Contractual obligation to allocate a fixed volume of services and recharacterization of damages claim as new object under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra cererii de recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 22 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B., B. Banca pentru locuinţe S.A. şi C. S.R.L., rezilierea contractului de prestări servicii nr. x din 30.03.2018, din culpa exclusivă a entităţilor pârâte, precum şi obligarea solidară a pârâtelor la plata sumei de 234.131 RON, care include inflaţia medie anuală de 4,2%, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 88.900, cu titlu de daune morale.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1270 şi 1350 C. civ.

Prin încheierea din data de 09 iunie 2021, instanţa a admis excepţia netimbrării şi a anulat capătul de cerere privind daunele morale, ca netimbrat.

Prin cererea depusă la 26 octombrie 2021, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la suma de 335.418 RON cu titlu de daune materiale pentru perioada 2018-2021.

Prin încheierea din 27.10.2021, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare formulată de reclamantă, faţă de împrejurarea că ultimul test invocat de avocatul reclamantei a fost efectuat la 14.10.2021, dată de la care avea posibilitatea efectuării unui nou test pentru a observa dacă infecţia subzistă, în condiţiile în care analiza iniţială era din data de 01.10.2021. De asemenea, instanţa a reţinut că cererea de majorare a cuantumului obiectului acţiunii introductive este de fapt o cerere modificatoare şi constatând dezacordul pârâtei faţă de modificarea cererii de chemare în judecată, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3124 din 08.12.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, considerând soluţia de respingere a acţiunii introductive ca fiind vădit neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2 din 9 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul reclamantei ca nefondat.

3. Împotriva aceste decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea ambelor hotărâri pronunţate în fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta invocă faptul că instanţa de apel a omis să analizeze, prin raportare la prevederile art. 21 din Constituţie, art. 6 C. civ. şi art. 6 CEDO, motivul de nelegalitate a sentinţei apelate referitor la caracterul inechitabil al procedurii derulate în faţa primei instanţe.

De asemenea, reclamanta pretinde că ar fi fost interpretate şi aplicate greşit prevederile art. 222 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea cererii de amânare a judecăţii formulate de parte pentru termenul din 26.10.2021, pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentantului convenţional al acesteia.

Consideră reclamanta că argumentele care au fundamentat respingerea cererii de amânare nu au ţinut cont de contextul general în care a fost formulată aceasta, caracterizat prin teama persoanelor în vârstă, categorie din care făcea parte şi avocatul părţii, de a se expune pericolului îmbolnăvirii.

Totodată, reclamanta apreciază că instanţa de apel a respins în mod greşit criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. de către prima instanţă, invocând omisiunea indicării sumei cu care s-a solicitat majorarea pretenţiilor, în condiţiile în care textul de lege nu impune o astfel de obligaţie, ci face vorbire despre "cuantumul obiectului cererii", care poate fi reprezentat şi de alte bunuri sau valori, determinate sau determinabile.

Referitor la proba cu expertiză contabilă, reclamanta critică argumentele care au condus la respingerea probei, arătând că obiectivele acesteia se regăseau în cuprinsul memoriului de apel, iar singurul în măsură să apreciază asupra competenţei de a răspunde obiectivelor propuse era expertul însuşi.

În sfârşit, în ce priveşte soluţia pe fond, se arată că este greşită interpretarea instanţei de apel, în sensul că nu exista o obligaţie contractuală a pârâtelor de a atribui lucrări de evaluare reclamantei, precum şi faptul că nu este dovedit pretextul invocat de pârâte, care ar fi justificat scăderea numărului de lucrări atribuite, acela al existenţei unor rapoarte de evaluare care nu corespundeau standardelor de calitate convenite.

Prin întâmpinarea înregistrată la 25 mai 2023, intimata B. Banca pentru Locuinţe S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

Prin întâmpinările înregistrate la 29 mai 2023, intimatele B. S.A. şi C. S.R.L. au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare iar, pe fond, au solicitat respingerea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

În cauza de faţă, instanţele au fost învestite cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, întemeiate pe răspunderea contractuală, prin intermediul căreia reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., B. - Banca pentru locuinţe S.A. şi C. S.R.L., rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/30.03.2018, din culpa exclusivă a pârâtelor, precum şi obligarea în solidar a acestora la plata unor despăgubiri materiale aferente perioadei 2018 - 2020, pentru încălcarea obligaţiei contractuale de a aloca reclamantei, în mod ritmic, lucrări de evaluare a proprietăţilor imobiliare rezidenţiale şi nerezidenţiale, fără distincţie în raport cu zona geografică în care sunt situate.

