Contractual liability appeal nullified for factual re-evaluation of statute of limitations commencement date

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 mai 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea Titlului de plată nr. x din 14.08.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea doamnei B., actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1350 C. civ., Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 572/2013, O.U.G. nr. 80/2013 şi contractul de prestări servicii, izvor al obligaţiei necorespunzător îndeplinită.

Prin sentinţa civilă nr. 1357 din 12.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare secţiei a VI - a Civilă.

La data de 05.11.2021 cauza a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI -a civilă, sub nr. x/2021*.

Prin sentinţa civilă nr. 214 din 11.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia prescripţiei şi a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă. De asemenea, a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.700 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat apel, prin care a solicitat admiterea acestuia şi, judecând fondul, admiterea acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 1516 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată precum şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată sau a diminuării acestora.

În motivare, recurenta a prezentat istoricul litigiului, după care a susţinut că instanţele au apreciat în mod greşit că termenul de prescripţie a început să curgă de la data depunerii raportului de evaluare de către intimata-pârâtă.

În acest context, recurenta a susţinut că prin decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013 Curtea de Conturi a dispus în sarcina acesteia luarea măsurilor necesare pentru acoperirea prejudiciului suferit prin întocmirea rapoartelor de evaluare cu nerespectarea standardele internaţionale de evaluare. Termenul stabilit pentru luarea acestor măsuri a fost iniţial la 30 aprilie 2013, fiind prelungit până la 28 iunie 2019.

Prin urmare, recurenta a arătat că termenul de prescripţie al dreptului la acţiune nu a fost împlinit, deoarece a început să curgă de la data de 28 iunie 2019, când a luat cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de societatea pârâtă.

În continuare, recurenta a apreciat că instanţa de apel în mod greşit nu a reţinut că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului termenului de prescripţie. În acest sens, a invocat regula contra non valentem agere non currit praescriptio.

Autoarea recursului a criticat şi soluţia privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, din perspectiva dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a învederat că reducerea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat se impune întrucât acţiunea a fost respinsă ca fiind prescrisă, fără a intra în cercetarea fondului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la 27 aprilie 2023, intimata - pârâtă A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi, pe fond, a solicitat respingerea acestuia. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată la 16 martie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar, prin rezoluţia din 25 mai 2023, s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă A. S.R.L., urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu nulitatea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia instanţelor devolutive.

Pornind la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că autoarea recursului critică decizia recurată din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în răspundere contractuală.

Astfel, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie coincide cu data la care a luat cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate de Curtea de Conturi.

Stabilirea momentului de la care partea prejudiciată a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cauzată prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către cealaltă parte contractantă impune însă verificarea unor aspecte factuale ale cauzei.

Cu alte cuvinte, determinarea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în despăgubiri presupune evaluarea probelor administrate în cauză.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că: momentul la care apelanta-reclamantă avea posibilitatea să cunoască paguba a fost acela la care beneficiarul lucrării a luat cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, acesta fiind momentul la care recurenta avea posibilitatea să constate că prin evaluarea efectuată s-a produs un presupus prejudiciu, având la dispoziţie un termen de 3 ani în care putea să constate şi să acţioneze în vederea atragerii răspunderii contractuale a prestatorului.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a fost stabilit de instanţa de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă trebuia să cunoască paguba vizează o chestiune de fapt, câştigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

În consecinţă, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie vizează temeinicia deciziei recurate. Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

Critica privind aplicarea regulii contra non valentem agere non currit praescriptio, în justificarea întreruperii/suspendării cursului termenului de presripţie, este invocată direct în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepţii de la această regulă în cauză.

Prin urmare, această critică privind aplicarea regulii contra non valentem agere non currit praescriptio în justificarea întreruperii/suspendării cursului termenului de prescripţie nu va fi analizată.

Totodată, criticile referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., vizează, de asemenea, temeinicia deciziei atacate. Aceasta deoarece stabilirea caracterului "vădit disproporţionat" al cheltuielilor de judecată acordate presupune evaluarea anumitor criterii care intră în marja de apreciere a instanţelor devolutive.

De altfel, prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii nr. 3 din 20 ianuarie 2020, s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 1516 din 25 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 2.300 RON, respectiv factura fiscală nr. x din 27.09.2023 emisă de cabinet avocat C. şi extrasul emis de D. din 29.09.2023.

Dipoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. privind reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat nu se impun a fi aplicate, întrucât onorariul nu este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat în etapa procesuală a recursului.

În consecinţă, constatând că recurenta este cea căreia i-a fost respinsă calea extraordinară de atac şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 2.300 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 1516 din 25 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei A. S.R.L. suma de 2.300 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2023.