Accounting-services penalties claim rejected for want of authority under Civil Code Article 1309.

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2023

Asupra recursurilor civile de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei, în calitate de debitoare, să plătească suma de 495.998.202 RON constituită din: penalităţi de întârziere la plata facturii x din 23 ianuarie 2019, în cuantum de 2008,00 RON, potrivit facturii seria x nr. x din 7 februarie 2019; contract servicii - luna ianuarie 2019, în cuantum de 20080,20 RON, potrivit facturii seria x nr. x din 23 ianuarie 2019; clauza reziliere contract de servicii de contabilitate, în cuantum de 473.910,00 RON, conform facturii seria x nr. x din 7 februarie 2019; timbru, onorariu avocat achitat reprezentantului convenţional, onorariu de expert, cheltuieli aferente deplasării martorului, interogatoriul pârâtei ş.a.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională solicitând constatarea nulităţii clauzei prevăzute la art. 7 al Contractului de Prestări servicii de contabilitate din 7 ianuarie 2019 şi, pe cale de consecinţă, a contractului, precum şi reducerea clauzei penale şi a invocat şi excepţia de neexecutare a contractului de care se prevalează reclamanta.

B. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1320 din 12 mai 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins excepţia de neexecutare a contractului, invocată de pârâta-reclamantă, ca neîntemeiată; a admis acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma totală de 495.998,2 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi clauză reziliere contract de servicii de contabilitate; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L. ca nefondată; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.959,47 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi împotriva încheierilor din 16 octombrie 2019; 24 iunie 2020; 16 septembrie 2020 şi 12 aprilie 2020 a declarat apel pârâta B. S.R.L., prin care a solicitat, în principal, schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, admiterea cererii reconvenţionale în sensul admiterii excepţiei nulităţii contractului, admiterii excepţiei clauzei de la art. 7 şi admiterii cererii de reducere a clauzei penale.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 1647 A din 9 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata A. S.R.L.; a anulat în parte încheierea din data de 25 octombrie 2019, în ceea ce priveşte dispoziţia primei instanţe privind calificarea "excepţiei nulităţii" ca având natura juridică a unei cereri reconvenţionale; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată; a înlăturat din dispozitivul sentinţei soluţiile asupra excepţiei de neexecutare şi cererii reconvenţionale; a respins apelul declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 24 iunie 2020, 16 septembrie 2020 şi 12 aprilie 2021; a respins cererea intimatei privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

E. Considerentele deciziei pronunţate în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut în esenţă următoarele:

Între apelanta B. S.R.L., în calitate de mandant, pe de o parte şi societatea C., în calitate de mandatar, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de administrare nr. x, prin care societatea apelantă a încredinţat mandatarului organizarea şi gestionarea activităţii sale în condiţiile convenite prin contract. În cursul executării contractului de administrare, s-a încheiat contractul de prestări servicii financiar-contabile între intimata A. S.R.L., în calitate de prestator şi apelanta B. S.R.L., în calitate de client, aceasta din urmă reprezentată de administratorul C.

Potrivit clauzei art. 6.2.2 din contractul de administrare, asigurarea serviciilor externe de consultanţă fiscală şi contabilă a fost convenită în sarcina societăţii apelante, la cererea administratorului. Din conţinutul acestei clauze rezultă că mandatarul, contrar considerentelor expuse de prima instanţă, nu a avut împuternicirea de a contracta astfel de servicii, voinţa părţilor fiind aceea ca serviciile externe să fie asigurate de societatea apelantă, la cererea administratorului, în legătură cu problematicile aferente prerogativelor sale. La data încheierii contractului de administrare, societatea apelantă beneficia de servicii de contabilitate în baza contractului AFC CTV 005 din 19 ianuarie 2016 încheiat cu societatea D. S.R.L., contract care s-a derulat până la data încheierii contractului de prestări servicii cu societatea intimată, respectiv până la 7 ianuarie 2019.