Reţinând inexistenţa unei obligaţii a pârâtelor de a aloca un anumit număr de lucrări reclamantei, precum şi respectarea clauzelor contractuale în privinţa modalităţii concrete de atribuire a lucrărilor către aceasta în perioada de referinţă, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, această soluţie fiind menţinută în apel.

Reclamanta critică decizia din apel, susţinând, în esenţă, că instanţa de prim control judiciar a omis să soluţioneze motivul de apel privind caracterul inechitabil al procedurii desfăşurate în faţa primei instanţe, a aplicat greşit prevederile art. 222 alin. (1) şi art. 204 C. proc. civ., a respins tot astfel solicitarea de administrare în apel a probei cu expertiza contabilă şi a stabilit o situaţie de fapt greşită, ca urmare a interpretării eronate a prevederilor contractuale şi a probelor administrate în cauză.

Critica referitoare la omisiunea instanţei de apel de a soluţiona motivul referitor la caracterul inechitabil al procedurii desfăşurate în faţa primei instanţe, care va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), nu este întemeiată.

Se observă, din lecturarea memoriului de apel, că nu a existat un motiv distinct de nelegalitate în sensul arătat de parte, referirea la caracterul inechitabil al procedurii derulate în faţa primei instanţe, făcută în preambulul cererii, fiind menită să sintetizeze criticile de nelegalitate dezvoltate în continuare, în cadrul punctului I.

Astfel, reclamanta a pretins prin cererea de apel că există suficiente temeiuri pentru a caracteriza procesul ca fiind vădit inechitabil, în acest sens invocând încălcarea dreptului la apărare al părţii, prin respingerea cererii de amânare a judecăţii, dar şi a prevederilor art. 204 C. proc. civ., referitoare la condiţiile în care poate interveni majorarea cuantumului obiectului cererii.

Or, instanţa de apel a analizat ambele critici de nelegalitate într-o manieră exhaustivă, răspunzând argumentat susţinerilor reclamantei, cu trimiteri la prevederile legale incidente, astfel încât nu se poate reţine lipsa motivelor care au condus la înlăturarea criticilor respective.

Susţinerea recurentei, în sensul că se impunea ca instanţa de apel să se raporteze în analiza motivului de apel în discuţie şi la prevederile art. 21 din Constituţie, art. 6 C. civ. şi art. 6 CEDO, nu poate fi primită, întrucât examinarea motivelor de apel a avut loc în limitele stabilite expres de către apelantă, în acord cu dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora devoluţiunea în apel operează în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat.

În ce priveşte motivul de recurs referitor la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ., care se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât priveşte încălcarea unor reguli de procedură, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiat.

Prealabil, se constată că solicitarea de amânare pentru lipsa de apărare, formulată pentru termenul de judecată din data de 26.10.2011, a fost motivată de împrejurarea că reprezentantul convenţional al reclamantei a fost depistat Covid pozitiv la data de 01.10.2021, iar buletinul de analize eliberat în urma repetării testului în data de 15.10.2021 a menţionat rezultatul "echivoc".

Nu există în cuprinsul cererii de amânare nicio referire la contextul generat de pandemia de COVID sau la teama reprezentantului convenţional al părţii de a se expune unei noi contaminări.

În aceste condiţii, raportat la motivele care au fundamentat solicitarea de amânare şi la înscrisurile doveditoare depuse în susţinerea acesteia, respingerea cererii de amânare şi, implicit, a motivului de apel prin care se critica această măsură, au avut loc cu respectarea prevederilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei".

În mod evident, situaţia invocată de parte pentru a obţine amânarea judecăţii nu a constituit un motiv temeinic, în sensul legii, de natură să justifice admiterea cererii, ţinând cont de vechimea şi de rezultatul buletinului de analiză depus în dovedire.

Motivul de recurs privitor la încălcarea prevederilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. de către instanţa de apel, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este fondat.

Se susţine de către recurenta reclamantă că instanţa de apel a calificat în mod greşit cererea depusă în faţa primei instanţe pentru termenul din data de 26.10.2021, drept o cerere modificatoare depusă tardiv, deşi prin aceasta partea îşi majora cuantumul obiectului cererii, astfel că nu era ţinută de vreun termen.

Într-adevăr, potrivit textului de lege de care se prevalează recurenta reclamantă, " . . . . . . . . . .nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când:

. . . . . . . . . .

2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii;"

Cu toate acestea, lecturând conţinutul cererii intitulate de parte "de majorare a cuantumului obiectului acţiunii introductive", Înalta Curte constată că, prin aceasta, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri materiale pentru perioada ulterioară celei menţionate în acţiunea iniţială, şi anume ianuarie - septembrie 2021.

