Ownership of port warehouse via state reorganization law and nullity of subsequent private protocols

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursurilor, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 14 ianuarie 2014 pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2014 reclamanta C.N.M. PETROMIN S.A., în faliment, prin lichidator judiciar A.., în contradictoriu cu pârâta C.N.M. NAVROM S.A., în faliment, a solicitat instanţei: constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcţiei "Clădire Antrepozit nr. 2", în suprafaţă de 4.008 mp., situate în Incinta Port, Poarta nr. 2 Constanţa; înscrierea dreptului său de proprietate asupra construcţiei menţionate; radierea din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului indicat.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 4 aprilie 2014 pârâta C.N.M. NAVROM S.A., în faliment, prin lichidator judiciar a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat evacuarea reclamantei din toate spaţiile pe care le foloseşte din imobilul "Clădire Antrepozit nr. 2", situat în incinta Port Constanţa şi, în subsidiar, lăsarea în deplină proprietate şi posesie a tuturor spaţiilor pe care le foloseşte în prezent din imobilul menţionat.

La data de 17 noiembrie 2014 pârâta C.N.M. NAVROM S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B.., a formulat cerere precizatoare cu privire la cererea reconvenţională, prin care a solicitat, suplimentar faţă de capetele de cerere deja formulate, constatarea nulităţii absolute a Anexei la Protocolul din 15.09.1990, încheiată în data de 15.03.1993 şi a Procesului-verbal de constatare a suprafeţelor, nedatat.

Prin sentinţa civilă nr. 247 din 8 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ca nefondată.

A fost respinsă acţiunea principală formulată de reclamanta C.N.M. PETROMIN S.A., prin lichidator judiciar A., ca nefondată.

Totodată, a fost admisă în parte cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, fiind dispusă evacuarea reclamantei CNM PETROMIN S.A. din imobilul Antrepozit 2 situat în incinta Port Constanţa.

Au fost respinse în rest pretenţiile pârâtei reconveniente C.N.M. NAVROM S.A., ca nefondate.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta C.N.M. PETROMIN S.A., în faliment, prin lichidator judiciar A..

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel incident pârâta C.N.M. NAVROM S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B..

La data de 17 octombrie 2018 intervenienta C. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei NAVROM S.A., solicitând respingerea apelului formulat de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 659 din 19 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cu privire la apelul incident.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile promovate de apelanta-reclamantă C.N.M. PETROMIN S.A., prin lichidator judiciar A.. şi apelul incident promovat de apelanta pârâtă C.N.M. NAVROM S.A., prin lichidator judiciar B..

Totodată, a fost admisă în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de C.

3. Împotriva acestei decizii, reclamanta C.N.M. PETROMIN S.A., în faliment, prin lichidator judiciar A.. a declarat recurs.

De asemenea, împotriva aceleiaşi decizii a formulat recurs incident pârâta C.N.M. NAVROM S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B..

Prin decizia nr. 1002 din 14 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă C.N.M. PETROMIN S.A., prin lichidator judiciar A.. şi recursul incident declarat de recurenta-pârâtă C.N.M. NAVROM S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B..

A fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

4. După casare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

La data de 01.12.2021 a fost formulată cerere de introducere în cauză a societăţii D. S.R.L. care a dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 636 din 10.02.2021 la E..

Prin încheierea din data de 06.12.2021, instanţa de apel, în temeiul art. 39 alin. (2) C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză în calitate de intimat a acestei societăţi, dat fiind că s-a făcut dovada preluării calităţii de proprietar.

La data de 24.12.2021 apelanta pârâtă Compania Maritimă de Navigaţie Maritimă Navrom S.A. prin lichidator judiciar B. a formulat cerere de scoatere din cauză, motivat de faptul că dosarul său de faliment trenează din cauza prezentului litigiu.

La termenul de judecată din data de 10.02.2022, în temeiul art. 39 C. proc. civ., faţă de poziţia exprimată de toate părţile din proces, de limitele rejudecării, de faptul că Compania Maritimă de Navigaţie Maritimă Navrom S.A. prin lichidator judiciar B. are calitatea de apelant şi că dobânditorii cu titlu particular nu şi-au manifestat intenţia de a continua apelul incident, instanţa a respins ca nefondată cererea de scoatere din cauză a apelantei pârâte.

Prin decizia civilă nr. 90 din 23 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă CNM Petromin S.A. prin lichidator judiciar A..

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul incident formulat de apelanta-pârâtă CNM NAVROM S.A. prin lichidator judiciar B..

A fost admisă în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de C. în interesul apelantei CNM NAVROM S.A. prin lichidator judiciar B..

De asemenea, a fost respinsă, ca nefondată, cererea apelantei CNM Petromin S.A. prin lichidator judiciar A.. de obligare a intimatei CNM NAVROM S.A. prin lichidator judiciar B.. la plata cheltuielilor de judecată.

5. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta C.N.M. PETROMIN S.A., prin lichidator judiciar A..

De asemenea, împotriva aceleiaşi decizii, au formulat recursuri incidente pârâta C.N.M. NAVROM S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B.. şi intervenienta accesorie C.

