Tenant's cassation appeal annulled as void for failing to allege a material-law error in lease rescission claim.

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la 15 septembrie 2014 sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. x/01.06.2011 şi obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 209.313 RON, reprezentând contravaloarea investiţiei realizate de reclamantă la imobilul în cauză, precum şi a chiriei achitate fără a beneficia de folosinţa spaţiului închiriat.

Prin sentinţa civilă nr. 1524 din 5 iulie 2022, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. şi C..A obligat reclamanta la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată către cele două pârâte, la plata sumei de 3068 RON, cheltuieli de judecată către pârâta B. şi la plata sumei de 3067,5 RON cheltuieli de judecată către pârâta C..

Cheltuielile avansate de stat, ca urmare a acordării ajutorului public judiciar în forma reducerii taxelor de timbru, în favoarea reclamantei, au rămas în sarcina statului.

Prin decizia nr. 524/A-COM din 22 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014 a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1524 din 5 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a I-a civilă în dosarul nr. x/2014, fiind obligată apelanta la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii.

În argumentare se susţine că instanţa de apel a făcut aplicarea greşită a art. 1426-1428 C. civ. de la 1864.

În acest sens, recurenta arată că obiectul recursului nu îl constituie reaprecierea probelor în sensul stabilirii vreunei alte situaţii de fapt, ci greşita interpretare de către instanţe a textelor legale aplicabile în speţă.

În acest context, recurenta arată că în cazurile în care locatarul este tulburat în folosinţa sa prin exercitarea de către un terţ a unui drept asupra imobilului, intervine răspunderea locatorului pentru pierderea sau reducerea folosinţei, chiar dacă dreptul invocat nu este confirmat în justiţie. În acest caz, chiriaşul are dreptul de a cere rezilierea contractului şi obligarea la plata daunelor-interese, care sunt stabilite contractual de către părţi ca fiind contravaloarea investiţiei realizate de către societatea reclamantă.

În acest sens, recurenta susţine că a dovedit faptul că a efectuat lucrările de investiţii reclamate prin raportul estimativ de expertiză cu privire la întinderea şi contravaloarea lucrărilor efectuate de aceasta.

De altfel, nici chiar pârâtele nu neagă faptul că au fost realizate aceste lucrări asupra imobilului închiriat şi că s-au făcut amenajări necesare unei activităţi specifice profesionale, de brutărie şi, ca urmare a acestor lucrări s-au acordat autorizaţiile pentru desfăşurarea activităţii respective, lucrările realizate existând şi în prezent, aspect ce a determinat şi starea generală a imobilului raportat la momentul închirierii.

Astfel, trecerea lucrărilor efectuate în proprietatea locatorului fără niciun fel de despăgubire s-ar fi produs în ipoteza în care contractul ar fi fost dus la bun sfârşit, iar societatea reclamantă ar fi putut să folosească imobilul în scopul pentru care l-a închiriat şi ar obţinut profitul aferent, art. 14 lit. b) din Contract prevăzând obligaţia locatorului de a asigura "liniştita folosinţă a spaţiului".

În această situaţie, la sfârşitul perioadei contractuale, îmbunătăţirile ar fi rămas câştigate imobilului, fără vreo pretenţie de despăgubire, dar când societatea reclamantă a trebuit să-şi întrerupă activitatea în decembrie 2013, fără posibilitatea reluării activităţii, recurenta apreciază că cele două pârâte trebuie să răspundă, pe tărâm contractual, cel puţin pentru restituirea contravalorii investiţiei efectuate de reclamantă.

Prin întâmpinările depuse la 4 mai 2023, intimatele au invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât memoriul de recurs vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, recurenta solicită înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie la data de 10 martie 2023.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 6 iulie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La termenul din 28 septembrie 2023, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3). care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la acest motiv de recurs recurenta consideră că în cauză au fost aplicate greşit art. 1426-1428 C. civ. de la 1864, întrucât în cazurile în care locatarul este tulburat în folosinţa sa prin exercitarea de către un terţ a unui drept asupra imobilului, intervine răspunderea locatorului pentru pierderea sau reducerea folosinţei, chiar dacă dreptul invocat nu este confirmat în justiţie, situaţie în care chiriaşul are dreptul de a cere rezilierea contractului şi obligarea la plata daunelor-interese, care sunt stabilite contractual de către părţi ca fiind contravaloarea investiţiei realizate de către societatea reclamantă.

În acest sens, recurenta susţine că a dovedit faptul că a efectuat lucrările de investiţii reclamate prin raportul estimativ de expertiză cu privire la întinderea şi contravaloarea lucrărilor efectuate de aceasta.

Contrar aprecierilor recurentei că prin criticile menţionate este vizată încălcarea normelor de drept material, în realitate aceste susţineri se referă la modul de interpretare a clauzelor contractuale şi a probelor administrate, iar nu la ipotezele legale prevăzute de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În consecinţă, deşi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentei nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care ar fi fost încălcate norme de drept material prin decizia atacată.

Prin criticile enunţate recurenta urmăreşte în realitate o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie interpretarea probatoriului, chestiuni care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie a hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Pentru considerentele arătate, reţinând că în speţă nu s-au identificat nici motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 524/A-COM din 22 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. şi B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2023.