Minority shareholder’s standing to bring vindication claim for corporate assets absent valid negation of legal personality

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, la data de 30 august 2021, sub nr. x/2021 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Ministerul Energiei, să se constate că toate rezervoarele ce formează obiectul O.U.G. nr. 15/2001 se află în proprietatea privată a societăţii pârâte B. S.A. Reclamantul a solicitat, în principal, obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie a pârâtei bunurile menţionate, iar, în subsidiar, să fie obligată pârâta B. S.A. să promoveze acţiune în revendicare imobiliară având ca obiect bunurile respective. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35 din C. proc. civ., art. 563 şi următoarele din C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 539 din 3 mai 2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată din oficiu, şi a respins acţiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 390 din 2 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 539 din 3 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

4. La data de 17 ianuarie 2023, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 390 din 2 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia instanţei de apel a fost pronunţata cu încălcarea regulilor de procedura a căror nerespectarea atrage sancţiunea nulităţii, invocându-se lipsa motivării primei instanţe.

Recurentul învederează că prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active fără a-i analiza argumentele iar instanţa de apel deşi a reţinut că prima instanţă nu a analizat niciuna dintre apărări a respins critica formulată sub acest aspect cu motivarea că acestea nu aveau relevanţă în cauză. Procedând astfel au fost încălcate principiile procesului civil, reglementate prin art. 13 alin. (1) C. proc. civ. privind dreptul la apărare, art. 14 alin. (4) C. proc. civ. referitor la principiul contradictorialităţii, art. 22 alin. (1), (2), (6) C. proc. civ. privind rolul activ al instanţei şi art. 6 alin. (1) C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, recurentul a mai învederat că deşi prima instanţă i-a acordat un termen în vederea formulării apărărilor în ceea ce priveşte excepţia invocată din oficiu, reclamantul exprimându-şi punctul de vedere, argumentele sale nu au fost efectiv examinate în sensul art. 6 din CEDO, astfel încât s-a pronunţat o hotărâre vădit nelegală din perspectiva respectării garanţiilor aferente dreptului la un proces echitabil.

Recurentul-reclamant a precizat că decizia instanţei de apel a fost pronunţata cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectarea atrage sancţiunea nulităţii, respectiv încălcarea limitelor sesizării primei instanţe, invocându-se încălcarea principiilor disponibilităţii şi rolului activ al instanţei, revăzute de art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a susţinut că limitele procesului trebuie să fie analizate ca fiind conturate sub doua aspecte, respectiv, obiectul procesului prin raportare la normele juridice invocate prin cererea introductivă respectiv Legea nr. 24/2017, Legea nr. 31/1990 şi instituţia gestiunii de afaceri din C. civ. precum şi calitatea procesuală activă a reclamantului prin raportare la normele juridice invocate atât oral, cât şi prin notele de şedinţa depuse la dosar, având în vedere că excepţia a fost invocată din oficiu iar poziţia reclamantului s-a manifestat prin invocarea mai multor motive de fapt şi de drept în susţinerea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel, validând soluţia primei instanţe, a încălcat normele de drept material prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind piaţa de capital, Legea societăţilor nr. 31/1990 şi instituţia gestiunii de afaceri prevăzută de art. 1330 alin. (1) C. civ.

Referitor la Legea nr. 24/2017, recurentul a arătat că, prin conduita nelegală a Statului român de a transfera o serie de rezervoare din proprietatea pârâtei B. S.A. în proprietatea sa, fără niciun fel de despăgubire, au fost lezate drepturile şi interesele societăţii pârâte, precum şi ale acţionarilor acestei societăţi, măsura fiind luată prin abuzul de majoritate al acţionarului majoritar.