Obligaţia administratorului în domeniul contabilităţii a fost de a asigura organizarea evidenţei contabile şi de a ţine registrele societăţii conform atribuţiilor care îi incumbă potrivit legii, activitate care nu presupune şi contractarea de servicii externe în acest scop, decizia aparţinând societăţii apelante, în calitate de mandant.

Constatând că administratorului C. nu i s-a conferit dreptul de a contracta serviciile externe menţionate în art. 6.2.2 din contractul de administrare, Curtea a reţinut că devin aplicabile în speţă dispoziţiile art. 1309 alin. (1) C. civ., care consacră inopozabilitatea faţă de mandant, a contractului încheiat de reprezentant cu depăşirea puterilor de reprezentare, cu consecinţa lipsirii de orice efecte a contractului încheiat în astfel de condiţii în raporturile dintre cel reprezentat şi terţul cocontractant. Ca efect al inopozabilităţii, intimata A. S.R.L. nu poate opune apelantei B. S.R.L. drepturile şi obligaţiile create de contractul de prestări servicii atestat cu nr. x din 7 ianuarie 2019 de notarul public E., astfel că pretenţiile afirmate în cauză sunt neîntemeiate.

Curtea de apel a reţinut că nu se mai impune cercetarea celorlalte critici din cererea de apel şi a apărărilor corespunzătoare formulate de intimată cu privire la cauzele de nulitate a clauzei art. 7 alin. (4) din contractul de prestări servicii şi la reducerea cuantumului clauzei penale, precum şi a celor referitoare la încheierile de şedinţă din 24 iunie 2020 şi 16 septembrie 2020 şi nici a aspectelor privind excepţia de neexecutare.

F. Calea de atac împotriva deciziei pronunţate în apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de apel au formulat recurs ambele părţi.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii.

Astfel, se reţine pe de o parte faptul că, pentru organizarea evidenţei contabile şi ţinerea registrelor societăţii, decizia de a contracta servicii de contabilitate externă îi aparţinea mandantei, B. S.R.L., iar pe de altă parte, se susţine că societatea mandatară C. avea deplină libertate în organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii, aspect ce constituie o veritabilă situaţie de contradicţie ce intră în sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile contractuale, pronunţând o hotărâre neîntemeiată, în discordanţă cu actele probatorii existente la dosarul cauzei.

În art. 6.2.2 nu se prevede obligaţia administratorului de a solicita acordul prealabil al mandantului S.C. B. S.R.L., ci doar posibilitatea lăsată la aprecierea exclusivă a administratorului, S.C. C.. Dacă s-ar pune în discuţie o astfel de obligaţie, ar fi golită de conţinut clauza art. 5.4.1 din contractul de administrare nr. x din 9 ianuarie 2017.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 1309 C. civ., în raport cu situaţia litigioasă dedusă judecăţii.

În art. 6.2.2 al contractului de administrare nu se prevede obligaţia administratorului de a solicita acordul prealabil al mandantului S.C. B. S.R.L.. Recurenta susţine că este curioasă optica judecătorilor Curţii de apel, care au arătat că anunţul privind încheierea contractului de prestări servicii de contabilitate cu S.C. A. S.R.L. s-a realizat abia la 10 sau 11 ianuarie 2019, ulterior încheierii contractului, ceea ce ar consolida ideea neobţinerii acordului societăţii, situaţie ce ar atrage incidenţa unei cauze de inopozabilitate a acestui contract faţă de societate. În acest sens, recurenta susţine că nu corespunde adevărului depoziţia martorei F..

În cauză, există o veritabilă situaţie de neexecutare intenţionată din partea pârâtei, în calitate de debitoare, a obligaţiei de a achita onorariul cuvenit reclamantei, solicitat la plata în cuprinsul facturilor emise şi comunicate pârâtei, situaţie ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din contract, respectiv obligaţia de a plăti daune interese în valoare de 100.000 Euro.

