Cassation appeal in traffic accident insurance compensation dismissed, upholding insurer's liability for ambulance transport and lost income.

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 31.10.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. şi pe intervenientul forţat C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata: sumei de 4.748,21 RON reprezentând daune materiale; sumei de 60.000 euro reprezentând daune morale; cheltuieli de judecată.

In drept cererea a fost întemeiată pe art. 194 C. proc. civ., Norma CSA nr. 23/2014, Legea nr. 132/2017.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat admiterea cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin suplimentarea daunelor materiale, astfel cum sunt menţionate in cererea introductiva, cu suma de 24.077,09 euro, echivalent in RON la data plaţii.

Prin sentinţa civilă nr. 2772 din 2 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis în parte cererea modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul C., şi s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 860 RON, reprezentând prejudiciu material şi suma de 10.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plaţii, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata sumelor de 116.947,44 RON, cu titlu de daune materiale şi 60.000 euro, cu titlul de daune morale; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 175A/2022 din 2 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelantul A., împotriva sentinţei civile nr. 2772 din 2 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii B. S.A. şi C..

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că: a fost obligată pârâta să plătească reclamantului şi următoarele sume: 3.888,21 RON şi 2.412,90 euro în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune materiale; 10.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 1.384,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. prin D. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 175A/2022 din 2 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prealabil, recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea judecăţii prezentei cauze în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a însolvenţei şi de insolvenţă, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 507 din 9 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii însolventei societăţii B. S.A., astfel cum rezulta din certificatul de grefa anexat cererii de recurs.

Recurenta-pârâtă B. S.A. prin D. se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

In argumentarea cererii de recurs, pârâta susţine, în esenţă, că un prim aspect de nelegalitate al hotărârii atacate constă în faptul că instanţa de judecată nu a avut în vedere prevederile art. 50 alin. (1) din Norma ASF 23/2014, text legal pe care îl redă.

În ceea ce priveşte cheltuielile vizând transportul cu ambulanţa, apreciază că această cheltuială pe lângă faptul că este o cheltuială voluptorie, întrucât tratamentul se putea efectua şi în Bulgaria, nu este acoperită de poliţa RCA conform art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

În privinţa veniturilor nerealizate, consideră că instanţa de apel nu s-a raportat la înscrisurile medicale, acordând în mod nejustificat aceste venituri pentru o perioadă de circa trei luni de zile, fără a avea în vedere certificatul medico-legal şi concediul medical.

Totodată, mai arată recurenta, instanţa de apel, în lipsa contractului de muncă - ca dovadă a angajării la data accidentului -, trebuia să aibă în vedere salariul minim pe economie la acea dată.

Mai mult decât atât, în opinia sa, instanţa trebuia să aibă în vedere şi indemnizaţia de concediu medical, care trebuia scăzută din venituri nerealizate, având în vedere faptul că a apreciat că persoana vătămată era angajată cu contract de muncă aşa cum prevede legea.

Solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată în care instanţa de apel să aibă în vedere argumentele pârâtei privind daunele materiale.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile Legii nr. 310/2018, şi excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare formulată de recurenta-pârâtă în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, intimatul-reclamant a solicitat, în esenţă, respingerea acesteia, motivat de împrejurarea că dispoziţiile în baza cărora recurenta solicită suspendarea judecăţii fac referire la acţiunile judiciare ce au ca obiect realizarea creanţelor creditorilor, or, prezenta cauză are ca obiect verificarea legalităţii unei hotărâri.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 2 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. niciuna dintre părţi nu a înţeles să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 22 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate prin întâmpinare de intimatul-reclamant; totodată, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de recurenta-pârâtă şi a admis, în principiu, recursul acordând termen la data de 24 mai 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8).

Din verificarea memoriului de recurs, instanţa supremă constată că recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pur formal, neaducându-se nicio critică sub acest aspect.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susţinerea recurentei în sensul că instanţa nu a avut în vedere prevederile art. 50 alin. (1) din Norma ASF 23/2014 constituie o simplă afirmaţie contrazisă de motivarea hotărârii recurate.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat eficienţă juridică dispoziţiilor legale menţionate, făcând o corectă aplicare a acestora, iar în considerentele hotărârii se regăsesc prezentate argumentele care au format convingerea instanţei de prim control judiciar în sensul soluţiei pronunţate.

Aşadar, în condiţiile în care considerentele deciziei atacate relevă analiza acestor dispoziţii legale, critica este nefondată.

Prin formularea criticilor referitoare la cheltuielile vizând transportul cu ambulanţa (în opinia recurentei, cheltuieli voluptorii care nu sunt acoperite de poliţa RCA, conform art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014); la faptul că, în privinţa veniturilor nerealizate, instanţa de apel nu s-a raportat la înscrisurile medicale; că, în lipsa contractului de muncă, instanţa trebuia să aibă în vedere salariul minim pe economie la acea dată; că instanţa trebuia să aibă în vedere şi indemnizaţia de concediu medical, care trebuia scăzută din venituri nerealizate, autoarea căii de atac tinde la reanalizarea probelor administrate, la restabilirea situaţiei de fapt şi, implicit, a fondului pricinii în faza procesuală a recursului, fapt nepermis în reglementarea actuală a căii extraordinare de atac.

În referire la cheltuielile prezentând costul transportului cu ambulanţa din Veliko - Tîrnovo în Bucureşti (spitalul Bagdasar Arseni) în sumă de 3.550 RON, instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, cheltuielile cu transportul persoanei accidentate se includ în categoria despăgubirilor datorate de asigurător, precum şi că, prin raportare la situaţia medicală a apelantului la data accidentului, potrivit fişei epicriză întocmită de Spitalul districtual din Veliko Tîrnovo, transportul într-un spital din România nu se putea face decât cu ambulanţa.

Totodată, instanţa de apel, prin raportare la înscrisurile dosarului şi probatoriul administrat, a reţinut că apelantul a realizat venituri în Irlanda, precum şi faptul că accidentul a generat o incapacitate temporară de muncă de 3 luni, stabilind o despăgubire pentru veniturile nerealizate la suma de 2.412,90 euro.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta formulează motive de nelegalitate privind decizia atacată, criticile ce aduc în dezbatere art. 50 alin. (1) din Norma ASF 23/2014 privesc o chestiune de probatoriu şi de stabilire a situaţiei de fapt, autoarea căii de atac făcând referire la înscrisurile medicale şi la transportul reclamantului cu ambulanţa.

Este de observat că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de cuantumul despăgubirii acordate de către instanţa de apel nu este suficientă pentru casarea hotărârii, legiuitorul impunând părţii nemulţumite obligaţia de a-şi fundamenta nemulţumirea şi de a expune instanţei de recurs numai aspectele de nelegalitate a deciziei atacate, încadrate în cel puţin unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Prin urmare, nefiind vorba de o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, criticile recurentei nu pot constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Înalta Curte constată că referirile recurentei la modul de stabilire a cuantumului daunelor acordate sunt nefondate, iar verificarea considerentelor hotărârii atacate relevă argumentele care au format convingerea instanţei în sensul admiterii apelului reclamantului, acestea justificând soluţia pronunţată şi răspunzând lămuritor susţinerilor părţilor.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. prin D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. PRIN D. împotriva deciziei civile nr. 175A/2022 din 2 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2023.