Admissibility of revision against cassation decision dismissing appeal for lack of merits evocation

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 10 octombrie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. şi C. S.A., solicitând instanţei să dispună rezilierea contractului de credit nr. x din 11.08.2010 şi a convenţiei de garantare nr. 669A din 11.08.2010 din culpa pârâtelor, precum şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 97.739.020,08 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin contractul de credit compus din:

- suma de 3.105.784,08 RON (echivalentul a 699.500,92 euro), reprezentând suma care trebuia trasă de reclamantă;

- suma de 72.433.236 RON, reprezentând beneficiul nerealizat (inclusiv cheltuielile efectuate pe perioada derulării contractului cauzate de tergiversările nejustificate a cererilor de tragere din credit), care va fi cuantificat ca urmare a analizării documentaţiei de acordare a creditului şi a expertizării acesteia;

- suma de 22.200.000 RON (echivalentul a 5.000.000 euro), reprezentând pierderea suferită de reclamantă, raportat la contractul de finanţare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P.).

La data de 17 septembrie 2015, D. a depus cerere de intervenţie, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii şi rezilierea contractului de credit de investiţii x din 11.08.2010 şi a convenţiei de garantare nr. 699 din 11.08.2010 din culpa pârâtelor, obligarea acestora la plata către reclamantă a sumei de 108.311.942,05 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin contractul de credit.

Prin încheierea din 24 februarie 2014 s-a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri, reclamantei cererea de probe întemeiată pe dispoziţiile art. 293 C. proc. civ., în sensul ca pârâtele să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile indicate în nota de probatorii, s-a admis reclamantei proba cu interogatoriul pârâtelor şi expertiză financiar-contabilă, cu obiectivele depuse în formă redactată la dosar, cât şi cu menţiunea de a preciza dacă poate răspunde şi la obiectivul privind stabilirea modului în care banca a permis reclamantei să efectueze trageri din creditul contractat, iar în caz afirmativ să răspundă şi la acest obiectiv, s-a pus în vedere pârâtelor, conform art. 293 din acelaşi cod, să depună copii de pe toate înscrisurile indicate în nota de probatorii formulată de reclamantă şi să depună la dosar răspunsurile la interogatorii, s-a încuviinţat participarea a câte unui expert parte la efectuarea expertizei financiar contabilă.

Prin încheierea din 9 martie 2015 s-au respins obiecţiunile formulate de pârâta C. S.A. ca nerelevante, faţă de modul cum s-a răspuns concret şi detaliat la cele două obiective, precum şi împrejurarea că modalitatea de calcul prezentată de expert, cu caracterul ipotetic la care a făcut referire C. S.A., urmează a fi apreciată coroborat cu restul probatoriului de către instanţă, fiind vorba de un beneficiu viitor care a fost raportat la parametrii indicaţi de tribunal şi achiesat de părţi la momentul dispunerii expertizei şi s-au încuviinţat în parte obiecţiunile formulate de pârâta B., respectiv pe aspectul garanţiilor financiare, solicitând expertului un raport detaliat pentru acest obiectiv.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2015 s-a amânat pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie şi obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2015 s-a admis, în principiu, cererea de intervenţie principală.

Prin sentinţa civilă nr. 7250 din 18 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special E. şi prin administrator judiciar F.., s-a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta D., s-a dispus rezilierea contractului de credit nr. x din 11.08.2010 şi a convenţiei de garantare nr. 66A din 11.08.2010 şi au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata sumei de 108.311.942,05 RON, contravaloare prejudiciu cauzat reclamantei pentru neexecutarea contractului de credit. De asemenea, au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 28 martie 2016 s-a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul menţionării corecte a contractului de credit şi a convenţiei de garantare, precum şi completarea cheltuielilor de judecată cu suma de 8.292 RON reprezentând onorariu expert.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor din 28 februarie 2014, 9 martie 2015, 2 noiembrie 2015 şi 16 noiembrie 2015 pârâta B. S.A. a declarat apel.

De asemenea, pârâta C. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei şi a încheierii din 28 martie 2016.

Prin decizia civilă nr. 274/Ap din 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta B. S.A. Bucureşti împotriva încheierilor de şedinţă din 28.02.2014, din 09.03.2015, din 02.11.2015 şi din 09.03.2015, a fost admis apelul declarat de pârâte împotriva sentinţei atacate şi apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 28 martie 2016, care au fost schimbate, în sensul că a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată şi precizată de reclamantă.

