Validity of service after unnotified address change and denial of restoration to time limit for appeal

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la 18.09.2018, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâtul Cabinet de Avocat C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/16.06.2011 şi să-l oblige să-i plătească suma de 1.459.175 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, dobânda legală şi cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 196/05.02.2021, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2011 încheiat între părţi şi a obligat pârâtul să îi restituie reclamantei suma de 1.459.175 RON, pe care a încasat-o în temeiul respectivului contract, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală aferentă; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe civile, Cabinetul de Avocat C. a declarat apel, solicitând să fie repus în termenul de declarare a căii de atac.

Prin decizia nr. 460/A/22.09.2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere în termen, a admis excepţia tardivităţii declarării apelului şi, în consecinţă, a respins apelul ca tardiv.

Împotriva acestei decizii, Cabinetul de Avocat C. a declarat recurs, solicitând casarea ei.

Prin memoriul de recurs, recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nemotivare în fapt şi în drept, a invocat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 şi a prezentat argumente, evocând din doctrină şi din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

A susţinut că motivarea hotărârii judecătoreşti este necesară pentru exercitarea controlului judiciar şi că instanţa de apel, respingând cererea de repunere în termen, nu a analizat situaţia de fapt şi nu a prezentat motivele acestei măsuri, reţinând greşit că apelul este nemotivat.

A afirmat că apelul a fost declarat în termen, că la momentul promovării lui nu a formulat motivele pentru că nu cunoştea nici conţinutul dosarului, nici hotărârea pronunţată de prima instanţă şi că nu există nicio cauză de nulitate a apelului, care poate fi motivat şi oral în faţa instanţei.

Recurentul a susţinut că cererea de repunere în termen este admisibilă, deoarece nu a avut cunoştinţă de proces, fiind citat la fostul sediu, însă imobilul în care acesta era situat a fost vândut în iunie 2018, astfel că nu mai desfăşura activitate în acel loc la data declanşării litigiului; a afirmat că citarea sa la fostul sediu s-a realizat cu rea-credinţă, reclamanta nefiind diligentă în aflarea adresei reale.

A mai arătat că sunt îndeplinite condiţiile art. 186 C. proc. civ. pentru a opera repunerea în termen, întrucât a dovedit motivele justificate care l-au împiedicat să-l respecte, ce s-au produs în interiorul termenului legal de apel şi că a formulat cererea de repunere în termen, îndeplinind şi actul de procedură în 15 zile de la încetarea împiedicării.

Autorul căii de atac a mai susţinut că schimbarea sediului cabinetului de avocat s-a făcut înainte de depunerea cererii de chemare în judecată de către reclamantă, astfel că era datoria acesteia de a verifica sediul pârâtului, întrucât, în lipsa unor raporturi contractuale între părţi, după data schimbării sediului, nu avea nicio obligaţie de a notifica intimatei noul sediu.

În drept, recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

La 28.04.2022, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot formula puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a expus punctul de vedere.

Prin încheierea din 15.02.2023, instanţa de recurs, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, l-a admis în principiu şi a acordat termen în şedinţă publică, dispunând ca părţile să fie citate pentru dezbateri.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., susţinând încălcarea, de către instanţa de apel, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi nemotivarea deciziei atacate; în susţinerea celui din urmă motiv a evocat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, normă legală greşit indicată, întrucât, faţă de data învestirii instanţei, 18.09.2018, raportat la art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prezentei cauze i se aplică dispoziţiile noului C. proc. civ., care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti în art. 425.

Instanţa supremă va analiza cu prioritate criticile circumscrise ipotezei pe care o prevede art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând nerespectarea art. 425 C. proc. civ., deoarece, în măsura în care sunt găsite întemeiate, conferă hotărârii judecătoreşti un viciu de nelegalitate care ar impune casarea ei şi ar face de prisos cercetarea celuilalt motiv de recurs.

Recurentul a invocat lipsa motivării deciziei, susţinând că instanţa de apel nu a prezentat argumentele pentru care a respins cererea de repunere în termenul de apel, ci a apreciat că nu au fost dovedite motive temeinice, fără a analiza situaţia de fapt, deşi, în opinia sa, erau îndeplinite condiţiile art. 186 C. proc. civ.

Înalta Curte reaminteşte că motivarea hotărârii judecătoreşti presupune un silogism juridic care trebuie să susţină dispozitivul în mod coerent, iar hotărârea cuprinde, pe lângă alte elemente, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se argumentat de ce au fost admise ori respinse cererile părţilor, astfel cum impune art. 425 alin. (1) C. proc. civ., fără ca, prin aceasta, să se impună instanţei să răspundă detaliat fiecărei susţineri a părţilor; este suficient să se răspundă mai multor argumente printr-un considerent comun.

Prin urmare, între dispozitiv şi considerente trebuie să existe o unitate logică, astfel că, în măsura în care considerentele nu corespund dispozitivului sau când considerentele sunt contrare acestuia, hotărârea nu este legală, deoarece nu se poate distinge raţionamentul judiciar, componentă a procesului echitabil.

