Bankruptcy plaintiff's damages appeal against bank found moot, Supreme Court upholds rejection for lack of interest

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 5 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B. a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 1.500.000 Euro (7.161.600 RON la cursul BNR din data de 04.12.2019, de 4.7744 RON/Euro), reprezentând prejudiciu evaluat provizoriu, rezultând din contractul de credit nr. x/12.05.2008 cu C. S.A., precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 451 şi urm. C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1073 şi urm. C. civ. de la 1864, art. 1349, art. 1350, art. 1353, art. 1355, art. 1357 şi urm. C. civ., art. 1381 şi urm. noul C. civ., art. 998 - 999 şi urm. C. civ. de la 1864, art. 192 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 85/2014, Legea nr. 85/2006.

La termenul de judecata din 18 februarie 2021, s-a depus, în şedinţă, cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, de către intervenientele D. S.R.L., E. S.R.L. şi F. S.R.L., pe care instanţa nu a comunicat-o părţilor şi, în legatură cu care nu s-a pronunţat, menţionând că acordă cuvântul cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant invocate de pârâtă.

Societatea a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a contestaţiei din dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect nemotivarea de către administratorul judiciar a împrejurării pentru care nu a avizat cererea de chemare în judecată.

Instanţa a apreciat că dezlegarea cauzei nu depinde de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi şi nici nu a considerat oportună o asemenea suspendare.

În această situaţie, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. 66 lit. c) din Legea nr. 85/2014 şi a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acestei excepţii.

Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale, dar a apreciat ca nu se impune suspendarea cauzei, întrucât nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, măsura nefiind, de altfel, oportună.

Totodată, prima instanţă a reţinut că această chestiune a calităţii de reprezentant legal, în raport cu art. 248 din C. proc. civ. primează discutării altor cererii, cum ar fi cererea de intervenţie accesorie sau a altor excepţii.

2. Prin sentinţa civilă nr. 398 din 18 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special al reclamantei şi s-a anulat cererea ca fiind introdusă de o persoană care nu a dovedit calitatea de reprezentant.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, în principal, suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 pct. 66 lit. c) din Legea nr. 85/2014. În subsidiar, s-a solicitat anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea pronunţării asupra admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie, precum şi respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant şi trimiterea dosarului primei instanţe, în vederea soluţionării celorlalte excepţii şi a fondului cauzei.

La termenul de judecată din 3 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a D. S.R.L., E. S.R.L. şi F. S.R.L., iar la termenul de judecată din 31 octombrie 2022 a încuviinţat în principiu cererile de intervenţie accesorie în interesul apelantei reclamante formulate de către acestea. La acelaşi moment procesual, raportat la susţinerile părţilor privind intrarea în faliment a apelantei-reclamante, Curtea a invocat excepţia lipsei de interes a apelului.

Prin decizia civilă nr. 1679 din 14 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 398 din 18 februarie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca rămas fără interes.

4. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin administrator special B. şi intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. şi D. S.R.L.

4.1 Prin recursul formulat la data de 19 decembrie 2022 şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin administrator special B. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că la data de 17 martie 2022, în dosarul nr. x/2017, instanţa a dispus intrarea în faliment a debitoarei A. S.R.L., iar în temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului şi s-a dispus dizolvarea societăţii debitoare, iar faţă de acest aspect, instanţa de apel a ridicat excepţia lipsei de interes.

Raportat la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, chiar şi în contextul intervenirii falimentului, recurenta-reclamantă a subliniat că subzistă interesul apelului, întrucât, în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi admisă, asociaţii, care sunt şi creditori, ar avea şanse mai mari în recuperarea creanţelor.

Totodată, s-a învederat că la data promovării apelului, debitoarea nu era în procedura generală a falimentului, astfel că interesul a existat la acel moment, însă chiar şi în contextul intervenirii falimentului, raportat la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, interesul continuă să fie actual.

