Railway infrastructure late-payment penalties: Cassation appeal allowed, lower judgment quashed, and defendant ordered to pay 2.38 million RON excluding inflation indexation

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 30.12.2019, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR - CĂLĂTORI" S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.453.429,96 RON, reprezentând penalităţi pentru plata cu întârziere a facturilor TUI (tarif de utilizare a infrastructurii) şi non TUI (prestaţii suplimentare), actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 664/18.06.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.384.593,53 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente anului 2019, calculate în temeiul contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. 148/07.12.2018, de la data scadenţei facturilor şi până la data achitării acestora, respectiv până la 30.09.2019, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a obligat pârâta la plata sumei de 27.349,77 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 472/A/16.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile, a anulat sentinţa apelată şi, rejudecând, a admis acţiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 2.453.429,96 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă. În privinţa cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 28.139,29 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în fond şi suma de 1.442,05 RON, în apel.

Pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR" S.A. a promovat recurs împotriva deciziei, care a fost casată în parte prin decizia nr. 2723/13.05.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecarea pe fond a cererii de chemare în judecată aceleiaşi curţi de apel, fiind menţinute soluţiile privind admiterea apelurilor şi anularea sentinţei apelate.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1912/09.12.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. şi a obligat pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR" S.A. la plata sumei de 2.453.429,96 RON reprezentând penalităţi, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la plata sumei de 28.193,34 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A., solicitând rejudecarea cauzei în fond, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată pentru suma de 68.836,43 RON, a cererii de actualizare a sumelor pretinse cu rata inflaţiei, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a reproşat curţii de apel depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin prisma încălcării art. 501 C. proc. civ.

A învederat că, deşi în ciclul procesual anterior, prin decizia nr. 2723/15.12.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia pronunţată în apel pentru greşita aplicare a art. 2.551-2.556 C. civ. şi a trimis cauza spre o noua judecată, instanţa de rejudecare a admis autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2019, apreciind că acestea se opun unei noi judecăţi în privinţa clauzei penale, din moment ce ambele litigii derivă din contractul nr. x/08.12.2017.

Autoarea recursului a mai criticat decizia instanţei de apel pentru ignorarea apărărilor pe care le-a formulat prin notele scrise nr. x, în care a invocat deciziile pronunţate în dosarele nr. x/2018, y/2019 şi z/2019, diferite de cea din cauza nr. w/2019.

Totodată, a invocat cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 52/18.01.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la 31.03.2023, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prin decizia recurată s-a dat o soluţie legală principiului autorităţii de lucru judecat, prin prisma art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Critica esenţială invocată prin recursul pârâtei vizează soluţia dată de instanţa de apel concursului dintre forţa obligatorie a deciziei de casare pronunţată în cauză şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat produs de hotărârea pronunţată între aceleaşi părţi, dar într-o altă cauză.

Sesizând că cele două hotărâri cuprind dezlegări diametral opuse, iar a le da eficienţă presupune fie admiterea în parte a acţiunii - în cazul respectării deciziei de casare -, fie admiterea integrală - în cazul activării efectului pozitiv al hotărârii din dosarul nr. x/2019 -, curtea de apel a considerat că prevalează cea din urmă, eşafodajul soluţiei constituindu-l principiul securităţii raporturilor civile şi dispoziţiile art. 432 şi 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele ce succedă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie găseşte critica recurentei fondată.

Instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care dispune că "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.", ca şi a art. 431 alin. (2) din acelaşi cod, care stabileşte că "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Efectul deciziei de casare este unul extinctiv, corespunzător efectului negativ al lucrului judecat şi este ataşat chestiunilor pe care instanţa de recurs le-a dezlegat, împiedicând părţile şi instanţa de rejudecare să mai revină asupra acestora.

Efectul pozitiv al lucrului judecat vizează imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care, anterior, au fost dezlegate aspecte litigioase între părţi. Această aptitudine a actului jurisdicţional se valorifică prin intermediul unor apărări de fond, spre deosebire de efectul negativ, care se opune prin excepţia autorităţii de lucru judecat, în orice stare a procesului, potrivit art. 432 C. proc. civ.