În cadrul motivelor de recurs, reclamanta combate apărările pârâtei din cuprinsul întâmpinării, arătând că acestea nu exprimă în mod concret şi complet situaţia de fapt. Spre deosebire de serviciile pe care le oferă societatea D., recurenta oferea o gamă mult mai largă de servicii contabile şi financiare. Astfel, S.C. D. S.R.L. asigura doar serviciile de depunere a declaraţiilor fiscale, fără a-şi asuma nici o altă obligaţie majoră, în vreme ce contabilitatea de gestiune, contabilitatea primară, salarizarea erau întocmite de angajaţii S.C. B. S.R.L..

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu reţinerea cauzei spre soluţionare şi să se dispună menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, respectiv admiterea acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 495.998,20 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi clauza de reziliere contract de servicii de contabilitate, obligarea intimatei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea prezentului litigiu.

Pârâta B. S.R.L. a formulat recurs incident, arătând că, în măsura în care Înalta Curte ar aprecia că recursul formulat de A. S.R.L. ar fi întemeiat şi ar dispune casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel, solicită admiterea recursului incident, pentru a permite în rejudecare, o judecată unitară şi integrală asupra tuturor aspectelor ce au făcut obiectul cererii de apel formulate de pârâtă, respectiv: constatarea nulităţii in integrum a contractului de prestări servicii financiar contabile din 7 ianuarie 2019 întrucât la momentul semnării acestuia recurenta avea cunoştinţă de existenţa şi conţinutul contractului de administrare intervenit anterior între pârâtă şi administratorul acesteia, constatarea nulităţii in integrum a contractului de prestări servicii financiar contabile din 7 ianuarie 2019 întrucât suntem în situaţia unui abuz de reprezentare din partea fostului administrator, societatea C.; constatarea nulităţii absolute a art. 7 din contractul de prestări servicii financiar contabile din 7 ianuarie 2019, reducerea clauzei penale; excepţia de neexecutare a contractului de prestări servicii financiar contabile; neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale.

Sunt invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

G. Analizând recursurile formulate prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.:

Recurenta-reclamantă susţine că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât există o contradicţie în considerentele deciziei recurate, în sensul că, pe de o parte, se reţine că hotărârea de a contracta servicii de contabilitate externe aparţine societăţii B. S.R.L., iar, pe de altă parte, recurenta-reclamantă A. S.R.L. avea deplină libertate în organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii.

Înalta Curte apreciază că nu există motive contradictorii în considerentele deciziei recurate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 5.4.1 din contractul de administrare reiese că pârâta B. S.R.L. are obligaţia să asigure administratorului libertatea în organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii, în limitele prevăzute de actul constitutiv, de legea societăţilor comerciale, de prevederile C. civ. şi ale prezentului contract.

Aşadar, pârâta avea obligaţia să asigure administratorului libertatea în organizarea şi gestionarea activităţii în limitele prevăzute în contractul de administrare, respectiv în art. 6.2.2. Astfel de constrângeri şi limitări ale puterilor administratorului nu au menirea de a îngrădi dreptul administratorului de a derula activitatea după cum consideră de cuviinţă, ci au rolul de a proteja interesele societăţii.

Obligaţia administratorului în domeniul contabilităţii, astfel cum rezultă din contractul de administrare, a fost aceea de a asigura organizarea evidenţei contabile şi de a ţine registrele societăţii conform atribuţiilor stabilite prin lege. Activitatea administratorului nu presupune contractarea de servicii externe în acest scop. O astfel de decizie aparţine societăţii pârâte în calitate de mandant. De altfel, asemenea servicii erau asigurate conform contractului încheiat cu societatea D. S.R.L..

Potrivit dispoziţiilor art. 6.2 din contract, activitatea administratorului este supusă unui control care se exercită prin solicitarea formulată de administrator cu privire la contractarea serviciilor de natură fiscală, contabilă, juridică, etc., urmată de aprobarea sau nu de către adunarea asociaţilor.