În ipoteza în care s-ar suspenda cauza până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi s-ar admite această excepţie, recurenta-reclamantă a arătat că s-ar impune admiterea apelului şi s-ar stabili faptul că, la data promovării acţiunii şi la data promovării apelului, administratorul special a avut calitatea de reprezentant. Prin urmare, interesul promovării şi soluţionării apelului este evident în privinţa cererii de suspendare a soluţionării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Recurenta-reclamantă a mai învederat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare şi a admis excepţia lipsei de interes, astfel încât, în cauză, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci cuprinde doar concluzia instanţei că demersul a ramas fără interes. De asemenea, s-a subliniat că, decizia atacată nu cuprinde considerente referitoare la susţinerile reclamantei întemeiate pe dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi nici considerente privind susţinerile reclamantei şi ale intervenienţilor, în sensul că, chiar dacă A. S.R.L. a intrat în procedura falimentului, calitatea de reprezentant a administratorului special într-o acţiune în pretenţii, prin raportare la intrarea în faliment a societăţii, urmeaza a fi stabilită de prima instanţă, în rejudecare.

S-a mai arătat că, deşi s-a solicitat în principal suspendarea până la soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate, instanţa de apel nu a precizat temeiul legal în baza căruia a ignorat această solicitare şi nu s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată. Din acest punct de vedere, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu înculcarea normelor de drept material prevăzute de art. 413 C. proc. civ., dar şi a dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

4.2 La data de 19 decembrie 2022, au declarat recurs şi intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. şi D. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea căii extraordonare de atac, casarea deciziei recurate şi, rejudecând excepţia, să se dispună respingerea acesteia şi trimiterea cauzei către instanţa de apel în vederea continuării judecăţii caii de atac.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susţinut că motivarea instanţei de apel este sumară, şi nu răspunde exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Raţionamentul instanţei de apel cu privire la admiterea excepţiei lipsei de interes a fost în sensul că, în condiţiile în care judecătorul-sindic a dispus intrarea în faliment a reclamantei, cu consecinţa ridicării dreptului de administrare, demersul juridic urmărit prin apel de a supune analizei calitatea şi dreptul de reprezentare al administratorului special al debitoarei reclamate, a rămas fără interes.

În acest context, intevenientele au arătat că instanţa de apel nu a analizat apărările părţilor cu privire la excepţia invocată, nefiind indicate nici susţinerile şi apărările părţilor sau motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susţinut că instanţa de apel a admis în mod nelegal excepţia lipsei de interes a apelantei-reclamante în promovarea căii de atac, întrucât apelul apelantei vizează nu numai calitatea de reprezentant a administratorului special în formularea unei acţiuni în pretenţii, ci şi suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale referitoare la necesitatea avizului administratorului judiciar pentru promovarea unei acţiuni în pretenţii.

S-a învederat că prin sentinţa primei instanţe, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale, dar s-a considerat că nu se impune suspendarea cauzei întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, fără a se dezvolta argumentele care au determinat adoptarea acestei soluţii.

Sub acest aspect, în opinia intervenientelor, reclamanta a justificat un folos practic în susţinerea motivelor de apel, raportat la faptul că suspendarea judecăţii cauzei pana la soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate păstrează deschisă calea procedurală a A. de a continua acţiunea în pretenţii.

Astfel, în situaţia în care Curtea Constituţionala ar admite excepţia de neconstitutionalitate invocată, textul de lege în baza căruia s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant nu ar mai avea aplicabilitate, iar instanţa de apel ar fi putut retransmite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Mai mult decât atât, chiar dacă A. a intrat între timp în procedura falimentului, s-a învederat că, în cauză, calitatea de reprezentant a administratorului special într-o acţiune în pretenţii, prin raportare la această situaţie, urmează a fi stabilită de prima instanţă, în rejudecare.

