Insufficient motivation of appellate decision in commercial debt collection and standard of review for lack of reasoning.

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, la data de 16 iulie 2021, pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta A. S.R.L, societate în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar B. prin asociat coordonator C., a solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata sumei de 592.641,92 RON, reprezentând debit restant rezultat din factura fiscală nr. x/29.05.2020, la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei debitului principal până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1350, art. 1233, art. 1270, art. 1516 alin. (1), art. 1548, art. 1617, art. 1535 alin. (1) din C. civ. şi O.G. nr. 13/2011, respectiv art. 1535 alin. (1) din C. civ.

Prin sentinţa nr. 185/2022 din 09.02.2022 Tribunalul Vaslui a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L..

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 467.203,63 RON cu TVA inclus, reprezentând c/valoarea a 132.277 pui zburaţi (6,47 RON fără TVA pe bucată), precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume începând cu data de 04.06.2020 (data primirii facturii nr. x/29.05.2020) şi până la data plăţii efective.

A respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta D. S.R.L..

Prin decizia nr. 564/2022 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, reprezentată prin B., împotriva sentinţei civile nr. 185/2022 din 09 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă.

A admis apelul formulat de pârâta D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 185/2022 din 09 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, hotărâre pe care a schimbat-o în tot, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L..

Împotriva deciziei nr. 564/2022 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin B., indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel laşi.

După expunerea situaţiei de fapt, a soluţiilor pronunţate în cauză şi a unor aspecte teoretice şi jurispudenţiale referitoare la înţelesul noţiunii de motivare a hotărârii judecătoreşti, recurenta a susţinut că decizia recurată încalcă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivarea instanţei de apel rezumându-se la o suită de consideraţii factuale, preluate parţial din motivarea primei instanţe.

În concret, recurenta a susţinut că decizia nu este motivată având în vedere următoarele:

Instanţa de apel nu a prezentat un raţionament propriu şi nu a răspuns observaţiilor sale cu privire la elemente esenţiale ale raportului juridic derulat între părţile litigante, elemente avute în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei.

Astfel, a susţinut recurenta, instanţa de prim control judiciar a analizat situaţia de fapt, preluând într-o mare parte imprejurările reţinute de tribunal, fără însă a examina probele şi argumentele esenţiale prezentate de aceasta.

Comparând hotărârile pronunţate de Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel laşi, rezultă că filele x ale deciziei recurate reprezintă o preluare cvasiidentică a considerentelor expuse în filele x ale sentinţei pronunţate în fond. Cu mici excepţii, instanţa de apel a preluat întocmai o parte însemnată a situaţiei de fapt reţinută de prima instanţă.

Recurenta a susţinut că a criticat în apel modalitatea în care instanţa de fond a interpretat textul art. VII din Contract, însă, în cuprinsul deciziei atacate nu se face nicio referire la observaţiile sale, ci sunt reluate întocmai considerentele tribunalului cu privire la modalitatea de cântărire a puilor. Aşadar, curtea de apel nu analizează şi nu răspunde motivat criticilor pe care le-a formulat, deşi cântărirea puilor reprezintă unul dintre elementele ce au stat la baza hotărârii recurate.

Recurenta a arătat că, deşi instanţa de apel avea obligaţia de a proceda la un examen efectiv al argumentelor sale pentru a aprecia pertinenţa lor, aceasta nu a efectuat o analiză proprie a criticilor formulate cu privire la chestiunea cântăririi puilor, reţinând fără rezerve cantitatea de pui invocată de intimată, rezultată din tichetele de cântar, respectiv 95.215 kg, şi aserţiunea intimatei conform cărora puii ar fi trebuit să fie facturaţi la suma de 3,8 RON/kg. Astfel, a concluzionat ca societatea D. S.R.L nu mai înregistrează un debit faţă de A. S.R.L.

Aşa fiind, lipsa unei analize care să reliefeze examinarea probelor şi observaţiilor părţilor cu privire la problema expusă poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea reflectă absenţa unei cercetări complete a cauzei.

Într-o altă critică, recurenta a susţinut că o serie de considerente ale deciziei recurate nu cuprind o statuare a instanţei de apel, ci reprezintă o preluare parţială a sentinţei tribunalului, astfel că hotărârea pronunţată în apel este incomplet motivată.

În acest sens, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel preia, în mod identic, atât considerentele primei instanţe cu privire la raţiunea pentru care puii ar fi fost preluaţi mai devreme, cât şi analiza modificării Contractului de prestări servicii nr. x/13.03.2020, prin încheierea Contractului înregistrat de reclamantă cu nr. x/06.04.2020 şi de pârâtă cu nr. x/07.04.2020.

Recurenta a mai arătat că instanţa de apel nu argumentează motivele pentru care nu îşi însuşeşte considerentele de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă cu privire la plata către recurentă a preţului puilor ridicaţi de către intimată.

Se arată că instanţa de prim control judiciar porneşte de la o premisă care, în opinia recurentei, este greşită, altfel că, în realitate, nu face o analiză a considerentelor de fapt şi de drept în baza cărora tribunalul şi-a justificat soluţia de obligare a intimatei la plata preţului puilor ridicaţi şi, prin urmare, nu argumentează de ce considerentele primei instanţe nu ar putea fi primite.

Mai exact, instanţa de prim control judiciar se rezumă la a indica dispoziţiile art. XIV pct. 1 "Clauze finale" din Contract, reţinând că tribunalul ar fi apreciat în mod eronat că prin Adresa nr. x/07.09.2020 a intervenit o modificare a Contractului.

Recurenta a arătat că susţinerile instanţei de apel nu sunt exacte, întrucât prima instanţă nu a făcut referire la modificarea contractului prin Adresa nr. x/07.09.2020, subliniind, totodată, că a dat eficienţă acestui înscris.

