Contractual damages claim barred by prescription; appeal on review annulled as null for lacking valid legal grounds

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2023

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2021 pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta Societatea Experţilor A. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000 RON reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/05.08.2009, emis de reclamantă în favoarea beneficiarilor B., C. şi D., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 67/PI din 11 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă s-a admis excepţia prescripţiei, fiind respinsă cererea de chemare în judecată ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune.

De asemenea, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Prin decizia nr. 149/A din 20 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 3.750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. C. proc. civ., solicitând anularea deciziei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa exonerării sau a diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, s-a invocat greşita apreciere a instanţei potrivit căreia termenul de prescripţie a început să curgă de la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, data de la care autoritatea avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Recurenta a reiterat situaţia de fapt, arătând că, prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat, cu ocazia unui control, că nu au fost respectate cerinţele internaţionale cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării, dispunând în sarcina autorităţii o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului ca urmare a evaluărilor necorespunzătoare.

În continuare, a precizat că termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost, iniţial, 30.04.2013, pentru ca ulterior, să fie modificat în mai multe etape. În cele din urmă, termenul a fost prelungit până la data de 28.06.2019.

A concluzionat recurenta că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când A.N.R.P. a luat la cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit în dosarul de despăgubire, astfel că dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit.

A mai criticat recurenta şi faptul că în mod greşit s-a reţinut că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive.

În susţinerea acestei critici, a evocat regula contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripţia nu curge în contra celui care nu poate să acţioneze"), arătând că, în sistemul C. civ., când forţa majoră nu constituia cauză de suspendare, jurisprudenţa a considerat că imposibilitatea obiectivă a titularului dreptului de a acţiona poate fi asimilată unui caz de suspendare a prescripţiei.

A conchis că, fără a fi considerată o cauză de suspendare, regula în discuţie este invocată pentru a se susţine fie amânarea începutului prescripţiei extinctive, fie repunerea în termenul de prescripţie.

În cele din urmă, recurenta a criticat cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat la care a fost obligată autoritatea prin decizia instanţei de apel, arătând că în mod nelegal şi netemeinic a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5.000 RON în primă instanţă şi 3.750 în apel, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are prerogativa de a cenzura cuantumul onorariului convenit prin contractul de asistenţă juridică.

S-a arătat că atât prima instanţă, cât şi cea de apel, la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat s-au raportat la suma solicitată de Societatea Experţilor A. S.A., iar nu la dificultatea, amploarea şi durata cazului, conform art. 147 din Statutul Avocatului. A evocat în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

A mai învederat recurenta că suma datorată cu titlu de cheltuieli de judecată s-ar constitui într-o sarcină mult prea oneroasă, care ar greva asupra bugetului A.N.R.P., buget care este parte integrantă a bugetului de stat şi care asigură şi resursele financiare necesare funcţionării instanţelor de judecată.

La data de 11 iulie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Societatea Experţilor A. S.A., prin care s-a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, au fost solicitate cheltuieli de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu de avocat.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), invocată de intimata Societatea Experţilor A. S.A., urmând a anula recursul, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, recurenta a invocat în susţinerea cererii de recurs dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., fără a încadra criticile formulate într-unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de legiuitor.

Evaluând criticile din cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. au fost invocate formal, nefiind relevate motive de nelegalitate cu privire la decizia pronunţată de instanţa de apel.

Astfel, demersul judiciar al reclamantei a vizat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/05.08.2009, cu titlu de prejudiciu, ca urmare a neexecutării obligaţiei de a livra raportul solicitat în acord cu standardele internaţionale de evaluare, acţiunea fiind respinsă ca prescrisă de tribunal, soluţie confirmată de curtea de apel, prin respingerea apelului A.N.R.P.

În calea extraordinară de atac autoritatea invocă faptul că în mod greşit s-a apreciat că termenul de prescripţie a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, în opinia sa, termenul începând să curgă de la data când A.N.R.P. a luat la cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate asupra raportului întocmit în dosarul de despăgubire.

Potrivit recurentei, dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale este actual, termenul de prescripţie extinctivă nefiind împlinit.

Înalta Curte notează că autoarea căii de atac critică decizia curţii de apel exclusiv din perspectiva momentului de la care, în acord cu ceea ce s-a dezlegat în fond, a început să curgă termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în răspundere civilă contractuală.

