Commercial invoice payment claim: cassation appeal annulled for failure to develop valid grounds, leaving lower court judgment in force

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 30 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 198.959,85 euro, reprezentând facturi neachitate şi a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenţei până la data achitării efective a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1396 din 10 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, a fost obligată pârâta să plătească suma de 198.959,85 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloare produse livrate şi neachitate, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată conform art. 4 din O.G. nr. 13/2011, de la scadenţa facturilor fiscale până la achitarea integrală a debitului şi s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 93 A din 20 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse apelul principal declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. şi apelul incident declarat de apelanta- reclamantă A.. împotriva sentinţei civile nr. 1396 din 10 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susţinerea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a pronunţat decizia întemeindu-se pe aspecte care nu au fost supuse dezbaterii părţilor, respectiv: facturile care nu au fost semnate şi ştampilate de către pârâtă, fie au fost însoţite de e-mailuri reprezentând comenzi transmise de pârâtă, fie au fost însoţite de dovezi ale recepţionării bunurilor, însuşite prin semnătură, în raport de art. 174 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, o concluzie asupra faptului că facturile care nu au fost semnate şi ştampilate de către pârâtă, fie au fost însoţite de e-mailuri reprezentând comenzi transmise de pârâtă, fie au fost însoţite de dovezi ale recepţionarii bunurilor, presupune administrarea şi analiza unui probatoriu, cerinţe neîntrunite în speţă.

Contradictorialitatea, astfel cum precizează recurenta-pârâtă, se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, despre conţinutul pretenţiilor şi despre argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.

Precizează recurenta-pârâtă că facturile care nu au fost acceptate la plată nu au fost însoţite de e-mailuri sau de dovezi de recepţie, că la dosarul cauzei reclamanta a depus un set de documente din care nu rezultă cele reţinute şi nici nu s-a pus în discuţie aceste aspect de către instanţa de judecată.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a interpretat în mod greşit documentele depuse la dosarul cauzei şi, totodată, prevederile art. 9, coroborat cu art. 12b din contract astfel: a reţinut că pentru naşterea obligaţiei de plată a preţului este necesară şi, totodată, suficientă primirea/acceptarea produselor al căror preţ este pretins şi emiterea facturii corespunzătoare, livrarea vizează produsele care au făcut obiectul unor comenzi transmise de distribuitor; livrarea unor produse care nu au făcut obiectul unor comenzi, dar care au fost primite de distribuitoare, nu o absolvă însă pe acesta de obligaţia de plată.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel, interpretând eronat documentele depuse la dosarul cauzei, a reţinut că livrarea unor produse care nu au făcut obiectul unor comenzi transmise de distribuitor, nu o absolvă de obligaţia de plată. Or, analizând aceste documente ce nu au fost dezbătute, se poate observa că reclamanta nu poate face dovada existenţei unei comenzi.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că instanţa de apel a interpretat în mod greşit documentele depuse la dosarul cauzei şi, totodată, prevederile art. 9, coroborat cu art. 12 b din contract, precum şi art. 1.270 din noul C. civ., respectiv a reţinut că pentru naşterea obligaţiei de plată a preţului este necesară şi, totodată suficientă primirea/acceptarea produselor al căror preţ este pretins şi emiterea facturii corespunzătoare, livrarea vizează produsele care au făcut obiectul unor comenzi transmise de distribuitor; livrarea unor produse care nu au făcut obiectul unor comenzi, dar care au fost primite de distribuitoare, nu o absolvă însă pe acesta de obligaţia de plată.

Reiterează recurenta-pârâtă că nu a comandat/înaintat nicio comandă (astfel cum se prevede şi în contract), bunurile livrate de către reclamantă fiind expediate după bunul său plac prin orice mijloc de transport şi că, pentru acest motiv, nu a acceptat la plată facturile aferente unor bunuri necomandate.

Recurenta-pârâtă mai susţine şi faptul că reclamanta nu are o creanţă certă, întrucât nu a existat o comandă care să stea la baza emiterii facturilor fiscale.

În opinia recurentei-pârâte, incidente sunt şi prevederile art. 1.170 C. civ., care dispun că părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale, dar şi prevederile art. 1.270 şi 1.271 alin. (1) C. civ., care instituie expres principiul pacta sunt servanda: contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile întocmei cum au fost stabilite.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

La 18 septembrie 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar cerere de soluţionare a cauzei în lipsă, precum şi un înscris cu privire la care a susţinut că reprezintă dovada achitării debitului ce face obiectul dosarului.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepţia nulităţii, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Însă, în susţinerea recursului declarat, recurenta-pârâtă expune exclusiv argumente referitoare la lipsa comenzilor şi la nesemnarea facturilor care au stat la baza pretenţiilor intimatei-reclamante.

Totodată, o parte a criticilor invocate vizează greşita interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor contractuale, respectiv a art. 9, coroborat cu art. 12 b, în raport de care susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1.170, art. 1.270, art. 1.271 alin. (1) din C. civ.

În raport de criticile dezvolate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu expuse agumente concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulţumirea acesteia faţă de interpretarea probelor administrate şi de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, urmărind o nouă verificare a apărărilor sale.

Or, motivele de casare invocate implică raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuţie a fondului cauzei.

Înalta Curte precizează, de asemenea, că argumentele ce vizează greşita interpretare a dispoziţiilor contractuale nu pot fi apreciate ca şi critici de nelegalitate, în condiţiile în care interpretarea contractului nu poate fi realizată decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, aşadar, tot critici de netemeinicie.

Recurenta-pârâtă tinde, prin expunerea criticilor referitoare la interpretarea dispoziţiilor contractuale, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse, întrucât sancţiunea nulităţii căii de atac intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, să anuleze recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 93 A din 20 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.