Untimely appeal for restitution of RON 500,000 quashed as expired; three-year limitation upheld.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 2 iunie 2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/04.09.2009, emis de A.N.R.P. în favoarea doamnei B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 678/A din 5 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi s-a respins cererea, ca fiind prescrisă; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 557/A din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 678/A din 5 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Prin încheierea din camera de consiliu din 10 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, prin inserarea alineatului "Obligă apelanta reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR la plata către S.C. A. S.R.L. intimata pârâtă la suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial", fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei îndreptate.

Prin încheierea din camera de consiliu din 5 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost admisă cererea formulată de petenta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, în sensul că a fost înlăturată menţiunea "Definitivă", fiind menţinute, în rest, dispoziţiile deciziei menţionate.

Împotriva deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, a declarat recurs reclamanta.

În motivare, susţine că instanţa de apel în mod greşit a considerat că cererea de chemare in judecată este prescrisă, reţinând că termenul de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii a început să curgă la data emiterii titlului de plată nr. x/15.09.2009 şi că termenul de 3 ani în interiorul căruia ar fi putut fi formulată acţiunea s-a împlinit în anul 2012.

Recurenta-reclamantă precizează că înţelege să revină asupra aspectelor prezentate în apărările formulate anterior, sens în care arată că prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control că "Nu au fost respectate cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării". Pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constante, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în baza unor evaluări necorespunzătoare.

Astfel, la măsura I. - 3.3 din decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea a dispus că "Plăţile aferente rapoartelor de evaluare neîntocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, a căror refacere a necesitat noi cheltuieli, reprezintă prejudiciu în bugetul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru care se vor lua măsuri în vederea recuperării, conform prevederilor legale şi clauzelor contractuale, de la partenerii contractuali sau de la persoanele responsabile pentru efectuarea plăţilor respective".

Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, iniţial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, datorită dificultăţilor întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin decizia nr. 10/IV/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

Recurenta-reclamantă a reiterat faptul că, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda".

Recurenta-reclamantă precizează că este obligată să se conformeze dispoziţiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie şi autoritatea deciziilor Curţii.

Având în vedere aspectele prezentate, recurenta-reclamantă susţine că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când a luat la cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de pârâta-intimată în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată - raportul C. întocmit la data de 22.10.2020.

Astfel, recurenta-reclamantă apreciază că dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit, în acest sens invocând sentinţa civilă nr. 138/2020, pronunţată de Judecătoria Odorheiul Secuiesc în dosar nr. x/2019.

Prin urmare, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, la data de 22.10.2020 - data întocmirii raportului de verificare a raportului de evaluare întocmit de intimată - a avut elementele necesare pentru a determina paguba şi persoana care a cauzat-o.

Totodată, în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor legare referitoare la începutul curgerii termenului de prescripţie, recurenta arată că în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul-lege nr. 167/1958, în ipoteza reparării pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, legea prevede două momente alternative din care începe să curgă termenul de prescripţie, unul de natură subiectivă şi altul de natură obiectivă. Momentul subiectiv este acela în care victima a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, iar momentul obiectiv este acela în care victima ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, moment care se va stabili de către instanţă, de la caz la caz, în funcţie de împrejurări.

Simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi, nici după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acţiune nu are cunoştinţă de elementele minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, şi cel care este ţinut să răspundă, atunci nu poate acţiona, astfel încât, dacă prescripţia ar începe să curgă, curgea ar fi nejustificată.

Or, în cauza de faţă, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, în care se invocă nerespectarea dispoziţiilor contractuale de către pârâtă, prin efectuarea unor rapoarte de expertiză de evaluare imobiliară neconforme Standardelor Internaţionale în materie de Evaluare, momentul de începere al cursului termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune nu poate fi situat la momentul emiterii deciziei 10/10.10.2013, pentru că, în raport de specificul activităţii de evaluare, întocmirea neconformă a rapoartelor de expertiză nu putea fi constatată doar prin emiterea acestei decizii.