Practic, recurenta-reclamantă încearcă să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripţie este altul decât cel stabilit în fazele procesuale anterioare, respectiv că ar coincide cu data la care A.N.R.P. a luat cunoştinţă de rezultatul final al verificărilor efectuate şi dispuse de Curtea de Conturi.

Or, data la care a început să curgă termenul de prescripţie, când reclamanta, în calitate de beneficiar al serviciului prestat de pârâtă, a fost prejudiciată prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către cocontractant, reprezintă o împrejurare de fapt, care se determină de către judecătorii de fond, urmare a evaluării circumstanţelor concrete, pe baza analizei probatoriului, în recurs neputându-se proceda la reaprecierea situaţiei de fapt astfel stabilite.

Mai invocă recurenta faptul că în mod greşit s-a reţinut că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive.

În susţinerea acestei critici, recurenta se prevalează de regula exprimată prin adagiul latin contra non valentem agere non currit praescriptio ("prescripţia nu curge în contra celui care nu poate să acţioneze"), arătând că, fără a fi considerată propriu-zis o cauză de suspendare, această regulă este invocată spre a se obţine fie amânarea începutului prescripţiei extinctive, fie repunerea în termenul de prescripţie.

Înalta Curte formulează observaţia că analiza eventualei incidenţe a unei cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei implică verificări de fapt şi aprecieri punctuale ale probatoriului ce nu pot fi realizate de instanţa de recurs. Dimpotrivă, în această etapă procesuală, constatările instanţelor devolutive asupra situaţiei factuale se impun cu autoritate de lucru judecat.

Concluzionând, aserţiunile recurentei referitoare la momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie în ceea ce priveşte dreptul său material la acţiune şi eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau întrerupere a prescripţiei extinctive se referă, în realitate, la aspecte ce ţin de fondul cauzei, vizând temeinicia hotărârii, asupra cărora nu se mai poate reveni în prezenta cale extraordinară de atac.

Mai mult, Înalta Curte observă că A.N.R.P. reiterează în recurs motivele de apel formulate împotriva soluţiei tribunalului de respingere a cererii ca prescrisă. Or, curtea de apel, a analizat aceste motive, confirmând sentinţa primei instanţe şi expunând totodată propriile considerente, cu consecinţa respingerii apelului reclamantei ca nefondat.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, curtea de apel a validat raţionamentul primei instanţe referitor la intervenirea prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând deopotrivă lipsa relevanţei juridice a deciziei Curţii de Conturi în ceea ce priveşte curgerea şi eventuala întrerupere a termenului de prescripţie, în raport cu decizia nr. 19 din 3 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24.10.2019.

Dat fiind că în apel au fost analizate susţinerile reclamantei privitor la data de început a termenului de prescripţie, rezultă că, pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la acelaşi aspect, respectiv intervenirea sancţiunii prescripţiei în raport cu momentul de la care a început să curgă dreptul la acţiune, recurenta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale.

Cu alte cuvinte, faţă de cerinţa legală de a motiva propriu-zis calea de atac, A.N.R.P. avea obligaţia să invoce, punctual, motivele de nelegalitate identificate prin raportare la judecata realizată de această instanţă, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel iar instanţa de recurs se pronunţă exclusiv din perspectiva legalităţii.

În sfârşit, critică recurenta şi cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat acordate prin hotărârile pronunţate în cauză, arătând că în mod nelegal şi netemeinic a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5.000 RON în primă instanţă şi 3.750 în apel, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa are prerogativa de a cenzura cuantumul onorariul convenit prin contractul de asistenţă juridică.

Or, soluţia de acordare a cheltuielilor de judecată şi cuantumul acestora reprezintă, de asemenea, chestiuni ce ţin de temeinicia hotărârii din apel, asupra cărora curtea a apreciat cu ocazia rejudecării fondului, neputând face în mod valabil obiectul criticilor în recurs.

În acest sens s-a exprimat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, potrivit căreia, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că memoriul de recurs nu conţine critici apte să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul. Totodată, se constată că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 149/A din 20 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

În raport cu soluţia de anulare a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata către intimata Societatea Experţilor A. S.A., a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 149/A din 20 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata Societatea Experţilor A. S.A. a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2023.