Labor dispute: Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision in individual employment conflicts
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation as inadmissible, leaving the appellate decision in force. The dispute involved a labor conflict where the employee sought to annul an employer’s administrative decision regarding employment relations and claimed abuse and discrimination. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals, specifically Article 483(2) of the Code of Civil Procedure in conjunction with Articles 208 and 214 of Law No. 62/2011 on Social Dialogue, which establish that decisions rendered by the court of appeal in individual labor conflicts are definitive and not subject to cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Labor dispute: Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision in individual employment conflicts: Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2023
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 24.04.2020 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., prin administrator judiciar C.., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 3/30.03.2020, emise de societatea pârâtă, suspendarea deciziei respective, precum şi încetarea oricărui abuz, şicanări şi denigrări, discriminări la adresa sa.
În drept, a invocat Legea nr. 53/2003, Legea nr. 62/2011, Decretul nr. 195/2020, O.U.G. nr. 30/2020, O.U.G. nr. 32/2020 şi Legea nr. 554/2005.
Prin încheierea din data de 28.04.2020 Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă a dispus trimiterea cauzei la secţia I Civilă, apreciind că această cauză este un litigiu de muncă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, sub nr. x/2020*.
La data de 10.05.2021 reclamanta a depus la dosar o precizare la acţiune, prin care a arătat că obiectul cauzei este "obligaţia de a face", solicitând admiterea tuturor cererilor formulate şi precizate.
Prin sentinţa civilă nr. 1212 din 28 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalului Prahova, secţia I civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi precizat.
Prin decizia nr. 3199 din 5 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins apelul reclamantei ca nefondat.
3. Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.
Prin întâmpinarea înregistrată la 12 aprilie 2023, intimata-pârâtă B. S.A. prin administrator judiciar C.., a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată la 7 martie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, iar prin rezoluţia din 8 mai 2023, s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2023.
Înalta Curte, în şedinţă publică, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, invocată de intimată, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii prin care a fost respins apelul reclamantei ca nefondat, într-o acţiune prin care se solicită anularea deciziei emise de angajator privind raporturile de muncă. Prin urmare, în cauză, fiind dedus soluţionării un conflict de muncă, este aplicabilă legislaţia specială privind jurisdicţia muncii.
Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii".
Totodată, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, iar potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.
Conform art. 216 din Legea dialogului social, dispoziţiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, iar potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.
Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.
Faţă de cele arătate, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3199 din 5 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3199 din 5 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2023.