Admissibility of constitutional referral challenge to 48-hour appeal deadline for constitutional review requests due to lack of procedural interest

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 07.05.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să îl decadă pe pârâtul B. din beneficiul termenelor tuturor ratelor de credit nerambursate, aferente contractului de credit încheiat între părţi şi să îi oblige pe pârâţi la restituirea întregului credit nerambursat până la data formulării cererii, în sumă de 68.703,70 euro, la care se adaugă 21.082,60 euro dobânzi şi 170,86 euro, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate până la 22.04.2020, în echivalent în RON la data plăţii, la care se adaugă dobânda de 5,65% calculată până la plata integrală a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 546/18.03.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată împotriva pârâtei C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea formulată împotriva pârâtului B., a dispus decăderea acestuia din beneficiul termenelor aferente tuturor ratelor de credit nerambursate din contractul de credit încheiat între reclamantă şi pârât, a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 68.703,70 euro, cu titlu de debit principal, a sumei de 20.872,77 euro, cu titlu de dobândă şi a sumei de 3.387,63 euro, cu titlu de penalităţi de întârziere aferente contractului de credit, până la 22.04.2020, în echivalent în RON la data plăţii, la care se adaugă dobânda de 5,65% calculată asupra debitului principal până la plata integrală a debitului datorat; a respins în rest cererea.

Împotriva acestei sentinţe, B. şi C. au declarat apel.

La 06.12.2022, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, apelanţii au depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu 26 de excepţii de neconstituţionalitate, modificată la termenul din 25.01.2023, când instanţa de apel a luat act că apelanţii au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale doar cu privire la 8 din cele 26 de excepţii, pe care le-au motivat prin cererea înregistrată la 11.01.2023.

Prin încheierea din 01.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis, în parte, cererea, a dispus, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la unele dintre excepţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 707 alin. (1) şi (2) şi art. 711 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 2.504 alin. (1), art. 2.512 alin. (1) şi (2) şi art. 2.513 C. civ.

B. şi C. au recurat dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în această încheiere, iar în faţa instanţei de recurs, la termenul din 07.03.2023, recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin încheierea din 09.05.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins această cerere.

Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate a sesizării, dispoziţia legală contestată nemaiavând legătură cu soluţionarea cauzei, cât timp autorii excepţiei au avut acces la soluţionarea căii de atac promovate fără a li se opune vreo nulitate în legătură cu termenul de 48 de ore sau motivarea recursului în acest termen.

Împotriva acestei încheieri, B. şi C. au declarat recurs, solicitând anularea ei şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivare, recurenţii, evocând dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 10 alin. (1) şi 29 din Legea nr. 47/1992, au susţinut că cererea lor îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate; astfel, au susţinut că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale deoarece impunerea termenului de 48 de ore pentru promovarea recursului împotriva unei dispoziţii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu permite cunoaşterea, de către autorul excepţiei, a motivării instanţei care a respins cererea de sesizare, iar în lipsa considerentelor încheierii nu îşi poate motiva recursul, fiind încălcate drepturile garantate de art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie. Au arătat că termenul de recurs ar trebui să fie de 15 zile, pentru a permite redactarea, dar şi comunicarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Au mai susţinut că nici termenul de 3 zile pentru judecarea recursului nu este posibil a fi respectat, după cum rezultă din chiar prezenta cauză, întrucât instanţa de recurs trebuie să aibă timpul necesar pentru analizarea cauzei în vederea pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.

În argumentarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării, au arătat că excepţia invocată are legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, întrucât recursul promovat împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată chiar în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar admiterea excepţiei de către instanţa de contencios constituţional ar avea ca efect anularea hotărârii prin care a fost respins recursul ca nefondat.

La 15.06.2023, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condiţiile pe care o excepţie de neconstituţionalitate trebuie să le întrunească, pentru ca instanţa de contencios constituţional să poată fi sesizată: excepţia să aibă ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti ori arbitrale la cererea uneia din părţi, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior neconstituţionale.

Cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, iar dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Din cuprinsul alin. (1)-(3) din acelaşi articol, rezultă că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată, în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională se poate dispune doar sub rezerva constatării întrunirii cumulative a tuturor condiţiilor de admisibilitate instituite prin norma menţionată.

Potrivit art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, dacă excepţia este inadmisibilă, instanţa respinge motivat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Or, în analiza sa, prin încheierea din 09.05.2023, instanţa de recurs şi-a exercitat rolul de prim filtru al sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate de recurenţi.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte că, sub aspectul legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei, Curtea Constituţională a indicat în jurisprudenţa sa, reperele "legăturii cu soluţionarea cauzei", subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi în necesitatea invocării excepţiei, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Prin urmare, excepţia în dezbatere trebuie să se plaseze în contextul unui control concret de constituţionalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituţionalităţii trebuie să producă un efect util şi direct asupra cauzei.

Transpunând aceste considerente în cauză, Înalta Curte reţine, în acord cu cele expuse în încheierea atacată, că lipseşte cerinţa existenţei unei legături a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu judecata în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, în mod corect a statuat instanţa supremă că, atât timp cât excepţia nulităţii recursului invocată de intimată a fost respinsă, recurenţilor nu li se mai opune niciun impediment, derivat din eventuala nesocotire a termenului de 48 de ore de la pronunţarea încheierii pentru motivarea recursului, care să oprească judecata pe fond a căii de atac pe care o promovaseră.

În aceste condiţii, textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate nu mai prezintă relevanţă în cauză, iar recurenţii nu mai justifică nici un interes procesual, de vreme ce eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate nu ar mai produce niciun efect real şi concret asupra hotărârii care a fost pronunţată în cauză.

Aşadar, cum dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, iar în cauză s-a reţinut în mod corect neîndeplinirea acestor cerinţe, rezultă că, în mod judicios, prin încheierea recurată cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional a fost respinsă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi al art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge ca nefondat recursul.

Va respinge şi cererea intimatei, de acordare a cheltuielilor de judecată, constatând că aceasta nu a depus dovezi care să ateste efectuarea lor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii C. şi B. împotriva încheierii din 09.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.1.

Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.