Prin urmare, nu suntem în prezenţa unei majorări a cuantumului obiectului cererii iniţiale, care a privit despăgubiri pentru prejudicii suferite în perioada anilor 2018 - 2020, ci a unei modificări a obiectului cererii, prin solicitarea de reparare a unor prejudicii distincte, neavute în vedere la momentul formulării acţiunii de chemare în judecată.

Argumentul invocat în cererea de recurs, în sensul că despăgubirile solicitate prin cererea ulterioară au fost calculate după aceleaşi criterii ca şi cele iniţiale, nu este de natură să conducă la altă concluzie cu privire la natura cererii, întrucât legea operează cu un alt criteriu în raport de care se califică o cerere drept adiţională, şi anume cel al obiectului, în înţelesul de pretenţie concretă dedusă judecăţii, în cazul de faţă fiind vorba despre despăgubiri pentru prejudicii produse într-o anumită perioadă de timp.

În consecinţă, solicitarea unor despăgubiri pentru prejudicii produse într-o alt interval temporar, chiar calculate după aceleaşi criterii, nu reprezintă o majorare a câtimii obiectului iniţial al cererii, ci o adăugare a unui obiect nou, concluzia în acelaşi sens a instanţei de apel fiind formulată cu respectarea prevederilor art. 204 C. proc. civ.

Motivul de recurs privitor la încălcarea de către instanţa de apel a dreptului la apărare al reclamantei, prin respingerea probei cu expertiză contabilă, nu poate fi primit.

Într-adevăr, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ., "dreptul la apărarea este garantat".

Dezvoltând conţinutul dreptului la apărare în procesul civil, art. 13 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte că "Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege".

Corelativ dreptului la apărare al părţilor, în componenta referitoare la posibilitatea propunerii de probe, legea nu instituie însă o obligaţie în sarcina judecătorului, de a încuviinţa toate probele solicitate, fără un examen asupra utilităţii acestora în soluţionarea pricinii deduse judecăţii.

Aceasta pentru că "judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", conform art. 22 alin. (1) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva admisibilităţii probelor.

Or, art. 255 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului".

Prin urmare, în măsura în care se constată că proba nu este pertinentă sau concludentă, neavând legătură cu obiectul procesului ori purtând asupra unor împrejurări care nu sunt de natură să conducă la rezolvarea cauzei, judecătorul va respinge solicitarea de încuviinţare a probei, fără ca o astfel de măsură să reprezinte o încălcare a dreptului la apărare al părţii care a propus proba respectivă.

Această facultate este recunoscută şi în privinţa instanţei de apel, care "poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri", neadministrate în faţa primei instanţe, fără a fi obligată să procedeze astfel, conform art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Modul concret în care alege să procedeze instanţa de prim control judiciar, în calitate de instanţă superioară de fond, constituie o problemă de fapt, lăsată la libera ei apreciere, care excede controlului de legalitate pe care instanţa de recurs este îndreptăţită să îl efectueze, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauza de faţă, instanţa de apel a apreciat că proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă nu este utilă raportat la obiectivele propuse pentru aceasta (verificarea respectării de către intimate a modalităţii de atribuire a lucrărilor de evaluare, prin intermediul aplicaţiei D., precum şi calcularea prejudiciului suferit de parte), şi la împrejurarea că verificările solicitate prin primul obiectiv exced competenţelor unui expert contabil, care este chemat să examineze documentele primare şi înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor în contabilitatea societăţii, şi nicidecum modul de utilizare a unei aplicaţii informatice, iar cuantumul daunelor materiale pretinse prin acţiune nu a fost criticat de intimate.

Faţă de argumentele care au fundamentat concluzia instanţei de apel asupra admisibilităţii probei cu expertiză contabilă, reţinând şi că instanţa de apel, în calitate de instanţă de fond, are plenitudine de apreciere nu numai cu privire la probatoriul administrat, ci şi cu privire la utilitatea acestuia, Înalta Curte constată că nu se poate reţine o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, prin respingerea probei, motivul de recurs invocat nefiind întemeiat.

Referitor la criticile care vizează modul de interpretare a prevederilor contractuale şi a probelor administrate în cauză, prin care se combat concluziile instanţei de apel, în sensul inexistenţei unei obligaţii a intimatelor de a atribui un anumit număr de lucrări de evaluare recurentei şi al respectării modalităţii de atribuire a lucrărilor convenite prin contract, Înalta Curte arată nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie.

Or, astfel cum s-a arătat deja, instanţa de apel are plenitudine de apreciere cu privire la probatoriul administrat, nefiindu-i permis instanţei de recurs să procedeze la reinterpretarea probelor administrate şi la schimbarea situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond.

Această statuare este fundamentată pe dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2 din 9 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2 din 9 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2023.