Abusiveness of CHF-denominated loan repayment clauses under the monetary nominalism exception to consumer protection directive

Şedinţa publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17 decembrie 2014, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., EEEEEE., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., PPPPPP., QQQQQQ., RRRRRR., SSSSSS., TTTTTT., UUUUUU., VVVVVV., WWWWWW., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., IIIIIII., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., NNNNNNN., OOOOOOO., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., FFFFFFFF., GGGGGGGG., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., SSSSSSSS., TTTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., WWWWWWWW., XXXXXXXX., YYYYYYYY., ZZZZZZZZ., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., DDDDDDDDD., EEEEEEEEE., FFFFFFFFF., GGGGGGGGG., HHHHHHHHH., IIIIIIIII., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., LLLLLLLLL., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., OOOOOOOOO., PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., XXXXXXXXX., YYYYYYYYY., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., IIIIIIIIII., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., LLLLLLLLLL., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., OOOOOOOOOO., PPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVV., WWWWWWWWWW., WWWWWWWWWW., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVVVV., ZZZZZZZZZZZZ.

şi XXXXXXXXXXXX. au chemat în judecată pârâta WWWWWWWWWWWWWWWWW. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate nulitatea absolută a clauzelor indicate în Anexa 1 coloanele H şi I din contractele de credit menţionate în Anexa 1 coloana F, din actele adiţionale indicate (unde este cazul) în coloana J, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligaţii: obligaţiile de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractului de credit; obligaţia de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice); obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare; obligaţia de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit;

- să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF- LEU din acea zi (indicat în Anexa 1 coloana L);

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 296/2004, Legii nr. 363/2007, O.G. nr. 21/1992 şi ale Legii nr. 93/2000.

Pârâta WWWWWWWWWWWWWWWWW. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin cererea reconvenţională a solicitat instanţei ca, în ipoteza admiterii cererii principale şi a obligării sale la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract care să prevadă restituirea creditului în RON, în principal:

- să constate ca fiind aplicabile convenţiilor de credit în litigiu, menţionate în Anexa 1 ataşată cererii principale, începând cu data conversiei din CHF în RON, condiţiile de finanţare (rata dobânzii curente şi alte costuri) medii de pe piaţa din România practicate pentru produse de creditare similare în RON, la data efectuării conversiei, potrivit probatoriului care se va administra în cauză, în sensul aplicării la "valoarea creditului" menţionată la art. 1 lit. b) din Condiţiile speciale ale convenţiilor convertită din CHF în RON, respectiv la principal, a costurilor produselor de creditare similare în RON;

- să dispună continuarea raporturilor contractuale de creditare în litigiu dintre părţi, prin aplicarea începând cu data conversiei la "valoarea" creditului menţionată la art. 1 lit. b) din Condiţiile speciale ale convenţiilor convertită în RON, a condiţiilor medii de pe piaţa din România pentru produse de creditare similare în RON, existente la momentul conversiei fiecărei convenţii de credit în parte, potrivit probatoriului care se va administra în cauză.

În subsidiar, pârâta a solicitat instanţei:

- să constate ca fiind aplicabile convenţiilor de credit în litigiu (menţionate în Anexa 1 ataşată cererii principale, introductive de instanţă), începând cu data conversiei din CHF în RON, condiţiile de finanţare (rata dobânzii curente, costuri şi alte condiţii) practicate de WWWWWWWWWWWWWWWWW. pentru produse de creditare similare în RON, aflate în oferta WWWWWWWWWWWWWWWWW. la data efectuării conversiei, potrivit anexei 3 la prezenta cerere, în sensul aplicării la "valoarea creditului" menţionată la art. 1 lit. b) din Condiţiile speciale ale convenţiilor convertită din CHF în RON, respectiv la principal, a costurilor produselor de creditare similare în RON;

- să dispună continuarea raporturilor contractuale de creditare în litigiu dintre părţi, prin aplicarea începând cu data conversiei la "valoarea" creditului menţionată la art. 1 lit. b) din Condiţiile speciale ale convenţiilor convertită în RON, a condiţiilor de finanţare practicate de WWWWWWWWWWWWWWWWW. pentru produse similare în RON, aflate în oferta băncii la momentul conversiei fiecărei convenţii de credit în parte, potrivit Anexei nr. 3 la cerere.

Prin încheierea de şedinţă din 26 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins cererea de îndreptare a unor erori materiale din cuprinsul Anexei 1 la cererea de chemare în judecată, formulată de XXXXXXXXXXXXXXXXX. şi YYYYYYYYYYYYYYYYY., ca inadmisibilă, reţinându-se, în esenţă, că această cerere a fost formulată de persoane care nu au calitatea de reclamanţi.

La acelaşi termen, s-au disjuns capetele de cerere formulate de reclamanţii W., V., PP., PPP., OOO., HHHHHHHHH., FFFFFFFFF., JJJJJJJJJJJJJ., VVVVVVVVVVVVV., CC., RRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSS., AAAAAAAAAAAAAAAAA., ZZZZZZZZZZZZ., XXXXXXXXXXXX. de capetele de cerere formulate de ceilalţi reclamanţi indicaţi în Anexa 1 la cererea de chemare în judecată şi s-a dispus formarea unui nou dosar, nr. x/2015, cu acelaşi obiect şi în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă WWWWWWWWWWWWWWWWW.

Totodată, s-a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâtă, de cererea principală şi s-a dispus formarea unui nou dosar, nr. x/2015, având ca reclamantă pe WWWWWWWWWWWWWWWWW. şi ca pârâţi pe reclamanţii menţionaţi în Anexa 1 la cererea de chemare în judecată la poziţiile 1-22, 25-45, 47-74, 77-226, 229-340, 342-352, 357-406, 409-444 şi 446-470, iar ca obiect acţiune în constatare - obligaţia de a face.

Prin sentinţa civilă nr. 6544 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a luat act de renunţarea reclamanţilor D., E., F., G., H., I., J., N., O., P., Q., R., X., Y., Z., GG., HH., KK., LL., MM., NN., OO., QQ., UU., VV., UUU., XX., YY., ZZ., AAA., EEE., DDD., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., QQQ., SSS., VVV., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., HHHH., NNNN., OOOO., QQQQ., TTTT., UUUU., YYYY., ZZZZ., CCCCC., HHHHH., JJJJJ., KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., SSSSS., TTTTT., UUUUU., WWWWW., AAAAAA., BBBBBB., CCCCCC., DDDDDD., EEEEEE., EEEEEE., PPPPPP., QQQQQQ., RRRRRR., SSSSSS., TTTTTT., VVVVVV., WWWWWW., UUUUUU., EEEEEEE., FFFFFFF., GGGGGGG., HHHHHHH., IIIIIII., NNNNNNN., OOOOOOO., BBBBBBBB., CCCCCCCC., DDDDDDDD., EEEEEEEE., GGGGGGGG., FFFFFFFF., KKKKKKKK., LLLLLLLL., MMMMMMMM., NNNNNNNN., SSSSSSSS., TTTTTTTT., YYYYYYYY., ZZZZZZZZ., DDDDDDDDD., EEEEEEEEE., GGGGGGGGG., IIIIIIIII., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., LLLLLLLLL., PPPPPPPPP., QQQQQQQQQ., RRRRRRRRR., WWWWWWWW., XXXXXXXXX., YYYYYYYYY., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., GGGGGGGGGG., HHHHHHHHHH., JJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKK., LLLLLLLLLL., OOOOOOOOOO., RRRRRRRRRR., SSSSSSSSSS., ZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBB., LLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRR., XXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYY., AAAAAAAAAAAA., FFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKK., QQQQQQQQQQQQ., UUUUUUUUUUUU., TTTTTTTTTTTT., YYYYYYYYYYYY., BBBBBBBBBBBBB., EEEEEEEEEEEEE., LLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMM., PPPPPPPPPPPPP., WWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXX., AAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBB., GGGGGGGGGGGGGG., JJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKK., OOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPP., VVVVVVVVVVVVVV., YYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFF., MMMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPP., RRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUU., XXXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYYY., AAAAAAAAAAAAAAAA., EEEEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJJ., MMMMMMMMMMMMMMMM., OOOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPPP., UUUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXXXX., YYYYYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAAAAAA., BBBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEEEE., JJJJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMMMMM., OOOOOOOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPPPPPPP., la judecata cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta WWWWWWWWWWWWWWWWW.

De asemenea, s-a admis excepţia lipsei de interes, în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta VVVVV., fiind respinsă cererea formulată de această parte, în contradictoriu cu pârâta, ca lipsită de interes, şi s-a respins excepţia prescripţiei extinctive, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., K., L., M., S., T., U., V., W., AA., BB., CC., DD., EE., FF., II., JJ., PP., RR., SS., TT., WW., BBB., CCC., GGG., FFF., OOO., PPP., RRR., TTT., WWW., XXX., YYY., GGGG., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., PPPP., RRRR., SSSS., VVVV., WWWW., XXXX., AAAAA., BBBBB., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., IIIII., QQQQQ., RRRRR., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., UUUUUUUU., VVVVVVVV., XXXXXXXX., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., FFFFFFFFF., HHHHHHHHH., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., OOOOOOOOO., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., IIIIIIIIII., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., PPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQ., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVV., WWWWWWWWWW., WWWWWWWWWW., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., AAAAAAAAAAA., CCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKK., OOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPP., SSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWW., ZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEE., LLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPP., RRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSS., VVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXX., ZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAA., CCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDD., FFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKK., NNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOO., QQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVV., YYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZ., CCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFF., HHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIII., LLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSS., UUUUUUUUUUUUUU., TTTTTTTTTTTTTT., WWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXX., GGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLL., QQQQQQQQQQQQQQQ., VVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWW., ZZZZZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDD., KKKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLLL., NNNNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTT., FFFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIIII., NNNNNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUUU.

şi VVVVVVVVVVVVVVVVV., în contradictoriu cu pârâta WWWWWWWWWWWWWWWWW., ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel o parte dintre reclamanţi.

Prin decizia civilă nr. 1636 din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamanţi faţă de care instanţa de fond a dispus disjungerea şi formarea unui nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2015, potrivit încheierii de şedinţă din 26 mai 2015, respectiv: W., V., PP., PPP., OOO., HHHHHHHHH., FFFFFFFFF., JJJJJJJJJJJJJ., VVVVVVVVVVVVV., CC., RRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSS., AAAAAAAAAAAAAAAAA., ZZZZZZZZZZZZ. şi XXXXXXXXXXXX..

