Eligibility of in-house counsel daily allowances and driver lodging as litigation costs under the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A., a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei să dispună obligarea Transgaz la plata sumei de 5.112.291,07 RON, sumă la care se va adăuga dobânda legală remuneratorie (calculată până la data sesizării instanţei), iar ulterior dobânda penalizatoare (până la plata integrală), calculată cu titlu de prejudiciu material provocat prin calcularea defectuoasă a tarifului de depăşire a capacităţii rezervate pentru intervalul ianuarie 2018 - aprilie 2018; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 138 din 24 martie 2022 a Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. şi s-a respins acţiunea în pretenţii formulată de reclamantă; a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată parţiale către pârâtă în cuantum de 700 RON.

Prin decizia nr. 351 din 29 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. împotriva sentinţei nr. 138 din 24 martie 2022, pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2021, care a fost schimbată în parte în sensul că: a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.243,11 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale; au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate. A fost obligată intimata A. S.A. la plata sumei de 2.024,61 RON către apelantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în motivarea căruia a dezvoltat următoarele critici:

Invocând dispoziţiile art. 1.348 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora "Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", recurenta-pârâtă susţine că, în cauza de faţă, se poate reţine că, prin promovarea acţiunii deduse judecăţii, intimata-reclamantă a generat în patrimoniul său un prejudiciu constând în suma de bani achitată pe parcursul soluţionării litigiului.

De asemenea, se constată şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită săvârşită de către intimata-reclamantă şi prejudiciul care i-a fost produs recurentei-pârâte, având în vedere că, dacă A. S.A. nu ar fi promovat acţiunea respinsă ca neîntemeiată, nu ar fi fost ocazionate cheltuielile de judecată reprezentând contravaloare diurnă, transport şi cazare.

Recurenta-pârâtă susţine că toate cheltuielile de judecată solicitate au fost dovedite şi constituie prejudiciul suportat de către Transgaz, urmare a generării prezentului litigiu, astfel că societatea este îndreptăţită să îi fie restituite, respectiv să îi fie reparat integral prejudiciul generat de fapta ilicită a intimatei-reclamante.

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a respins solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând diurnă, soluţie nelegală, în condiţiile în care contravaloarea diurnei consilierului juridic este o sumă de bani achitată de către Transgaz exclusiv pentru deplasarea acestuia la Tribunalul Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia, reprezentând prejudiciul Transgaz generat de deplasarea consilierului juridic pentru a reprezenta interesele societăţii în prezenta cauză.

Recurenta-pârâtă apreciază că diurna pentru perioada deplasării consilierului juridic şi a conducătorului auto pentru asigurarea reprezentării Transgaz, nu poate fi exclusă din sfera cheltuielilor de judecată motivat de faptul că ar fi asimilată cheltuielii cu salariul, în condiţiile în care acest drept se acordă doar în condiţiile deplasării, iar deplasarea s-a realizat strict pentru dosarul anterior menţionat. Cheltuiala cu diurna reprezintă un prejudiciu pentru Transgaz, întrucât deplasarea nu s-ar fi realizat dacă intimata-reclamantă nu ar fi promovat acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, situaţie în care consilierul juridic nu ar fi fost mandatat să asigure reprezentarea Transgaz în altă localitate. Această cheltuială a fost generată de fapta ilicită a intimatei-reclamante, prejudiciul creat este cert, iar legătura de cauzalitate este evidentă, având în vedere susţinerile de mai sus.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că salariul angajaţilor se achită indiferent dacă consilierul juridic are activitate de reprezentare în instanţă, în timp ce diurna se acordă doar dacă este necesară deplasarea sa şi doar dacă respectiva deplasare depăşeşte 12 ore, respectiv 24 de ore.

Ca atare, necordarea diurnei încalcă prevederile art. 1.357 alin. (1) C. civ., conform căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare" şi ale prevederilor art. 1.385 din C. civ., conform cărora prejudiciul se repară integral, respectiv trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat.

Recurenta-pârâtă invocă şi dispoziţiile art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Or, diurna achitată consilierului juridic şi conducătorului auto sunt pierderi suferite de Transgaz, generate de procesul pierdut de către intimata-reclamantă, iar cheltuiala a fost necesară pentru buna desfăşurare a procesului, întrucât a fost necesară deplasarea reprezentanţilor Transgaz şi, implicit, asigurarea sumei de bani reprezentând diurnă, pentru a acoperi cheltuiala cu masa, cheltuială ce intră în sfera cheltuielilor de deplasare.

În consecinţă, în acord cu prevederile legale mai sus citate, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel trebuia să acorde şi aceste cheltuieli.

Prevederile art. 1.357 şi art. 1.385 din C. civ. şi ale art. 451 din C. proc. civ. sunt încălcate, în opinia recurentei-pârâte, şi prin eliminarea cheltuielilor reprezentând cazarea conducătorului auto.

Considerentul instanţei, conform căruia cheltuiala cu cazarea şoferului urmează a fi cenzurată pentru aceleaşi motive pentru care nu a fost acordată contravaloarea diurnei este eronat.

