Safe-deposit loss claim rejected; cassation appeal dismissed as unfounded with costs

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, la data de 12.03.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să-i restituie bunurile în natură depozitate în căsuţa de valori nr. 21 la Agenţia Prahova - Ploieşti a B. respectiv suma de 30.000 de RON în bancnote de 100 şi 200 de RON cu bentiţa "C.", 63.0000 de euro în bancnote de 50,100,200 şi 500 de Euro,70.000 dolari în diferite bancnote cu bentiţa "D.", 8800 dolari aflaţi în plic de hârtie, ceas bărbătesc din aur alb, curea din piele maro în valoare de 20.000 de euro, ceas dama rotund din aur alb, brăţară aur alb valoare de 7000 de euro, două ceasuri de dama din aur alb cu cadran dreptunghiular, încrustat pe margine cu diamante, brăţară din aur alb, în valoare de 6000 de euro fiecare, un set cruciuliţă inel şi cercei din aur alb încrustaţi cu safire negre şi diamante în valoare de 8000 de euro, un set de bijuterii aur alb cu inel, lanţ şi pandantiv rotund încrustat cu diamante în valoare de 8000 euro precum şi alte două inele de damă încrustate cu pietre preţioase, iar în subsidiar, în cazul în care pârâta nu-i restituie aceste bunuri a solicitat ca aceasta să fie obligată la despăgubiri pe care le estimează la suma de 200.000 de euro şi prejudiciu moral în cuantum 100.000 de euro.

Prin sentinţa civilă nr. 3019/08.12.2021, Tribunalul Prahova a admis în parte cererea modificată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 40.000 euro, contravaloarea în RON la data plăţii reprezentând prejudiciul suferit de reclamant prin dispariţia bunurilor, bijuterii, din caseta de valori nr. 21 închiriată reclamantului cu contractul de închiriere nr. x/27.02.2012, sumă la care se va calcula şi plăti dobândă legală de la 04.07.2013 la data plăţii; a obligat pârâta să plătească reclamantului 10.000 euro, contravaloarea în RON la data plăţii cu titlu de daune morale; a respins în rest cererea modificată ca neîntemeiată, luând act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 3019/08.12.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova.

A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva încheierii de şedinţă din data de 16.07.2020 şi a sentinţei civile nr. 3019/08.12.2021, pronunţate de Tribunalul Prahova, şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins în totalitate acţiunea modificată ca neîntemeiată.

A fost păstrată încheierea de şedinţă din 16.07.2020.

Prin decizia civilă nr. 3026 din 15 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de completare a deciziei nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, formulată de petenta B. S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a formulat recurs reclamantul A. având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 5,6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul arată că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil nefiindu-i analizat nici unul din motivele de apel, motivarea deciziei recurate referindu-se doar la apelul intimatei-pârâte, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel nu a motivat în fapt şi în drept nici unul dintre motivele de apel prin care s-a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate cu privire la obligarea pârâtei la restituirea sumei de 30.000 RON, la contravaloarea în RON a sumei de 63.000 euro; la contravaloarea în RON a sumei de 78.800 dolari, la contravaloarea în RON a sumei de 184.095 euro, precum şi a lipsei de folosinţă reprezentată de dobânda legală, şi la plata sumei de 100.000 euro reprezentând prejudiciu moral suferit de reclamant.

Recurentul arată că, în motivarea apelului a solicitat să se reţină că prima instanţă, deşi a considerat întemeiată acţiunea formulată, nu a obligat pârâta la acoperirea integrală a prejudiciului, potrivit art. 1381 alin. (1) şi art. 1385 alin. (1) C. civ.

Arată recurentul, că a solicitat instanţei de apel să constate că în contractul încheiat între părţi nu este interzisă depozitarea titlurilor de valoare şi a banilor în casetele de valori, fiind greşită interpretarea dată de prima instanţă că reclamantul nu avea abilitarea contractuală de a depune în cutia de valori bani ci doar bunuri, atâta vreme cât dispoziţiile art. 9 din contractul părţilor rezultă contrariul.

