Constitutional challenge to fee rule for recusal requests lacks relevance to revision grounds; appeal against refusal to refer exception found unfounded.

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Timiş, secţia I civilă, la 17 august 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., solicitând instanţei să constate că are calitatea de angajat şi de asigurat, până la soluţionarea contestaţiei sale formulate împotriva deciziei de concediere. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 94 RON, reprezentând analize medicale, în temeiul contractului de asigurare încheiat între cele două societăţi.

Prin sentinţa civilă nr. 1866/PI din 10 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., având ca obiect contestarea deciziei de încetare a contractului de asigurare medicală (anexă la contractul de muncă) şi pretenţii.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a formulat apel, care prin decizia civilă nr. 659 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respins ca nefondat.

La 18 mai 2022 reclamantul A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 659 din 15 aprilie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022.

La 2 iunie 2022, revizuentul A. a depus un înscris, prin care a solicitat ca d-na judecător D. să analizeze dacă nu se impune să formuleze o declaraţie de abţinere, întrucât face parte şi din completul de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2022, care are acelaşi obiect cu dosarul nr. x/2022, iar în subsidiar, a formulat o cerere de recuzare a respectivului judecător.

Prin încheierea din 23 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de netimbrare şi a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de revizuent.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A., cererea fiind anulată ca netimbrată prin Decizia nr. 79 din 19 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2023, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 79 din 19 ianuarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

În cadrul aceleiaşi cereri, autorul căii de atac a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţia României, susţinând că perceperea taxei judiciare de timbru în cererile de recuzare formulate în cadrul conflictelor de muncă este abuzivă, nelegală şi neconstituţională.

Prin încheierea din 25 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Împotriva acestei soluţii, la 25 mai 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a declarat recurs recurentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023/a2*.

În susţinerea recursului, în esenţă, recurentul a învederat că instanţa a reţinut în mod greşit faptul că soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 nu are legătură cu soluţionarea conflictului de muncă ce face obiectul dosarului nr. x/2020, întrucât cererea de recuzare formulată într-un conflict de muncă fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 266, coroborat cu art. 270 din Codul muncii.

Analizând încheierea atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul recursului îl reprezintă soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 09 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională, la paragrafele 21 şi 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea căii de atac pendinte nu presupune încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, are loc verificarea cerinţelor sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficienţa folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauză, se constată că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia are ca obiect cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva unei decizii prin care recursul a fost anulat ca netimbrat. În cadrul acestei cereri de revizuire a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin care este reglementată obligaţia părţi ce a formulat o cerere de recuzare în materie civilă de a o timbra, pentru fiecare participant la proces, cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Or, acest aspect, legat de eventuala neconstituţionalitate a normelor care impun plata taxei de timbru pentru o cerere de recuzare, nu poate face admisibilă o cerere de revizuire în contextul în care aceasta din urmă este o cale extraordinară de atac a cărei admisibilitate este strict şi limitativ restrânsă la anumite motive enumerate expres de art. 509 alin. (1) pct. 1 - 11 C. proc. civ.

Prin încheierea recurată, procedând la analiza textului de lege contestat în raport de obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi la motivele invocate în susţinerea acesteia, s-a reţinut că nu reiese legătura dintre textul de lege a cărui neconstituţionalitate o invocă petentul şi soluţionarea cererii de revizuire cu care a fost învestită instanţa supremă şi în cadrul căreia a fost formulată cererea de sesizare, incidentul procedural fiind respins ca inadmisibil.

În condiţiile în care, în cauză, petentul a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, privitoare la norme juridice ce reglementează timbrarea cererilor în justiţie, în cadrul unei cereri de revizuire, iar aspectele privitoare la timbrare nu sunt încadrabile în niciunul din cazurile limitative în care revizuirea poate fi primită, se constată că, în mod corect s-a statuat de către instanţa supremă, cu privire la prevederea în discuţie, că şi dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din perspectiva invocată de parte, acest fapt nu ar avea nicio înrâurire asupra analizei admisibilităţii cererii de revizuire formulate, admisibilitate care se examinează exclusiv în raport de exigenţele art. 509 C. proc. civ.

Nu există, astfel, o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional asupra aspectului defăimat de petent ca nefiind constituţional şi soluţionarea cauzei (a cererii de revizuire), deoarece aspectele invocate nu se pot constitui în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, în condiţiile în care prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu ar avea vreo înrâurire asupra admisibilităţii cererii de revizuire.

Drept urmare, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, constând în existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea încheierii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 mai 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimaţii B. S.R.L. şi C. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 25 mai 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.