Sub un alt aspect, intervenientele au precizat că, la data pronunţării sentinţei apelate, situaţia de fapt dedusă judecăţii era circumstanţiată de posibilitatea administratorului special al unei societăţi aflate în perioada de observaţie/reorganizare de a promova o acţiune în pretenţii, cu sau fără avizul administratorului judiciar. Aceasta este soluţia criticată în faţa instanţei de apel şi cu privire la care instanţa de control judiciar ar fi trebuit să se pronunţe.

Recurentele-interveniente arată că instanţa de apel a constatat în mod nelegal că în cauză nu există interesul A. în susţinerea caii de atac prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii primei instanţe, şi nu în funcţie de modificările ulterioare ale stadiului procedurii insolvenţei.

5. Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de interveniente, prin care a solicitat admiterea acestuia.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante, prin care a invocat excepţia netimbrării sau insuficientei timbrări, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului recursului şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, precum şi excepţia lipsei de interes. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică.

Totodată, intimata-pârâtă a formula întâmpinare şi cu privire la recursul intervenientelor, invocând excepţia netimbrării sau insuficientei timbrări.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 3 octombrie 2023.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Pe calea recursurilor, recurentele au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei decizii se poate cere în ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci cuprinde doar concluzia că demersul a ramas fără interes. De asemenea, s-a subliniat că, decizia atacată nu conţine considerente referitoare la susţinerile reclamantei întemeiate pe dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi nici considerente referitoare la susţinerile reclamantei şi ale intervenienţilor, în sensul că, chiar dacă A. S.R.L. a intrat în procedura falimentului, calitatea de reprezentant a administratorului special într-o acţiune în pretenţii, prin raportare la intrarea în faliment a societăţii, urmează a fi stabilită de prima instanţă, în rejudecare.

În cauză, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind clară şi concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o argumentare logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

În considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1237/17.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2017, judecătorul-sindic a dispus intrarea în faliment a S.C. A. S.R.L., cu consecinţa directă a ridicării dreptului de administrare a apelantei prin raportare la dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care s-a constatat că demersul juridic urmărit de către apelantă prin calea de atac promovată, acela de a supune analizei calitatea şi dreptul de reprezentare al administratorului special al debitoarei reclamante, a rămas fără interes.

Instanţa supremă reţine că sunt lipsite de fundament criticile subsumate acestui motiv de casare, care susţin o pretinsă lipsă a analizei elementelor esenţiale ale cauzei. Înalta Curte reaminteşte că art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale impun judecătorului să examineze cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate şi nu să expună un răspuns detaliat pentru fiecare argument.

Înalta Curte notează că soluţia instanţei de apel în privinţa modului de soluţionare a excepţiei privind lipsa de interes în promovarea apelului este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine lipsa ori a unei motivări contradictorii sau a unor motive străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o prezentare logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, în acord cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 248 C. proc. civ. (1) instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc.

În cauză, instanţa de apel a aplicat întocmai aceste dispoziţii legale, a analizat cu prioritate excepţia lipsei de interes în promovarea apelului, având în vedere că reclamanta nu a dovedit un interes actual, acest aspect făcând inutilă discuţia referitoare la suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi precizarea termeiului legal pentru aceasta.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate în decursul soluţionării cauzei, nu impune suspendarea judecăţii. Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea unei asemenea măsuri.

Totodată, având în vedere şi remediul procesual prevăzut de către legiuitor, respectiv introducerea cazului de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curtea constată că nu se impunea suspendarea cursului judecăţii, întrucât părţile nu sunt vătămate prin continuarea judecăţii, acestea având remedii procesuale în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.

În dezvoltarea aceluiaşi motiv de casare, intevenientele au arătat că instanţa de apel nu a analizat apărările părţilor cu privire la excepţia lipsei de interes, nu a indicat susţinerile şi apărările părţilor sau motivele pentru care acestea au fost înlăturate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, care a fost comunicată părţilor, curpinde detaliat susţinerile, apărările şi motivele recurentelor în susţinerea respingerii excepţiei lipsei de interes, invocată din oficiu de către instanţa de apel.