Un alt motiv de apel l-a constituit faptul ca, deşi instanţa de fond a reţinut în mod implicit cu putere de lucru judecat în considerente, că reclamantul a făcut dovada depunerii sumelor de bani în caseta de valori, solicitate ca daune interese, în mod contradictoriu a respins cererea de obligare la restituirea acestor sume, încălcând principiul reparării integrale a prejudiciului.

Recurentul susţine că a criticat şi înlăturarea concluziilor expertizei efectuate de un specialist care, deşi a fost recunoscută de instanţă aceasta respingând obiecţiunile formulate de către pârâtă, în mod nelegal nu a motivat sub nici o formă de ce a înlăturat concluziile expertului.

Un alt motiv de apel care nu a fost analizat de instanţa de apel este cel referitor la daunele morale care nu au fost acordate ţinând seama de natura prejudiciului moral.

Recurentul arată că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că instanţa de apel nu a prezentat, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa şi nu a răspuns argumentelor care constituie cauza juridică a cererii de apel.

Astfel, prin hotărârea recurată, instanţa nu s-a pronunţat decât asupra apelului intimatei-pârâte, fără a se pronunţa asupra motivelor de apel invocate de reclamant, nici un argument propriu al instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii promovate nerezultând din considerentele sentinţei recurate.

Prin nemotivarea hotărârii, recurentului-reclamant i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte susţinerile contradictorii ale instanţei de apel recurentul arată că deşi este respinsă excepţia prescripţiei invocată de pârâtă, pe motivul ca litigiul provine dintr-un fapt penal, ţinând cont de Ordonanţa de clasare nr. 7569/P/2013 pronunţată în 2018 datorită faptului că s-a probat existenţa faptei de furt din banca pârâtă, iar prescripţia în cauza civilă a început sa curgă de la pronunţarea Ordonanţei de clasare, în mod contradictoriu instanţa de apel nu a reţinut faptul că banca pârâtă nu a contestat nici un moment inexistenta furtului.

Raportat la aspectul arătat recurentul solicită instanţei să constate că în cauză au fost încălcate şi prevederile art. 28 si 52 C. proc. pen. întrucât deşi existenţa faptei de furt a fost dovedită prin actele din dosarul penal, clasarea a intervenit pentru prescripţie.

Recurentul solicită instanţei de recurs să constate şi că în mod nelegal şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra art. 1381 şi art. 1385 alin. (1) C. civ.

De asemenea, recurentul arată că au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 1350 din C. civ. privind răspunderea contractuală şi cele ale art. 1270 şi art. 1179 din C. civ.

Neexecutând propria obligaţie de a păstra cutia de valori în siguranţă, aspecte care reies din cercetarea penală, rezultă că pârâta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale având o culpă obiectivă.

În opinia recurentului, instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 1530 din C. civ. care se referă atât la neexecutarea unei obligaţii cât şi la executarea necorespunzătoare a acesteia.

Or, conform art. 9 din contractul încheiat cu pârâta aceasta s-a obligat să garanteze siguranţa si păstrarea valorilor depuse, iar conform art. 24 să răspundă pentru neîndeplinirea acestor obligaţii şi să despăgubească clientul cu valoarea bunurilor ce nu sunt restituite.

Recurentul invocă şi dispoziţiile art. 1547 C. civ. potrivit cărora debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpă. Aşadar, simplu fapt al neexecutării obligaţiei de a asigura căsuţele de valori, sau al executării necorespunzătoare a obligaţiei de siguranţă, antrenează prezumţia relativă de vinovăţie a debitorului.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a luat în examinare recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi a reţinut următoarele:

Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., se constată că recurentul nu a formulat critici distincte, motiv pentru care susţinerile vor fi analizate prin considerente comune.

Recurentul a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât nu i-a fost analizat nici unul din motivele de apel, contrar dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând susţinerile recurentului, Înalta Curte le va înlătura având în vedere că din considerentele deciziei atacate rezultă că aceasta respectă exigenţele textului de lege menţionat.