De asemenea, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie formulată de intervenienta D..

A fost înlăturată din cuprinsul încheierii din camera de consiliu din data de 28 martie 2016 menţiunea privind completarea paragrafului 5 al minutei sentinţei civile nr. 7250 din 18 decembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti.

Au fost obligate intimata-reclamantă şi intimata-intervenientă la plata sumei de 543.427 RON, cheltuieli de judecată, efectuate de apelanta C. S.A., constând în taxă judiciară de timbru, fiind respins restul pretenţiilor apelantei C. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, ca neîntemeiate.

Instanţa de apel, în ceea ce priveşte cheltuielile procesuale constând în taxa judiciară de timbru datorată de intervenientă, pentru care aceasta a beneficiat de scutire, a dispus ca acestea să rămână în sarcina statului.

S-a luat act de împrejurarea că apelanta B. S.A. urmează a solicita cheltuielile de judecată efectuate în primă instanţă şi în apel, pe cale separată.

3. Reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin E., în calitate de administrator special, cu avizarea administratorului judiciar F.., şi intervenienta D. au declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2017 şi din 28 octombrie 2020, precum şi împotriva deciziei civile nr. 274/Ap din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

De asemenea, pârâta B. S.A. a formulat recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 274/Ap din data de 10 martie 2021, solicitând casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere al acţiunii prin raportare la faptul că, prin adresa nr. x din data de 5 martie 2013 a reziliat, din culpa intimatei-reclamante, contractul de credit (credit de investiţii) în temeiul pactului comisoriu instituit prin art. II-8 pct. 8.2.3 din contract şi al apărărilor referitoare la caracterul neangajant al facilităţii de credit, precum şi înlăturarea acestor considerente şi înlocuirea cu propriile considerente, menţinând soluţia din dispozitivul hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 453 din 1 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-au respins recursurile ca nefondate.

4. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin E., în calitate de administrator special, cu avizarea administratorului judiciar F.. şi intervenienta D. au formulat cereri de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin care au solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii recursurilor formulate de acestea.

Revizuentele susţin că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia privind evocarea fondului, se arată că aceasta este îndeplinită întrucât instanţa de recurs a completat şi modificat considerentele instanţei de apel. Totodată, în sensul admisibilităţii revizuirii este amintită şi decizia Curţii Constituţionale a României nr. 250 din 20.04.2021 în ceea ce priveşte revizuirea hotărârilor date în recurs.

În continuare, revizuentele susţin că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv nu a soluţionat patru motive de recurs invocate de recurenţi, deşi avea obligaţia de a se pronunţa cu privire la toate motivele invocate, respectiv motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind nelegalitatea încheierii prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului C. S.A., art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod referitor la faptul că decizia din apel, pe de o parte, nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte, conţine considerente contradictorii şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod privind greşita aplicare a legii sub aspectul naturii răspunderii părţilor şi formei de vinovăţie cerute pentru atragerea răspunderii contractuale.

Se arată că instanţa de recurs a lăsat necercetate motivele evocate, motivând că acestea vizează parţial critici de netemeinicie cu toate că prin încheierea de şedinţă din 7 decembrie 2022, aceeaşi instanţă a respins excepţia nulităţii recursurilor şi le-a admis în principiu, apreciind că se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit revizuentelor, deşi prin motivele de recurs s-a arătat că încheierea de şedinţă din 29 martie 2017 prin care curtea de apel a respins excepţia tardivităţii apelului declarat de C. S.A. este nelegală întrucât instanţa a încălcat normele de procedură privind termenul de declarare al apelului potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs nu a analizat acest motiv apreciind că aspectele invocate vizează modul în care instanţa a analizat dovezile de la dosar, fiind, în fapt, critici de netemeinicie.

Or, în mod evident în cauză nu se mai pune problema analizării probelor de la dosar, ci a modului în care a fost aplicată norma de procedură prevăzută la art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, se mai arată că prin memoriul de recurs s-a susţinut că raţionamentul judiciar al instanţei de apel lipseşte cu desăvârşire în ceea ce priveşte motivele pentru care au fost înlăturate expertizele judiciare contabile administrate în fond şi apel.

Instanţa de recurs nu analizează aceste critici de recurs subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, apreciind că aceste aspecte vizează modul în care instanţa a analizat dovezile de la dosar.

Însă, în cauză nu s-a supus analizei modul în care instanţa de apel a valorificat probele administrate, ci faptul că nu s-a motivat deloc de ce nu au fost valorificate.