Recursul principal formulat de reclamanta CNM Petromin S.A. prin lichidator judiciar A..

Reclamanta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa casării deciziei atacate.

A fost expus parcursul procesual al litigiului.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă, prin decizia de casare nr. 1002/14.04.2021, a reţinut, în esenţă, că se impune analizarea criticilor apelantei-reclamante referitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului ce constituie obiectul litigiului prin efectul legii, precum şi a celor privitoare la nelegala soluţionare a cererii de evacuare.

S-a susţinut că, deşi în acord cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., considerentele instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorul fondului, în speţă, instanţa de apel a analizat în mod formalist criticile apelantei-reclamante şi, bazat pe aceleaşi probatorii administrate din primul ciclu procesual, cărora le-a atribuit semnificaţii diferite, a stabilit ca reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu.

A concluzionat recurenta că dispoziţiile obligatorii ale deciziei instanţei de control judiciar au fost nesocotite, cu consecinţa încălcării art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 17-20 din Legea nr. 15/1990; art. 645 C. civ., art. 431 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 17-20 din Legea nr. 15/1990, bunurile care fac parte din patrimoniul societăţilor comerciale, înfiinţate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, precum şi modalităţile de inventariere, evaluare şi preluare a activului şi pasivului se stabilesc prin hotărâre a guvernului.

Din aceste dispoziţii rezultă că societatea reclamantă a devenit proprietara bunurilor incluse în patrimoniul său prin hotărârea guvernului şi menţionate în documentele de inventariere, evaluare şi preluare, prin efectul legii, nefiind necesară şi nici prevăzută de lege emiterea unui alt titlu de proprietate.

S-a arătat astfel că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin efectul legii, iar valoarea mijlocului fix rămas în gestiunea reclamantei este recunoscută de pârâtă ca fiind în valoare de 43.226.463 RON, corespunzător cotei procentuale de 61,20 % din valoarea totală de 70.629.423 RON (valoare stabilită în urma reevaluării patrimoniului societăţii pârâte, conform H.G. nr. 945/1990, mijlocul fix "Antrepozit nr. 2" fiind reevaluat la valoarea de 70.629.423 RON).

Aşadar, contrar celor reţinute de instanţa de apel, în raport cu evidenţa financiar-contabilă a pârâtei, valoarea mijlocului fix "Antrepozit nr. 2" (valoarea de 6.537.101 RON conform balanţei existente la 12.03.1991) nu se regăseşte integral în capitalul social declarat de pârâtă la înregistrarea societăţii în anul 1991 în Registrul Comerţului, dat fiind faptul ca valoarea totală a mijloacelor fixe se ridica la suma 6.062.374 RON, conform H.G. nr. 945/1990.

În acest sens, valoarea capitalului social al pârâtei la data înregistrării în Registrul Comerţului în anul 1991 era de 8.241.928 RON, din care suma de 6.062.374 RON reprezintă mijloace fixe, iar valoarea mijlocul fix "Antrepozit nr. 2" cu număr de inventar x, era în valoare de 6.537.101 RON, deci cu mult peste valoarea totală a mijloacelor fixe, ceea ce demonstrează ca părţile au dat eficienţă prevederilor din Anexa la protocol care face corp comun cu protocolul din 15.09.1990, încheiat între părţi.

Din balanţa existentă la 12.03.1991 depusă de pârâtă la dosar, rezultă că mijlocul fix "Antrepozit nr. 2" cu număr de inventar x, era în valoare de 6.537.101 RON, sumă care depăşeşte valoarea tuturor mijloacelor fixe care intră în componenţa capitalului social al pârâtei.

În anul 1994, în urma evaluării patrimoniului societăţii pârâte conform H.G. nr. 945/1990, mijlocul fix ""Antrepozit nr. 2" a fost reevaluat la suma de 70.629.423 RON.

În finalul procesului-verbal de constatare a suprafeţelor care revin celor două societăţi, se prevede că pârâta va dobândi suprafaţa de 2.544 mp., respectiv 38,80% din imobil (n.n. valoric: 27.402.960 RON - cota procentuală de 38,8% din valoarea totală de 70.629.423 RON) iar reclamanta va dobândi suprafaţa de 4.008 mp., reprezentând 61,2% din acest spaţiu (n.n. valoric: 43.226.463 RON - cota procentuală de 61,20 % din valoarea totală de 70.629.423 RON).

Înregistrarea scriptică finală în evidenţele financiar-contabile ale societăţilor nou înfiinţate cu privire la situaţia cotelor părţi dobândite din imobil trebuia realizată în raport de cotele părţi stabilite prin "Procesul-verbal de constatare ce revin CNM NAVROM S.A. şi CNM PETROMIN S.A. din Antrepozitul nr. 2 în urma Protocolului încheiat la data de 15.03.1993" raportat la valoarea totală a Antrepozitului nr. 2, stabilită conform reevaluării patrimoniului realizate în anul 1994 - la valoarea totală de 70.629.423 RON, astfel: 27.402.960 RON (cota procentuală de 38,8% din valoarea totală de 70.629.423 RON) în evidenţa financiar fiscală a pârâtei; 43.226.463 RON (cota procentuală de 61,20 % din valoarea totală de 70.629.423 RON) în evidenţele reclamantei.