Astfel, instanţa de apel a arătat în fapt şi în drept motivele pentru care a considerat că este fondat apelul declarat de pârâtă, analiza acestuia fiind bazată pe obligaţiile contractuale asumate de părţi, dar şi pe elementele factuale rezultate în urma soluţionării plângerilor penale formulate în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor asumate de banca-pârâtă privind siguranţa căsuţei de valori închiriată de recurentul-reclamant.

Din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel a rezultat că pretenţiile recurentului-reclamant nu au fost dovedite, iar băncii pârâte nu i s-a putut reţine încălcarea obligaţiilor contractuale.

În acest context argumentativ, susţinerile recurentului că instanţa de apel nu i-a analizat toate motivele de apel, nu pot fi primite întrucât împrejurarea că nu a fost reluat fiecare motiv de apel nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, atât timp cât din considerentele deciziei atacate rezultă argumentele care susţin netemeinicia acţiunii, respectiv neîntrunirea condiţiilor legale pentru tragerea la răspundere a băncii pârâte.

Aşadar, instanţa de apel analizând aspectele esenţiale ale cauzei a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii contractuale şi, ca atare a respins apelul recurentului-reclamant ca nefondat.

Susţinerile recurentului privind greşita interpretare a dispoziţiilor contractuale cu privire la tipul de bunuri pentru a căror depozitare recurentul a închiriat căsuţa de valori de la pârâtă, nu se înscriu în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât vizează analiza situaţiei de fapt, atribut al instanţelor judecătoreşti devolutive.

Pentru aceleaşi raţiuni vor fi înlăturate şi criticile prin care se susţine că reclamantul a făcut dovada depunerii sumelor de bani în caseta de valori precum şi cele privind concluziile expertizei efectuate în cauză.

În ceea ce priveşte neanalizarea cererii de acordare a daunelor morale se reţine că întrucât a avut caracter accesoriu faţă de solicitarea de restituire a bunurilor în natură sau echivalent, acest capăt de cerere era de prisos să mai fie analizat în condiţiile în care capătul principal de cerere a fost respins.

Sunt nefondate şi criticile prin care se arată că există contradicţie între soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei invocată de pârâtă, pe motivul că litigiul provine dintr-un fapt penal, ţinând cont de Ordonanţa de clasare nr. 7569/P/2013 pronunţată în 2018 datorită faptului că s-a probat existenţa faptei de furt din banca pârâtă, şi faptul că instanţa de apel nu a reţinut că banca pârâtă nu a contestat nici un moment inexistenţa furtului.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a reţinut faptul că nu s-a constatat săvârşirea infracţiunii de furt chestiune atestată de ordonanţa de clasare, aspectele pretins contradictorii cu referire la modul în care a fost derulată ancheta penală neintrând în competenţa instanţei civile în condiţiile în care ordonanţa de clasare nu a reţinut existenţa faptei.

În consecinţă, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., sunt nefondate.

Susţinerile privind încălcarea prevederilor art. 28 si 52 C. proc. pen. pe considerentul că existenţa faptei de furt a fost dovedită prin actele din dosarul penal, sunt aspecte invocate omisso medio, direct în recurs, fapt pentru care nu pot fi analizate.

În ceea ce priveşte încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1381, art. 1385 alin. (1), art. 1350, art. 1270, art. 1530, art. 1547 şi art. 1179 din C. civ., recurentul le-a indicat în mod formal fără a arăta în concret critici care să poată fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie a hotărârii chestiune care excedează atribuţiilor instanţei de recurs.

În mod similar nici criticile prin care se susţine greşita aplicare a art. 9 din contractul încheiat cu pârâta nu sunt critici de nelegalitate, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referindu-se doar la încălcarea normelor de drept material, iar nu şi cu privire la modul de interpretare al clauzelor contractuale.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală, Înalta Curte va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 8.833,07 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 8.833,07 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2023.