Suspension of civil insolvency liability proceedings pending criminal tax evasion case: lack of procedural interdependence under Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017/a1, reprezentanţii reclamatei DGRFP Iaşi au solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului A. - administrator statutar al debitoarei falite S.C. B. S.R.L. pentru prejudiciul patrimonial produs creditorului bugetar în sumă de 8.802.199 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 124/2022 din 2 martie 2022, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului DGRFP Iaşi, invocată de pârât prin întâmpinare, precum şi cererea formulată de reprezentanţii reclamatei DGRFP Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta D.G.R.F.P Iaşi.

Prin încheierea din 23 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei civile înregistrată pe rolul Curii de Apel Iaşi sub nr. x/2017/a1, privind cererea de apel formulată de reclamanta D.G.R.F.P Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 124/2022 din 2 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă conform art. 169 din Legea nr. 85/2014, intimat fiind pârâtul A., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Împotriva încheierii din 23 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a declarat recurs reclamanta D.G.R.F.P Iaşi.

Prin cererea de recurs, formulată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru continuarea judecăţii cauzei.

În raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa nu prezintă "motivele pe care se întemeiază" hotărârea dată în sensul cerut de legiuitor, hotărârea fiind nemotivată.

Astfel, instanţa de judecată reţine doar că măsura suspendării "poate influenţa soluţia din cauza de faţă", concluzie ce se impune a fi sancţionată cu casarea atâta vreme cât legiuitorul obligă instanţa să argumenteze cu aspecte clare şi certe în ce măsură "dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi", nicidecum în ce măsura "poate".

Aşadar, instanţa nu a motivat în fapt soluţia dată, rezumându-se la invocarea formală a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ceea ce nu echivalează cu motivarea potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ultima teză, care prevede că "hotărârea va cuprinde ... motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", dispoziţii legale a căror nerespectare conduce la pronunţarea unei hotărâri nemotivate şi nelegale ce se impune a fi sancţionată cu casarea, conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În lumina situaţiei de fapt şi de drept existentă în cauză, recurenta apreciază incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei cu ignorarea împrejurării că nu are nicio relevanţă în prezenta cauză modalitatea în care va fi soluţionată plângerea penală referitoare la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, dar şi cu ignorarea obiectului cererii deduse judecaţii, instanţa fiind învestită în prezenta cauza cu analiza îndeplinirii condiţiilor pentru aplicarea art. 169 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi h) din Legea nr. 85/2014, faţă de fostul administrator statutar a S.C. B. S.R.L..

Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă se impune a fi soluţionată de instanţa de judecată în sensul analizării faptelor săvârşite de fostul administrator care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului în raport cu dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Potrivit situaţiei de fapt, starea de insolvabilitate a debitoarei constatată de judecătorul sindic prin sentinţa prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei nu este decât urmarea unei gestiuni necorespunzătoare a societăţii. Această situaţie de încetare a plăţilor a prejudiciat creditorul bugetar prin imposibilitatea încasării creanţelor scadente.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., temei de drept al încheierii, se arată că instanţa de judecată a apreciat în mod greşit că soluţia definitivă ce urmează a fi pronunţată în speţă depinde în totalitate de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2022, făcând astfel o aplicare greşită a dispoziţiilor evocate.

Aşadar, în cauza dedusă judecaţii, instanţa este învestită cu analiza legalităţii şi temeiniciei cererii pentru stabilirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere, exclusiv în lumina situaţiei de fapt şi de drept existentă la data formulării cererii, în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014 "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere/şi sau supraveghere din cadrul societăţii".

Aşadar, stabilirea răspunderii personale, în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, nu depinde în niciun fel de hotărârea judecătorească definitivă ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2022 având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, cele două cauze neaflându-se într-un raport de interdependenţă, acestea reprezentând două proceduri distincte, independente, reglementate de legiuitor separat, fără a se exclude una pe alta.

În acest context, se susţine că legiuitorul instituie, la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerinţa existenţei unei dependenţe procesuale între litigiul ce urmează a se pronunţa şi litigiul ce determină măsura suspendării. Per a contrario, dacă o astfel de dependenţă procesuală nu există, atunci nu se justifică măsura suspendării judecăţii, asemeni prezentei cauze.

Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Acumularea unor încălcări de aceeaşi natură, cu privire la durata procedurii şi a măsurilor dispuse, trebuie în mod special evitată. În aprecierea caracterului rezonabil, trebuia avut în vedere, pe lângă complexitatea cauzei, totodată şi comportamentul părţilor. În prezenta cauză, faţă de condiţiile specifice ale acesteia, menţinerea măsurii suspendării duce la întreruperea cursului normal al justiţiei, paralizându-se judecata acţiunii civile şi, având în vedere, prioritar, interesul soluţionării cauzei, solicită instanţei de recurs constatarea că instanţa de apel nu a demonstrat interdependenţa dintre cele două cauze şi, casând hotărârea, să se reţină aspectul că nu există un temei justificat, în contextul arătat, pentru întreruperea cursului judecăţii.

De asemenea, este obligatoriu ca măsura suspendării judecaţii, cu consecinţa întârzierii soluţionării pe fond a cauzei, să nu prejudicieze părţile.

Având în vedere că suspendarea judecaţii cauzei este un incident procesual care influenţează cursul normal al dezbaterilor, recurenta apreciază că în speţă, prin întreruperea pe o perioada nedeterminată a judecăţii, organul fiscal din prezenta cauza este prejudiciat.

Suspendarea judecării cauzei are consecinţe negative în ceea ce priveşte recuperarea creanţelor statului, prejudiciind în mod direct bugetul general consolidat al statului, ţinând seama de cuantumul deosebit de mare al obligaţiilor de plata pe care S.C. B. S.R.L. le datorează bugetului.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În cauză, nu s-a formulat întâmpinare de către intimatul-pârât.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 30.03.2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 11.05.2023 a fost admis în principiu recursul.

La termenul din data de 28 septembrie 2023, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul şi a reţinut următoarele:

Recursul este întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, deşi recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile invocate cu privire la neîndeplinirea condiţiilor legale pentru dispunerea măsurii suspendării în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, vizează încălcarea normelor de procedură, prin urmare vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

În motivarea suspendării cauzei, instanţa a reţinut că, prin ordonanţa nr. 519/P/2019, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi la data de 27.03.2020, s-a dispus efectuarea urmăririi penale fată de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Ulterior, la data de 13.05.2021, prin ordonanţa nr. 519/P/2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi s-a dispus punerea in mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă conţinuată, în modalitatea de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. (c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la numărul de facturi din care rezultă achiziţii fictive înregistrate în evidenţa contabilă şi jurnale de cumpărări.

Prin Ordonanţa din data de 24.02.2022 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus preluarea dosarului nr. x/2019 de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, fiind înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi la data de 24.02.2022 sub nr. x/2022.

Prin încheierea atacată s-a apreciat de către instanţă că soluţia ce urmează a se pronunţa în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi poate influenţa soluţia din cauza pendinte, motiv pentru care, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus măsura suspendării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

Înalta Curte constată că, atât stadiul procesual cât şi obiectele celor dosare avute în vedere în ceea ce priveşte măsura suspendării, sunt diferite.

Astfel, dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel se află în faza urmăririi penale şi are ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, în timp ce dosarul în care a fost dispusă suspendarea are ca obiect soluţionarea apelului formulat de reclamanta D.G.R.F.P Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 124/2022 din 02 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea nr. 85/2014), intimat fiind pârâtul A..

Prin urmare, analiza legalităţii cererii de suspendare trebuie să raporteze atât la stadiul celor două dosare cât şi la obiectele acestora.

Astfel cum s-a menţionat, dosarul penal are ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de C. pen., în timp ce dosarul pendinte este un dosar civil prin care se urmăreşte tragerea la răspundere a pârâtului pentru intrarea în insolvenţă a societăţii în care a avut calitatea de administrator, temeiul legal fiind art. 169 din Legea insolvenţei nr. 85/2014.

În consecinţă, pe lângă stadiul procesual diferit în care se află cele două dosare, soluţia ce se va pronunţa în dosarul penal nu poate influenţa soluţia din dosarul pendinte având în vedere că răspunderea penală în cauză vizează aspecte diferite faţă de răspunderea civilă.

Raportat la aceste considerente, se reţin ca fiind fondate criticile recurentei -reclamante prin care a susţinut că încheierea atacată este nelegală întrucât cele două cauze nu se află într-un raport de interdependenţă, fiind vizate proceduri distincte, independente, reglementate de legiuitor separat, fără a se exclude una pe alta.

Având în vedere că s-au aplicat greşit dispoziţiile de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind luarea măsurii suspendării judecăţii, aceasta fiind dispusă nelegal de curtea de apel, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă D.G.R.F.P. IAŞI împotriva încheierii din 23 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A., va casa încheierea atacată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă D.G.R.F.P. IAŞI împotriva încheierii din 23 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Casează încheierea atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2023.