Totodată, în temeiul art. 463 C. proc. civ. a luat act de cererea de renunţare la judecata căii de atac a apelului, formulată de următorii apelanţi-reclamanţi: IIIIIIIIII., EE., II., JJJJJJ., IIIIII., WWWWWWWWW., KKKKKKKKK., JJJJJJJJJ., TTTTTTTTTT., ZZZZZZZ. şi AAAAAAAA..

De asemenea, a fost respinsă calea de atac a apelului, ca nefondată, declarată de restul reclamanţilor, împotriva sentinţei civile nr. 6544 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Prin decizia nr. 2001 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă au fost respinse cererile de îndreptare a erorii materiale şi lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1636 din 23 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, formulate de reclamanţii JJJJJJ. şi IIIIII..

3. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii din anexa depusă la dosar, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Întreaga argumentare subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, întrucât decizia recurată respectă mecanismul de verificare impus de Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, aşa cum a fost explicat de CJUE în cauza C-186/16. În considerarea forţei obligatorii a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, căreia îi corespunde forţa obligatorie a normelor interpretate, dat fiind faptul că principalul scop al procedurii prevăzute la art. 267 din TFUE este aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene, verificările ce trebuie să fie realizate de către instanţă din perspectiva caracterului abuziv al clauzelor contestate trebuie să se raporteze la următoarele repere: 1. în ce măsură clauza contractuală reflectă acte sau norme obligatorii ale dreptului naţional (în care se includ şi normele supletive de la care părţile nu au derogat);

2. dacă se constată că clauza nu este inclusă în excepţia menţionată la punctul 1, trebuie să se examineze dacă aceasta intră sub incidenţa noţiunii de "obiect principal al contractului"; 3. în măsura în care clauza se circumscrie noţiunii de "obiect principal al contractului", trebuie verificat caracterul ei clar şi inteligibil, demers în cadrul căruia prezintă relevanţă publicitatea şi informaţiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii contractului de împrumut;

4. dacă se ajunge la concluzia că nu a existat o informare satisfăcătoare a consumatorului şi, deci, clauza nu are caracter clar şi inteligibil, trebuie analizat dacă există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi dacă este respectată cerinţa bunei-credinţe. Această verificare a fost corect realizată de instanţa de apel, aceasta statuând, printr-o judicioasă aplicare a dispoziţiilor legale, că o astfel de clauză, contestată de reclamanţi, reflectă principiul nominalismului monetar care are caracter supletiv, dispoziţia legală suplinind absenţa unui acord al părţilor în această privinţă.

Este esenţial de reţinut că articolul 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, transpus în dreptul naţional prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 instituie o excludere din domeniul de aplicare a regimului acestei Directive a acelor clauze contractuale care reflectă actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii. În sensul atribuit de dreptul Uniunii Europene, actele sau normele obligatorii ale dreptului naţional sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, atât normele imperative, cât şi cele supletive, acestea din urmă fiind menţionate în mod expres în considerentul al treisprezecelea ca fiind cele ce se aplică între părţile contractante cu condiţia să nu se fi instituit alte acorduri.

Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, această interpretare a prevederilor Directivei 93/13 a fost evidenţiată şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, în Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG împotriva Verbraucherzentrale Nordrhein - Westfalen eV, Curtea a reţinut următoarele:

"după cum reiese din al treisprezecelea considerent al Directivei 93/13, excluderea prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 cuprinde clauze care reflectă dispoziţii din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea acestora sau cele ale dispoziţiilor menţionate care sunt aplicabile din oficiu, cu alte cuvinte în lipsa unui aranjament diferit al părţilor în această privinţă" (par. 26); "această excludere a aplicării regimului Directivei 93/13 este justificată de faptul că, în cazurile prevăzute la punctele 26 şi 27 din prezenta hotărâre, se poate prezuma în mod legitim că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor în anumite contracte" (par. 28).

În Cauza C-34/13 Monika Kusionova împotriva ZZZZZZZZZZZZZZZZZ. a.s., Curtea a menţionat că "această excludere presupune îndeplinirea a două condiţii. Pe de o parte, clauza contractuală trebuie să reflecte un act cu putere de lege sau o normă administrativă, iar, pe de altă parte, respectivul act cu putere de lege trebuie să fie obligatoriu" (par. 78). Totodată, Curtea a reţinut că "pentru a stabili dacă o clauză contractuală este exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă această clauză reflectă prevederile din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea lor sau pe cele care sunt aplicabile ope legis, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă" (par. 79).

Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, din însăşi hotărârea invocată de autorii căii de atac, respectiv Hotărârea pronunţată în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc şi alţii împotriva AAAAAAAAAAAAAAAAAA. S.A. rezultă că expresia "acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii", în sensul articolului 1 alin. (2) din Directivă, acoperă, în raport de al treisprezecelea considerent al acesteia, şi norme supletive, respectiv acelea care, potrivit legii, se aplică între părţile contractante cu condiţia ca părţile să nu fi derogat prin convenţie.

În această cauză, care vizează tocmai o situaţie precum cea dedusă judecăţii în prezentul dosar, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând prin Hotărârea pronunţată în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc şi alţii împotriva AAAAAAAAAAAAAAAAAA. S.A., că "articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 instituie o excludere din domeniul de aplicare al acesteia, care vizează clauzele care reflectă actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii" (par. 27); "că această excludere presupune îndeplinirea a două condiţii.

Pe de o parte, clauza contractuală trebuie să reflecte un act cu putere de lege sau o normă administrativă, iar, pe de altă parte, actul sau norma respectivă trebuie să fie obligatorie" (par. 28); că "pentru a stabili dacă o clauză contractuală este exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă această clauză reflectă prevederile din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea lor sau pe cele care sunt de natură supletivă şi, prin urmare, aplicabile ope legis, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă" (par. 29).

Astfel, prin Hotărârea pronunţată în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc şi alţii împotriva AAAAAAAAAAAAAAAAAA. S.A., Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a instituit o ordine de prioritate a condiţiilor care trebuie să fie verificate din perspectiva Directivei 93/13, neîndeplinirea uneia dintre condiţii făcând de prisos analiza celor subsecvente şi determinând concluzia lipsei caracterului abuziv al clauzei cercetate. Recent, prin Hotărârea Curţii de Justiţie din data de 9 iulie 2020, pronunţată în Cauza C-81/19, NG, OH împotriva S.C.

BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A., având ca obiect o cerere de decizie preliminară ce priveşte, într-o primă întrebare, interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în sensul de a se stabili dacă articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante în lipsa unui acord diferit în această privinţă, intră în domeniul de aplicare al acestei directive, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, în considerarea propriei jurisprudenţe, următoarele:" împrejurarea că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor la anumite contracte nu constituie o condiţie pentru aplicarea excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13, ci justificarea unei astfel de excluderi." Rezultă că, pentru a stabili dacă condiţiile excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 sunt îndeplinite, Curtea a statuat că îi revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă clauza contractuală vizată reflectă dispoziţii de drept naţional care se aplică în mod imperativ între părţile contractante independent de alegerea lor sau dispoziţii de natură supletivă şi, prin urmare, aplicabile automat, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C-92/11, EU:C:2013:180, punctul 26, Hotărârea din 10 septembrie 2014, Kušionová C-34/13, EU:C:2014:2189, punctul 79, Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc şi alţii, C-186/16, EU:C:2017:703, punctele 29 şi 30, precum şi Hotărârea din 3 martie 2020, Gómez del Moral Guasch, C-125/18, EU:C:2020:138, punctul 32).

Ca atare, prin decizia recurată, instanţa de apel a stabilit în mod corect, pe baza prevederilor contractuale şi legale, cu referire la clauzele contestate de reclamanţi, că acestea reflectă principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 C. civ. din 1864. Conform acestui text de lege:

"obligaţia ce rezultă din împrumut de bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract", iar la alin. (2) se prevede "întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii." Altfel spus, debitorul obligaţiei de restituire a unui împrumut de consumaţie (categorie care include şi creditele bancare) va fi liberat prin plata sumei numerice arătate în contract, indiferent de fluctuaţiile monedei în care a fost acordat împrumutul.

Părţile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menţionată se aplică în lipsa unei alte înţelegeri a părţilor. S-a reţinut cu justeţe că prevederile art. 1578 C. civ. cuprind o dispoziţie legală dispozitivă supletivă ce se aplică ope legis în lipsa unui acord diferit între părţi, în acelaşi sens - al calificării acestor dispoziţii drept norme cu caracter supletiv ce se aplică şi în lipsa unei menţiuni exprese în contract, putând fi amintite şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62/2017.

În atare context, Înalta Curte reţine că, faţă de prevederile Legii nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, clauza contractuală, care prevede obligaţia pentru împrumutat de a restitui creditul în moneda în care a fost acordat (CHF), nu poate forma obiectul cenzurii instanţei de judecată, din următoarele raţiuni de ordin legal: Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi.

Această prevedere legală transpune în dreptul intern dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, potrivit cărora dispoziţiile prezentei directive nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispoziţiile ori principiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sau Comunitatea sunt părţi. Pentru a identifica aria de excludere vizată de această dispoziţie legală, este necesară determinarea conţinutului noţiunii de "acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii", determinare care este realizată, fără echivoc, chiar în preambulul Directivei în considerentul al treisprezecelea, unde se prevăd următoarele:

"întrucât se consideră că actele cu putere de lege sau normele administrative ale statelor membre, care determină direct sau indirect clauzele contractelor încheiate cu consumatorii, nu conţin clauze abuzive; întrucât, în consecinţă, nu este necesar ca prezenta directivă să se aplice clauzelor care reflectă actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii şi principiile sau dispoziţiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sau Comunitatea sunt părţi; întrucât, în această privinţă, formularea "acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii" din articolul 1 alin. (2) se referă şi la normele care, în conformitate cu legea, se aplică între părţile contractante, cu condiţia să nu se fi instituit alte acorduri".

Din cele anterior menţionate reiese că în aria de excludere din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 se numără nu doar clauzele care transpun prevederi imperative din dreptul naţional, ci şi cele care transpun prevederi supletive, aplicabile între părţi în lipsa unei derogări de la acestea. Conjuncţia "sau", utilizată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în paragrafele 79, respectiv 29 ale hotărârilor pronunţate în cauzele C-34/13 Monika Kusionova împotriva ZZZZZZZZZZZZZZZZZ., respectiv C-186/16 Ruxandra Andriciuc şi alţii împotriva AAAAAAAAAAAAAAAAAA.

