chiar recurenta, pe de o parte, culpa pârâtei în executarea obligaţiilor contractuale, iar pe de altă parte, faptul că reducerea posturilor trebuie să fie asimilată unei rezilieri parţiale a contractului.

Or, stabilirea situaţiei de fapt intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză, respectiv contractul de prestări servicii din 14.01.2019, notificările dintre părţi şi restul înscrisurilor depuse de părţi în probaţiune.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuţie evaluarea probelor administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1020-1021, art. 1516 şi art. 1549-1554 C. civ., reţinând faptul că, în cauză, nu a operat rezilierea parţială a contractului, motivând că reducerea posturilor şi rezilierea constituie chestiuni distincte, reglementate ca atare de părţi, reducerea neputând fi asimilată unei rezilieri mascate. În acest sens, recurenta-reclamantă se prevalează de notificările din 10.04.2019, 04.11.2020 şi 26.01.2021 pe care părţile şi le-au adresat reciproc, precum şi de prevederile art. 5.8, art. 2.1 şi art. 7.2 din contractul de prestări servicii din 14.01.2019.

Instanţa de recurs constată că recurenta invocă prevederile C. civ. mai sus amintite, pentru a susţine faptul că, în cauză, a operat rezilierea parţială a contractului, însă prin raportare la interpretarea clauzelor contractuale şi la existenţa unor înscrisuri, cărora instanţa de apel nu le-ar fi dat relevanţă în construirea silogismului judiciar care a stat la baza adoptării deciziei recurate.

Această argumentaţie nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta nu ţine seama de considerentele deciziei recurate, prin care instanţa de apel a reliefat că, din analiza sistematică a prevederilor contractului, reiese că părţile înseşi au prevăzut posibilitatea expresă a beneficiarului de reducere a numărului de posturi, acţiune contractuală separată faţă de opţiunea sa de reziliere. A reţinut instanţa de prim control judiciar că, prin acordul lor, părţile au prevăzut, separat, cele două ipoteze - de reducere a numărului de posturi cu până la 90% şi de încetare a contractului, iar intimata pârâtă nu avea obligaţia de a justifica culpa contractuală a prestatorului de servicii pentru a opera modificarea contractului (sub forma reducerii numărului de posturi) aşa cum această obligaţie era prevăzută în cazul încetării contractului. Cele două drepturi contractuale ale beneficiarului beneficiază de o reglementare distinctă şi de prevederea unor obligaţii contractuale diferite.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că, unicele cerinţe pentru operarea reducerii posturilor erau reprezentate de respectarea proporţiei de 90% şi de notificarea prestatorului cu 60 de zile înainte de implementarea schimbării, ambele fiind necontestate de reclamantă şi conform îndeplinite de pârâtă, iar în ceea ce priveşte pretinsa intenţie de reziliere, apelanta reclamantă nu a probat încetarea efectivă a raporturilor contractuale prin activarea clauzei 5.8, înainte de termenul contractual, reducerea neputând fi asimilată unei rezilieri mascate.

Prin raportare la toate aceste elemente, instanţa de apel a dat eficienţă principiului efectului devolutiv al apelului şi a verificat modalitatea în care părţile şi-au executat obligaţiile asumate, dacă se confirmă neexecutarea obligaţiilor contractuale de către pârâtă, precum şi dacă raportul juridic dintre părţi, derivat din contractul de prestări servicii din 14.01.2019 a încetat prin reziliere.

Prin urmare, dispoziţiile art. 1516 C. civ. şi ale 1020-1021 din acelaşi cod au fost invocate formal, de vreme ce recurenta nu arată modalitatea greşită în care instanţa de apel a aplicat aceste dispoziţii legale în contextul în care instanţa de prim control judiciar a reţinut că intimata pârâtă nu avea obligaţia de a justifica culpa contractuală a prestatorului de servicii pentru a opera modificarea contractului, ci se cantonează în a dezvolta considerente cu privire la interpretarea probatoriului şi a clauzei 5.8 din contract de către instanţa de apel, urmărind, în esenţă, prin devoluarea integrală a fondului, să demonstreze o altă stare de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, cu privire la respectarea de către intimata-pârâtă a procedurii contractuale în cazul reducerii posturilor.

În esenţă, recurenta nu poate invoca greşita aplicare a normelor legale relative la rezilierea contractului, din moment ce instanţa de apel a analizat existenţa unei clauze contractuale ce conferă uneia dintre părţi dreptul de a modifica unilateral contractul şi respectarea mecanismului contractual de invocare a respectivei clauze. Altfel spus, criticile sunt străine de raţionamentul logico-juridic ce fundamentează decizia atacată.

În acest sens, recurenta se prevalează de existenţa unui contract încheiat de intimata-pârâtă cu o altă societate comercială, prin care a fost preluată activitatea efectuată de reclamantă, în încercarea de a demonstra, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că intenţia reală a intimatei-pârâte a fost aceea de a rezilia contractul în temeiul clauzei 7.2, iar nu de a reduce numărul de posturi cu respectarea dispoziţiilor contractuale ale clauzei 5.8.

Or, Înalta Curte reţine că interpretarea probelor şi stabilirea voinţei reale a părţilor - elemente ale chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecăţii - ţine de aprecierea suverană a instanţelor de fond, devolutive, atributul esenţial al instanţei de recurs constituindu-l interpretarea legii.

De altfel, se constată că aceleaşi susţineri au fost făcute integral şi în faţa instanţei de apel, care a stabilit faptul că, în cauză, contractul nu a fost reziliat parţial, înainte de termen. Faptul că prima instanţă de control judiciar a confirmat soluţia primei instanţe, în dezacord cu opinia recurentei, nu atrage casarea unei hotărâri, în lipsa incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a reuşit să dezvolte critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, susţinerile sale vizând temeinicia alegată a pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, aspect ce nu poate face obiectul controlului în recurs, prin raportare la dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa supremă constată că recurenta nu a formulat nicio critică care să vizeze un eventual viciu al motivării deciziei instanţei de apel, în cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare amintit, respectiv dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, dacă hotărârea cuprinde motive contradictorii, ori dacă cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

În speţă, instanţa supremă reţine, pentru argumentele pe care le-a expus, că susţinerile din memoriul de recurs nu au aptitudinea de a reprezenta critici de nelegalitate şi nici nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. fiind invocate exclusiv formal. În plus, nu au fost identificate nici alte motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu a formulat critici care să poată fi subsumate motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) şi 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu B. şi prin administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 401/2023 din 13 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu B. şi prin administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 401/2023 din 13 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2023.