Contractual debt enforcement: failure to discharge burden of proof for invoice-backed claims and non-compliance with expert report disclosure timelines

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la 24 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 576.213,90 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale şi penalităţi, la plata dobânzii legale calculate până la data plăţii efective şi stabilirea unui termen de plată a sumelor care să nu depăşească 30 de zile de la data emiterii hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

La 11 septembrie 2019, reclamanta A. S.A. a depus cerere completatoare prin care a solicitat obligarea lui C., alături de B., la plata sumei de 576.213,90 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale şi penalităţi.

Prin sentinţa civilă nr. 172/F din 20 februarie 2020, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., a obligat pârâtul B. la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 575.018,72 RON şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data introducerii cererii, 22 iulie 2019 şi până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.355,18 RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă pretenţiilor admise, şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 390/2021 din 4 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei recurate.

Prin decizia nr. 731/30.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia netimbrării şi excepţia tardivităţii recursului, invocate de intimata-reclamantă A. prin întâmpinare, a admis recursul declarat de declarat de recurentul-pârât B., a casat decizia instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În rejudecare, deciziei civile nr. 49/A din 17 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 172/20.02.2020 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul B.. A fost obligă reclamanta să plătească pârâtului B. sumele de 4677,59 de RON, 500 de RON, 1760 de RON cheltuieli de judecată în apeluri şi recurs. A fost obligată reclamanta la plata către stat a sumei de 2277,59 de RON, diferenţă dintre taxa judiciară de timbru aferentă recursului admis şi taxa de timbru stabilită în sarcina paratului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A. solicitând admiterea recursului având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că sunt greşite motivele reţinute de către instanţa de apel potrivit cărora pârâtul nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea celor două contracte prin semnarea acestora, dar şi faptul că recurenta şi-a întemeiat acţiunea numai pe cele două contracte, nu şi pe facturile ataşate.

Recurenta susţine că şi-a întemeiat acţiunea pe toate documentele aferente colaborării cu pârâtul B., iar din probele aflate la dosar rezultă că şi-a îndeplinit obligaţia prestării serviciului asumat, conform condiţiilor contractuale convenite cu pârâtul, iar societatea reprezentată de pârât nu a achitat contravaloarea mărfii livrate, fapt ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la menţiunile din hotărâre cu privire la semnăturile de pe contracte, recurenta invocă art. 273 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 301 alin. (1) din acelaşi cod, arătând că îşi menţine pretenţiile în ceea ce-l priveşte pe pârâtul B., întrucât a iniţiat o acţiune împotriva acestuia pe baza unor contracte dar şi a unor facturi fiscale semnate de către acesta, fiind menţionat numele acestuia cât şi ştampila societăţii pe care o reprezenta pe fiecare document.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanţa de judecată a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale, nesocotind prevederile referitoare la comunicarea documentelor din dosar, precum şi faptul că recurenta are dreptul de a se apăra într-un termen acordat prin lege.

Cu privire la raportul de expertiză grafoscopică, se arată că acest raport i-a fost comunicat prin e-mail cu câteva zile înainte de proces, recurenta neavând timp să formuleze obiecţiuni la raport sau să solicite efectuarea unei contraexpertize, conform reglementărilor în vigoare, fiind încălcate dispoziţiile art. 336 C. proc. civ. deoarece raportul a fost finalizat pe data de 09.11.2022 şi depus la dosar în data de 15.12.2022 însă comunicarea acestuia către recurentă a fost făcută cu câteva zile înainte de termen. Astfel, în situaţia de faţă se poate constata că recurenta nu a dispus de termenul legal de minim 10 zile conform legii, timp în care putea formula apărarea, fapt ce i-a îngrădit dreptul la apărare.