Din această perspectivă, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Critica referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor contractuale, care a făcut posibilă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti profund netemeinice şi în deplină discordanţă cu actele probatorii existente la dosarul cauzei, dar şi prin raportare la celelalte mijloace de probă, nu poate fi primită. Astfel cum este formulată, această critică priveşte netemeinicia hotărârii atacate şi nicidecum nelegalitatea acesteia, astfel că nu poate fi analizată în cadrul recursului, cale extraordinară de atac ce urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1309 alin. (1) şi (2) C. civ., această critică este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1309 C. civ.: (1) Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ. (2) Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentantul l-a determinat pe terţul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta şi că acţionează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala faţă de terţul contractant de lipsa puterii de a reprezenta".

Contractul de prestări servicii financiar contabile din 9 ianuarie 2019 încheiat de administratorul C. cu recurenta A. S.R.L. nu este opozabil pârâtei B. S.R.L..

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a avut cunoştinţă de existenţa contractului de administrare, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel "acesta fiind menţionat în mod expres în contractul de prestări servicii ca stând la baza încheierii actului". Aşa fiind, recurenta-reclamantă a avut cunoştinţă de limitele puterii de reprezentare.

Critica potrivit căreia opinia deformată a instanţei de apel cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 1309 C. civ. ar fi doar o consecinţă a greşitei înţelegeri a dispoziţiilor contractuale stipulate la art. 6.2.2 coroborate cu art. 5.4.1 din contractul de administrare este o critică de netemeinicie relativă la probatoriul administrat şi la interpretarea probelor, care nu pot fi analizate în cadrul recursului.

Astfel, recurenta invocă faptul că însăşi conduita manifestată de administratorul pârâtei constituie un refuz explicit de executare a obligaţiilor contractuale pe care aceasta şi le-a asumat, respectiv plata serviciilor de contabilitate, iar aceasta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ., cât şi a dispoziţiilor art. 2 coroborate cu art. (5) alin. (2) din contractul de prestări servicii financiar contabile. Recurenta a invocat clauza penală la care ar fi îndreptăţită, ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de către pârâtă şi a refuzului explicit de îndeplinire a obligaţiilor contractuale.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt interpretate şi aplicate greşit norme de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1309 C. civ.. În cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1309 alin. (2) C. civ. astfel că pârâta poate opune recurentei depăşirea limitelor mandatului de către mandatar la încheierea contractului de prestări servicii financiar contabile.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta A. S.R.L. evocă aspecte cu privire la temeinicia poziţiei sale procesuale, iar pe de altă parte, combate apărările pârâtei expuse în cuprinsul întâmpinării, fără să existe critici de nelegalitate ale deciziei recurate.

Înalta Curte apreciază că nu se pot analiza aspectele de netemeinicie evocate în cadrul recursului.

Pe de altă parte, în mod corect a reţinut Curtea de apel faptul că odată ce s-a statuat că pretenţiile reclamantei-intimate formulate prin cererea de chemare în judecată sunt lipsite de fundament, nu se mai impune cercetarea celorlalte critici din cererea de apel şi a apărărilor corespunzătoare cu privire la cauzele de nulitate a clauzei art. 7 alin. (4) din contractul de prestări servicii, la reducerea cuantumului clauzei penale şi nici a aspectelor privind excepţia de neexecutare.

Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat şi acesta urmează a fi respins ca atare.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâta B. S.R.L., acesta urmează a fi respins, reţinând faptul că a fost formulat în subsidiar, în măsura în care Înalta Curte ar aprecia că recursul formulat de A. S.R.L. ar fi întemeiat şi ar dispune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, numai pentru a permite în rejudecare o judecată unitară şi integrală asupra tuturor aspectelor ce au făcut obiectul cererii de apel formulate de pârâtă.

Pe cale de consecinţă, ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1647A din 9 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 5 octombrie 2023.