Aşadar, părţile au convenit iniţial ca antrepozitul să rămână în evidenţa pârâtei, iar prin adresa din 3.12.1994, ulterioară constituirii capitalului social şi înregistrării societăţii în Registrul Comerţului, pârâta confirma că va proceda la înregistrarea în contabilitatea sa a valorii bunului, proporţional cu suprafaţa repartizată prin procesul-verbal de constatare a suprafeţelor, prin aceasta recunoscând dobândirea în cotă procentuală de 38,80% a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Cu toate acestea, în balanţele ulterioare lunii decembrie 1994 depuse de pârâtă, cota de 61,20% din valoarea Antrepozitului nr. 2, respectiv suma de 43.226.463 RON, aparţinând reclamantei a rămas înregistrată în evidenţa scriptică a pârâtei, în mod eronat şi contrar actelor de dobândire a proprietăţii.

Prin urmare, a concluzionat recurenta, argumentul instanţei de apel potrivit căruia reclamanta nu poate pretinde un drept de proprietate asupra imobilului, întrucât acesta nu a fost înregistrat în contabilitate, este neîntemeiată.

Potrivit recurentei, instanţa face o confuzie nepermisă între noţiunea de capital social şi noţiunea de patrimoniu al unei societăţi. Or, Legea societăţilor comerciale face distincţie între noţiunea de patrimoniu, format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial (activul şi pasivul) care aparţin unei societăţi şi capitalul social, reprezentând un element al patrimoniului şi care, din punct de vedere contabil, se distinge de activul patrimonial.

Aşadar, neîndeplinirea unor proceduri contabile nu afectează constituirea sau transferul dreptului de proprietate asupra unui patrimoniu care s-a realizat ope legis.

A mai susţinut recurenta că, interpretând şi aplicând greşit prevederile Legii nr. 50/1990, instanţa a reţinut că actele emise ulterior constituirii capitalului social, respectiv protocoale încheiate de părţi, procesele-verbale, notele, nu pot avea valoare probatorie din perspectiva dovedirii existenţei titlului de proprietate imobilului.

Or, aceste înscrisuri au fost emise în aplicarea Hotărârilor de Guvern.

S-a arătat că Legea nr. 15/1990 reprezintă un mijloc de transfer al dreptului de proprietate asupra întregului patrimoniu pe care l-a avut în administrare unitatea de stat transformată în societate comercială sau regie autonomă după caz; transferul proprietăţii întregului patrimoniu se realizează odată cu legea prin care se înfiinţează societatea comercială sau regia autonomă fără a exista obligaţii de îndeplinire ulterioară a unor proceduri de publicitate, contabile sau administrative.

De asemenea, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte fără echivoc, plecând de la textul articolului 20 din Legea nr. 15/1990 că "bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia" şi că toate celelalte proceduri prevăzute de lege (chiar de Legea nr. 15/1990), precum emiterea de acte administrative, de certificare, de inventariere sau evaluare, au un caracter tehnic şi "nu aduc atingere garanţiilor constituţionale a dreptului de proprietate".

S-a învederat că reclamanta se află în posesia bunului de la înfiinţarea companiei şi până în prezent, a făcut investiţii semnificative în legătură cu imobilul în litigiu, ca un bun proprietar, lucrări confirmate prin rapoartele de expertiză depuse la dosar.

Tot astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, reclamanta a achitat taxele şi impozitele aferente pentru acest imobil, la valoarea de impunere de 2.324.200 RON, astfel cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală emis de Primăria Constanţa - SPITVBL, în ceea ce priveşte imobilul "Antrepozit nr. 2".

A concluzionat recurenta că, în raport cu calitatea sa de reclamantă, a făcut dovada titlului de dobândire a dreptului de proprietate, care este legea, precum şi că reclamanta deţine un bun în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în contextul în care legea reprezintă una din modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate.

Nu în ultimul rând, recurenta a redat dispoziţiile art. 645 din vechiul C. civ., potrivit cărora proprietatea se poate dobândi şi prin lege.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ.

Astfel, instanţa a omis să analizeze efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 3856/28.11.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2006, având ca obiect ieşirea din indiviziune dintre aceleaşi părţi.

S-a evidenţiat că în acest litigiu având ca obiect ieşirea din indiviziune asupra imobilului Antrepozit nr. 2, instanţa a reţinut următoarele: "În baza dispoziţiilor H.G. nr. 494/1990, IEFM NAVROM a fost divizată în trei companii - CNM NAVROM S.A., CNM ROMLINE S.A. şi CNM PETROMIN S.A., predarea-primirea capitalului social şi a patrimoniului efectuându-se în perioada 5 iunie 1990-15 septembrie 1990, conform protocolului din 15.09.1990. Aşa cum rezultă din Anexa la menţionatul act şi potrivit Protocolului din 15.03.1993, reclamanta CNM PETROMIN S.A. deţine în proprietate 4.008 mp din Antrepozitul nr. 2, iar pârâta CNM NAVROM S.A. deţine în proprietate 2.544 mp din acelaşi spaţiu".