S.A., nu are sens adversativ, nefiind destinată a pune în antiteză ipotezele pe care le leagă (a normelor imperative şi a celor supletive), ci sens disjunctiv, ceea ce semnifică faptul că, în oricare dintre cele două ipoteze, este aplicabilă premisa avută în vedere (excluderea clauzei din domeniul de aplicare al directivei). Este de reţinut faptul că dispoziţiile de drept intern care au transpus Directiva 93/13 nu au instituit un regim derogatoriu de la aceasta, prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 făcând vorbire de clauze contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare, fără a distinge după cum aceste acte normative sunt imperative ori supletive.

Aplicând în cauza de faţă argumentele anterior expuse, reiese cu evidenţă faptul că stipulaţiile din contractul de credit care prevăd obligaţia pentru reclamanţi, în calitate de împrumutaţi, de a restitui creditul în moneda în care acesta a fost acordat (CHF), sunt excluse din domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 şi al Directivei 93/13, întrucât preiau o dispoziţie supletivă din dreptul intern (art. 1578 din C. civ. din 1864), de la care părţile nu au derogat. În concluzie, clauzele care stipulează restituirea creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat (CHF) transpun o normă supletivă din dreptul naţional, astfel că sunt exceptate din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 şi al Legii nr. 193/2000, instanţa de apel statuând în mod judicios asupra acestui aspect.

Neintrând în domeniul de aplicare al legii, în mod evident nu se mai impune analiza criticilor referitoare la includerea acestor clauze în noţiunea de obiect principal al contractului, la cerinţele de transparenţă a clauzelor sau de informare a consumatorului ori la cerinţele de echilibru sau de bună-credinţă etc. a fost admis recursul declarat de reclamanţii A., B., C., K., L., M., S., T., U., V., W., AA., BB., CC., DD., EE., FF., II., JJ., PP., RR., SS., TT., WW., BBB., CCC., FFF., GGG., OOO., PPP., RRR., TTT., WWW., XXX., YYY., GGGG., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., PPPP., RRRR., SSSS., VVVV., WWWW., XXXX., AAAAA., BBBBB., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., IIIII., VVVVV., QQQQQ., RRRRR., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., IIIIII., JJJJJJ., KKKKKK., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., PPPPPPP., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., VVVVVVV., WWWWWWW., XXXXXXX., YYYYYYY., ZZZZZZZ., AAAAAAAA., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., UUUUUUUU., VVVVVVVV., XXXXXXXX., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., FFFFFFFFF., HHHHHHHHH., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., OOOOOOOOO., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., VVVVVVVVV., WWWWWWWWW., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., IIIIIIIIII., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., PPPPPPPPPP., QQQQQQQQQQ., TTTTTTTTTT., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVV., WWWWWWWWWW., WWWWWWWWWW., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., AAAAAAAAAAA., CCCCCCCCCCC., CCCCCCCCCCCCCCCCCC.,EEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKK., OOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPP., SSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWW., ZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEE., LLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPPP., RRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSS., VVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXX., ZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAA., CCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDD., FFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKK., NNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOO., QQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVV., YYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZ., CCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFF., HHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIII., LLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTT.,UUUUUUUUUUUUUU., WWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXX., GGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLL., QQQQQQQQQQQQQQQ., VVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWW., ZZZZZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBBBBBB.

CCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDD., KKKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLLL., NNNNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTT.,FFFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIIII., DDDDDDDDDDDDDDDDDD., NNNNNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUUU. şi VVVVVVVVVVVVVVVVV. împotriva deciziei civile nr. 1636 din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, precum şi recursul declarat de reclamanţii JJJJJJ.

şi IIIIII. împotriva deciziei nr. 2001/2018 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost casate deciziile atacate şi a fost trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

De asemenea, s-a luat act de renunţările la judecată formulate de recurenţii-reclamanţi TTTTTTTTTTT., SSSSSSSSSSS., IIIIIIIIIIIIIIIII., HHHHHHHHHHHHHHHHH., AAAAAAAAAAA., GGGGG., MMMMMMMMMMMM., LLLLLLLLLLLL., CCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEEEEEE., NNNNNNNNNNNNNNNNN. şi DDDDDDDDDDDDDDDDDD., TTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVV., FFFFFFFFFFFFFF., L., M., CCCCCCCCCCCCCCCCCC. şi XXXX. şi, în consecinţă, a fost anulată în parte decizia civilă nr. 1636 din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 6544/20.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în privinţa acestora.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 17.06.2021 sub nr. x/2014*.

4. Prin decizia civilă nr. 1415 din 15 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 406 C. proc. civ., s-a luat act de renunţările la judecată formulate de apelanţii-reclamanţi JJJJJJ., IIIIII., EE., DD., II., WWWWWWWWW., IIIIIIIIII., KKKKKKKKK., JJJJJJJJJ., TTTTTTTTTT., ZZZZZZZ., CCC., BBB., WW., IIIII., EEEEEEEEEE., FFFFFFFFFF., ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., VVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWW., FFFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGGGG., KKKKKK., KKKKKKKKKKK., JJJJJJJJJJJ., FFFFFFFFFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHHHHHH., WWWWWWW., VVVVVVV., PPPPPPPPPPPP., OOOOOOOOOOOO., HHHHHHHHHHHHH., GGGGGGGGGGGGG., DDDDD., IIIIIIIIIII., GGGGGGGGGGGGGGGGGG., PPPPPPP., VVVVVVVVVVVV., SSSSSSSSSSSSSS. şi UUUUUUUUUU. şi, în consecinţă, s-a anulat în parte sentinţa civilă nr. 6544/20.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în privinţa acestora.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii-reclamanţi: FFF., QQQQQQQ., IIIII., UUUUUUU., EEEEE., CCCCCCCCCCCCC., CC., UUUUUUUUUU., DDDDDDDDDDDDDDDDDD., TTTTTTTTTTTTTTTTT., SSSSSSSSSSSSSSSSS., B., C., SS., K., RR., TT., U., T., W., GGGG., IIII., GGG., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., PPP., PPPP., OOO., RRRR., RRR., SSSS., TTT., NNNNNNNNNNNNN., WWW., VVVV., YYY., WWWW., XXXX., XXX., AAAAA., BBBBB., FFFFF., QQQQQ., RRRRR., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., GGGGGG., FFFFFF., V., HHHHHH., LLLLLL., MMMMMM., AA., OOOOOO., BB., NNNNNN., DD., EE., FF., II., JJ., PP., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., DDDDDDD., CCCCCCC., KKKKKKK., XXXXXX., JJJJJJJ., MMMMMMM., LLLLLLL., PPPPPPPP., OOOOOOOO., QQQQQQQQ., RRRRRRR., RRRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUUU., VVVVVVVV., XXXXXXXX., YYYYYYY., XXXXXXX., AAAAAAAAA., AAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., JJJJJJJJ., IIIIIIII., HHHHHHHHH., FFFFFFFFF., HHHHHHHH., OOOOOOOOOOO., KKKKKKKKK., PPPPPPPPPPP., JJJJJJJJJ., OOOOOOOOO., UUUUUUUUUUU., TTTTTTTTT., SSSSSSSSS., MMMMMMMMMM., UUUUUUUUU., ZZZZZZZZZZZ., NNNNNNNNNN., BBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCC., ZZZZZZZZZZZZ., QQQQQQQQQQ., EEEEEEEEEEEE., PPPPPPPPPP., XXXXXXXXXXXX., DDDDDDDDDDDD., AAAAAAAAAAAAA., DDDDDDDDDDDDD., FFFFFFFFFFFFF., KKKKKKKKKKKKK., VVVVVVVVVV., WWWWWWWWWW., IIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJ., WWWWWWWWWW., NNNNNNNNNNNN., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., RRRRRRRRRRRRR., RRRRRRRRRRRR., QQQQQQQQQQQQQ., SSSSSSSSSSSSS., SSSSSSSSSSSS., OOOOOOOOOOOOO., TTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUU., CCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDD., VVVVVVVVVVVV., VVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWW., CCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEE., YYYYYYYYYYYYY., GGGGGGGGGGG., FFFFFFFFFFF., ZZZZZZZZZZZZZ., NNNNNNNNNNNNNN., HHHHHHHHHHH., QQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRR., EEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFF., TTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUU., ZZZZZZZZZZZZZZZ., IIIIIIIIIIIIII., XXXXXXXXXXXXXX., HHHHHHHHHHHHHH., CCCCCCCCCCCCCCCC., WWWWWWWWWWWWWW., BBBBBBBBBBBBBBBB., MMMMMMMMMMMMMM., LLLLLLLLLLLLLL., DDDDDDDDDDDDDDDD., NNNNNNNNNNNNNNNNN., JJJJJJJJJJJJJJJ., IIIIIIIIIIIIIII., KKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLL., KKKKKKKKKKKKKKKK., RRRRRRRRRRRRRRRRR., QQQQQQQQQQQQQQQQQ., LLLLLLLLLLLLLLLL., VVVVVVVVVVVVVVVVV., S., QQQQQQQQQQQQQQQ., UUUUUUUUUUUUUUUUU., NNNNNNNNNNNNNNNN., WWWWWWWWWWWWWWW., VVVVVVVVVVVVVVV., RRRRRRRRRRRRRRRR., QQQQQQQQQQQQQQQQ., SSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTT., IIIIIIIIIIIIIIIII., HHHHHHHHHHHHHHHHH., A., împotriva sentinţei civile nr. 6544/20.11.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata BBBBBBBBBBBBBBBBBB.

S.A. (fostă S.C. WWWWWWWWWWWWWWWWW.)

5. Împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data 11 martie 2022, au declarat recurs reclamanţii indicaţi în Anexa 2 coloana B a cererii de recurs, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, sub un prim aspect, recurenţi au susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile Legii nr. 296/2004, analizând dintr-o perspectivă greşită obligaţia profesionistului de a nu pune în vânzare produse sau servicii financiare defectuoase (toxice) şi îndeplinirea acestei obligaţii de către bancă. Dezvoltând această critică, au arătat că, în mod eronat s-a reţinut că Legea nr. 296/2004 şi O.G. nr. 21/1992 s-ar referi la produse în sens de bun material, produsele financiare neîncadrându-se în această categorie, în condiţiile în care art. 25 lit. e) din Legea nr. 296/2004 reglementează răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin serviciul defectuos prestat.

