Cassation appeal dismissed; liability of constructor for works beyond acceptance certificate upheld

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 88.507,82 euro, reprezentând daune interese pentru neexecutarea de către aceasta a obligaţiilor asumate prin contractul de asociere în participaţiune din data de 16.09.2015 în ceea ce priveşte apartamentele aflate în proprietatea reclamantului, respectiv apartamentul nr. x de la etajul 3, identificat prin număr cadastral x - C1 - U7; apartamentul nr. x de la etajul 5, identificat prin număr cadastral x; apartamentul nr. x de la etajul 5, identificat prin număr cadastral x - C1 - U22. De asemenea, reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi permită accesul la imobilul situat în Bucureşti, Intrarea Catedrei nr. 29, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2381 din 08.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 393.411 RON reprezentând daune interese, respectiv suma de 16.739,11 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A stabilit cuantumul onorariului definitiv pentru efectuarea expertizei la suma de 6.000 RON şi a obligat reclamantul să plătească diferenţa de onorariu în valoare de 4.800 RON.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1814 din 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2381 din 08.10.2021, precum şi împotriva încheierii din 16.09.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca nefondat.

A fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 6.994,53 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, având în vedere motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se arată că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin negarea caracterului absolut al prevederilor art. 21 din Regulamentul din 14 iunie 1994 privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994.

În acest sens se arată că litigiul pendinte vizează acţiunea în pretenţii formulată de către investitorul-reclamant în contra constructorului decurgând din modalitatea în care au fost executate lucrările de construire la imobilul ce a făcut obiectul unui contract de asociere în participaţiune.

Prin apelul dedus judecăţii, s-a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 21 din Regulamentul din 14 iunie 1994 privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994.

Recurenta susţine că intimatul-reclamant, a contestat atât calitatea acestuia de investitor în înţelesul legii cât şi aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor anterior menţionate, invocând prevalenţa contractului de asociere faţă de legislaţia în materia construcţiilor.

Instanţa de apel a completat dispoziţia legală menţionată cu o prezumţie relativă, inexistentă în conţinutul articolului, ce limitează în mod absolut răspunderea constructorului la lucrările de remediere constatate prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, reţinând că textul legal menţionat instituie doar o prezumţie relativă în privinţa menţiunilor din procesul-verbal de recepţie, iar nu o decădere a beneficiarului din dreptul de a pretinde contravaloarea lucrărilor neefectuate si neprecizate in conţinutul actului.

În această modalitate, apreciază recurenta că instanţa de apel a completat temeiul de drept invocat de apelantă în sensul inserării caracterului relativ al limitării, dincolo de voinţa legiuitorului, hotărârea astfel pronunţată fiind emisă cu depăşirea puterii judecătoreşti.

În acelaşi sens, se arată că modalitatea de dezlegare a chestiunii de drept vizând aplicabilitatea art. 21 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor contravine inclusiv dispoziţiilor art. 5 alin. (4) C. proc. civ. conform cărora este interzis judecătorului sa stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii, prin aceea ca s-ar putea ajunge chiar la înlăturarea de la aplicabilitate a normelor ce limitează răspunderea constructorului cu privire la neconformitaţile constatate cu ocazia recepţiei.

În vederea restabilirii situaţiei juridice încălcate prin soluţia recurată, solicită instanţei de recurs să dispună casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel, avându-se în vedere menţiunile cuprinse în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi administrarea probei cu expertiză tehnică specialitatea construcţii având ca obiectiv evaluarea contravalorii lucrărilor rămase de executat astfel cum acestea au fost menţionate în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Printr-o altă critică se arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia cu privire la apelul declarat împotriva încheierii de şedinţa din 16.09.2021 şi nici motivele care au înlăturat poziţia intimatului de sistare a lucrărilor executate de către recurentă, respectiv conţine motive contradictorii şi străine de natura cauzei prin raportare la existenţa unor anexe la procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, motive de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin apelul dedus judecăţii s-a atacat inclusiv încheierea prin care au fost respinse obiecţiunile formulate împotriva concluziilor raportului de expertiză, invocându-se lipsa oricăror constatări personale ale expertului desemnat şi însuşirea în tot a constatărilor realizate de către expertul consilier parte al intimatului.

Prin hotărârea recurată instanţa de apel a motivat soluţia exclusiv prin raportare la existenţa procesului-verbal de la faţa locului fără a analiza dacă şi în ce măsură concluziile raportului de expertiză s-au bazat şi au preluat integral concluziile din raportul de expertiză extrajudiciară.

Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza existenţei unui proces-verbal ce atestă convocarea părţilor în vederea întocmirii raportului de expertiză, aceasta nu echivalează cu efectuarea unor constatări proprii ale expertului cu privire la imobilul supus expertizării. Or, din chiar conţinutul raportului şi poziţiile liber exprimate de către părţile litigante, s-a reţinut că expertul desemnat nu a realizat măsurători cu privire la suprafeţele avute în vedere, ci şi-a însuşit în tot măsurătorile realizate de către o terţă persoană, fără a le trece prin filtrul propriu.

Pentru aceste motive recurenta apreciază că hotărârea recurată este nelegală soluţia dispusă referitor la apelul declarat împotriva încheierii din 16.09.2021 nu rezultă din considerentele, fapt pentru care se solicită trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelului cu examinarea tuturor criticilor aduse încheierii de şedinţa din 16.09.2021 prin care au fost respinse obiecţiunile formulate împotriva raportului de expertiza administrat în primă instanţă.

Recurenta arată că hotărârea recurată conţine dispoziţii contradictorii în ceea ce priveşte efectul juridic al dispoziţiilor emise de către intimat, în calitate de beneficiar al lucrărilor, de sistare a oricăror lucrări.

Una dintre apărările apelantei vizează lipsa oricărei culpe din partea acesteia cu privire la neexecutarea lucrărilor în legătură cu care intimatul a solicitat sistarea executării acestora şi nu şi-a exprimat consimţământul cu privire la continuarea lor.

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, intimatul a confirmat solicitarea temporară de încetare a lucrărilor, iar instanţa a constatat ca intimatul nu a dat curs solicitării apelantei de alegere a finisajelor.

Cu toate acestea, în examinarea fondului cauzei, instanţa de apel a avut în vedere exclusiv ipoteza necesităţii acordului intimatului fără a examina şi poziţia exprimată de către acesta în sensul sistării oricăror lucrări de construire.

Pornind de la premisa că apelanta executa lucrările de construire al căror beneficiar era intimatul, instanţa de apel era chemată să analizeze dacă aceste lucrări puteau fi realizate atât în lipsa unui concurs din partea beneficiarului cât şi în ipoteza unei solicitări venite tocmai de la beneficiar.

Motivele contradictorii identificate în hotărârea recurată vizează efectele juridice diferite pe care le-ar putea produce poziţia confirmată de către un beneficiar al lucrărilor de a se opune la executarea acestora urmând ca mai apoi să solicite obligarea constructorului la executarea prin echivalent.

Apreciază recurenta că se impune casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei în vederea rejudecării urmând ca instanţa de apel să stabilească în ce măsură opoziţia la executare în natură venită din partea creditorului obligaţiei de a face ar putea genera o executare prin echivalent pe cale judiciară.

În opinia recurentei, hotărârea recurată conţine elemente contradictorii şi străine de natura cauzei prin raportare la pretinsa existenţă a unor anexe suplimentare la procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Astfel se arată că, în pofida considerentelor hotărârii recurate şi a poziţiei exprimate de către intimat, procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nu identifică alte lucrări neexecutate sau executate necorespunzător cu excepţia zugrăvelilor interioare, montajul gresiei şi a faianţei, montajul obiectelor sanitare şi zugrăvelilor exterioare (faţada). Prin hotărârea recurată s-a dispus obligarea recurentei la suportarea contravalorii unor lucrări suplimentare fata de cele identificate cu ocazia recepţiei, reţinându-se existenţa unor anexe suplimentare la procesul-verbal de recepţie ce ar constata neexecutarea acestora.

Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 din Regulamentului din 14 iunie 1994 privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, din perspectiva limitării răspunderii constructorului la elementele constatate cu ocazia recepţiei la terminarea lucrărilor, critică subsidiară celei referitoare la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Conform legislaţiei în vigoare, investitorul nu mai poate emite alte pretenţii, penalităţi sau neconformităţi în afara celor menţionate în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Or, în condiţiile în care singurele lucrări reţinute drept neexecutate la data recepţiei au fost în mod expres precizate de către părţi, recurenta arată că a solicitat instanţei de apel să încuviinţeze efectuarea unui raport de expertiză în vederea evaluării costurilor de realizare exclusiv a lucrărilor menţionate în procesul-verbal de recepţie, urmând ca temeinicia căii de atac sau chiar a acţiunii să se raporteze exclusiv la cele menţionate în procesul-verbal.