De aceea, derulându-se în subsecvenţa finalizării unui ciclu procesual, rejudecarea nu este compatibilă, sub rezerva unor situaţii excepţionale, cu invocarea pentru prima dată a efectului pozitiv al lucrului judecat; altfel spus, fie decizia de casare a dezlegat această apărare, fie ea nu mai poate fi valorificată în litigiul pendinte.

Rezultă că în condiţiile în care efectul pozitiv nu a fost invocat în ciclul procesual iniţial, dezlegarea dată problemelor de drept prin decizia de casare împiedică instanţa de rejudecare să le dezbată din nou, chiar dacă litigiul ulterior reflectă o dezlegare diferită dată acestora, printr-o hotărâre definitivă.

Păşind la examinarea situaţiei din cauza de faţă, instanţa supremă reţine că, în ciclul procesual precedent, prin decizia nr. 2723/15.12.2021, a dispus rejudecarea de instanţa de apel a acţiunii, statuând expres că termenele de scadenţă a obligaţiilor de plată trebuie calculate potrivit art. 2.553 alin. (1) C. civ. şi invalidând calculul termenului propus de reclamantă, care includea ziua de început şi pe cea de sfârşit.

Contrar deciziei de casare, în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a activat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 2653/08.12.2021, pronunţată de instanţa supremă în dosarul nr. x/2019 şi consecutiv, pe baza interpretării date contractului părţilor prin această hotărâre, a admis integral capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, întemeiat pe calculul termenului de scadenţă cu luarea în considerare a zilelor ce marchează începutul şi sfârşitul său.

Procedând astfel, a încălcat dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în cauza de faţă era dezlegată, cu autoritate de lucru judecat aplicarea art. 2.553 alin. (1) C. civ. la prevederile art. 5.2. şi 5.4. din contractul părţilor, iar instanţa de apel nu putea reveni asupra ei.

Considerentele expuse conturează incidenţa ipotezei de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru încălcarea regulii de procedură amintite şi nu a pct. 4 din acelaşi cod, de care s-a prevalat recurenta, dat fiind că instanţa de control judiciar devolutiv nu a trangresat limitele puterii judecătoreşti, prin incursiunea în domeniul unei alte puteri în stat.

Pentru considerentele anterior expuse, instanţa supremă va dispune casarea hotărârii şi, pentru a statua asupra solicitării recurentei de reţinere a cauzei spre rejudecare, notează că prezentul proces a început la 31.12.2019, dată la care art. 497 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. dispunea că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Cum un prim ciclu procesual a fost epuizat, devine incidentă Decizia nr. 79/05.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 61/25.01.2023, prin care s-a statuat că "în interpretarea dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă".

Evaluarea îndeplinirii condiţiilor enunţate de instanţa de unificare a jurisprudenţei presupune cercetarea cadrului procesual constituit în recurs, pentru a determina dacă statuarea asupra fondului cauzei este posibilă fără reanalizarea stării de fapt, a completării sau a readministrării probatoriului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezlegat prin decizia de casare disputa litigioasă cantonată în jurul calculului legal al termenelor de scadenţă şi a dispus o nouă judecată a cererii introductive.

Prin recurs, recurenta-pârâta a solicitat respingerea cererii pentru suma de 68.836,43 RON şi a cererii de actualizare a sumelor pretinse cu rata inflaţiei; a solicitat totodată, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Niciuna dintre părţi nu a solicitat probe noi în recurs, nici în eventualitatea rejudecării.

În acest cadru, instanţa supremă conchide că soluţionarea acţiunii este posibilă exclusiv pe baza deciziei sale de casare din primul ciclu procesual şi a poziţiilor exprimate de părţi şi va păşi la rejudecarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., prilej cu care reţine următoarele:

Reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.453.429,96 RON - reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI, emise în temeiul contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. x/07.12.2018 -, actualizată cu indicele de inflaţie până la plata efectivă, şi a cheltuielilor de judecată.