Având în vedere că societatea A. S.A. a făcut dovada existenţei creanţei, prin facturile şi contractele semnate şi asumate de către pârât, iar acesta nu a făcut dovada plăţii debitului restant, consideră recurenta că nu există temei pentru respingerea acţiunii, ţinând cont de faptul că pretenţiile sunt fondate pe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Subliniază recurenta faptul că este singura prejudiciată având în vedere că are un sold de 575.018,72 RON de recuperat de la D. S.R.L. prin reprezentant B. şi consideră că nu este echitabil să achite acestuia sumele de 4.677,59 de RON, 500 de RON, 1.760 de RON reprezentând cheltuieli de judecată în apeluri şi recurs şi nici către stat suma de 2.277,59 de RON, diferenţă dintre taxa judiciară de timbru aferentă recursului admis şi taxa de timbru stabilită în sarcina pârâtului, cât timp în judecata pe fond şi în apel instanţele de judecată au admis acţiunea, iar în recurs, fără administrarea unor dovezi suplimentare, pârâtul B. a obţinut desfiinţarea hotărârilor anterioare, drept urmare solicită ca toate cheltuielile aferente acestui proces să fie reţinute în sarcina pârâtului.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

La termenul din 28 septembrie 2023, Înalta Curte a luat în examinare recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi a reţinut următoarele:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aşadar pentru a fi incident motivul de recurs invocat trebuie să fie indicate normele de drept material considerate a fi fost încălcate.

Contrar cerinţei arătate, în dezvoltarea criticilor întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta a arătat că sunt greşite motivele reţinute de către instanţa de apel potrivit cărora pârâtul nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea celor două contracte prin semnarea acestora, dar şi faptul că recurenta şi-a întemeiat acţiunea numai pe cele două contracte, nu şi pe facturile ataşate.

Această critică ca şi cea prin care se susţine că pârâtul nu a respectat condiţiile contractuale respectiv nu a achitat contravaloarea mărfii livrate, nu atrag incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât nu vizează încălcarea unor norme de drept material.

Trimiterile recurentei la dispoziţiile art. 273 alin. (1) şi art. 301 alin. (1) C. proc. civ. vizează probele administrate în dosar, iar nu aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de judecată a nesocotit prevederile referitoare la comunicarea documentelor din dosar, precum şi faptul că recurenta are dreptul de a se apăra într-un termen acordat prin lege, sens în care se arată că raportul de expertiză grafoscopică, i-a fost comunicat prin e-mail cu încălcarea art. 336 C. proc. civ. recurenta neavând timp să formuleze obiecţiuni la raport sau să solicite efectuarea unei contraexpertize, fapt ce i-a îngrădit dreptul la apărare.

Verificând susţinerile recurentei, Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 17 ianuarie 2023, s-a reţinut prin încheierea de şedinţă faptul că ambele părţi lipsesc şi că s-a depus raportul de expertiză, iar niciuna din părţi nu a depus obiecţiuni.

Aşadar, faţă de depunerea raportului de expertiză la dosar cu o lună înaintea termenului, dar mai ales conduita recurentei de a nu se prezenta la termen şi de a solicita eventual un termen pentru studierea raportului, sunt elemente care exclud încălcarea dreptului la apărare al recurentei, motiv pentru care, critica pe acest aspect se reţine ca nefondată.

În ceea ce priveşte restul criticilor prin care recurenta susţine că a făcut dovada existenţei creanţei, prin facturile şi contractele semnate şi asumate de către pârât, iar acesta nu a făcut dovada plăţii debitului restant şi, ca atare, nu există temei pentru respingerea acţiunii formulate, Înalta Curte le va înlătura având în vedere că sunt critici ce vizează situaţia de fapt ce nu mai poate fi reanalizată pe calea recursului.

Sunt greşite şi susţinerile prin care recurenta afirmă că nu datorează cheltuieli de judecată întrucât este singura prejudiciată având un sold de 575.018,72 RON de recuperat de la D. S.R.L. prin reprezentant B..

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 249 C. proc. civ., reclamantul are sarcina probei dovedirii pretenţiilor deduse judecăţii.

Prin decizia atacată s-a reţinut că în rejudecarea apelului a rezultat că în cauză creditoarea nu a făcut dovada existenţei creanţei sale în contra paratului B. în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.08.2017 şi Contractului de garanţie x/16.08.2017, motiv pentru care a fost admis apelul, a fost schimbată sentinţa primei instanţe în parte şi a fost respinsă cererea în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Recurentei-reclamante i-a fost respinsă acţiunea, aşadar culpa demarării procesului îi aparţine, fapt ce atrage obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată, atât a celor proprii cât şi a celor efectuate de partea adversă.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 49/A din 17 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 49/A din 17 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2023.