Concluzia conform căreia limitarea răspunderii constructorului este raportată exclusiv la elementele cuprinse în procesul-verbal de recepţie rezultă şi din interpretarea per a contrario a tezei finale a aceluiaşi articol care reglementează situaţia de excepţie a viciilor ascunse ce ar putea fi invocate oricând în termenul de garanţie.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a luat în examinare recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi a reţinut următoarele:

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se arată că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin negarea caracterului absolut al prevederilor art. 21 din Regulamentul din 14 iunie 1994 privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, întrucât instanţa de apel a completat dispoziţia legală menţionată cu o prezumţie relativă, inexistentă în conţinutul articolului, ce limitează în mod absolut răspunderea constructorului la lucrările de remediere constatate prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, reţinând că textul legal menţionat instituie doar o prezumţie relativă în privinţa menţiunilor din procesul-verbal de recepţie, iar nu o decădere a beneficiarului din dreptul de a pretinde contravaloarea lucrărilor neefectuate si neprecizate in conţinutul actului.

Potrivit art. 488 alin. (1), pct. 4 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Or, interpretarea dată de instanţă dispoziţiilor legale aplicabile speţei nu intră în categoria excesului de putere şi nu reprezintă o imixtiune în sfera altei puteri ci exercitarea atribuţiilor constituţionale conferite puterii judecătoreşti, prin urmare critica este nefondată.

Contrar susţinerilor recurentei, modalitatea de dezlegare a chestiunii de drept vizând aplicabilitatea art. 21 din Regulamentul privind recepţia construcţiilor nu încalcă dispoziţiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ. conform cărora este interzis judecătorului sa stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii, întrucât din considerente nu rezultă o astfel de ipoteză.

Astfel, având a interpreta textul de lege menţionat, instanţa de apel a reţinut că acesta instituie doar o prezumţie relativă în privinţa menţiunilor din procesul-verbal de recepţie, iar nu o decădere a beneficiarului din dreptul de a pretinde contravaloarea lucrărilor neefectuate şi neprecizate în conţinutul actului, după cum corect a reţinut instanţa de apel. Prin urmare instanţa nu a stabilit dispoziţii general obligatorii cum greşit susţine recurenta ci a dat valenţă dispoziţiilor legale în limitele stabilite de legiuitor.

Printr-o altă critică s-a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia cu privire la apelul declarat împotriva încheierii de şedinţa din 16.09.2021 şi nici motivele care au înlăturat poziţia intimatului de sistare a lucrărilor executate de către recurentă, respectiv conţine motive contradictorii şi străine de natura cauzei prin raportare la existenţa unor anexe la procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel recurenta a arătat că prin apelul dedus judecăţii s-a atacat inclusiv încheierea prin care au fost respinse obiecţiunile formulate împotriva concluziilor raportului de expertiză, invocându-se lipsa oricăror constatări personale ale expertului desemnat şi însuşirea în tot a constatărilor realizate de către expertul consilier parte al intimatului.

Şi aceste critici sunt nefondate, instanţa de apel motivând prin considerentele deciziei atacate respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză arătând că expertul a făcut constatările personal, acest lucru reieşind din procesul-verbal de la faţa locului, anexat raportului.

Recurenta a mai arătat că hotărârea recurată conţine dispoziţii contradictorii în ceea ce priveşte efectul juridic al dispoziţiilor emise de către intimat, în calitate de beneficiar al lucrărilor, de sistare a oricăror lucrări.

Critica nu poate fi reţinută întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă în mod clar raţionamentul instanţei, iar faptul că instanţa a analizat conduita ambelor părţi sub aspectul îndeplinirii obligaţiilor nu echivalează cu reţinerea unor motive contradictorii.

În realitate, conţinutul criticilor vizează reaprecierea situaţiei de fapt în ceea ce priveşte culpa recurentei cu privire la neexecutarea lucrărilor şi poziţia intimatului faţă de acest aspect, or calea de atac a recursului nu permite rediscutarea situaţiei de fapt sub pretextul existenţei unor motive contradictorii.

Aceleaşi argumente vor fi reţinute şi în privinţa susţinerilor recurentei, că hotărârea recurată conţine elemente contradictorii şi străine de natura cauzei prin raportare la pretinsa existenţă a unor anexe suplimentare la procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întrucât şi acestea readuc în discuţie materialul probator administrat de instanţă în vederea lămuririi situaţiei de fapt existentă în cauză.

Recurenta susţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 din Regulamentului din 14 iunie 1994 privind recepţia construcţiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, din perspectiva limitării răspunderii constructorului la elementele constatate cu ocazia recepţiei la terminarea lucrărilor, critică subsidiară celei referitoare la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Şi această critică va fi înlăturată având în vedere că nu se referă la dispoziţii de drept material considerate ca fiind încălcate prin decizia atacată ci la elemente de fapt, respectiv lucrări reţinute drept neexecutate la data recepţiei precizate de către părţi în mod expres, faţă de care investitorul nu mai poate emite alte pretenţii, penalităţi sau neconformităţi în afara celor menţionate în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1814 din 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală, Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 7.136,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1814 din 28 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 7136,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2023.