Contrar susţinerilor recurentului, decizia atacată respectă condiţiile art. 425 C. proc. civ., întrucât din considerente se distinge raţionamentul instanţei de prim control judiciar, care a considerat că beneficiul repunerii în termenul de apel nu se impune a fi acordat, întrucât nu au fost dovedite motivele întemeiate care ar fi putut atrage incidenţa măsurii reglementate de art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în susţinerea cererii de repunere în termen, apelantul a arătat că nu a fost în măsură să declare calea ordinară de atac deoarece nu a primit hotărârea primei instanţe la sediul său, care a fost schimbat la începutul anului 2018, inclusiv în evidenţele Baroului Bucureşti, imobilul din Bd. x, nr. 63 fiind vândut în iunie 2018; a mai susţinut că nu a cunoscut existenţa litigiului de faţă, despre care a aflat abia la 19.03.2021, când a depus apelul şi cererea de repunere în termen.

Recurentul a reiterat aceleaşi argumente şi în recurs.

Din decizia recurată rezultă că toate argumentele prezentate în apel, prin cererea de repunere în termen, au fost analizate de instanţa de prim control judiciar, care, pe baza probelor administrate, a reţinut că sediul Cabinetului de avocat C. a fost schimbat la 21.06.2019, conform informaţiilor comunicate de Baroul Bucureşti, iar până la această dată sediul autorului căii de atac a fost cea la care s-a făcut comunicarea tuturor actelor de procedură privind procesul, apelantul fiind legal citat, potrivit prevederilor art. 155 C. proc. civ. A mai stabilit instanţa de apel că, după schimbarea sediului, apelantul nu a adus la cunoştinţă modificarea adresei, conform art. 172 C. proc. civ., astfel că, într-o atare situaţie, nu exista obligaţia de a face verificări, la fiecare termen, cu privire la adresa părţii legal citate, iar comunicarea actelor de procedură la sediul cunoscut în proces este pe deplin valabilă.

În aceste condiţii, fiind analizate exhaustiv criticile formulate de recurent în apel, motivul de recurs fundamentat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autorul căii de atac a susţinut încălcarea art. 186 C. proc. civ., privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru admiterea cererii de repunere în termen.

Această normă de procedură stabileşte cerinţele cumulative pe care trebuie să le îndeplinească cererea de repunere în termen, şi anume: nerespectarea de către parte a unui termen procedural, existenţa unor motive temeinic justificate, ce trebuie dovedite, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen şi formularea cererii de repunere în termen şi îndeplinirea actului de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.

Înalta Curte reţine că invocarea imposibilităţii de declarare a apelului în termen din cauza necunoaşterii sentinţei primei instanţe, care a fost comunicată la fostul sediu al autorului căii de atac, în condiţiile schimbării adresei după data învestirii instanţei şi necomunicării acestei împrejurări, nu justifică repunerea în termen, întrucât obligaţia aducerii la cunoştinţa instanţei şi a părţii adverse a acestei schimbări revenea, potrivit art. 172 C. proc. civ., chiar apelantului; în lipsa acestei înştiinţări, procedura de citare şi de comunicare a fost valabil îndeplinită.

De asemenea, schimbarea în fapt a sediului recurentului la începutul anului 2018, aşa cum se susţine prin memoriul de recurs, fără efectuarea demersurilor legale în evidenţele Baroului Bucureşti, nu este opozabilă părţii adverse, nici instanţei, deoarece singura sursă de informare despre adresa sediilor avocaţilor sunt barourile la care aceştia sunt înregistraţi; or, din informaţiile furnizate de Baroul Bucureşti, rezultă că, atât la data învestirii instanţei, cât şi pe parcursul desfăşurării procesului, până la 21.06.2019, sediul recurentului era înregistrat la adresa din Bucureşti, unde a fost legal citat. Aşadar, lipsa diligenţelor pentru înregistrarea noului sediu în evidenţele Baroului Bucureşti, o dată cu schimbarea lui, nu poate fi invocată pentru a obţine beneficiul repunerii în termen.

În acord cu statuările instanţei de apel, Înalta Curte constată că, din actele dosarului, rezultă că la data declanşării litigiului, 18.09.2018, sediul pârâtului era în Bucureşti, Bd. x, adresă la care, pe parcursul judecăţii în faţa primei instanţe, actele de procedură au fost comunicate.

Baroul Bucureşti a comunicat, prin adresa nr. x/14.07.2021, că la 21.06.2019 recurentul şi-a schimbat sediul, de la adresa anterior menţionată, la cea din Bucureşti.

Potrivit art. 172 C. proc. civ., "Dacă în cursul procesului una din părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În speţă, recurentul nu a respectat cerinţele normei anterior evocate, căci, deşi şi-a schimbat sediul pe parcursul judecăţii la prima instanţă, după ce a fost legal citat, nu a notificat această împrejurare nici instanţei, nici părţii adverse, astfel că toate actele de procedură efectuate după 21.06.2019 au fost comunicate în mod legal la adresa din Bucureşti.

Sentinţa civilă nr. 196/05.02.2021 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă a fost comunicată pârâtului la 15.02.2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile şi curge de la comunicarea hotărârii.

Calculat conform regulilor instituite de art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acest termen s-a împlinit la 18.03.2021, astfel că declararea căii ordinare de atac la 19.03.2021, atrage incidenţa sancţiunii decăderii prevăzute de art. 185 alin. (1) C. proc. civ.. ca atare, în mod legal curtea de apel a admis excepţia tardivităţii declarării căii ordinare de atac.

Pe temeiul considerentelor reţinute, Înalta Curte, constatând că nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Va respinge şi cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, observând că aceasta nu a depus dovezi care să ateste efectuarea lor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Cabinet de Avocat C. împotriva deciziei nr. 460/A/22.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.