În aceste condiţii, prin raportare la art. 48 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 24/2017, coroborate cu dispoziţiile de drept comun ale art. 1349 şi urm. C. civ., în materia răspunderii civile delictuale, Statul roman care în calitate de autoritate legiuitoare, a adoptat prin Guvernul României O.U.G. nr. 15/2001 prin care o serie de bunuri aflate în proprietatea societăţii pârâte au fost trecute, fără despăgubire, în proprietatea statului, astfel încât acesta are obligaţia să repare prejudiciile cauzate atât pârâtei B. S.A., cât şi reclamantului în calitatea sa de acţionar.

Fiind direct prejudiciat de conduita Statului roman, recurentul susţine, că are calitate procesuală activă în orice fel de acţiune având ca obiect repararea prejudiciului cauzat, astfel cum rezultă din interpretarea art. 1381 alin. (1) C. civ., deoarece în cadrul acţiunii pentru angajarea răspunderii civile, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi persoana vatamată prin intermediul unui fapt juridic ilicit, condiţie care este îndeplinită în cauză în condiţiile în care reclamantul are calitatea de acţionar la B. S.A., persoană juridică al cărei patrimoniu a fost şi este afectat prin conduita Statului roman.

Recurentul-reclamant a subliniat că prevederile legislaţiei pieţei de capital au corespondent şi în dreptul comun în materia societăţilor potrivit art. 1361 din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că orice acţionar trebuie să-şi exercite drepturile cu respectarea bunei-credinţe, a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi acţionari, precum şi ale societăţii.

Astfel, orice acţionar are dreptul de a-şi proteja valoarea acţiunilor deţinute prin obligarea subiectelor de drept care îi generează prejudicii la repararea acestora.

Prin urmare, recurentul a susţinut că argumentul instanţei de apel, în sensul că prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 31/1990, nu justifică calitatea procesuală activă în cauză, este consecinţa interpretării şi aplicării greşite a acestor dispoziţii legale.

De asemene, recurentul-reclamant a subliniat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material vizând gestiunea de afaceri, prevăzute de art. 1330 alin. (1) C. civ.

Astfel s-a susţinut că gestiunea de afaceri poate să privească inclusiv formularea şi susţinerea unei acţiuni în justiţie de către gerant - reclamantul, în interesul geratului - societatea pârâtă B. S.A., acesta fiind motivul pentru care a înţeles să promoveze acţiunea pendinte, respectiv pentru a gestiona în mod voluntar şi oportun afacerile pârâtei în privinţa rezervoarelor proprietatea acesteia.

În consecinţă, s-a arătat că, raportat la calitatea sa de gerant al afacerilor societăţii pârâte B. S.A. în privinţa rezervoarelor preluate în mod abuziv de către Statul român şi păstrate abuziv timp de 22 de ani, rezultă că justifică pe deplin calitatea procesuală activă în cauză.

Recurentul a mai susţinut că teza instanţei de apel potrivit căreia gestiunea nu ar fi oportună, nu are niciun fundament legal, fiind dată cu încălcarea normelor de drept pozitiv, având în vedere că în cazul unei gestiuni inoportune legea civilă nu impune respingerea demersului judiciar în temeiul unei excepţii procesuale, ci tratează numai efectele post gestiune din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Intimaţii-pârâţi Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi B. S.A. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat, pe fondul cauzei, respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Totodată, a depus întâmpinare şi intimata-intervenientă, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 3 octombrie 2023.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi de dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Prin recursul, formulat reclamantul A. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere în ipoteza în care instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv, dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile concrete de nelegalitate vizează, în esenţă, modul greşit de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, atât din perspectiva încălcării normelor de procedură referitoare la principiile care guvernează procesul civil, cât şi a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind piaţa de capital, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 şi instituţia gestiunii de afaceri prevăzută de C. civ.

Circumscris primului motiv de recurs invocat, autoarul căii de atac a arătat că prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active fără a analiza argumentele sale, iar instanţa de apel a respins critica formulată sub acest aspect cu motivarea că acestea nu ar avea relevanţă în cauză.

