Unpaid construction invoice: nullity of appeal for failure to substantiate grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2020 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, sub nr. x/2020, reclamanta Energotehnica S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 243.086,79 RON, reprezentând creanţa aferentă facturii x din 18.07.2016 şi a penalităţilor de întârziere de 1% per zi de întârziere, calculate de la scadenţa facturii şi până la plata efectivă.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1270, art. 1170, art. 1516, art. 1350 şi art. 1548 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 893 din 15.03.2021, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis cererea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 243.086,79 RON, reprezentând debit principal şi penalităţi contractuale de întârziere, în cuantum de 1% pe zi, calculate de la data scadenţei (în termen de 90 de zile de la emitere), până la data achitării efective, precum şi suma de 5.966,74 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe pârâta A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca vădit nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1796/A din 15 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul pârâtei ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii pârâta A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Potrivit recurentei instanţa de apel avea obligaţia legală, în virtutea rolului său activ, de a completa probatoriul administrat de instanţa de fond în dovedirea excepţiei neexecutării contractului. Recurenta susţine că în mod vădit greşit instanţa de apel a apreciat că prima instanţă nu i-a negat recurentei dreptul la apărare al pârâtei prin respingerea tuturor probelor cu expertize.

În aprecierea recurentei instanţa de apel a interpretat greşit noţiunile de executare de lucrări, garanţie post lucrări şi constatarea viciilor ascunse, întrucât beneficiarul are dreptul oricând, atât în timpul execuţiei, cât şi ulterior, să invoce neexecutarea contractului.

Mai arată recurenta că instanţa de apel nu a analizat raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2018, soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, din care rezultă în mod clar neexecutarea obligaţiilor antreprenorului.

În acest context, instanţa de apel în mod greşit a avut în vedere procesul-verbal de verificare a calităţii lucrărilor ca şi cum acest proces-verbal nu poate face obiectul unei răsturnări a prezumţiei de veridicitate cu evidenta analiză a operei, aşa cum s-a procedat de către expertul judiciar în dosarul menţionat mai sus. Constatările expertului din dosarul evocat fac dovada clară a viciilor lucrărilor, răsturnând evident prezumţia calităţii lucrărilor.

Mai mult, obiectivele expertizei tehnice, analizate de instanţa de apel, în măsura în care ar fi fost încuviinţate, ar fi dovedit neexecutarea lucrărilor de către antreprenor.

Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că anterior promovării litigiului nu rezultă din niciun mijloc de probă că pârâta ar fi adus la cunoştinţă antreprenorului neconformităţile constatate, întrucât acest aspect rezultă din scrisoarea de activare a garanţiei de bună execuţie şi din raportul de expertiză judiciară administrat în dosarul nr. x/2018 Mai mult, tocmai acesta a fost motivul pentru care a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză tehnică, pentru a se stabili dacă aceste deficienţe sunt anterioare sau ulterioare recepţiei şi dacă se datorează culpei antreprenorului indiferent de momentul producerii.

Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o analiză greşită din perspectiva validării acceptării facturii prin analogia referitoare la încheierea actelor adiţionale privind aceasta.

Se mai arată că decizia din apel a fost redactată şi comunicată în 2 zile, ceea ce denotă că soluţia a fost luată în avans fiind încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil şi imparţialitatea instanţei. Prin urmare, instanţa de apel în mod greşit a validat creanţa în condiţiile unei neexecutări a antreprenorului.

O altă critică a recurentei vizează nevalorificarea de către instanţa de apel a raportului de expertiză judiciară administrat în dosarul nr. x/2018, întrucât aceasta avea obligaţia să stabilească dacă neexecutarea se extinde sau nu şi asupra lucrărilor efectuate în temeiul facturii fiscale nr. x şi a anexelor acesteia în virtutea analizei excepţiei de neexecutare a contractului.

În continuare, se susţine că instanţa de apel nu a reţinut corect cronologia actelor şi faptelor expuse cu referire la data întocmirii raportului de expertiză.

De asemenea, a arătat că proiectul a fost finanţat din fonduri nerambursabile, iar factura nu are anexată situaţia de lucrări sau documente justificative conforme, fiind emisă după închiderea proiectului, astfel că nu poate fi decontată, în ipoteza în care s-ar aprecia că pârâta este obligată să o plătească.

Aşadar, dacă dreptul de creanţă nu ar exista, obiectul cesiunii s-ar anula implicit, iar reclamanta nu ar avea dreptul la sumele pretinse în prezenta cerere.