În final, acţiunea de ieşire din indiviziune a fost respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada stării de indiviziune.

Totodată, s-a arătat că instanţa a omis să analizeze efectul pozitiv al lucrului judecat al sentinţei civile nr. 3875/2004 pronunţate de Tribunalul Constanta, rămasă definitivă prin respingerea apelului.

Or, în cauza evocată, instanţele au stabilit că reclamanta din prezentul dosar deţine un titlu de proprietate asupra activului Antrepozit nr. 2 reprezentat de "Protocolul din 15.09.1990 încheiat cu IEFM NAVROM S.A. Constanta, urmate de Procesele-verbale încheiate anterior, obligând reclamanta să încheie contractul de vânzar/cumpărare cu societatea F. S.R.L. pentru o suprafaţă de 71,82 mp din acest imobil.

A concluzionat recurenta astfel că, în litigiile anterioare, instanţele au stabilit că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

Sub un ultim aspect, a mai învederat recurenta că, în apel, a formulat critici şi cu privire la admiterea capătului de cerere privind evacuarea din imobil, cată vreme instanţa de fond a procedat nelegal la compararea titlurilor într-o acţiune în evacuare, în speţă, reclamanta se legitimează ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului din care se solicită evacuarea, titlul dobândit prin efectul legii, astfel că pârâta reconvenţională nu are deschisă calea acţiunii in evacuare.

Or, în practica judiciară s-a arătat că atunci când ambele părţi invocă un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun, trebuie sa se procedeze la compararea titlurilor ce se opun, comparare care nu este posibilă în acţiunea în evacuare.

S-a concluzionat că, în contextul în care reclamanta exhibă un titlu de proprietate dobândit prin efectul legii, instanţa de apel în mod nelegal a respins revendicarea şi a dispus evacuarea, procedând greşit la examinarea comparativă a titlurilor de proprietate ale părţilor în cadrul acţiunii în evacuare.

La data de 16 august 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata D. S.R.L., prin care s-a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

La data de 16 septembrie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata C.N.M. Navrom S.A., prin lichidator judiciar B., prin care s-a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea intimata C.N.M. Navrom S.A., prin lichidator judiciar B. a formulat şi recurs incident.

Recursul incident formulat de pârâta C.N.M. NAVROM S.A., prin lichidator judiciar B..

Evocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea cererii reconvenţionale pe care a formulat-o, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a Anexei din data de 15.03.1993 la Protocolul din 15.09.1990 şi a Procesului-verbal de constatare a suprafeţelor, nedatat, prezentat de reclamantă.

S-a susţinut că, în măsura în care s-ar considera că Anexa din data de 15.03.1993 la Protocolul din 15.09.1990 ar avea vreun efect de stabilire sau un efect translativ de proprietate, hotărârea prin care au fost respinse criticile de legalitate cu privire la documentul menţionat este nelegală.

În opinia recurentei, instanţa de apel în mod greşit a apreciat că pârâta nu a formulat motive de nulitate.

Prin urmare, recurenta reiterează motivele de nulitate a Anexei din data de 15.03.1993 la Protocolul din 15.09.1990.

S-a arătat că, în măsura în care li s-ar da valenţa de acte ce pot transmite/stabili proprietatea pentru reclamantă, Protocolul din 15.03.1993 şi Procesul-verbal încheiat la acesta nu puteau transfera/stabili în mod valabil dreptul de proprietate asupra imobilului Antrepozit 2 către reclamantă, aceste acte fiind nule absolut.

Odată ce problema dreptului de proprietate era deja tranşată şi Antrepozitul nr. 2 trecuse deja în patrimoniul pârâtei prin reorganizarea fostei unităţi de stat, prin efectul H.G. nr. 19/1991, în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, proprietatea nu se mai putea stabili valabil prin protocoale ulterioare acestui moment, chiar dacă acestea erau sau nu semnate de reprezentanţii celor 2 societăţi.

Prin efectul H.G. nr. 19/1991, care a fost dată în aplicarea Legii nr. 15/1990, acte normative de interes public, se stabilise deja averea celor 2 societăţi şi anume patrimoniul pe care deja îl aveau în administrare fostele unităţi de stat reorganizate, din care au provenit cele două societăţi.

Orice protocoale ulterioare nu puteau nici constata şi nici stabili cu privire la proprietatea Antrepozitului nr. 2 altfel decât se statuase deja prin voinţa Statului.

Aşadar, orice constatare sau dispoziţie contrară era nelegală, actul fiind nul absolut sub acest aspect întrucât contravenea celor statuate prin respectiva H.G. emisă din raţiuni de interes general în baza Legii nr. 15/1990.