De asemenea, s-a afirmat că, prin raportare la art. 25 lit. b) din Legea nr. 296/2004, este greşită concluzia conform căreia interesele economice au fost deplin satisfăcute la momentul acordării creditului, din moment ce, prin cererea de chemare în judecată, s-a invocat afectarea în continuare a intereselor economice a consumatorilor ca urmare a încheierii creditelor în CHF. Au argumentat recurenţii că nu este suficientă utilizarea iniţială a serviciului conform destinaţiei sale, fiind necesar ca şi ulterior acesta să nu afecteze viaţa, sănătatea, securitatea ori interesele economice ale consumatorilor.

Totodată, în aprecierea recurenţilor şi teza potrivit căreia art. 17 din Codul consumului, referitor la măsura reparării sau înlocuirii produsului neconform, ar fi inaplicabil în cazul serviciilor, reprezintă o eroare a instanţei de apel. Fac trimitere recurenţii la textul art. 2 din Legea nr. 296/2004, conform căruia Codul consumului se aplică şi serviciilor, inclusiv serviciilor financiare, destinate consumatorilor.

Sub un al doilea aspect, recurenţii au invocat aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 363/2007 referitoare la obligaţia profesionistului de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare.

În acest sens, recurenţii au criticat aprecierile instanţei de apel conform cărora emiterea unor comunicate de presă sau efectuarea unor acţiuni de publicitate nu se circumscriu noţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 363/2007, fundamentate pe analiza probatoriul administrat în cauză, din care nu ar rezulta că aceste acţiuni nu au conţinut informaţii false ori susceptibile de a induce în eroare un consumator mediu. Au susţinut recurenţii că instanţa de apel a ignorat sancţiunile aplicate de Consiliul National al Audiovizualului şi avertizările oficiale emise cu privire la instabilitatea CHF.

S-a mai susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a analizat existenta unei practici comerciale înşelătoare numai din perspectiva art. 6 din Legea nr. 363/2007, vizând acţiunile înşelătoare, nu şi din perspectiva art. 7 din aceeaşi lege, care se referă la omisiunile înşelătoare. Or, în cauză omisiunile înşelătoare s-au produs tocmai prin neinformarea recurenţilor despre trăsătura de refugiu a monedei CHF.

Sub un al treilea aspect, recurenţii au invocat aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 193/2000, criticând concluzia instanţei de apel potrivit căreia ar fi excluse de la controlul caracterului abuziv clauzele contestate prin cererea de chemare în judecată.

Potrivit recurenţilor, în litigiul pendinte, nu este incidentă cauza C-81/19, întrucât aceasta are ca obiect interpretarea art. 1 alin. (2) din Directiva 13/93, conform căruia dispoziţiile directivei nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii, ori dispoziţii sau principiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sau Comunitatea sunt părţi. Or, transpunerea Directivei în legislaţia română este vădit diferită, în sensul că art. 3 alin. (2) stabileşte că nu sunt supuse dispoziţiilor acestei legi clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare. În consecinţă, concluziile hotărârii respective nu pot fi aplicate în prezenta cauză.

Au prezentat recurenţii interpretarea concluziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-186/16 şi C-81/19, conchizând în sensul că prevederile contractuale contestate nu pot fi considerate că reflectă prevederile art. 1578 C. civ., astfel încât să fie excluse de la analiza caracterului abuziv.

Prin urmare, recurenţii au solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere considerentele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-186/16, pct. 25, 78 şi 79.

Potrivit recurenţilor, clauza valutară din contractul x/19.12.2007 reprezintă, de fapt, inversul nominalismului monetar, un principiu favorabil debitorului, care se traduce prin îngheţarea valorii creanţei la nivelul valorii nominale de la data încheierii contractului, indiferent de inflaţie, devalorizarea monedei naţionale sau scăderea puterii sale de cumpărare. Din aceste considerente, analiza caracterului abuziv al clauzei nu poate fi exclusă, întrucât aceasta nu transpune nominalismul monetar, ci îl înlătură de la aplicare.

În continuare, recurenţii au invocat necesitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a se putea reţine caracterul abuziv al clauzelor contestate, prezentând cu precădere analiza condiţiilor dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi nerespectarea cerinţei bunei-credinţe. S-a evocat, în acord cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, obligaţia băncii de a avertiza consumatorii cu privire la posibilele variaţii de curs şi la efectele unor astfel de variaţii, menţionând că, în speţă, omisiunea băncii de a informa respectiv ocultarea informaţiei confirmă dezechilibrul contractual şi probează reaua-credinţă a băncii. S-a susţinut, în esenţă, că, în pofida avertismentelor băncilor naţionale, intimata a promovat agresiv creditul în CHF, inducând în eroare consumatorii, cu privire la stabilitatea acestei monede.

Recurenţii au mai arătat că instanţa de apel a reţinut greşit că s-ar fi solicitat o intervenţie prin modificarea conţinutului clauzelor, ceea ce s-a cerut fiind constatarea nulităţii absolute a unor clauze, pentru încălcarea unor norme de ordine publică, printre care cele prevăzute de Legea nr. 193/2003 privind clauzele abuzive.

Drept urmare, emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract încheiat, care să prevadă restituirea creditului în RON, reprezintă o consecinţă directă a constatării nulităţii absolute a clauzelor contestate şi a răspunderii civile delictuale, ca urmare a faptei ilicite constând în inserarea în contracte a unor clauze nule absolut.

La 20 iunie 2022, intimata-pârâtă BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată din partea recurenţilor-reclamanţi LLLLLLLLLLLLLLLL. şi S., RRRRR. şi QQQQQ..

Totodată, s-a solicitat respingerea recursului formulat de ceilalţi reclamanţi indicaţi în anexa 2, coloana B a cererii de recurs şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

S-a solicitat obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă a ataşat întâmpinării, declaraţia autentificată sub nr. x/17.05.2022 de HHHHHHHHHHHHHHHHHH., vizând pe recurenţii-reclamanţi LLLLLLLLLLLLLLLL. şi S., precum şi declaraţia autentificată sub nr. x/24.03.2022, vizând pe RRRRR. şi QQQQQ..

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 1 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 25 noiembrie 2022 intimata-pârâtă BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A. a depus punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 28 noiembrie 2022 intimata-pârâtă BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A. a depus declaraţia autentificată sub nr. x/14.11.2022 de IIIIIIIIIIIIIIIIII., vizând cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta-reclamantă JJJJJJJJJJJJJ..

La data de 5 decembrie 2022 reclamanţii KKKKKKKKKKK. şi JJJJJJJJJJJ. au formulat cerere de renunţare la judecată.

Prin încheierea din 28 februarie 2023 s-a admis în principiu recursul, s-a prorogat discutarea cererilor de renunţare la judecată formulate în recurs şi s-a stabilit termen de judecată la 2 mai 2023.

La data de 2 mai 2023 BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A. a depus declaraţia autentificată sub nr. x/28.02.2023 de JJJJJJJJJJJJJJJJJJ. şi KKKKKKKKKKKKKKKKKK., vizând cererea de renunţare la judecată formulată de recurentul QQQQQQQQQQQQQQQ. şi declaraţia autentificată sub nr. x din 22 februarie 2023 de LLLLLLLLLLLLLLLLLL., vizând cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta NNNNNNNNNNNN..

6. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în faţa instanţei de recurs reclamanţii LLLLLLLLLLLLLLLL., S., RRRRR., QQQQQ., JJJJJJJJJJJJJ. şi QQQQQQQQQQQQQQQ. au formulat cerere de renunţare la judecată. De asemenea, a formulat cerere de renunţare la judecată şi reclamanta NNNNNNNNNNNN., numai în ceea ce priveşte pretenţiile aferente contractului de credit nr. x/28.06.2007.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă"; alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că "Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială", iar alin. (4) prevede că "Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi." Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.".

Renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la judecată, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.

Prin cererile depuse la dosar reclamanţii LLLLLLLLLLLLLLLL., S., RRRRR., QQQQQ., JJJJJJJJJJJJJ., QQQQQQQQQQQQQQQ. şi reclamanta NNNNNNNNNNNN., în ceea ce priveşte pretenţiile aferente contractului de credit nr. x/28.06.2007, au declarat că renunţă la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care au solicitat instanţei să ia act de această renunţare şi, în consecinţă, să anuleze hotărârile ce au fost deja pronunţate. Totodată, se constată că pârâtă BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A. prin cererile depuse la dosar şi-a exprimat în mod clar acordul expres de a se lua act de cererile de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată formulate de aceşti reclamanţi, menţionând că nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aceste manifestări de voinţă sunt exprese şi neechivoce, în sensul renunţării reclamanţilor LLLLLLLLLLLLLLLL., S., RRRRR., QQQQQ., JJJJJJJJJJJJJ. şi QQQQQQQQQQQQQQQ. la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, respectiv în sensul renunţării parţiale la judecată în ceea ce o priveşte pe reclamanta NNNNNNNNNNNN. iar această manifestare de voinţă a părţilor se înscrie în principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi întruneşte condiţiile de formă şi fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi, în consecinţă, va lua act de renunţările la cererea de chemare în judecată formulate de reclamanţii LLLLLLLLLLLLLLLL., S., RRRRR., QQQQQ., JJJJJJJJJJJJJ. şi QQQQQQQQQQQQQQQ., respectiv de renunţarea parţială la judecată formulată de reclamanta NNNNNNNNNNNN. cu privire la pretenţiile aferente contractului de credit nr. x/28.06.200 şi va anula în parte decizia civilă nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 6544 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în privinţa acestora iar în cazul reccurentei - reclamante NNNNNNNNNNNN., numai în ceea ce priveşte pretenţiile aferente contractului de credit nr. x/28.06.2007. Criticile de nelegalitate formulate de această recurentă împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, referitor la contractul de credit x/16.01.2008 vor fi analizate de instanţa de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la cererea de renunţare la judecată formulată în recurs de intimaţii-reclamanţi KKKKKKKKKKK. şi JJJJJJJJJJJ., instanţa de recurs constată că prin decizia civilă nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţa de apel, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecată formulată de apelanţii-reclamanţi KKKKKKKKKKK. şi JJJJJJJJJJJ. şi a anulat în parte sentinţa civilă nr. 6544/20.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în privinţa acestora.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În acord cu aceste dispoziţii, analizând cererile de renunţare la judecată formulate în recurs de intimaţii-reclamanţi KKKKKKKKKKK. şi JJJJJJJJJJJ., Înalta Curte constată că acestea sunt incompatibile cu calitatea procesuală a intimaţilor în calea extraordinară de atac a recursului. Astfel, deşi prin art. 406 alin. (1) C. proc. civ., este prevăzut că reclamantul poate renunţa oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cererea scrisă, acest drept de dispoziţie nu se poate manifesta în cadrul procesual al judecăţii stabilit prin calea extraordinară de atac a recursului formulat de alţi reclamanţi. Nedeclararea căii de atac de către intimaţii-reclamanţi care au formulat cererea de renunţare la judecată şi nici de către intimata-pârâtă, are ca efect rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de apel faţă de aceste părţi.