Procedând în acest mod, arată recurentul, instanţa de apel a încălcat principiile care guvernează procesul civil, respectiv art. 13 alin. (1) C. proc. civ. privind dreptul la apărare, art. 14 alin. (4) C. proc. civ. referitor la principiul contradictorialităţii, art. 22 alin. (1), (2), (6) C. proc. civ. privind rolul activ al instanţei şi art. 6 alin. (1) C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că această critică a recurentului privind încălcarea normelor procedurale referitoare la omisiunea analizării apărărilor formulate în combaterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, se referă la hotărârea pronunţată de prima instanţă, şi nu la decizia instanţei de apel, motiv pentru care analiza acestor critici, în această etapă procesuală este exclusă deoarece obiectul recursului îl constituie decizia instanţei de apel.

În continuarea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat încălcarea normei procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. din perspectiva faptului că instanţa de apel nu a argumentat decizia recurată cu arătarea motivelor de fapt şi de drept pentru care susţinerile sale în combatearea excepţiei lipsei calităţii procesuale active au fost respinse.

Susţinerile recurentului sunt nefondate, având în vedere că hotărârea recurată este motivată în fapt şi în drept, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, cu arătarea în concret a argumentelor pentru care susţinerile reclamantului au fost înlăturate precum şi a celor pentru care hotărârea primei instanţe a fost considerată ca fiind temeinică şi legală.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu este titularul dreptului născut din raportul juridic dedus judecăţii şi nu este reprezentantul societăţii pârâte B. S.A. pentru a formula acţiuni în numele acesteia, iar cu privire la critica privind omisiunea analizării excepţiei din perspectiva abuzului de majoritate şi a gestiunii de afaceri prin decizia recurată s-a argumentat că această chestiune rămâne fără relevanţă în condiţiile în care aceste aspecte nu sunt de natură a conferi reclamantului calitate procesuală activă în această cauză.

Cu toate acestea, instanţa de apel, în considerarea caracterului devolutiv al apelului, efectuând propria analiză, a procedat la examinarea acestor critici ale reclamantului, reţinând că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. privind acţiunile în constatare şi art. 563 şi urm. C. civ. privind acţiunea în revendicare. Totodată, a argumentat că prima instanţă nu a fost învestită cu o acţiune în răspundere delictuală împotriva Statului Român, astfel încât susţinerile reclamantului în legătură cu prejudiciul suferit din cauza Statului Român nu au legătură cu obiectul cererii şi limitele investirii instanţei, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că s-a argumentat corect prin decizia recurată că, potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea de părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond, astfel că verificarea calităţii procesuale nu presupune analizarea existenţei a însuşi dreptului sau a înseşi obligaţiei corelative care intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, calitatea procesuală activă presupunând condiţia existenţei unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a constatat că acţionarul minoritar nu are calitate procesuală activă în formularea unor acţiuni în revendicare în locul societăţii al cărui acţionar este. Totodată, s-a subliniat că reclamantul este acţionar minoritar al societăţii B. S.A., motiv pentru care acesta deţine în patrimoniul propriu doar dreptul de proprietate asupra acţiunilor, care îi conferă un drept de creanţă asupra patrimoniului societăţii, fără a avea în patrimoniul propriu un drept de proprietate asupra bunurilor B. S.A.

În consecinţă, se constată că hotărârea recurată evidenţiază motivele în fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi pe care s-a fundamentat soluţia, fiind îndeplinite exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel, validând soluţia primei instanţe, a încălcat normele de drept material prevăzute de Legea nr. 24/2017 privind piaţa de capital, Legea societăţilor nr. 31/1990 şi instituţia gestiunii de afaceri prevăzută de art. 1330 C. civ.