S-a mai susţinut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii deoarece raţionamentul conform căruia C. S.A. a acţionat, pe de o parte, ca administrator al garanţiei suverane a statului român, iar pe de altă parte, ca emitent în nume propriu al unei garanţii bancare autonome, este profund contradictoriu.

Instanţa de recurs a motivat că decizia recurată nu cuprinde considerente contradictorii, fără a mai arăta şi de ce nu sunt contradictorii.

În opinia revizuentelor, instanţa de recurs a lăsat nesoluţionat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă privind încălcarea sau aplicarea greşită a nomelor de drept material privind natura răspunderii părţilor, forma de vinovăţie cerută pentru atragerea răspunderii contractuale şi caracterul independent al actelor juridice deduse judecăţii.

În acest sens, s-a arătat în memoriul de recurs că regula în materia raporturilor între profesionişti este solidaritatea potrivit art. 42 alin. (1) şi (2) Codul comercial, iar răspunderea civilă contractuală este antrenată pentru cea mai uşoară culpă şi nu în cazul săvârşirii faptei ilicite cu intenţie. Totodată, s-a încălcat caracterul independent al actelor juridice deduse judecăţii, deoarece creditul de investiţii dedus judecăţii nu a fost garantat pe baza unei scrisori de garanţie bancară emisă de C. S.A., ci în baza unei garanţii suverane a statului român, pe care banca doar a administrat-o.

Instanţa de recurs nu a analizat nici acest motiv de recurs, reţinând că argumentele invocate vizează parţial netemeinicia hotărârii recurate deoarece criticile privind clauzele contractuale nu pot fi apreciate drept critici de nelegalitate în condiţiile în care interpretarea contractului nu poate fi realizată decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate.

Potrivit revizuentelor, prin acest motiv de recurs nu s-a reproşat instanţei de apel greşita stabilire a situaţiei de fapt, ci exclusiv interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

La data de 28 septembrie 2023 intimata - pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a învederat schimbarea denumirii, anexând dovezi în acest sens şi a solicitat respingerea cererilor de revizuire, ca inadmisibile.

Totodată, prin întâmpinarea înregistrată la 29 septembrie 2023, intimata B. S.A. a solicitat, în principal, respingerea cererilor de revizuire, ca inadmisibile, iar, în subsidiar, ca nefondate.

Prin rezoluţia din 18 august 2023 s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În prealabil, este de subliniat faptul că cele două cereri de revizuire formulate sunt similare, motiv pentru care urmează a fi analizate împreună.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Totodată, conform art. 509 alin. (2) din acelaşi cod pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Din textele de lege evocate rezultă că pentru a se putea solicita retractarea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul.

Este de subliniat faptul că noţiunea dezbaterea fondului este reglementată de art. 389 C. proc. civ., fiind specifică primei instanţe sesizate, spre deosebire de evocarea fondului, caracteristică etapelor procesuale desfăşurate la instanţele de control judiciar şi care implică o reevaluare a elementelor de fapt şi de drept ale cauzei urmată de schimbarea dezlegării date de instanţele anterioare problemei deduse judecăţii, fie prin stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie prin aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite anterior.

În acest sens a dezlegat şi Curtea Constituţională, prin decizia nr. 250 din 20.04.2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 706 din 16 iulie 2021, care, la paragraful 18, a reţinut că revizuirea hotărârilor date de instanţele de recurs se poate cere "atunci când acestea evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră constatate, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii decât cea dată până la acel moment. Curtea a arătat că hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins (Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, paragraful 17)".

Prin urmare, nu sunt susceptibile de revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) Cod procedură civilă, întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a admis recursul şi s-a dispus casarea cu trimitere, precum şi hotărârile prin care a fost soluţionată calea de atac în temeiul unei excepţii procesuale absolute.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că cerinţa impusă de art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă nu este întrunită în speţă, câtă vreme prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu s-a evocat fondul cauzei.

Astfel, prin decizia nr. 453 din 1 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursurile declarate ca nefondate, constatând legalitatea hotărârii atacate în raport cu normele de drept pretins încălcate.