Prin urmare, aceste cereri de renunţare la judecată vor fi respinse.

În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că acestea au fost încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea poate fi casată dacă aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte notează că motivele de recurs invocate şi care vor fi analizate mai jos, includ şi criticile de nelegalitate formulate de recurenta NNNNNNNNNNNN. împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, referitoare la contractul de credit x/16.01.2008, critici ce vor fi analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de recurs reţine că, sub un prim aspect, recurenţii au criticat decizia instanţei de apel susţinând că s-a analizat dintr-o perspectivă greşită obligaţia profesionistului de a nu pune în vânzare produse sau servicii financiare defectuoase (toxice), precum şi obligaţia profesionistului de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare, cu consecinţe asupra aprecierii îndeplinirii acestei obligaţii de către bancă.

Dezvoltând aceste critici, recurenţii au arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că Legea nr. 296/2004 şi O.G. nr. 21/1992 se referă la produse în sensul de bun material, iar produsele financiare nu se încadrează în această categorie, astfel că serviciul financiar nu poate fi defectuos, legea folosind termenii "defectuos", "periculos", "sigur", numai cu privire la produse în sens material, deşi art. 25 lit. e) din Legea nr. 296/2004 stabileşte răspunderea prestatorului de servicii pentru prejudiciile actuale şi viitoare cauzate de serviciul defectuos prestat. Apoi, au invocat aplicarea greşită a art. 25 lit. b) din Legea nr. 296/2004, prin analizarea modului în care au fost satisfăcute interesele economice ale consumatorilor numai prin raportare la momentul acordării creditului, deşi recurenţii au reclamat afectarea în continuare a intereselor economice, întrucât creditul se rambursează timp de 30 de ani. Au mai arătat recurenţii că instanţa de apel nu a aplicat remediile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 296/2004, reţinând greşit că aceste remedii sunt specifice numai produselor în sens material, nu şi serviciilor, contrar dispoziţiilor art. 2 din lege.

Toate aceste critici sunt nefondate.

Prioritar, se constată că recurenţii nu au dezvoltat critici cu privire la interpretarea sau aplicarea greşită a vreunei dispoziţii legale concrete din O.G. nr. 21/1992, ei prevalându-se de o aplicare greşită a prevederilor art. 17, 25 lit. b) şi e) şi art. 27 lit. d) din Codul consumului, criticând concluzia instanţei de apel în sensul că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate din materia protecţiei consumatorilor, privitoare la obligaţia de prestare a unor servicii care să nu afecteze viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorului şi a celor privind înlocuirea produselor şi serviciilor defectuoase.

Instanţa supremă constată că, argumentat şi legal motivat, a reţinut instanţa de apel că prevederile Codului consumului vizează şi serviciile financiare, însă articolele invocate de către reclamanţi, respectiv art. 17 (vizând remediile neconformităţii produselor), art. 25 şi art. 27 (care reglementează obligaţiile prestatorilor de servicii şi drepturile consumatorilor) au în vedere produse şi proceduri sigure, ori servicii care să nu aducă atingere vieţii, sănătăţii, securităţii ori drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei.

S-a mai arătat că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 296/2004 se referă la conformitatea produselor în accepţiunea dată de pct. 29 din Anexa legii, în sens de bun material, măsura reparatorie asupra căreia consumatorul are un drept de opţiune indicând acelaşi înţeles, din moment ce poate avea ca obiect repararea sau înlocuirea produselor. A mai arătat instanţa de apel că textul utilizează noţiunea de "conformitate" a produselor, care trebuie alăturată termenului de "declaraţie de conformitate", definit la pct. 16 din Anexa legii. Or, nefiind depusă nicio dovadă că ar exista o declaraţie de conformitate care să însoţească contractele de credit, nu se poate pune problema ca acesta să se conformeze vreunui document tehnic normativ.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 din Legea nr. 296/2004:"prevederile prezentului Cod se aplică comercializării produselor noi, folosite sau recondiţionate, şi a serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare, destinate consumatorilor, contractelor încheiate cu consumatorii, regulilor privind publicitatea produselor şi serviciilor, cu excepţia produselor şi serviciilor care sunt reglementate prin legi speciale..." . Serviciile financiare sunt definite la punctul 43 din Anexa la lege ca fiind 43 "unele servicii de natură bancară, credite, asigurări, pensii private, investiţii sau plăţi;" Legea a definit şi noţiunile de produs, produs de folosinţă îndelungată, produs periculos şi serviciu, la punctele 29, 31, 65 şi 41 din Anexa la lege, definiţii care relevă diferenţele specifice faţă de noţiunea de serviciu financiar. Mai mult, potrivit art. 17:"în cazul lipsei conformităţii, astfel cum este prevăzut în actele normative în domeniul conformităţii produselor, constatate de consumator, acesta are dreptul de a solicita vânzătorului, ca măsură reparatorie, repararea sau înlocuirea produselor, în fiecare caz fără plată, cu excepţia cazului în care această solicitare este imposibilă sau disproporţionată." Prin urmare, interpretând aceste dispoziţii legale, instanţa de apel nu a constat că prevederile Codului consumului nu s-ar aplica serviciilor financiare, ci că o serie de termeni, printre care "produs cu defecte" ori "serviciu", nu sunt proprii contractului de credit, acesta fiind expres încadrat în definiţia "serviciului financiar" (pct. 43) iar noţiunea de serviciu financiar nu este amintită în cadrul textelor invocate de reclamanţi (art. 17, art. 25 şi art. 27) fiind astfel evident că menţiunile referitoare la caracterul toxic, defectuos, neconform ori nesigur al produsului nu vizează şi serviciile financiare.

În consecinţă, instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 17 din Codul consumului şi a stabilit judicios lipsa incidenţei sale în prezenta cauză.

Totodată, Înalta Curte reţine că, respingând apelul, curtea de apel a consolidat sentinţa pronunţată de prima instanţă, menţinând în totalitate argumentele sentinţei apelate. Or, prima instanţă, analizând pretinsa încălcare de către pârâtă a obligaţiei de a nu pune în vânzare produse financiare toxice (defectuoase) a reţinut că acordarea creditelor în valută, inclusiv în CHF, nu este interzisă de lege, fiind chiar reglementat principiul nominalismului monetar, fără ca evoluţiile cursului valutar să influenţeze obligaţiile asumate de împrumutat. A mai arătat că, deşi creşterea valorii cursului de schimb CHF- leu a avut drept consecinţă mărirea obligaţiei de plată ce le revine reclamanţilor în echivalent în RON, serviciul financiar în sine, astfel cum a fost prestat - respectiv acordarea creditului în valută - nu ridică probleme din perspectiva art. 25 şi 27 din Legea nr. 296/2004, întrucât reclamanţilor li s-a pus la dispoziţie suma împrumutată, în moneda stipulată în contract, interesele lor economice fiind pe deplin satisfăcute la momentul acordării creditului. De asemenea, cerinţa privind respectarea intereselor economice ale consumatorului se raportează la serviciul prestat de agentul economic, prin prisma naturii şi caracteristicilor serviciului respectiv, iar variaţia cursului de schimb al valutei creditului nu constituie o trăsătură proprie serviciului financiar oferit de instituţia de credit cocontractantă, ci este consecinţa acţiunii unei multitudini de factori pe piaţa monetară. A conchis prima instanţă că reclamanţii nu au invocat neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către pârâtă a vreunei obligaţii privind furnizarea serviciului financiar, ci aspecte exterioare voinţei acestora, independente de puterea sa de decizie.

Rezultă astfel, că au fost analizate apărările reclamanţilor prin prisma dispoziţiilor legale care reglementează obligaţiile prestatorilor de servicii şi drepturile consumatorilor şi s-a stabilit în mod judicios de instanţa de apel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 17 din lege, întrucât serviciile financiare nu pot fi considerate produse în accepţiunea legii, acestora neputându-li-se aplica măsura reparatorie constând în repararea sau înlocuirea produselor, aşa cum prevede art. 17.

În ceea ce priveşte momentul la care s-a raportat instanţa de apel în analiza sa privitoare la satisfacerea intereselor economice ale consumatorilor, Înalta Curte reţine că, în mod corect instanţa de apel s-a raportat la momentul încheierii contractelor de credit cu consumatorii. Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzelor cuprinse în contractele de credit încheiate cu pârâta, care privesc, în esenţă, rambursarea creditelor în moneda în care au fost acordate, respectiv CHF şi efectuarea oricăror plăţi în baza convenţiei în moneda creditului, susţinând încălcarea de către pârâtă a patru categorii de obligaţii, printre care şi obligaţia de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice) şi obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare. Or, nulitatea reprezintă acea sancţiune care lipseşte actul juridic civil de efectele contrare normelor legale edictate pentru încheierea sa valabilă. Astfel, nulitatea intervine atunci când nu s-au respectat, la încheierea actului, dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate - de fond sau de formă - a actului juridic civil. Prin urmare, data încheierii contractelor este reperul temporal la care în mod corect s-a raportat instanţa de apel în analiza sa privind respectarea condiţiilor de validitate a contractelor încheiate de reclamanţi cu pârâta. Argumentele recurenţilor privitoare la afectarea intereselor economice după data încheierii valabile a contractului, întrucât creditul se rambursează timp de 30 de ani, nu sunt apte să releve nerespectarea condiţiilor de validitate la data încheierii contractului, ci pot pune în discuţie o eventuală dezechilibrare a obligaţiilor reciproce ale părţilor contractante, survenită pe parcursul executării.

Rezultă astfel că în mod corect a înlăturat instanţa de apel şi argumentul reclamanţilor bazat pe dispoziţiile art. 2 pct. 12, art. 12 şi art. 15 din O.G. nr. 21/1992, reţinând că paguba invocată de aceştia, respectiv diferenţa de valoare prin raportare la cursul de schimb valabil la data încheierii contractului, nu a fost creată de furnizarea unui serviciu financiar necorespunzător de către pârâtă, întrucât banca şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate prin contractele de credit, acordând reclamanţilor suma de bani convenită, în moneda stipulată prin acordul părţilor.

În concluzie, aceste critici ale recurenţilor sunt neîntemeiate şi vor fi înlăturate.

Înalta Curte mai reţine că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au mai invocat şi aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 363/2007 referitoare la obligaţia profesionistului de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare şi îndeplinirea acestei obligaţii de către pârâtă.