Un astfel de act nu avea fundament legal, în primul rând, pentru că ar statua asupra proprietăţii în alt mod decât o făcuse deja titularul dreptului de proprietate, respectiv Statul Român prin H.G. nr. 19/1991 şi după ce, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 Antrepozitul nr. 2, regăsit în contabilitatea pârâtei, fusese deja transferat de către Statul Român în patrimoniul acesteia.

Aceste acte, în măsura în care li s-ar da valenţa de acte ce au stabilit/transmis proprietatea către reclamantă, sunt nule întrucât: încalcă voinţa legiuitorului şi a Statului Român, prin Guvernul României, reglementându-se în mod contrar asupra aceleiaşi chestiuni, tranşate anterior chiar de titularul dreptului de proprietate, Statul Român, prin H.G. nr. 19/1991; încalcă prevederi legale de ordin imperativ, normele juridice ocrotind un interes general, respectiv al efectuării unei reorganizări a unităţilor de stat în societăţi comerciale, pe baza unor criterii de eficienţă fundamentate economic; tinde a înfrânge voinţa legiuitorului care abilitase la art. 17 din Legea nr. 15/1990 Guvernul României să reglementeze această chestiune, în contextul în care Guvernul, prin H.G. nr. 19/1991 a făcut acest lucru, statuând pe baza evidenţelor contabile ce societate preia Antrepozitul (acesta fiind înregistrat doar în contabilitatea unităţii de stat Navrom nu şi a Petromin).

Hotărârea de Guvern este un act administrativ cu forţă juridică superioară, edictat asupra aceleiaşi chestiuni şi anterior încheierii actului juridic care tinde să îl contrazică, motiv pentru care se impune constatarea nulităţii absolute.

Potrivit recurentei, semnatarii înscrisurilor contestate s-au substituit voinţei proprietarului anterior al imobilului, respectiv Statul Român, exprimată de Guvernul României prin H.G. nr. 19/1991, statuând în sens contrar acesteia, respectiv că proprietatea imobilului nu se mai transferă astfel cum era evidenţiat valoric în H.G. nr. 19/1991, adică integral către pârâtă, ci în altă modalitate.

De asemenea, semnatarii au ignorat efectele H.G. nr. 19/1991 şi cele ale art. 20 din Legea nr. 15/1990, acţionând ca şi când H.G. nr. 19/1991 nici nu ar fi existat, iar art. 20 din Legea nr. 15/1990 nu şi-ar fi produs deja efectele, încă din anul 1991, data constituirii societăţilor comerciale rezultate din reorganizare, ceea ce nu poate fi decât vădit nelegal.

Actul juridic a revenit asupra unei chestiuni statuate pentru dreptul de administrare prin Protocolul din 15.09.1990, în baza H.G. nr. 494/1990 şi a tranşat însăşi chestiunea dreptului de proprietate care deja fusese tranşată prin H.G. nr. 19/1991, ignorându-se voinţa ultimă a proprietarului iniţial, Statul Român, care fusese exprimată deja cu privire la dreptul de proprietate.

A fost astfel făcută aplicarea deficitară a voinţei Statutului Român exprimată prin H.G. nr. 494/1990, care privea doar chestiunea dreptului de administrare, fiind act pregătitor pentru reorganizarea reglementată de H.G. nr. 19/1991, dispunându-se în mod contrar voinţei exprimate irevocabil prin H.G. nr. 19/1991 cu privire la dreptul de proprietate asupra activului.

În consecinţă, ca urmare a încălcării normelor legale cu caracter imperativ, actul juridic este lovit de nulitate absolută.

De asemenea, s-a mai învederat că, pentru aceleaşi motive, cauza actului ar fi ilicită, situaţie în care, în temeiul art. 966 C. civ., sancţiunea aplicabilă este nulitatea. Aceasta întrucât este evident că scopul pentru care în anul 1993 s-au încheiat acte care să constituie anexă la Protocolul din 1990 - care reglementa administrarea de către fostele unităţi de stat - ar fi acela de a eluda efectul care deja s-a născut prin H.G. nr. 19/1991 şi anume că Antrepozitul a trecut în patrimoniul pârâtei, de vreme ce doar antecesoarea acesteia, fosta unitate de stat din reorganizarea căreia provine, îl avea înregistrat în evidenţele contabile.

În subsidiar, s-a arătat că, dacă actul juridic ar fi considerat ca un act de transfer de proprietate de la pârâtă, care îl dobândise legal anterior, către reclamantă, actul este de asemenea nul absolut, întrucât: ţinând seama de faptul că pârâta dobândise dreptul de proprietate înainte de momentul încheierii Protocolului din 15.03.1993, intitulat "Anexă la Protocol", un transfer al dreptului de proprietate deja dobândit anterior de pârâtă nu se putea face valabil de către această societate comercială decât pe calea unui act cu titlu oneros.

Or, a concluzionat recurenta, în lipsa reglementării unui preţ în favoarea pârâtei, orice act de transfer de proprietate încheiat între părţi apare ca fiind fără cauză juridică, fiind astfel întrunite condiţiile nulităţii absolute, în condiţiile art. 966 C. civ.