Or, confirmarea legalităţii actului jurisdicţional nu este de natură să determine o reexaminare a cauzei pe fond, în condiţiile în care recursul este o cale extraordinară de atac, al cărui obiect este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele revizuentelor privind evocarea fondului de către instanţa de recurs prin completarea şi modificarea considerentelor deciziei recurate nu pot fi primite, deoarece instanţa de control judiciar a răspuns criticilor din recurs privind limitele efectului devolutiv al apelului şi al încălcării dreptului la apărare prin respingerea cererii de suplimentare a probatoriului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., aspecte care nu au implicat o evocare a fondului prin reevaluarea elementelor de fapt şi de drept ale cauzei urmată de schimbarea dezlegării date de instanţele anterioare problemei deduse judecăţii.

În consecinţă, având în vedere faptul că decizia prin care s-a respins recursul nu se circumscrie hotărârilor care evocă fondul, rezultă că revizuirea exercitată împotriva acestei decizii nu întruneşte cerinţa impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, nu este întrunită nici cerinţa privind nepronunţarea asupra unui lucru cerut - minus petita - prevăzută la art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Se susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivelor de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă privind nelegalitatea încheierii prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii apelului C. S.A., art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod referitor la faptul că decizia din apel, pe de o parte, nu cuprinde considerentele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte, conţine considerente contradictorii şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod privind greşita aplicare a legii sub aspectul naturii răspunderii părţilor şi formei de vinovăţie cerute pentru atragerea răspunderii contractuale.

Analizând decizia pronunţată de instanţa de recurs, Înalta Curte constată că au fost analizate toate aceste critici evocate de revizuente şi s-a constatat că nu pot fi cercetate, întrucât vizează critici de netemeinicie a deciziei atacate, care nu pot forma obiectul controlului de legalitate în calea extraordinară de atac a recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, nu poate fi primită nici critica privind faptul că instanţa de recurs a respins excepţia nulităţii şi a admis în principiu recursul, considerând că motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Este de subliniat faptul că în procedura de filtrare a recursurilor de la art. 493 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea 310/2018, în situaţia în care unele critici din memoriul de recurs vizează netemeinicia deciziei recurate, iar altele nelegalitatea acesteia, legiuitorul nu a prevăzut sancţiunea unei nulităţi în parte a motivelor de recurs, astfel că în acest caz recursul în integralitatea sa este considerat a fi admisibil, întrucât este dezvoltată cel puţin o critică care se circumscrie motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, prin respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea în principiu a acesteia nu înseamnă că memoriul de recurs nu cuprinde critici de netemeinicie, care pot fi înlăturate de la analiză pe fondul recursului.

Aşadar, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nefiind în situaţia unei decizii care să evoce fondul iar instanţa de recurs s-a pronunţat asupra ceea ce s-a cerut prin memoriul de recurs.

În egală măsură, se constată că prin cererea de revizuire se tinde la obţinerea unei rejudecări a cauzei privind criticile înlăturate de la analiză ca fiind incompatibile cu exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, situaţie nepermisă având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, prin care se solicită anularea hotărârii pentru motivele limitativ prevăzute la art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

În caz contrar, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., să exercite un control judiciar efectiv asupra hotărârii definitive, inclusiv asupra chestiunilor litigioase care au dobândit autoritate de lucru judecat, aspect nepermis, întrucât ar fi deturnată într-o cale de atac de reformare.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că revizuirea, cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma într-un apel sau recurs deghizat prin care s-ar obţine o rejudecare a cauzei, deoarece s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate a hotărârilor judecătoreşti definitive, principiului securităţii raporturilor juridice şi dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauzele Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei şi Mitrea contra României, Stanca Popescu contra României).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererile de revizuire formulate de revizuentele A. S.R.L. prin administrator special E. şi prin administrator judiciar G.. şi D. împotriva deciziei nr. 453 din 1 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Referitor la cererea intimatei B. S.A. privind obligarea revizuentelor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 11.838,83 RON, respectiv factura fiscală nr. x din 28.09.2023 emisă de H. şi ordinul de plată emis de I. la 02.10.2023.

În ceea ce priveşte solicitarea revizuentelor de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că dipoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat nu se impun a fi aplicate, întrucât onorariul nu este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat în această etapă procesuală.

În consecinţă, constatând că revizuentele sunt cele cărora le-a fost respinsă calea extraordinară de atac şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 11.838,83 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de revizuire formulate de revizuenţii A. S.R.L. prin administrator special E. şi prin administrator judiciar G.. şi D. împotriva deciziei nr. 453 din 1 martie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Obligă revizuenţii să plătească intimatei B. S.A. suma de 11.838,83 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2023.