În dezvoltarea acestei critici de nelegalitate, recurenţii au subliniat trei aspecte. Primul dintre acestea vizează reţinerea greşită a instanţei de apel a faptului că emiterea unor comunicate de presă sau efectuarea unor acţiuni de publicitate nu se circumscrie noţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 363/2007, argumentând că probatoriul administrat în cauză nu atestă că aceste acţiuni au conţinut informaţii false ori susceptibile de a-l induce în eroare pe consumatorul mediu, creşterea ulterioară a cursului de schimb al CHF în mod semnificativ nefiind un element relevant în acest sens. Sub un al doilea aspect s-a susţinut că instanţa de apel nu a reţinut avertizările oficiale privitoare la instabilitatea CHF şi a stabilit netemeinic că nu a existat nici o acţiune înşelătoare din partea băncii, deşi aceasta a prezentat moneda francului elveţian ca fiind cea mai stabilă din lume, pe când, în realitate existau avertizări oficiale privind contrariul. În fine, sub un ultim aspect, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a analizat greşit existenţa unei practici comerciale numai din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 365/2007 neaplicând şi dispoziţiile art. 7 din aceeaşi lege care reglementează omisiunile înşelătoare. Or, aceste omisiuni au existat şi s-au materializat prin neinformarea consumatorilor despre trăsătura de refugiu a monedei CHF.

Înalta Curte reţine că, din analizarea primelor două aspecte invocate de recurenţi rezultă că aceştia critică statuările instanţei de apel, fundamentate pe aprecierea probatoriului administrat în cauză, fără ca aceste critici să fie dublate de niciun argument în drept, susţinerea recurenţilor fiind în sensul că profesionistul a utilizat practici comerciale înşelătoare, banca pârâtă fiind sancţionată de Consiliul National al Audiovizualului pentru utilizarea unui material publicitar ce accentua caracterul promoţional al dobânzii avantajoase. De asemenea, recurenţii relevă netemeinicia statuărilor instanţei de apel privitoare la inexistenţa unor acţiuni înşelătoare, cu ignorarea avertizărilor oficiale privitoare la instabilitatea CHF.

Instanţa supremă constată că acestor critici nu le-au fost ataşate motive concrete de nelegalitate care să releve greşita interpretare sau aplicare a normelor de drept substanţial de către instanţa de recurs.

Mai mult, se observă că instanţa de apel a evaluat probele administrate în cauză, inclusiv pe cele la care fac referire recurenţii, analiza deciziei emise de Consiliul National al Audiovizualului, precum şi a tuturor studiilor, rapoartelor, buletinelor trimestriale ale BNR, materialelor, notelor, avertizărilor, fiind expusă pe larg în considerentele deciziei apelate. Valorificând toate aspectele invocate de reclamanţi, instanţa de apel a stabilit că nu s-a probat că publicitatea desfăşurată de pârâtă ar fi conţinut informaţii false sau susceptibile de a induce consumatorul mediu în eroare, creşterea ulterioară a cursului de schimb CHF nefiind un element relevant în acest sens.

Or, criticile recurenţilor faţă de statuările instanţei de apel, fără indicarea niciunui argument în drept rămân simple afirmaţii, inapte să demonstreze raţionamentul greşit al instanţei de apel în aplicarea legii, lipsite de valoare juridică şi care nu pot conduce la constatarea incidenţei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Privitor la cel de-al treilea argument, ce vizează analiza greşită a existenţei unei practici comerciale numai din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 365/2007, instanţa de apel neaplicând şi dispoziţiile art. 5 şi 7 din aceeaşi lege, care reglementează omisiunile înşelătoare, instanţa supremă constată că este neîntemeiat.

Astfel, instanţa de apel a precizat expres că banca a respectat obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare, prevăzută de art. 5 - 7 din Legea nr. 363/2007. Pentru a concluziona în acest sens, instanţa de apel, a constatat că nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că, la momentul încheierii contractelor de credit, banca ar fi avut posibilitatea să anticipeze/să cunoască variaţia cursului de schimb CHF-leu şi eventualul impact negativ pentru consumatori al contractării unui credit în CHF. Mai mult, s-a reţinut că în niciunul dintre materialele invocate de apelanţii-reclamanţi nu există vreo menţiune din care să rezulte că vreo bancă ar fi putut anticipa/cunoaşte modalitatea în care va fluctua cursul de schimb CHF-leu. S-a mai reţinut că aceleaşi materiale relevă că inclusiv Euro este o monedă de refugiu, iar comportamentul francului elveţian pe pieţele de schimb valutar străine este legat de evoluţia pieţelor. Or, evoluţia pieţei financiare este influenţată de numeroşi factori imprevizibili, neputând fi anticipată, în concret, valoarea cu care o monedă se va aprecia sau deprecia în raport de alta. A conchis instanţa de apel în sensul că nu a fost probat de către apelanţii-reclamanţi niciun indiciu/element/împrejurare concretă care să aibă greutatea şi puterea de a naşte probabilitatea faptului că banca ar fi putut anticipa/cunoaşte modalitatea în care va fluctua cursul de schimb CHF-leu.

Prin urmare, instanţa de apel, analizând obligaţia băncii de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare, pe lângă verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 363/2007, a procedat şi la verificarea incidenţei art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 363/2007 care reglementează omisiunile înşelătoare. A fost examinată omisiunea băncii de a furniza informaţiile cu privire la trăsătura de refugiu a monedei CHF, prin raportare la avertizările Băncii Naţionale a Elveţiei şi Băncii Naţionale a României, instanţa de apel statuând că, din prevederile art. 7 din Legea nr. 363/2007 nu rezultă că o instituţie bancară ar trebui să comunice clienţilor toate buletinele trimestriale/analizele/studiile făcute de BNR, alte bănci naţionale sau specialişti în domeniu şi că nu s-a probat că banca ar fi putut anticipa/cunoaşte modalitatea în care va fluctua cursul de schimb CHF-leu. A conchis instanţa de apel că banca a respectat obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare prevăzută de art. 5 - 7 din Legea nr. 363/2007.

Rezultă astfel, din cele expuse mai sus, că instanţa de apel a analizat existenţa unei practici comerciale înşelătoare nu numai din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 365/2007, ci şi a art. 5 şi 7 din aceeaşi lege.

În continuare, instanţa de recurs reţine că decizia instanţei de apel a mai fost criticată şi pentru aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 193/2000, cu consecinţa statuării în sensul excluderii clauzelor contestate de la controlul caracterului abuziv, aplicarea greşită a principiului nominalismului monetar şi concluzionarea eronată în sensul solicitării intervenţiei instanţei prin modificarea conţinutului clauzelor.

În dezvoltarea acestor critici recurenţii au invocat inaplicabilitatea Hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza-81/19, arătând că redactarea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 diferă fundamental de redactarea art. 1 alin. (2) din Directiva 13/93, aceasta din urmă referindu-se la clauze care reflectă acte cu putere de lege, în timp ce legislaţia naţională se referă la clauze prevăzute în temeiul altor acte normative. Au învederat recurenţii că legislaţia naţională impune ca în contract să fie prevăzute, sub forma unor clauze contractuale, prevederile legale întocmai ca în modalitatea în care acestea sunt reglementate în actele normative în vigoare în momentul respectiv, ceea ce presupune redarea întocmai a principiului nominalismului monetar reglementat în C. civ.. Or, clauzele contractuale contestate de recurenţi nu au transpus regula nominalismului monetar.

Totodată, soluţia la care a ajuns Curtea în cauza C-81/19 nu se aplică per se în prezenta cauză, instanţa naţională având obligaţia de a face propria interpretare a art. 1587 C. civ. De asemenea, instanţa trebuia să aplice Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-186/16, respectiv trebuia să verifice dacă dacă clauza contractuală contestată reflectă un act cu putere de lege sau o normă administrativă şi dacă actul sau norma respectivă este obligatorie.

Prioritar, instanţa supremă constată că prin decizia nr. 1732/29.09.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trasat instanţei de apel obligaţia ca la rejudecarea cauzei în fond, în respectarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., să aibă în vedere soluţia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-81/19.

În rejudecare, instanţa de apel, analizând criticile referitoare la încălcarea de către bancă a obligaţiei de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit a procedat iniţial la stabilirea clauzelor contestate de recurenţi, arătând că acestea sunt clauzele contractuale care instituie obligaţia împrumutaţilor de a restitui creditul în CHF şi de a suporta riscul valutar. Apoi a arătat că apelanţii-reclamanţi au primit credite în moneda CHF, că în planurile de rambursare a creditelor este indicat expres faptul că acestea au fost acordate în CHF şi că prin intrarea sumei de bani în CHF în contul apelanţilor-reclamanţi s-a realizat remiterea bunului împrumutat şi transferul dreptului de proprietate, fiind respectate dispoziţiile art. 1576 şi art. 1577 C. civ. de la 1864. Ulterior a constatat că voinţa reală a părţilor la încheierea contractelor de credit a fost ca reclamanţi să primească un credit în CHF şi a conchis în sensul că, prin clauzele referitoare la restituirea creditului în moneda CHF/riscul valutar, s-a realizat o transpunere a dispoziţiilor art. 1578 C. civ. de la 1864, clauzele fiind excluse de la controlul caracterului abuziv în baza art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000).

În continuarea acestui raţionament, instanţa de apel a aplicat mecanismul de verificare impus de Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii şi reţinând prevederile art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, relevând şi obligaţia instanţei naţionale de a interpreta Legea nr. 193/2000 în lumina textului şi a finalităţii directivei europene, ţinând cont şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie, inclusiv hotărârea pronunţată de către CJUE în cauza C-81/19, a constatat că prevederea contractuală contestată reflectă dispoziţiile art. 1578 C. civ. de la 1864. A continuat instanţa de apel raţionamentul său cu prezentarea propriilor argumente relative la caracterul supletiv al normelor cuprinse în art. 1578 C. civ., relevând şi conţinut celui de-al treisprezecelea considerent al Directivei 93/13/CEE, potrivit căruia excluderea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Directivă cuprinde clauze care reflectă dispoziţii din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante, independent de alegerea acestora sau cele ale dispoziţiilor menţionate care sunt aplicabile din oficiu, cu alte cuvinte în lipsa unui aranjament diferit al părţilor în această privinţă.

Prin urmare, instanţa de apel a expus propria interpretare a clauzelor contractuale contestate, stabilind că acestea reflectă norma supletivă a art. 1578 C. civ. de la 1864, întrucât prevăd rambursarea creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat a art. 1587 C. civ., astfel că este neîntemeiată critica recurenţilor în sensul că s-ar fi rezumat la aplicarea per se a soluţiei la care a ajuns Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-81/19.