Pretenţiile reclamantei au fost numai în parte contestate de pârâtă; prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond şi prin recurs, pârâta a contestat doar penalităţi contractuale în sumă de 68.836,46 RON şi cererea de actualizare, cu indicele de inflaţie, a sumelor pretinse.

În aceste condiţii, dând eficienţă şi prevederilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită cererea de obligare a reclamantei la plata sumei de 2.384.593,53 RON, reprezentând penalităţi de întârziere la plata facturilor TUI şi non TUI emise în temeiul contractului de acces pe infrastructura feroviară nr. x/07.12.2018.

În continuare, analizând pretenţiile contestate - penalităţile contractuale de 68.836,46 RON -, instanţa supremă conchide că disputa este generată de divergenţa părţilor în determinarea termenului de scadenţă - pentru facturile TUI, reglementat de art. 5.2 din contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. x/07.12.2018, şi cele non TUI, prevăzut de art. 5.3 -, termen faţă de care, art. 5.6 prevede calcularea unor dobânzi şi penalităţi în cuantum de 0,03% pe zi de întârziere, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată.

Pârâta a indicat încă din faţa instanţei de fond că, în ipoteza calculului termenelor de scadenţă în concordanţă cu art. 2.553 alin. (1) C. civ., valoarea penalităţilor de întârziere la care este îndreptăţită reclamanta este de 2.384.593,53 RON şi nu de 2.453.429,96 RON. Reclamanta nu a contestat câtimea afirmată de partea potrivnică - care devine astfel necontestată, din perspectiva art. 255 alin. (2) C. proc. civ. -, ci doar modalitatea de calcul a termenului de scadenţă a facturilor, care, în viziunea sa, impune, potrivit art. 5.2 şi 5.4 din contract, includerea atât a zilei când a început să curgă termenul de plată, cât şi a zilei când s-a împlinit.

Această unică obiecţie a reclamantei faţă de susţinerile pârâtei, conservată şi în întâmpinarea depusă în recurs, va fi înlăturată, întrucât a fost invalidată cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare nr. 2723/15.12.2021, care a statuat, cu efect obligatoriu, că rejudecarea cauzei trebuie să respecte art. 2.553 alin. (1) C. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge pretenţiile reclamantei, în privinţa sumei de 68.836,46 RON, ca neîntemeiate.

Continuând examinarea cererii introductive, cu capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor pretinse, instanţa de recurs reaminteşte că, în temeiul art. 501 C. proc. civ., statuările din decizia de casare sunt obligatorii pentru părţi şi pentru prezenta instanţă, care rejudecă în fond cauza.

Or, prin decizia nr. 2723/15.12.2021, instanţa de casare a statuat că "în condiţiile în care penalităţile de întârziere sunt accesorii debitului şi reprezintă în sine o sancţiune pentru achitarea cu întârziere a debitului şi au rolul stabilirii întinderii eventualului prejudiciu, în cazul nerespectării prevederilor contractuale, o actualizare a acestora cu indicele de inflaţie, echivalează cu acordarea de daune interese în cuantum mai mare decât cel prevăzut de părţi prin contractul de acces pe infrastructura nr. x/07.12.2018".

Această dezlegare se impune în acest stadiu procesual şi atrage respingerea cererii reclamantei de actualizare a sumelor datorate cu indicele de inflaţie.

În continuare, examinând cererilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, va constata că, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta este îndreptăţită la recuperarea taxei judiciare de timbru, în limita pretenţiilor admise, astfel încât va obliga pârâta la plata sumei de 27.450,94 RON pentru etapa fondului şi a sumei de 100 RON, în recursul de faţă.

De aceea, pentru toate considerentele prezentate în această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa decizia recurată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A., va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2.384.593,53 RON, reprezentând penalităţi de întârziere şi va respinge celelalte pretenţii ale reclamantei, ca neîntemeiate, obligând pârâta să achite reclamantei cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. CĂLĂTORI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 1912/09.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi, în rejudecare:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR CĂLĂTORI" S.A.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.384.593,53 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei, ca neîntemeiate.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 27.551 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2023.