În consecinţă, împrejurarea că recurenta-reclamantă şi recurentele-interveniente sunt nemulţumite de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv absenţa motivării, ori caracterul contradictoriu al argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Ca atare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, şi vor fi înlăturate, ca atare.

În ceea ce priveşte motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la încălcarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 raportate la art. 33 C. proc. civ., din perspectiva respingerii apelului ca fiind rămas fără interes, ca urmare a intrării debitoarei A. S.R.L. în faliment, în temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, dispunându-se ridicarea dreptului de administrare a debitoarei şi dizolvarea societăţii, acestea vor fi reîncadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Raportat la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, chiar şi în contextul intervenirii falimentului, recurenta-reclamantă a subliniat că subzistă interesul apelului, întrucât, în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi admisă, asociaţii, care sunt şi creditori, ar avea şanse mai mari în recuperarea creanţelor.

Totodată, s-a învederat că la data promovării apelului, debitoarea nu era în procedura generală a falimentului, astfel ca interesul a existat la acel moment, însă chiar şi în contextul intervenirii falimentului, raportat la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, interesul continuă să fie actual.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că reclamanta A. S.R.L. nu a dovedit un interes actual în cauză, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 1237/17.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2017, judecătorul-sindic a dispus intrarea în faliment a reclamantei, cu consecinţa directă a ridicării dreptului de administrare a acesteia prin raportare la dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I din C. proc. civ.

Condiţia interesului de a fi actual trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, la momentul introducerii acţiunii, ci pe tot parcursul procesului, inclusiv în cazul exercitării unei căi de atac, în concordanţă cu prevederile art. 458 C. proc. civ., întrucât prin hotărârea sa, instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în concret cu privire la valorificarea unui drept.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod just, instanţa de apel a reţinut că demersul judiciar urmărit de către reclamantă prin calea de atac a apelului, acela de a supune analizei calitatea şi dreptul de reprezentare al administratorului special al debitoarei reclamante, a rămas fără interes.

Astfel, s-a reţinut că în dosarul nr. x/2017, judecătorul-sindic a dispus, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014, intrarea în faliment, prin procedura generală, a debitoarei A. S.R.L., fiind, totodată, ridicat dreptul de administrare al debitoarei, cu consecinţa dizolvării societăţii reclamante.

Având în vedere instrarea în faliment, recurenta-reclamantă nu se mai poate reorganiza şi nu îşi mai poate continua activitatea curentă, întrucât toată activitatea sa se va reduce la cele necesare în vederea derulării operaţiunilor de lichidare. După închiderea operaţiunilor de lichidare, procedura falimentului se va închide, debitorul va fi radiat din Registrul Comerţului şi va înceta să mai existe.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte reţine că este corectă concluzia instanţei de apel în sensul că reclamanta nu a dovedit un interes actual, şi în consecinţă a admis excepţia lipsei de interes, acest aspect făcând inutilă discuţia referitoare la suspendarea judecării cauzei, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În cauză, recurentele F. S.R.L., E. S.R.L. şi D. S.R.L. au avut în apel calitatea de interveniente, întrucât au formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei.

Având în vedere că reclamanta A. S.R.L. nu a justificat un interes în formularea apelului, nici prin cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, formulată de intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. şi D. S.R.L., recurente în cazul de faţă, nu se poate justifica un interes.

Prin urmare, indiferent de sesizarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate, cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei fiind lipsită de interes, întrucât chiar interesul debitoarei în faliment lipseşte.

Recurentele nu se pot prevala de încălcarea accesului la justiţie din perspectiva interesului de a promova această acţiune, întrucât principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut şi că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin administrator special B. şi de intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. şi D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1679 din 14 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin administrator special B. şi de intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. şi D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1679 din 14 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2023.