Lease termination and damages: acquiescence to appellate decision via settlement and renunciation of appeal

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la 8 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. şi prin administrator special C., a chemat în judecată pârâţii D. S.R.L., E. şi F. S.R.L. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună rezilierea în integralitate a contractului de închiriere nr. x/2003 şi a actului adiţional nr. x/2004, cu privire la întreg imobilul Hotel din Bucureşti, str. x, începând cu 1 ianuarie 2018; obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata sumei de 873.396,39 euro, cu titlu de daune-interese, ca urmare a rezilierii contractului nr. x/2003 din culpa locatorului (art. 19 din contract); cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 17 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018*.

Prin încheierea de şedinţă din 1 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de pârâta D. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 382 din 14 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei pronunţate a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin administrator special şi prin administrator judiciar B..

Prin decizia civilă nr. 329 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special şi prin administrator judiciar B., ca nefondat, şi a obligat reclamanta la plata sumei de 17.398,04 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special şi prin administrator judiciar B., solicitând instanţei să caseze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susţine că a fost încălcată puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1712 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, întrucât această decizie a tranşat şi aspectul imposibilităţii analizei obligaţiilor A. S.R.L. de către instanţele de drept comun, acestea urmând a fi analizate de către judecătorul sindic în cadrul dosarului de insolvenţă nr. w/2017.

Apreciază că au fost încălcate regulile de procedură privind competenţa materială şi că intimata-pârâtă nu poate invoca în faţa instanţelor de drept comun apărări/drepturi pe care nu le-a putut obţine în procedura insolvenţei.

Autoarea căii de atac susţine că prin sentinţa nr. 2154/2020 a judecătorului sindic, pronunţată în dosarul nr. x/2017, menţinută prin decizia nr. 175/2015 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a reţinut că recurenta nu datorează chirii ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că nu poate fi primită motivarea din decizia recurată în sensul că recurenta ar fi în culpă pentru neexecutarea totală a obligaţiilor, şi s-a mai reţinut culpa continuă a intimatei-pârâte pentru neexecutarea obligaţiei de a pune la dispoziţie un imobil apt de a fi folosit.

Se mai arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece a refuzat să judece, în sensul că nu s-a pronunţat asupra tuturor probelor şi apărărilor recurentei, încălcând dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., şi a respins proba cu expertiză tehnică în construcţii solicitată de recurentă în apel.

Recurenta susţine că nu au fost corect analizate excepţia de neexecutare şi reaua-credinţă a intimatei, care a intenţionat să ascundă neîndeplinirea obligaţiilor prin transferuri succesive de proprietate şi nu au fost avut în vedere procesul-verbal de constatare a stării de fapt întocmit de BEJ G. şi nici actele din procedura insolvenţei.

Autoarea căii de atac apreciază că i s-a creat o situaţie defavorabilă în propria cale de atac, deoarece curtea de apel a acordat prioritate dispoziţiilor Legii nr. 307/2006 faţă de prevederile contractului, pe care le-a interpretat greşit, şi a ignorat drepturile câştigate prin sentinţa nr. 2154/2020 a judecătorului sindic care a reţinut că nu se datorează chirie.

Se susţine că decizia recurată nu este motivată deoarece cele reţinute de curtea de apel sunt în contradicţie cu motivele de apel.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-pârâţi la 28-30 iunie 2021, iar la 28 iulie 2021 intimata-pârâtă D. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs referitoare la modul de apreciere asupra probelor, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 24 august 2021, iar aceasta a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 23 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet de filtru, s-a dispus comunicarea raportului şi li s-a pus în vedere părţilor că pot formula punct de vedere cu privire la raport.

Recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă D. S.R.L. au depus puncte de vedere la raport.

La 14 iunie 2023, recurenta-reclamantă a depus cerere de renunţare la recursul declarat, întrucât între părţi a intervenit contractul de tranzacţie autentificat cu nr. x/16.05.2022 şi că, la aceeaşi dată, intimata-pârâtă D. S.R.L. a solicitat să se ia act de cererea de renunţare la judecată.

Prin încheierea din 15 iunie 2022, a fost respinsă excepţia tardivităţii, a fost admis în principiu recursul şi s-a dispus prorogarea discutării cererii de renunţare la judecarea recursului formulată de recurenta-reclamantă.

La 7 decembrie 2022, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator special, a depus concluzii scrise prin care a solicitat să se ia act de faptul că renunţarea la judecată produce efecte numai cu privire la capătul 2 de cerere şi a solicitat ca recursul să se judece în contradictoriu cu intimaţii E. şi F. S.R.L., cu privire la petitul principal al acţiunii.

Prin încheierea din 7 decembrie 2022, cauza a fost amânată în vederea încheierii unei tranzacţii şi cu intimatul E..

Prin încheierea din 1 martie 2023 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 28 aprilie 2023, recurenta-reclamantă, prin adminstrator special, a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei; a arătat că a încheiat cu intimaţii-pârâţi F. S.R.L. şi E. tranzacţia autentificată nr. x, pe care a depus-o la dosar în xerocopie, şi că înţelege să renunţe la judecarea prezentului recurs.

În temeiul dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de cererea de renunţare la calea de atac a recursului formulată de recurenta-reclamantă, constată următoarele:

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum şi de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia şi libertatea de a-i pune capăt, dar şi stabili cadrul procesual.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Atât renunţarea la judecată, cât şi la dreptul subiectiv pretins sunt acte de dispoziţie care provin de la reclamant.

Achiesarea la hotărâre este reglementată de dispoziţiile art. 463-464 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre constă în renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţa dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a încheiat contractul de tranzacţie cu intimata-pârâtă D. S.R.L., autentificat sub nr. x din 16 mai 2022 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi H., depus la dosarul cauzei la 14 iunie 2022 - filele x, respectiv contractul de tranzacţie încheiat cu intimaţii-pârâţi F. S.R.L. şi E., autentificat sub nr. x din 3 aprilie 2023 de Biroul Individual Notarial I., depus la dosarul cauzei la 28 aprilie 2023 - filele x. Prin cererea depusă la 28 aprilie 2023, recurenta-reclamantă a arătat expres că înţelege să renunţe la calea de atac a recursului declarat.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de achiesarea recurentei-reclamante la decizia civilă nr. 329 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei-reclamante A. S.R.L., prin administrator special C. şi prin administrator judiciar B., la decizia civilă nr. 329 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.