Referitor la Legea nr. 24/2017, recurentul a arătat că, prin conduita nelegală a Statului român de a transfera o serie de rezervoare din proprietatea pârâtei B. S.A. în proprietatea sa, fără niciun fel de despăgubire, au fost lezate drepturile şi interesele societăţii pârâte, precum şi ale acţionarilor acestei societăţi, măsura fiind luată prin abuz de majoritate. Raportându-se la dispoziţiile art. 48 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 24/2017, coroborate cu prevederile de drept comun ale art. 1349 şi urm. C. civ., în materia răspunderii civile delictuale, recurentul a susţinut că Statul roman are obligaţia să repare prejudiciile cauzate, în calitatea sa de acţionar, cât şi pârâtei B. S.A.

Recurentul-reclamant a subliniat că prevederile legislaţiei pieţei de capital au corespondent şi în dreptul comun în materia societăţilor cuprinse în art. 1361 din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că orice acţionar trebuie să-şi exercite drepturile cu respectarea bunei-credinţe, a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi acţionari, precum şi ale societăţii.

În final, recurentul-reclamant a subliniat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material vizând gestiunea de afaceri, prevăzute la art. 1330 alin. (1) C. civ.

Recurentul a susţinut că gestiunea de afaceri poate să privească inclusiv formularea şi susţinerea unei acţiuni în justiţie în care în calitate de gerant, în interesul geratului, respectiv societăţii pârâte B. S.A., a acţionat pentru a gestiona în mod voluntar şi oportun afacerile pârâtei în privinţa rezervoarelor proprietatea acesteia. În consecinţă, s-a arătat că, raportat la calitatea reclamantului de gerant al afacerilor societăţii pârâte B. S.A. în privinţa rezervoarelor preluate în mod abuziv de către Statul român şi păstrate abuziv timp de 22 de ani, îşi justifică pe deplin calitatea procesuală activă în cauză.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material şi poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

În argumentarea acestui caz de casare reclamantul-recurent a formulat critici în ceea ce priveşte respingerea cererii sale de chemare în judecată cu motivarea că a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă aplicarea greşită a unor norme de drept material, raportat la lipsa calităţii procesuale active, respectiv cele referitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile, printre care se regăseşte şi calitatea procesuală activă, care presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.

Prin urmare, criticile recurentului referitoare la încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 24/2017 privind piaţa de capital, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 şi instituţia gestiunii de afaceri prevăzută de C. civ., vor fi analizate şi din această perspectivă, desigur, cu luarea în considerare a motivelor dezvoltate de partea reclamantă în cuprinsul memoriului de recurs.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 48 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 24/2017 "(3) deţinătorii de valori mobiliare îşi exercită drepturile conferite de acestea cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi ale emitentului, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate. (4) Sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al emitentului, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum şi prejudicierea deţinătorilor acestora".

Criticile formulate de recurent vizează, în esenţă, abuzul de majoritate săvârşit de Statul Român în calitate de acţionar majoritar al B. S.A., se invocă, apoi răspunderea civilă delictuală a Statului român şi se concluzionează în sensul că are legitimare procesuală activă a reclamantului în prezenta acţiune în revendicare privind rezervoarele ce fac obiectul O.U.G. nr. 15/2001.

Înalta Curte notează, că în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată că prin formularea cererii de chemare în judecată reclamantul urmăreşte redobândirea în patrimoniul societăţii pârâte a unor bunuri fiind necesar astfel ca acţiunea să fie promovată de societatea B. S.A. prin consiliul de administraţie, cu aprobarea adunării generale, iar nu de către reclamant în calitate de acţionar minoritar.

Astfel, din extrasul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului depus la dosar, s-a constatat că societatea pârâtă B. S.A. este o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat, având acţionari Statul român prin Ministerul Energiei cu un procent de 59,62%, reclamantul A. cu un procent de 16,73%, alte persoane fizice cu un procent de 14,67% şi alte persoane juridice cu un procent de 8.97%.