La data de 5 octombrie 2022 recurenta-reclamantă CNM Petromin S.A. prin lichidator judiciar A. a depus întâmpinare faţă de recursul incident formulat de pârâtă, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

La data de 7 septembrie 2022 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intervenienta accesorie C., prin care a susţinut că recursul formulat de reclamantă în temeiul art. 488 (1) pct. 8 este inadmisibil, întrucât se invocă numai motive de netemeinicie. De asemenea, s-a solicitat respingerea recursului reclamantei.

Odată cu întâmpinarea intervenienta accesorie C. a formulat şi recurs incident.

Recursul incident formulat de intervenienta accesorie C.

Evocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intervenienta accesorie a solicitat admiterea recursului şi casarea, în parte, a deciziei recurate, cu consecinţa constatării nulităţii în ceea ce priveşte Anexa din 15.03.1993 la Protocolul din 15.09.1990.

În susţinerea recursului, s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 966 şi art. 968 C. civ. de la 1864 şi a art. 5 din H.G nr. 15/1990.

Sub un prim aspect, s-a arătat că au fost nesocotite dispoziţiile art. 966 din C. civ. de la 1864, instanţa de apel neoferind eficienţă acestor dispoziţii prin soluţia pronunţată.

Cu titlu introductiv, s-a învederat că, după intrarea în vigoare a H.G. nr. 494/1990 prin care au fost reorganizate unităţile de stat printre care şi IEFM Navrom, reprezentanţii fostei unităţi de stat IEFM Navrom şi ai unităţilor de stat rezultate în urma reorganizării, respectiv pârâta Navrom şi reclamanta Petromin, au încheiat Protocolul din 15.09.1990 încheiat pe baza situaţiei financiare de la data de 31.05.1990.

Conform pct. 11 din Protocolul menţionat, magaziile fostului IEFM Navrom au fost repartizate unităţilor nou înfiinţate stabilindu-se că imobilul "Antrepozit nr. 2" se atribuie către Navrom, iar pe baza acestei prevederi, imobilul a fost luat în evidenţă şi înregistrat doar în contabilitatea unităţii de stat Navrom.

Din conţinutul Protocolului din 15.09.1990 rezultă că repartizarea bunurilor s-a făcut conform inventarului de la 31.05.1990, prin urmare, încă de dinaintea încheierii acestui Protocol, imobilul "Antrepozit nr. 2" era folosit de pârâtă, iar părţile au dorit, prin încheierea acordului, să fie dat în administrarea acesteia.

Prin H.G. nr. 19/1991 a fost efectuată trecerea imobilului în proprietatea pârâtei, respectiv prin această hotărâre de guvern s-a transferat tot ce era în administrarea societăţilor reorganizate, dat fiind faptul că anterior societăţile nu aveau patrimoniu propriu.

Anexa încheiată la 15.03.1993 cu privire la Protocolul din 15.09.1990 creează o situaţie juridică imposibilă, întrucât printr-un act juridic, a cărui natură este incertă, este transferată proprietatea unui imobil către o altă persoană decât cea stipulată de fostul proprietar, Statul Român.

Or, acest lucru nu este posibil, întrucât, prin efectul intrării în vigoare a H.G. nr. 19/1991, emisă întocmai pentru a da eficienţă Legii nr. 15/1990, a fost deja stabilit patrimoniul atât al societăţii pârâte, cât şi cel al societăţii reclamante, stabilindu-se în mod expres că imobilul "Antrepozit nr. 2" este în proprietatea pârâtei Navrom.

Odată ce aceste aspecte au fost stabilite, orice alte protocoale ulterioare nu puteau constata şi nici stabili cu privire la proprietatea imobilului "Antrepozit nr. 2", altfel decât se tranşase deja.

Anexa încheiată la data de 15.03.1993 nu poate avea vreun fundament legal, întrucât statuează asupra proprietăţii într-un alt mod decât cel stabilit anterior de fostul titular al dreptului de proprietate, Statul Român, prin H.G. nr. 19/1991.

Prin încheierea unui astfel de act nu numai că se încalcă voinţa legiuitorului, ci sunt încălcate şi prevederi de ordin imperativ, semnatarii ignorând efectele H.G. nr. 19/1991, dar şi cele ale art. 20 din Legea nr. 15/1990.

De asemenea, prin încheierea unui asemenea act juridic, semnatarii s-au substituit voinţei proprietarului anterior al imobilului, Statul Român, statuând, în sens contrar acestuia, că proprietatea nu se mai transferă aşa cum era evidenţiat în hotărârea de guvern menţionată anterior, ci printr-o altă modalitate.

Prin urmare, Anexa din data de 15.03.1993 a fost încheiată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 966 din C. civ. de la 1864, actul încheiat având o cauză ilicită.

Dispoziţiile art. 968 din C. civ. de la 1864 definesc cauza ilicită:

"Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice."

În sfârşit, manifestarea de voinţă a părţilor, concretizată în încheierea Anexei din 15.03.1993, se încadrează în cadrul conturat de art. 968 din C. civ. de la 1864, cauza încheierii actului fiind una imorală, întrucât contravine voinţei legiuitorului stabilite prin H.G. nr. 19/1991, sancţiunea aplicabilă neputând fi decât nulitatea absolută.