Recurenta-reclamantă solicită instanţei să aibă în vedere că prin decizia nr. 10/10.10.2013, emisă de Curtea de Conturi, nu s-au stabilit în concret rapoartele de expertiză, ci s-au constatat de o manieră generală nereguli în activitatea de evaluare şi de plată a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite, fiind dispuse verificări suplimentare în dosarele în care cuantumul despăgubirilor depăşea un anumit nivel.

Or, cum această procedură de verificare a acestor dosare şi de refacere a rapoartelor de expertiză întocmite în cadrul acestora a fost una de durată, din împrejurări care nu au depins de voinţa sa, momentul la care se poate susţine că a luat cunoştinţă de prejudiciul suferit a fost cel la care s-a stabilit de către evaluatorul desemnat să analizeze rapoartele de expertiză, respectiv neconformitatea acestora cu Standardele Internaţionale de Evaluare. Acest moment coincide cu data de 22.10.2020, dată în raport de care cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 02.06.2021, a fost făcută în interiorul termenului de trei ani de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că instanţa de apel în mod greşit a aplicat prevederile legale în ceea ce priveşte prescripţia.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, a reţinut aplicarea prevederilor legale privind acordarea de cheltuieli de judecată (art. 451, art. 453 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că, deşi s-ar părea că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. intră în conflict cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform cărora "contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului", conflictul este însă aparent, în realitate, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate. Drept urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul convenit. În schimb, cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanţă.

Potrivit recurentei-reclamante, este incontestabil că o asemenea prerogativă a instanţei este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

Recurenta-reclamantă arată că, deşi cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite, chiar în prezenţa unor înscrisuri probante, instanţa are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptăţită şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei, în sensul celor arătate fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Mai precizează recurenta-reclamantă că, la o simplă analiză a Anexei la Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 272 din 26 augustt 2017, cuprinzând tabloul onorariilor minimale, la punctul I, pentru consultaţii juridice, redactarea de acte juridice, tranzacţii, contracte civile/acte adiţionale/statute şi acte constitutive pentru înfiinţarea unor persoane juridice, se menţionează suma de 120 RON/oră.

În raport de aceste argumente, recurenta-reclamantă solicită micşorarea cheltuielilor de judecată puse în sarcina sa.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 185 alin. (1), coroborat cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu a fost depusă cu respectarea termenului de decădere pentru formularea căii de atac. În raport de art. 489 alin. (1), coroborat cu 487 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat constatarea nulităţii recursului formulat împotriva încheierii din 5 decembrie 2022 şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt guvernate de principiul legalităţii, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, astfel încât părţile trebuie să le respecte sub sancţiuni specific determinate.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele stabilite de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 557/A din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, completată prin încheierea din 10 octombrie 2022, respectiv prin încheierea din 5 decembrie 2022.

Dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispun în sensul că hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile prevăzute expres de lege sunt supuse recursului.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 aplicându-se în mod corespunzător.

Calculul termenului pe zile este reglementat de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea decăderii, în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, se constată că cererea de recurs a fost formulată cu depăşirea termenului imperativ de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată i-a fost comunicată recurentei la 18 octombrie 2022, dosar apel, iar recursul a fost declarat la 6 ianuarie 2023, potrivit ştampilei aplicate pe dosarul de recurs.

Faptul că prin încheierea din camera de consiliu din 5 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost admisă cererea formulată de petenta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, în sensul că a fost înlăturată menţiunea "Definitivă", fiind menţinute, în rest, dispoziţiile deciziei menţionate, nu determină un alt termen de declarare a recursului împotriva deciziei atacate, dispoziţiile art. 446 C. proc. civ. dispunând în sensul că "Încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea".

Ca atare, recurenta-reclamantă putea formula cererea de recurs împotriva deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, respectiv de la data de 18 octombrie 2022, cum de altfel se menţionează în dispozitivul acestei hotărâri.

Înalta Curte reţine, totodată, că recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de repunere în termen.

Aşadar, având în vedere că nerespectarea unui termen procedural legal peremptoriu implică consecinţa decăderii părţii de dreptul de a promova calea de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 485 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 185 C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula ca tardiv formulat recursul. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 500 RON către intimata-pârâtă A. S.R.L., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR împotriva deciziei civile nr. 557/A din 3 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca tardiv formulat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.