Instanţa supremă constată şi netemeinicia susţinerii recurenţilor în sensul că art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 impune ca în contract să fie prevăzute, sub forma unor clauze contractuale, prevederile legale întocmai ca în modalitatea în care acestea sunt reglementate în actele normative în vigoare în momentul respectiv, ceea ce ar impune redarea întocmai a principiului nominalismului monetar reglementat în C. civ.. O astfel de interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 este contrară principiului interpretării conforme, instanţele naţionale fiind obligate să interpreteze legea naţională în vederea garantării efectivităţii Directivie şi în vederea identificării unei soluţii conforme cu finalitatea urmărită de aceasta. În acest sens, în mod judicios a stabilit instanţa de apel că, instanţa naţională este obligată să interpreteze Legea nr. 193/2000 în lumina textului şi a finalităţii directivei europene, ţinând cont şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie.

În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că întreaga argumentare privitoare la mecanismul de verificare impus de Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii este nefondată, instanţa de apel aplicând acest mecanism întocmai cum a fost explicat de CJUE în cauza C-186/16.

În considerarea forţei obligatorii a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, căreia îi corespunde forţa obligatorie a normelor interpretate, dat fiind faptul că principalul scop al procedurii prevăzute la art. 267 din TFUE este aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene, verificările ce trebuie să fie realizate de către instanţă din perspectiva caracterului abuziv al clauzelor contestate trebuie să se raporteze la următoarele repere: 1. în ce măsură clauza contractuală reflectă acte sau norme obligatorii ale dreptului naţional (în care se includ şi normele supletive de la care părţile nu au derogat); 2. dacă se constată că nu este inclusă în excepţia menţionată la punctul 1, trebuie să se examineze dacă aceasta intră sub incidenţa noţiunii de "obiect principal al contractului"; 3. în măsura în care clauza se circumscrie noţiunii de "obiect principal al contractului", trebuie verificat caracterul ei clar şi inteligibil, demers în cadrul căruia prezintă relevanţă publicitatea şi informaţiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii contractului de împrumut; 4. dacă se ajunge la concluzia că nu a existat o informare satisfăcătoare a consumatorului şi, deci, clauza nu are caracter clar şi inteligibil, trebuie analizat dacă există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi dacă este respectată cerinţa bunei-credinţe.

Această verificare a fost corect realizată de instanţa de apel, care a concluzionat, urmare unei judicioase aplicări a dispoziţiilor legale, că astfel de clauze, privitoare la restituirea creditului în moneda CHF, contestate de reclamanţi, reflectă principiul nominalismului monetar care are caracter supletiv, dispoziţia legală suplinind absenţa unui acord al părţilor în această privinţă, astfel că sunt excluse de la controlul caracterului abuziv în baza art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CE (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000).

Instanţa supremă reţine că articolul 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, transpus în dreptul naţional prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 instituie o excludere din domeniul de aplicare a acestei Directive a acelor clauze contractuale care reflectă actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii. În sensul atribuit de dreptul Uniunii Europene, actele sau normele obligatorii ale dreptului naţional sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, atât normele imperative, cât şi cele supletive, acestea din urmă fiind menţionate în mod expres în considerentul al treisprezecelea ca fiind cele ce se aplică între părţile contractante cu condiţia să nu se fi instituit alte acorduri. Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, această interpretare a prevederilor Directivei 93/13 a fost evidenţiată şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, în Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG împotriva Verbraucherzentrale Nordrhein - Westfalen eV, Curtea a reţinut următoarele:

"după cum reiese din al treisprezecelea considerent al Directivei 93/13, excluderea prevăzută la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 cuprinde clauze care reflectă dispoziţii din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea acestora sau cele ale dispoziţiilor menţionate care sunt aplicabile din oficiu, cu alte cuvinte în lipsa unui aranjament diferit al părţilor în această privinţă" (par. 26); "această excludere a aplicării regimului Directivei 93/13 este justificată de faptul că, în cazurile prevăzute la punctele 26 şi 27 din prezenta hotărâre, se poate prezuma în mod legitim că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor în anumite contracte" (par. 28). În Cauza C-34/13 Monika Kusionova împotriva ZZZZZZZZZZZZZZZZZ. a.s., Curtea a menţionat că "această excludere presupune îndeplinirea a două condiţii. Pe de o parte, clauza contractuală trebuie să reflecte un act cu putere de lege sau o normă administrativă, iar, pe de altă parte, respectivul act cu putere de lege trebuie să fie obligatoriu" (par. 78). Totodată, Curtea a reţinut că "pentru a stabili dacă o clauză contractuală este exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă această clauză reflectă prevederile din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea lor sau pe cele care sunt aplicabile ope legis, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă" (par. 79).

De asemenea, prin Hotărârea Curţii de Justiţie din data de 9 iulie 2020, pronunţată în Cauza C-81/19, NG, OH împotriva S.C. BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A., având ca obiect o cerere de decizie preliminară ce priveşte, într-o primă întrebare, interpretarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în sensul de a se stabili dacă articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naţionale, se aplică între părţile contractante în lipsa unui acord diferit în această privinţă, intră în domeniul de aplicare al acestei directive, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, în considerarea propriei jurisprudenţe, următoarele:" împrejurarea că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor şi obligaţiilor părţilor la anumite contracte nu constituie o condiţie pentru aplicarea excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13, ci justificarea unei astfel de excluderi."

Înalta Curte mai reţine că, din însăşi hotărârea invocată de autorii căii de atac, respectiv Hotărârea pronunţată în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc şi alţii împotriva AAAAAAAAAAAAAAAAAA. S.A. rezultă că expresia "acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii", în sensul articolului 1 alin. (2) din Directivă, acoperă, în raport de al treisprezecelea considerent al acesteia, şi norme supletive, respectiv acelea care, potrivit legii, se aplică între părţile contractante cu condiţia ca părţile să nu fi derogat prin convenţie. În această cauză, care vizează tocmai o situaţie precum cea dedusă judecăţii în prezentul dosar, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că "articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 instituie o excludere din domeniul de aplicare al acesteia, care vizează clauzele care reflectă actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii" (par. 27); "că această excludere presupune îndeplinirea a două condiţii. Pe de o parte, clauza contractuală trebuie să reflecte un act cu putere de lege sau o normă administrativă, iar, pe de altă parte, actul sau norma respectivă trebuie să fie obligatorie" (par. 28); că "pentru a stabili dacă o clauză contractuală este exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă această clauză reflectă prevederile din dreptul naţional care se aplică între părţile contractante independent de alegerea lor sau pe cele care sunt de natură supletivă şi, prin urmare, aplicabile ope legis, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă" (par. 29).

Rezultă că, pentru a stabili dacă condiţiile excluderii prevăzute la articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13 sunt îndeplinite, Curtea a statuat că îi revine instanţei naţionale sarcina să verifice dacă clauza contractuală vizată reflectă dispoziţii de drept naţional care se aplică în mod imperativ între părţile contractante independent de alegerea lor sau dispoziţii de natură supletivă şi, prin urmare, aplicabile automat, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părţi în această privinţă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C-92/11, EU:C:2013:180, punctul 26, Hotărârea din 10 septembrie 2014, Kušionová C-34/13, EU:C:2014:2189, punctul 79, Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc şi alţii, C-186/16, EU:C:2017:703, punctele 29 şi 30, precum şi Hotărârea din 3 martie 2020, Gómez del Moral Guasch, C-125/18, EU:C:2020:138, punctul 32). Or, instanţa de apel a procedat la o astfel de analiză, aşa cum s-a expus deja mai sus.

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că prin Hotărârea pronunţată în Cauza C-186/16 Ruxandra Andriciuc şi alţii împotriva AAAAAAAAAAAAAAAAAA. S.A., Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a instituit o ordine de prioritate a condiţiilor care trebuie să fie verificate din perspectiva Directivei 93/13, neîndeplinirea uneia dintre condiţii făcând de prisos analiza celor subsecvente şi determinând concluzia lipsei caracterului abuziv al clauzei cercetate. Aşa cum s-a arătat mai sus, prin decizia recurată, instanţa de apel a stabilit în mod corect, pe baza prevederilor contractuale şi legale, cu referire la clauzele contestate de reclamanţi, că acestea reflectă principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 C. civ. din 1864. Conform acestui text de lege:

"obligaţia ce rezultă din împrumutul de bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract", iar la alin. (2) se prevede "întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii." Altfel spus, debitorul obligaţiei de restituire a unui împrumut va fi liberat prin plata sumei numerice arătate în contract, indiferent de fluctuaţiile monedei în care a fost acordat împrumutul.

Părţile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menţionată se aplică în lipsa unei alte înţelegeri a părţilor. S-a reţinut cu justeţe că prevederile art. 1578 C. civ. cuprind o dispoziţie legală dispozitivă supletivă ce se aplică ope legis în lipsa unui acord diferit între părţi, în acelaşi sens - al calificării acestor dispoziţii drept norme cu caracter supletiv ce se aplică şi în lipsa unei menţiuni exprese în contract, putând fi amintite şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62/2017.

În acest context, Înalta Curte reţine că, faţă de prevederile Legii nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, clauza contractuală, care prevede obligaţia pentru împrumutat de a restitui creditul în moneda în care a fost acordat (CHF), nu poate forma obiectul cenzurii instanţei de judecată, din următoarele raţiuni de ordin legal: Conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi.

Această prevedere legală transpune în dreptul intern dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, potrivit cărora dispoziţiile acestei directive nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispoziţiile ori principiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sau Comunitatea sunt părţi. Pentru a identifica aria de excludere vizată de această dispoziţie legală, este necesară determinarea conţinutului noţiunii de "acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii", determinare care este realizată, fără echivoc, chiar în preambulul Directivei în considerentul al treisprezecelea, unde se prevăd următoarele:

"întrucât se consideră că actele cu putere de lege sau normele administrative ale statelor membre, care determină direct sau indirect clauzele contractelor încheiate cu consumatorii, nu conţin clauze abuzive; întrucât, în consecinţă, nu este necesar ca prezenta directivă să se aplice clauzelor care reflectă actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii şi principiile sau dispoziţiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sau Comunitatea sunt părţi; întrucât, în această privinţă, formularea "acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii" din articolul 1 alin. (2) se referă şi la normele care, în conformitate cu legea, se aplică între părţile contractante, cu condiţia să nu se fi instituit alte acorduri". Din cele anterior menţionate reiese că în aria de excludere din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 se numără nu doar clauzele care transpun prevederi imperative din dreptul naţional, ci şi cele care transpun prevederi supletive, aplicabile între părţi în lipsa unei derogări de la acestea.