Prin rezoluţia din 7 noiembrie 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 8 februarie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 24 februarie 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de pârâta C.N.M. NAVROM S.A., prin lichidator judiciar B.

La data de 2 martie 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de intervenienta accesorie C.

Prin încheierea de şedinţă din 26 aprilie 2023 a fost admis în principiu recursul principal formulat de reclamanta CNM Petromin S.A., în faliment, prin lichidator judiciar A..

De asemenea, a fost admisă excepţia nulităţii recursurilor incidente formulate de pârâta C.N.M. NAVROM S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. şi de intervenienta accesorie C.

Prin urmare, a fost stabilit termen de judecat pentru soluţionarea recursurilor la data de 21 iunie 2023, în şedinţă publică.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asupra recursurilor formulate, prin prisma deciziei atacate şi în raport cu temeiurile de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Prealabil examinării recursurilor exercitate în cauză, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Exigenţele impuse de aceste texte de lege au în vedere faptul că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac şi, în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu are ca scop rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalităţii hotărârii atacate în condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de recurs este astfel competentă să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum şi situaţia de fapt reţinută prin raportare la aceste probe nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs.

Recursul principal formulat de reclamanta CNM Petromin S.A. prin lichidator judiciar A..

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit recurentei-reclamante, deşi în acord cu art. 501 alin. (1) C. proc. civ., îndrumările instanţei de recurs sunt obligatorii pentru instanţa de rejudecare, în cauză, curtea de apel a analizat în mod formalist criticile apelantei-reclamante şi, bazat pe aceleaşi probatorii administrate din primul ciclu procesual, cărora le-a atribuit semnificaţii diferite, a stabilit că reclamanta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Critica va fi înlăturată.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Astfel, legea impune obligativitatea hotărârii pronunţate în recurs numai cu privire la problemele de drept dezlegate, nu şi cu privire la cele de fapt, interpretând textul de lege prin folosirea argumentului per a contrario.

Prin decizia nr. 1002 din 14 aprilei 2021 Înalta Curte a casat decizia pronunţată în apel, în primul ciclu procesual, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a analizat criticile apelantei-reclamante referitoare la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului ce constituie obiectul litigiului prin efectul legii, precum şi a celor privitoare la nelegala soluţionare a cererii de evacuare.

Or, în recurs recurenta-reclamantă nu susţine că instanţa de rejudecare nu ar fi ţinut cont de problemele de drept dezlegate prin decizia instanţei de recurs ori că ar fi omis să analizeze criticile sale din apel, împrejurare care s-ar circumscrie ipotezei încălcării îndrumărilor instanţei de casare.

Prin urmare, nu poate fi reţinută teza încălcării dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., aceste dispoziţii legale nefiind incidente în cauză.

De altfel, neindicând în mod concret cum anume instanţa de apel ar fi încălcat decizia de casare, recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea în raport cu faptul că instanţa de apel a validat sentinţa primei instanţei, prin care a fost respinsă acţiunea în constatare.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 17-20 din Legea nr. 15/1990, art. 645 C. civ. şi art. 431 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamantei, astfel cum au fost exprimate, reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate, iar nu de nelegalitate.

Sub un prim aspect, deşi s-a invocat nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi ale art. 645 C. civ., recurenta-reclamantă nu indică punctual cum anume instanţa de apel, prin raţionamentul expus, ar fi aplicat sau interpretat greşit legea.

Or, invocarea valabilă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune ca autorul recursului să argumenteze în concret în ce constă aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situaţia de fapt reţinută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o semnificaţie juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanţelor de fond, care sunt suverane în ce le priveşte.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă susţine temeinicia acţiunii în constatare formulate, argumentând cum anume a dobândit dreptul de proprietate invocat.

Astfel, limitându-se la a reedita argumentele formulate în susţinerea dreptului său de proprietate, recurenta-reclamantă repune în discuţie fondul acţiunii în constatare, cu trimitere la împrejurările de fapt pe care le consideră relevante din istoricul relaţiilor dintre părţi şi la probele administrate în faţa instanţelor devolutive.

Ceea ce nemulţumeşte partea este modalitatea în care precedentele instanţe au apreciat probatoriul administrat în cauză, acestea reţinând, în esenţă că, în cadrul acţiunii în constatarea dreptului de proprietate, reclamanta nu a făcut dovada unui astfel de drept cu privire la clădirea antrepozit nr. 2, probele administrate fiind în sensul stabilirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei.

Or, ceea ce se analizează în recurs este conformitatea deciziei instanţei de apel cu regulile de drept aplicabile, din perspectiva cazurilor de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Rezultă astfel că instanţa de recurs nu poate reevalua faptele deduse judecăţii şi nu poate proceda la reaprecierea probelor, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţele de fond, astfel cum tinde recurenta prin susţinerile formulate.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce priveşte criticile privind încălcarea art. 431 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în realitate, reclamanta contestă temeinicia deciziei recurate, repunând în discuţie fondul cauzei, respectiv problema dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu.

