Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1853/2023 AI generated

Steel supply contract rescission affirmed; appeal annulled as void for lacking legal grounds.

Case Number Decizia nr. 1853/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the defendant's appeal as void for lack of proper legal grounds, thereby upholding the prior appellate decision which had affirmed the trial court's ruling in favor of the plaintiff. The underlying dispute involved the plaintiff's claim for rescission of a service contract and restitution of an advance payment for undelivered steel, which the trial court granted, ordering the defendant to pay RON 575,721.60 plus legal interest after offsetting mutual debts. The court held that the defendant's "appeal" merely sought re-evaluation of facts and evidence, not the identification of any statutory violation under Article 488 of the Civil Procedure Code; therefore, the appeal failed to meet the procedural requirements of Article 486(1)(d), rendering it null.

Legislator headnote

AI generated

art. 1523 C. civ, art. 1617 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1517 C. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Steel supply contract rescission affirmed; appeal annulled as void for lacking legal grounds: The underlying dispute involved the plaintiff's claim for rescission of a service contract and restitution of an advance payment for undelivered steel, which the trial court granted, ordering the defendant to pay RON 575,721.60 plus legal interest after offsetting mutual debts. The court held that the defendant's "appeal" merely sought re-evaluation of facts and evidence, not the identification of any statutory violation under Article 488 of the Civil Procedure Code; therefore, the appeal failed to meet the procedural requirements of Article 486(1)(d), rendering it null.

Keywords

AI generated
annulment of contract grounds for cassation article of civil procedure statutory basis service contract procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null due to lack of proper legal grounds.

Art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

The invoked ground of appeal was not properly developed, leading to nullity.

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cited to distinguish that the appeal concerns merits, not legality, supporting nullity.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2020 din data de 30.04.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanţei: constatarea intervenirii rezilierii Contractului de prestări servicii nr. x/10.01.2018 încheiat între societatea A. S.R.L. şi societatea B. S.R.L.; obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea către reclamantă a sumei de 604.653,73 RON RON, reprezentând avans achitat pentru oţel beton cf. art. 3.4.1 din contract (echivalentul în RON a sumei de 108.270,27 euro) nelivrat; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate de la data notificării pârâtei şi până la data încasării sumei solicitate; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1550, art. 1516 şi art. 1523 C. civ.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

La termenul din 07.12.2020 instanţa a admis excepţia netimbrării cererii reconvenţionale, pârâta nefăcând dovada achitării taxei de timbru aferente cererii reconvenţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 409/31.03.2022 Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis acţiunea, a anulat cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. ca netimbrată. A dispus rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/10.01.2018 încheiat între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. B. S.R.L. În baza art. 1617 C. civ. a compensat sumele datorate de pârâta S.C. B. S.R.L. către reclamanta S.C. A. S.R.L., respectiv suma de 604.653,73 RON avans achitat potrivit art. 3.4.1 din contractul nr. x/10.01.2018 pentru oţel beton nelivrat şi suma de 2.057 RON achitată în plus din factura nr. x/12.03.2018 emisă în baza contractului nr. x/10.01.2018, cu sumele datorate de reclamanta S.C. A. S.R.L. pârâtei S.C. B. S.R.L., respectiv suma de 30.989,13 RON garanţie de bună execuţie reţinută în baza contractului nr. x/02.11.2017 încheiat între părţi. A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 575.721,60 RON rămasă de achitat în urma compensării datoriilor reciproce existente între părţi, de mai sus. A obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. dobânda legală pentru suma de mai sus de 575.721,60 RON, calculată de la data comunicării notificării respectiv 25.01.2019 şi până la plata efectivă, precum şi suma de 9.651,53 RON cu titlul de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. A fixat onorariul definitiv pentru expertul C. la suma de 1920 RON şi a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să efectueze plata sumei de 420 RON, cu titlu de diferenţă onorariu expert C..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel - pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 457 din 07 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a fost respins ca nefondat apelul promovat de apelanta pârâtă societatea B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 409/31.03.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2020 în contradictoriu cu intimata reclamantă societatea A. S.R.L..

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta-pârâtă B. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, având în vedere motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de apel a ignorat motivele de apel şi apărările formulate de recurentă, fiind încălcat efectul devolutiv al căii de atac şi a menţinut soluţia de reziliere a contractului de prestări servicii şi obligarea acesteia la restituirea avansului cu argumentul că produsul nu a fost livrat.

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat s-a reţinut faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra neîndeplinirii obligaţiilor corelative ale reclamantei, respectiv cele care prevedeau predarea spaţiului şi crearea frontului de lucru.

În opinia recurentei, pretenţiile reclamantei nu se circumscriu prevederilor limitative ale contractului de prestări servicii nr. x/10.01.2018 în ceea ce priveşte rezilierea unilaterală a acestuia.

Recurenta susţine că art. 1517 C. civ. este elocvent în speţă în sensul că o parte nu poate invoca neexecutarea obligaţiilor celeilalte părţi în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria acţiune sau omisiune.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

La termenul din 28 septembrie 2023, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, reţinând următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3) care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Deşi a invocat acest motiv de nelegalitate susţinerile recurentei nu relevă greşita aplicare a normelor de drept procedural sau material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept.

Astfel, susţinerile recurentei în sensul că instanţa de apel i-a ignorat motivele de apel şi apărările formulate, menţinând soluţia de reziliere a contractului de prestări servicii şi obligarea acesteia la restituirea avansului cu argumentul că produsul nu a fost livrat, fiind astfel încălcat efectul devolutiv al căii de atac, nu reprezintă o critică de nelegalitate ci o solicitare de reapreciere a probelor.

De asemenea, susţinerile recurentei că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra neîndeplinirii obligaţiilor corelative ale reclamantei, respectiv cele care prevedeau predarea spaţiului şi crearea frontului de lucru, repun în discuţie aspecte care vizează fondul cauzei şi a căror analiză nu poate fi invocată pe calea recursului.

Afirmaţiile recurentei că pretenţiile reclamantei nu se circumscriu prevederilor limitative ale contractului de prestări servicii nr. x/10.01.2018 în ceea ce priveşte rezilierea unilaterală a acestuia, nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci modul de interpretare a clauzelor contractuale, aspect care ţine de netemeinicia hotărârii, întrucât nu se au în vedere dispoziţii de drept material.

În mod similar, deşi recurenta susţine că art. 1517 C. civ. este elocvent în speţă, aceasta nu formulează critici din care să rezulte încălcarea acestor norme de drept material, susţinerile reprezentând modul propriu de interpretare a acestor dispoziţii de către recurentă, pe care însă instanţa de apel nu l-a reţinut în contextul aprecierii probelor aflate la dosar.

Înalta Curte reţine că, prin criticile invocate în susţinerea recursului, se tinde în realitate, fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, având în vedere specificul acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum a arătat şi intimatul în susţinerea excepţiei nulităţii recursului.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauză din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Aşadar, criticile nu sunt circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. deoarece vizează netemeinicia deciziei atacate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 457 din 07 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 457 din 07 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2023.