Totodată, recurenta a precizat că factura excede contractului deoarece valoarea contractului a fost achitată în integralitate, fiind îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Sub acest aspect, recurenta a arătat că potrivit art. 1350 şi 1864 alin. (2) C. civ. antreprenorul nu are dreptul la preţul contractului în situaţia în care execută defectuos lucrarea, respectiv atunci când el a furnizat atât materialul cât şi manopera.

S-a mai susţinut că instanţa de apel în mod greşit nu a constat că cesiunea, pentru a fi corectă, trebuia să se întemeieze pe o factură emisă în mod legal, şi nu pe una ce nu putea fi înregistrată corect, având un TVA greşit.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 martie 2023 intimata - reclamantă Energotehnica S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 27 martie 2023, recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi, în consecinţă, admiterea acestuia.

Cauza a fost înregistrată la 05.01.2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 28 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

La 2 mai 2023, doamna judecător B., membră a completului nr. C3 învestit cu soluţionarea prezentei cauze, a formulat cerere de abţinere în temeiul dispoziţiilor art. 4l alin. (1) şi art. 43 alin. (2) C. proc. civ., care a fost admisă prin încheierea din 3 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 18 mai 2023 s-a admis cererea de amânare formulată de apărătorul intimatei - reclamante Energotehnica S.R.L. şi s-a acordat termen de judecată la 5 octombrie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - reclamantă Energotehnica S.R.L., urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiţia existenţei unei neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea potrivit art. 174 din C. proc. civ. sau a încălcării unor principii ale procesului civil.

Potrivit criticilor recurentei, instanţa de apel a încălcat principiile rolului activ al judecătorului, dreptul la apărare şi la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, a respins proba cu expertiză tehnică în justificarea excepţiei de neexecutare a contractului, iar pe de altă parte, nu a reţinut concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit în dosarul nr. x/2018, soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, din care rezultă în mod clar nerespectarea obligaţiilor antreprenorului.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că instanţa de apel a interpretat în mod greşit probele administrate şi situaţia de fapt, reţinând în mod eronat că antreprenorul şi-a respectat întocmai obligaţiile contractuale privind efectuarea lucrărilor potrivit prezumţiei de veridicitate a procesului-verbal de verificare a calităţii lucrărilor. Totodată, s-a criticat şi faptul că instanţa de apel a reţinut greşit data întocmirii raportului de expertiză menţionat mai sus prin raportare la dovezile din dosar.

De asemenea, a criticat şi modalitatea în care instanţa de apel a validat acceptarea facturii a cărei contravaloare este solicitată a fi plătită, prin analogia referitoare la încheierea actelor adiţionale privind aceasta.

O altă critică a recurentei a vizat faptul că din probele administrate rezultă că această creanţă nu este certă, deoarece factura nu are anexată situaţia de lucrări sau documente justificative conforme, fiind emisă după închiderea proiectului. Totodată, s-a mai susţinut şi faptul că factura excede contractului fiind îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte constată că deşi se tinde la a evoca încălcarea de către instanţa de apel a principiilor procesului civil privind rolul activ al judecătorului, a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, acestea sunt invocate în mod formal, deoarece, în realitate, se solicită o reapreciere a probatoriului administrat la instanţele fondului prin criticarea soluţiei de respingerea a probei cu expertiză şi a ignorării concluziilor raportului de expertiză judiciară întocmit în dosarul nr. x/2018, reţinerea greşită a momentului la care a fost întocmit, precum şi prin invocarea anexelor lipsă la factura a cărei contravaloare se solicită.

Aşadar, Înalta Curte constată că aceste critici, formulate în susţinerea excepţiei de neexecutare a contractului ori a caracterului incert al creanţei, vizează stabilirea situaţiei de fapt şi reaprecierea probelor, reprezentând aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabil.

Totodată, criticile referitoare la lipsa de imparţialitate a instanţei nu vor fi analizate în condiţiile în care, atunci când sunt îndoieli privind imparţialitatea completului de judecată, legiuitorul a prevăzut în mod expres procedura de invocare şi soluţionare a acestor incidente, la art. 41 şi urm. C. proc. civ., pe care părţile nu au urmat-o.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanţa de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Prin urmare, reiterarea prin recurs a situaţiei de fapt invocate prin acţiune şi solicitarea de reapreciere a probelor administrate de instanţele de fond, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare.

În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1796/A din 15 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1796/A din 15 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2023.