Labor dispute appeal dismissed as inadmissible for lack of statutory right of recourse
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal on the merits filed by the employee, leaving the Court of Appeal's decision upholding the dismissal of the initial claim in full effect. The dispute concerned a labor conflict in which the employee sought reinstatement, compensation for moral and financial damages, and a monthly pension, but the lower courts had rejected these claims as unfounded. Relying on Articles 483(2) and 634(1) of the Code of Civil Procedure, which exclude "labor and social security disputes" from the jurisdiction of the supreme court, the court held that the appellate decision was final by law under Article 274 of the Labor Code and Article 214 of Law No. 62/2011. Consequently, because the appeal against the merits was not a statutory avenue for review in labor matters, the filing was declared inadmissible, and the court declined to examine the secondary exceptions of lateness and nullity.
Legislator headnote
AI generatedart. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ; Labor dispute appeal dismissed as inadmissible for lack of statutory right of recourse: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2020, la 25.02.2020, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să fie reinstituită la locul de muncă în condiţii adecvate cu toate drepturile de rigoare bazate pe calităţile sale, cu plata daunelor morale şi plata cheltuielilor de judecată.
La 12.03.2020, reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a învederat că solicită instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 450.000 RON şi o pensie lunară de 2.400 RON pe lună, pe durata vieţii, reprezentând daunele morale şi financiare suferite.
Prin sentinţa civilă nr. 1188/17.02.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.
A fost definitivat onorariul avocat din oficiu la valoarea finală totală de 940 RON.
În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, reprezentând onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 4722 din 6 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Reclamanta A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat anularea acesteia.
Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 26.04.2023, care a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 16 mai 2023, care nu a depus răspuns la întâmpinare.
La 24 aprilie şi 11 mai 2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar note de şedinţă, reprezentând motive suplimentare de recurs.
Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.
Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind "conflictele de muncă şi de asigurări sociale".
Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.
Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. statuează că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".
Astfel, acţiunea, introdusă pe rolul instanţelor la 25.02.2020, are ca obiect anularea deciziei de concediere şi reintegrarea salariatei la locul de muncă în condiţii adecvate cu toate drepturile de rigoare bazate pe calităţile sale, cu plata daunelor morale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă.
În acest sens, art. 214 din Legea nr. 62/2011 prevede că hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului, iar dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunţate în fond sunt definitive".
Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.
În aceste condiţii, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., fiind definitivă de la pronunţare, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.
Având în vedere soluţia ce se va pronunţa, instanţa supremă constată că nu se mai impune soluţionarea excepţiilor tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 4722 din 6 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 4722 din 6 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2023.