Recurenta-pârâtă arată că acest raţionament nu poate fi acelaşi cu cel privind respingerea diurnei, dat fiind faptul că nu se poate pune echivalenţă între diurnă şi cazare. Cheltuiala cu cazarea nu poate fi încadrată la drepturi salariale. Pe de altă parte, faptul că Transgaz a ales ca deplasarea să se realizeze cu un conducător auto, nu presupune faptul că această cheltuială nu poate fi acordată, cum nu se poate cenzura alegerea modalităţii în care s-a realizat transportul.

Recurenta-pârâtă susţine că are grijă de angajaţii săi şi le solicită ca deplasările pe astfel de distanţe să fie efectuate cu un conducător auto în vederea evitării unor accidente de muncă. Aceasta este o atitudine diligentă şi nu se înscrie în categoria cheltuielilor voluptuare. De altfel, aceasta este o cheltuială efectuată pentru reprezentarea Transgaz în prezenta cauză, cheltuială care nu s-ar fi ocazionat dacă prezentul litigiu nu ar fi fost generat. Deplasarea şi cheltuiala s-au datorat culpei reclamantei, iar instanţa nu a indicat nici un temei legal pentru eliminarea cheltuielii cu cazarea conducătorului auto.

Întrucât mandatul de reprezentare a fost acordat consilierului juridic competent, potrivit specializării sale, iar instanţa a reţinut faptul că dreptul Transgaz de a mandata persoana pe care o consideră competentă nu poate fi limitat, nu se poate limita nici modalitatea de deplasare. Nu se poate impune consilierului juridic să se deplaseze cu autobuzul sau trenul, cum nu i se poate impune nici să deţină un permis de conducere auto ori să efectueze deplasări singur pe distanţe mari precum cea Bucureşti-Sibiu.

În aceste condiţii, respingerea cheltuielii cu cazarea conducătorului auto este nelegală, întrucât nu există un temei legal pentru cenzurarea cheltuielii de deplasare, iar prevederile legale nu impun ca transportul să se realizeze într-un anumit fel, respectiv cu un anumit mijloc de transport.

Recurenta-pârâtă solicită a se observa că practica instanţelor de judecată este în sensul acordării tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului, inclusiv a diurnei şi a cazării conducătorului auto şi indică suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Analizând motivele de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Cu privire la diurna solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o soluţie corectă, întrucât categoria de cheltuieli pretinsă de pârâtă a fi recuperată în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. nu poate fi inclusă în sfera celor apreciate ca fiind ocazionate de proces, în sensul legii procesual civile.

Întrucât diurna consilierului juridic al părţii nu se regăseşte printre cheltuielile enumerate expres de art. 451 alin. (1) C. proc. civ., evocat mai sus, Înalta Curte arată că, în speţă, cheltuielile cu diurna consilierului juridic nu au fost determinate direct de existenţa procesului.

Astfel potrivit art. 3 alin. (2) şi art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat, având, printre atribuţii, pe aceea de a asigura reprezentarea juridică persoanei cu care are raporturi de muncă.

Potrivit art. 43 şi 44 Codul muncii, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Aşadar, consilier juridic este un salariat care îşi desfăşoară activitatea conform contractului de muncă şi fişei postului, fiind ţinut de obligaţia asumată de a-şi îndeplini atribuţiile ce îi revin, în aceste atribuţii fiind inclusă şi obligaţia de reprezentare juridică a societăţii în litigiile cu terţi. Îndeplinirea acestei obligaţii în afara locului său de muncă reprezintă un aspect ce ţine de executarea contractului de muncă, independent de orice împrejurare extrinsecă a acestuia, cum ar fi existenţa, la un moment dat, a unui litigiu în care angajatorul său este antrenat.

Astfel, Înalta Curte constată că obligaţia de plată a drepturilor salariale în calitate de angajator nu îşi are izvorul în litigiul pendinte, ci derivă din raportul juridic de muncă. În consecinţă, cheltuielile salariale care includ şi indemnizaţia de delegare, nu reprezintă o cheltuială ocazionată de desfăşurarea unui anume proces, ci obligaţia corelativă a angajatorului în orice situaţie în care este vorba de prestarea muncii pentru care a fost angajat salariatul, în cauză activitatea de consilier juridic.

Se impune a se arăta şi că din categoria veniturilor din salarii sau asimilate acestora fac parte toate sumele de bani primite de o persoană fizică în baza unui contract individual de muncă sau a unei relaţii contractuale de muncă, indiferent de locul unde se desfăşoară activitatea, de denumirea cu care se acordă respectivele venituri sau de forma sub care sunt acordate.

În consecinţă, ceea ce pretinde recurenta-pârâtă nu sunt cheltuieli efectuate exclusiv în considerarea procesului judiciar, ci drepturi salariale pe care aceasta le achită propriului salariat în exercitarea sarcinilor sale de serviciu, ca atare acestea nu pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată conform dispoziţiilor C. proc. civ., în mod legal apreciind instanţa de apel că, pentru identitate de raţiune, aceeaşi soluţie urmând să fie aplicată şi cu privire la diurna şi cazarea şoferului.

În raport de aceste considerente, nu poate fi reţinută încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1.348 alin. (2) (corect fiind art. 1.349 alin. (2), a art. 1.357, a art. 1.385 C. civ., respectiv a art. 451 C. proc. civ., astfel cum susţine recurenta-pârâtă.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. împotriva deciziei nr. 351 din 29 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. împotriva deciziei nr. 351 din 29 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.