Prin urmare, s-a reţinut că, în cauză, reclamantul A. este acţionar minoritar al B. S.A., fără a avea calitatea de administrator sau reprezentant al societăţii, administrarea pârâtei B. S.A. fiind realizată în condiţiile art. 137 şi urm. din Legea nr. 31/1990.

În conformitate cu prevederile art. 137 din Legea nr. 31/1990 "(1) Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie. (2) Societăţile pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare sunt administrate de cel puţin 3 administratori. (3) Dispoziţiile prezentei legi cu privire la consiliul de administraţie şi care nu privesc sau nu presupun pluralitatea administratorilor se aplică administratorului unic în mod corespunzător."

Potrivit art. 153 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 "prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe acţiuni este administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere, în conformitate cu prevederile prezentei subsecţiuni."

Din dispoziţiile legale anterior menţionate reiese că administrarea şi conducerea societăţii pe acţiuni se realizează, fie prin consiliul de administraţie şi directorii societăţii, fie prin directorat şi consiliul de supraveghere.

Ca regulă generală, consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor.

Raportat la dispoziţiile legale evocate, în mod corect s-a reţinut în cauză, că prin cererea de chemare în judecată se urmăreşte redobândirea în patrimoniul societăţii pârâte a unor bunuri, respectiv rezervoare, fiind necesar ca acţiunea să fie promovată de societatea B. S.A. prin consiliul de administraţie cu aprobarea adunării generale, iar nu de către reclamant în calitate de acţionar minoritar.

Înalta Curte constată că nici criticile referitoare la faptul ca decizia recurata a fost pronunţata cu încălcarea normelor de drept material privind gestiunea de afaceri nu pot fi reţinute având în vedere că instanţa de apel a analizat cererea şi din perspectiva art. 1330 alin. (1) C. civ., arătând că, în cauză, nu este incidentă instituţia gestiunii de afaceri.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel în mod legal a reţinut că B. S.A. este o societate pe acţiuni a cărei conducere este realizată prin intermediul consiliului de administraţie, iar reclamantul, în calitate de acţionar minoritar, nu are drept de administrare sau de reprezentare a intereselor societăţii. Una din condiţiile gestiunii de afaceri este ca geratul să nu cunoască existenţa intervenţiei gerantului sau dacă o cunoaşte nu este în măsură să desemneze un mandatar ori să gestioneze în alt fel afacerile sale. Însă, în cauză B. S.A. are organe de administrare şi reprezentanţi, iar poziţia societăţii este în sensul caracterului inoportun şi nelegal al acţiunii reclamantului.

În egală măsură, Înalta Curte observă că în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că în realitate, prin acţiunea introductivă reclamantul a urmărit înlăturarea efectelor dispoziţiilor art. 1 şi 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 15/2002, potrivit cărora bunurile menţionate în cuprinsul acestui articol care au fost trecute în patrimoniul societăţii pârâte prin H.G. nr. 1200/1990 sunt şi rămân în patrimoniul public al statului şi fac parte din domeniul public de interes naţional, context în care reclamantul nu este titularul dreptului invocat prin cererea de chemare în judecată, astfel încât nu este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunilor civile prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că, în cauză, instanţa de apel a realizat o analiză corectă şi din perspectiva abuzului de majoritate şi a gestiunii de afaceri, răspunzând astfel criticilor invocate de reclamant prin notele de şedinţă depuse la dosar în combaterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Înalta Curte reţine că respingerea acţiunii reclamantului ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă nu constituie în niciun fel o încălcare sau o limitare a accesului la justiţie, în condiţiile în care această soluţie a fost prevăzută de către legiuitor prin textele legale analizate în cauză.

În măsura în care acţiunea a fost analizată atât la fond cât şi în apel şi s-a constatat că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a demara un astfel de litigiu, recurentul nu se poate prevala de încălcarea accesului la justiţie din perspectiva interesului său de a promova această acţiune, întrucât principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut şi că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 390 din 2 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 390 din 2 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2023.