Este de reţinut faptul că dispoziţiile de drept intern care au transpus Directiva 93/13 nu au instituit un regim derogatoriu de la aceasta, prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 făcând vorbire de clauze contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare, fără a distinge după cum aceste acte normative sunt imperative ori supletive.

Aplicând în cauza de faţă argumentele anterior expuse, reiese cu evidenţă faptul că stipulaţiile din contractul de credit care prevăd obligaţia pentru reclamanţi, în calitate de împrumutaţi, de a restitui creditul în moneda în care acesta a fost acordat (CHF), sunt excluse din domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 şi al Directivei 93/13, întrucât preiau o dispoziţie supletivă din dreptul intern (art. 1578 din C. civ. din 1864), de la care părţile nu au derogat.

În concluzie, clauzele care stipulează restituirea creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat (CHF) transpun o normă supletivă din dreptul naţional, astfel că sunt exceptate din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 şi al Legii nr. 193/2000, instanţa de apel statuând în mod judicios asupra acestui aspect.

Neintrând în domeniul de aplicare al legii, în mod evident nu se mai impune analiza criticilor referitoare la includerea acestor clauze în noţiunea de obiect principal al contractului, la cerinţele de transparenţă a clauzelor sau de informare a consumatorului ori la cerinţele de echilibru sau de bună-credinţă etc.

Din aceleaşi considerente nu se mai impune nici analiza criticilor privitoare la posibilitatea instanţie de a modifica conţinutul clauzelor contractuale. Este de precizat totuşi că recurenţii au vizat sub acest aspect argumentele reţinute de prima instanţe de fond (pagina 32 alin. (1) şi (2) din sentinţă), fără a nota că instanţa de apel a învederat evoluţia jurisprudenţei Curţii de Justiţie Uniunii Europene în acest sens (fila x).

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenţii- reclamanţi, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii- reclamanţi A., B., C., K., T., U., V., W., AA., BB., CC., FF., JJ., PP., RR., SS., TT., FFF., GGG., OOO., PPP., RRR., TTT., WWW., XXX., YYY., GGGG., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., PPPP., RRRR., SSSS., VVVV., WWWW., XXXX., AAAAA., BBBBB., EEEEE., FFFFF., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., XXXXXXX., YYYYYYY., AAAAAAAA., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., UUUUUUUU., VVVVVVVV., XXXXXXXX., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., FFFFFFFFF., HHHHHHHHH., OOOOOOOOO., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., PPPPPPPPPP., VVVVVVVVVV., WWWWWWWWWW., WWWWWWWWWW., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., CCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHH., OOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPP., UUUUUUUUUUU., ZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDD., RRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSS., WWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXX., ZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAA., CCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDD., FFFFFFFFFFFFF., IIIIIIIIIIIII., KKKKKKKKKKKKK., NNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOO., QQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVV., YYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZ., CCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFF., HHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIII., LLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRR., UUUUUUUUUUUUUU., TTTTTTTTTTTTTT., WWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXX., IIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLL., VVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWW., ZZZZZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDD., KKKKKKKKKKKKKKKK., QQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTT., HHHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIIII., DDDDDDDDDDDDDDDDDD., NNNNNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVVVV.

împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă

De asemenea, va fi respinsă şi cererea de recurs formulată de reclamanţii II., DD., EE., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVV. şi FFFFFFFFFFFFFFFFFF. împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întrucât ei sunt indicaţi în Anexa 2 a cererii de recurs, însă privitor la aceşti reclamanţi instanţa de apel, prin decizia recurată, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecată şi a anulat în parte sentinţa civilă nr. 6544/20.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în privinţa lor.

Or, criticile de nelegalitate invocate prin cererea de recurs de aceşti recurenţi nu vizează această parte a deciziei instanţei de apel, ci dezlegările date de instanţă pe fondul cauzei în privinţa reclamanţilor care nu au renunţat la judecată.

În atare context, se impune respingerea cererii de recurs formulată de aceşti recurenţi, potrivit art. 496 C. proc. civ.

Privitor la recursul formulat de reclamanta NNNNNNNNNNNN., instanţa de recurs constată că acesta vizează două contracte, respectiv contractul de credit numărul x/28.06.2007 şi contractul de credit nr. x/16.01.2008. Recurenta a renunţat la cererea de chemare în judecată doar în ceea ce priveşte contractul de credit numărul x/28.06.2007. În consecinţă, cererea sa de recurs va fi admisă şi se va lua act de renunţarea parţială la cererea de chemare în judecată, numai în ceea ce priveşte contractul de credit numărul x/28.06.2007, în aceste limite urmând a fi anulate în parte decizia civilă nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 6544 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate de această recurentă împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021, referitor la contractul de credit x/16.01.2008, Înalta Curte, constatând caracterul lor neîntemeiat, din considerentele expuse pe larg mai sus, le va respinge ca neîntemeiate.

Instanţa de casare mai constată că deşi reclamanţii FFFFFFFFFFFFF. şi KKKKKKKKKKKKK. au depus cerere de renunţare la judecată, în dosarul de apel, la data de 03.02.2022, după pronunţarea deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, totuşi aceştia au declarat, în termen legal, recurs împotriva aceleaşi decizii, la data de 14.03.2022. În consecinţă, reţinând că ultimul act procedural de dispoziţie este cererea de recurs formulată cu respectarea condiţiilor legale, instanţa de recurs a procedat la analizarea recursului pe fond şi cu privire la aceşti recurenţi.

Referitor la cererea intimatei-pârâte BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A. privind obligarea recurenţilor al căror recurs va fi respins, la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, aflate la dosarul de recurs, volumul al II-lea.

Constatând culpa procesuală a recurenţilor-reclamanţi în promovarea recursului şi în raport de solicitarea intimatei BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurenţilor cărora li se respinge recursul la plata la sumei de 17.656,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii LLLLLLLLLLLLLLLL., S., RRRRR., QQQQQ., JJJJJJJJJJJJJ., QQQQQQQQQQQQQQQ. şi NNNNNNNNNNNN. împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi, în consecinţă:

Ia act de renunţările la cererea de chemare în judecată formulate de reclamanţii LLLLLLLLLLLLLLLL., S., RRRRR., QQQQQ., JJJJJJJJJJJJJ. şi QQQQQQQQQQQQQQQ. şi, în consecinţă, anulează în parte decizia civilă nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 6544 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în privinta acestora.

Ia act de renuntarea partială la judecată formulată de recurenta-reclamantă NNNNNNNNNNNN. şi anulează în parte decizia civilă nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 6544 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, numai în ceea ce priveste pretentiile reclamantei aferente contractului de credit nr. x/28.06.2007, cu mentinerea în rest a deciziei recurate.

Respinge cererea de renuntare la judecată formulată de intimaţii-reclamanţi KKKKKKKKKKK. şi JJJJJJJJJJJ..

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A., B., C., K., T., U., V., W., AA., BB., CC., FF., JJ., PP., RR., SS., TT., FFF., GGG., OOO., PPP., RRR., TTT., WWW., XXX., YYY., GGGG., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., PPPP., RRRR., SSSS., VVVV., WWWW., XXXX., AAAAA., BBBBB., EEEEE., FFFFF., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., FFFFFF., GGGGGG., HHHHHH., LLLLLL., MMMMMM., NNNNNN., OOOOOO., XXXXXX., YYYYYY., ZZZZZZ., AAAAAAA., BBBBBBB., CCCCCCC., DDDDDDD., JJJJJJJ., KKKKKKK., LLLLLLL., MMMMMMM., QQQQQQQ., RRRRRRR., SSSSSSS., TTTTTTT., UUUUUUU., XXXXXXX., YYYYYYY., AAAAAAAA., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., OOOOOOOO., PPPPPPPP., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., UUUUUUUU., VVVVVVVV., XXXXXXXX., AAAAAAAAA., BBBBBBBBB., CCCCCCCCC., FFFFFFFFF., HHHHHHHHH., OOOOOOOOO., SSSSSSSSS., TTTTTTTTT., UUUUUUUUU., MMMMMMMMMM., NNNNNNNNNN., PPPPPPPPPP., VVVVVVVVVV., WWWWWWWWWW., WWWWWWWWWW., XXXXXXXXXX., YYYYYYYYYY., CCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFF., GGGGGGGGGGG., HHHHHHHHHHH., OOOOOOOOOOO., PPPPPPPPPPP., UUUUUUUUUUU., ZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDD., RRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSS., WWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXX., ZZZZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAAAAA., CCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDD., FFFFFFFFFFFFF., IIIIIIIIIIIII., KKKKKKKKKKKKK., NNNNNNNNNNNNN., OOOOOOOOOOOOO., QQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVV., YYYYYYYYYYYYY., ZZZZZZZZZZZZZ., CCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDD., EEEEEEEEEEEEEE., FFFFFFFFFFFFFF., HHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIII., LLLLLLLLLLLLLL., MMMMMMMMMMMMMM., NNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRR., UUUUUUUUUUUUUU., TTTTTTTTTTTTTT., WWWWWWWWWWWWWW., XXXXXXXXXXXXXX., IIIIIIIIIIIIIII., JJJJJJJJJJJJJJJ., KKKKKKKKKKKKKKK., LLLLLLLLLLLLLLL., VVVVVVVVVVVVVVV., WWWWWWWWWWWWWWW., ZZZZZZZZZZZZZZZ., BBBBBBBBBBBBBBBB., CCCCCCCCCCCCCCCC., DDDDDDDDDDDDDDDD., KKKKKKKKKKKKKKKK., QQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTT., HHHHHHHHHHHHHHHHH., IIIIIIIIIIIIIIIII., DDDDDDDDDDDDDDDDDD., NNNNNNNNNNNNNNNNN., QQQQQQQQQQQQQQQQQ., RRRRRRRRRRRRRRRRR., SSSSSSSSSSSSSSSSS., TTTTTTTTTTTTTTTTT., UUUUUUUUUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVVVVVVV. împotriva deciziei civile nr. 1415 din 15 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, precum şi recursul declarat de reclamanţii II., DD., EE., JJJJJJJJJ., KKKKKKKKK., UUUUUUUUUU., VVVVVVVVVVVV. si FFFFFFFFFFFFFFFFFF. împotriva aceleiasi decizii.

Obligă recurenţii-reclamanţi al căror recurs a fost respins la plata sumei de 17.656,86 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă BBBBBBBBBBBBBBBBBB. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 mai 2023.