Unconstitutionality exception regarding judicial security deposit rejected for lack of procedural nexus to fee re-examination request

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă la 27.04.2023, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON şi de 150 RON, precum şi a cauţiunii în valoare de 1.000 RON, stabilite în sarcina sa pentru soluţionarea apelului declarat împotriva încheierii nr. 49/23.02.2023, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi a cererii de suspendare a executării hotărârii apelate.

Prin aceeaşi cerere, petenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 719 C. proc. civ.

Prin încheierea din 03.05.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de reexaminare a cauţiunii şi ca neîntemeiată cererea de reexaminare a taxei de timbru judiciar şi a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 719 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât petenta nu a indicat textul sau principiul constituţional a cărui încălcare se pretinde. Totodată, a statuat că cererea de sesizare nu îndeplineşte condiţia legăturii textului de lege reclamat ca neconstituţional cu soluţionarea cauzei, având în vedere că relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază în funcţie de obiectul şi motivele invocat în susţinerea cererii ce face obiectul cauzei. Astfel, întrucât cererea de reexaminare a modului de stabilire a cauţiunii nu este prevăzută de lege, soluţionarea acestei cereri nu depinde de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Împotriva încheierii din 03.05.2023, petenta a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 396 alin. (2) C. proc. civ. şi a susţinut că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii, este netemeinică şi nelegală, invocând excepţia nulităţii ei de ordine publică.

În dezvoltare, a arătat că instanţa de apel a greşit când a soluţionat, prin aceeaşi încheiere, atât cererea de reexaminare, cât şi pe cea de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece trebuia să pronunţe două încheieri, având în vedere că cele două cereri au regim juridic diferit, fiind supuse unor căi de atac şi termene distincte, astfel că au fost încălcate normele de procedură.

Cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, a criticat faptul că această normă legală stabileşte termenul de recurs de 48 de ore calculat de la pronunţarea, şi nu de la comunicarea hotărârii, justiţiabilul fiind obligat să declare calea de atac fără a cunoaşte motivarea instanţei.

Faţă de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a susţinut că acestea sunt în contradicţie cu art. 425 din acelaşi cod şi că nu există criterii obiective pentru a decide între pronunţarea în şedinţă publică şi pronunţarea prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin intermediul grefei instanţei, generându-se un tratament inegal, discriminatoriu, contrar art. 16 din Constituţie.

Recurenta a arătat că art. 719 C. proc. civ. este neconstituţional, deoarece cauţiunea se stabileşte fără a exista posibilitatea unui control judiciar asupra acesteia.

Cu privire la toate excepţiile invocate, autorul căii de atac a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare, întrucât au legătură cu soluţionarea cauzei şi Curtea Constituţională nu a pronunţat nicio decizie prin care să constate neconstituţionalitatea acestora.

A mai arătat că aceste dispoziţii încalcă art. 1, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 53 şi art. 148 din Constituţia României, precum şi condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate prevăzute de legea fundamentală şi de Legea nr. 24/2000.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului şi încheierea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de recurs vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 719 C. proc. civ., autoarea căii de atac susţinând că încheierea recurată este nelegală, întrucât în cauză erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării instanţei de contencios constituţional, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Sub un prim aspect, s-a invocat încălcarea regulilor de procedură privind soluţionarea, prin aceeaşi încheiere, a cererii de reexaminare şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta susţinând că instanţa trebuia să pronunţe două încheieri separate, pentru că au regimuri juridice diferite, fiind supuse unor căi de atac diferite, cu termene diferite, însă Înalta Curte înlătură această critică, întrucât, chiar dacă a pronunţat o singură încheiere prin care a soluţionat, la acelaşi termen de judecată, cererea de reexaminare şi solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, curtea de apel a indicat în mod distinct calea de atac ce putea fi declarată împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi termenul de exercitare a ei; ca atare, modul de soluţionare a celor două cereri nu a vătămat-o pe recurentă.

O altă critică vizează nemotivarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Faţă de această susţinere, Înalta Curte subliniază că exigenţele motivării presupun nu ca instanţa să răspundă fiecărui argument adus de către parte, ci să explice coerent raţionamentul juridic care a condus la pronunţarea hotărârii.

Din examinarea încheierii atacate rezultă că aceasta cuprinde considerente suficiente care justifică respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi permit părţilor să înţeleagă argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate, fiind posibilă realizarea controlului judiciar. Astfel, curtea de apel a arătat că cererea de sesizare nu îndeplineşte condiţia legăturii dispoziţiilor reclamate ca neconstituţionale cu soluţionarea cauzei, condiţie obligatorie, având în vedere că relevanţa excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază în funcţie de obiectul şi motivele invocate în susţinerea cererii ce face obiectul cauzei.

În acest context, Înalta Curte înlătură argumentele prin care recurenta a încercat să demonstreze că cererea de sesizare formulată era admisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pe care o excepţie de neconstituţionalitate trebuie să le întrunească pentru ca instanţa de contencios constituţional să poată fi sesizată, respectiv: excepţia să aibă ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti ori arbitrale la cererea uneia din părţi, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior neconstituţionale.

Cum dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate este în vigoare, iar Curtea Constituţională nu a pronunţat nicio decizie prin care să constate neconstituţionalitatea acesteia şi, întrucât excepţia a fost invocată de către petentă în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Galaţi, rezultă că aceste condiţii de admisibilitate a sesizării sunt îndeplinite.

Sub aspectul legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale contestate şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte aminteşte că instanţa de contencios constituţional a indicat în jurisprudenţa sa reperele acestei legături, subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi în necesitatea invocării excepţiei, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Prin urmare, excepţia în dezbatere trebuie să se plaseze în contextul unui control concret de constituţionalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituţionalităţii trebuie să producă un efect util şi direct asupra cauzei.

Transpunând aceste considerente în cauză, Înalta Curte constată că lipseşte cerinţa existenţei unei legături a prevederilor contestate cu procesul în care a fost invocată excepţia.

Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 719 C. proc. civ., iar litigiul în cadrul căruia a fost formulată cererea de sesizare are ca obiect o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi a cauţiunii, stabilite în sarcina recurentei-petente pentru soluţionarea apelului declarat împotriva încheierii nr. 49/23.02.2023, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi a cererii de suspendare a executării hotărârii apelate.

Prin prisma dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind legătura între soluţia dată asupra cererii de reexaminare şi cea pe care ar fi pronunţat-o Curtea Constituţională, se reţine că o astfel de legătură nu există, întrucât legea nu prevede posibilitatea formulării cererii de reexaminare cu privire la modul de stabilire a cauţiunii, iar dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă reglementează suspendarea executării hotărârii cu plata unei cauţiuni. Ca atare, art. 719 C. proc. civ. nu este aplicabil soluţionării cererii de reexaminare, care poate viza doar taxa judiciară de timbru, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, astfel că prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea textului criticat nu creează premisele aplicării directe a acestuia în acest stadiu procesual al dosarului.

Aşadar, cum dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reţinut în mod corect neîndeplinirea acestor cerinţe, rezultă că, în mod judicios, curtea de apel a stabilit că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi al art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 03.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.