Practic, în recurs, invocând încălcarea puterii de lucru judecat, reclamanta susţine, contrar situaţiei de fapt stabilite de precedentele instanţe, că este titulara dreptului de proprietate afirmat prin cererea de chemare în judecată.

Or, prin raportare la caracterul nedevolutiv al căii extraordinare de atac, aceste critici nu pot fi primite.

Sub un ultim aspect, se impune a fi arătat că nici susţinerile formulate în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de evacuare nu relevă critici de nelegalitate cu privire la decizia instanţei de apel.

Deşi îşi subsumează criticile motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta nu indică în concret dispoziţiile materiale aplicate greşit ori încălcate de instanţa de apel şi nici în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dreptului substanţial.

Or, obiectul recursului este conformitatea deciziei instanţei de apel cu regulile de drept aplicabile, iar nu procesul, în întregul său, prin urmare, autorul recursului trebuie să invoce critici de nelegalitate strict cu privire la decizia recurată.

Câtă vreme misiunea instanţei de recurs este să răspundă unei critici argumentate, iar nu să facă deducţii asupra alegaţiilor formulate de parte, rezultă că susţinerile reclamantei nu pot fi examinate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de recurenta-reclamantă C.N.M. PETROMIN S.A. prin lichidator judiciar A. împotriva deciziei civile nr. 90 din 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi.

Recursurile incidente formulate de pârâta C.N.M. NAVROM S.A., prin lichidator judiciar B.. şi de intervenienta accesorie C.

În raport cu susţinerile în esenţă identice formulate de pârâtă şi respectiv de intervenienta accesorie în favoarea pârâtei, Înalta Curte va formula considerente comune cu privire la recursurile acestor părţi, în legătură cu care, prin încheierea din 26 aprilie 2023, s-a admis excepţia nulităţii, ca urmare a neîncadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se reţine că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanţial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deşi le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deşi le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situaţiei de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului şi scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea valabilă a acestui motiv de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea părţii, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii şi discordanţa acestei interpretări cu cea oferită de către instanţa de apel prin hotărârea recurată.

Aşadar, teza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

În cauză, recurentele au indicat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării, aplicării greşite sau interpretării normelor de drept substanţial.

Din expunerea argumentelor evocate, rezultă cu evidenţă că sunt readuse în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, prin cererile de recurs, au fost reiterate întocmai susţinerile din cadrul cererii reconvenţionale, astfel cum a fost precizată, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Anexei din data de 15.03.1993 la Protocolul din 15.09.1990 şi a Procesului-verbal de constatare a suprafeţelor, nedatat.

Reluând motivele de nulitate a Anexei din data de 15.03.1993 la Protocolul din 15.09.1990 şi a Procesului-verbal de constatare a suprafeţelor, nedatat, pârâta şi respectiv intervenienta accesorie nu formulează critici de nelegalitate a deciziei recurate, în sensul de a releva un eventual raţionament greşit al instanţei de apel, ci numai aspecte de netemeinicie, vizând fondul cererii reconvenţionale.

Or, stabilirea faptului dacă înscrisul contestat are valoarea unui act translativ de proprietate, motivele de nulitate invocate, respectiv capacitatea părţilor implicate în întocmirea anexei, precum şi existenţa unei eventuale cauze ilicite sunt chestiuni de fapt care au fost dezlegate de instanţele devolutive, pe baza probelor existente la dosar, neputând fi reevaluate în recurs.

Litigiul a parcurs deja două etape procesuale devolutive în care părţile au avut posibilitatea de a-şi susţine argumentele în sprijinul cererilor şi apărărilor formulate, în raport cu care, instanţele de fond şi-au prezentat considerentele prin hotărârile pronunţate.

Înalta Curte reţine astfel că în cuprinsul cererilor de recurs nu sunt dezvoltate critici de nelegalitate apte să fie încadrate potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul fiind o cale de atac extraordinară îndreptată împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, recurentele aveau obligaţia, conform legii, să se raporteze în concret la considerentele instanţei de apel, prin indicarea în mod punctual a aspectelor de nelegalitate identificate.

Simpla reluare a alegaţiilor din etapele procesuale anterioare, pe aspecte de eventuală netemeinicie a hotărârii recurate, cu ignorarea considerentelor instanţei de apel, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Or, controlul judiciar exercitat de instanţa supremă nu se poate realiza dacă partea nu formulează critici de nelegalitate punctuale cu privire la hotărârea atacată, apte să fie încadrate potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, se apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nefiind identificate motive de ordine publică, care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursurile incidente declarate de recurenta-pârâtă C.N.M. NAVROM S.A. prin lichidator judiciar B. şi de intervenienta accesorie C. S.R.L.împotriva deciziei civile nr. 90 din 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă C.N.M. PETROMIN S.A. prin lichidator judiciar A. împotriva deciziei civile nr. 90 din 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi.

Anulează recursurile incidente declarate de recurenta-pârâtă C.N.M. NAVROM S.A. prin lichidator judiciar B. şi de recurenta-intervenientă C. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.