In privinţa normelor de drept substanţial, recurenta a arătat că prima instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1270 coroborate cu cele ale art. 1272 din C. civ.

Aşadar, având la bază o premisă eronată, instanţa de apel nu face o analiză a motivelor de fapt şi de drept în lumina cărora nu s-ar putea da eficienţă recunoaşterilor intimatei din Adresa nr. x/07.09.2020, precum şi normelor invocate de tribunal.

În considerarea soluţiei pronunţate, a susţinut recurenta, instanţa de apel a analizat situaţia de fapt, fără a examina şi a da o dezlegare asupra valorii juridice a actelor de recunoaştere provenite de la intimată, invocate în repetate rânduri de recurentă, şi fără a stabili efectele lor în cauză.

Recurenta a arătat că admiterea apelului intimatei şi respingerea acţiunii nu se putea face decât prin reanalizarea pretenţiilor deduse judecăţii, însă, în acest sens instanţa ar fi trebuit să reanalizeze şi principalele susţineri ale sale, precum şi dovezile existente la dosarul cauzei, argumentând valoarea acestora.

Or, instanţa de prim control judiciar nu a răspuns susţinerilor sale în sensul în care actul adiţional nu ar fi trebuit să îmbrace o anumită formă sacramentală.

Mai important, s-a arătat, este că instanţa de apel nu a analizat şi nici nu a dat o dezlegare în plan juridic a actelor repetate de recunoaştere ale intimatei, reţinute de prima instanţă şi invocate de recurentă, redându-se în cuprinsul memoriului de recurs înscrisurile la care se face referire.

Astfel, instanţa de apel nu a realizat un examen efectiv asupra înscrisurilor exhibate şi asupra recunoaşterilor intimatei, acestea neprimind o dezlegare în planul semnificaţiei juridice, în motivarea deciziei recurate, instanţa limitându-se a menţiona doar că Adresa nr. x/07.09.2020 nu ar fi fost aptă să modifice contractul.

Recurenta a apreciat că, în motivarea hotărârii adoptate, instanţei de apel îi revenea sarcina de a analiza şi de a aprecia cu privare la valoarea juridică a înscrisurilor şi a altor acte emise de intimată din perspectiva recunoaşterii ridicării efectivelor de pui zburaţi şi a preţului acestora şi de a stabili semnificaţia pe plan procesual, argumentând cauzele pentru care acestea pot sau nu să aibă efecte juridice în relaţiile dintre părţi.

In lipsa examinării critice a probatoriului, a tuturor înscrisurilor, a efectelor acestora şi a tuturor elementelor esenţiale ce pot stabili situaţia de fapt, în raport de finalitatea urmărită prin demersul procesual, recurenta a apreciat că decizia recurată este insuficient motivată şi, prin urmare, sunt încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de prim control judiciar nu invocă normele de drept substanţial aplicabile în cauză, astfel că decizia pronunţată este nemotivată în drept.

În esenţă, s-a arătat că sentinţa pronunţată de tribunal s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 1270 coroborate cu cele ale art. 1272 din C. civ. şi că instanţa de prim control judiciar nu a indicat prevederile legale în baza cărora a respins argumentarea primei instanţe şi cererea de chemare în judecată.

Or, în măsura în care instanţa nu evocă normele substanţiale aplicabile în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală. Lipsa motivării în drept nu permite o evaluare a deciziei adoptate de instanţa de apel, din această perspectivă.

In final, recurenta a menţionat că motivarea hotărârii ar trebui privită ca o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, în acelaşi timp, ca o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti, fiind de natură să înlăture orice arbitrariu şi să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărâri. Or, a apreciat recurenta, decizia recurată nu îndeplineşte aceste deziderate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată, susţinându-se, în sinteză, din această perspectivă că, în speţă, considerentele deciziei recurate nu cuprind o statuare a instanţei de apel, ci reprezintă o preluare parţială a sentinţei tribunalului, precum şi că instanţa de apel: nu a prezentat un raţionament propriu şi nu a răspuns observaţiilor sale cu privire la elemente esenţiale ale raportului juridic derulat între părţile litigante; a analizat situaţia de fapt, preluând într-o mare parte imprejurările reţinute de tribunal, fără însă a examina probele şi argumentele esenţiale prezentate; nu a efectuat o analiză proprie a criticilor formulate cu privire la chestiunea cântăririi puilor; nu argumentează motivele pentru care nu îşi însuşeşte considerentele de fapt şi de drept reţinute de prima instanţă cu privire la plata către recurentă a preţului puilor ridicaţi de către intimată; nu face o analiză a motivelor de fapt şi de drept în lumina cărora nu s-ar putea da eficienţă recunoaşterilor intimatei din Adresa nr. x/07.09.2020, precum şi normelor invocate de tribunal; nu a realizat un examen efectiv asupra înscrisurilor exhibate şi asupra recunoaşterilor intimatei; nu invocă normele de drept substanţial aplicabile în cauză.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu pot fi susţinute cu temei, în condiţiile în care, pe de o parte, verificând considerentele deciziei recurate se observă că instanţa de apel a procedat la o analiză efectivă a argumentelor invocate de titularul căii de atac în susţinerea motivelor de apel şi a motivat împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, iar, pe de altă parte, se aduc, în realitate, în dezbatere, în cea mai mare parte o serie de chestiuni care vizează situaţia de fapt şi aprecierea probatoriului.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Din analiza deciziei atacate, se constată că instanţa de prim control judiciar a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită, şi, prin urmare, nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, în condiţiile în care, ţinând cont de obiectul litigiului, de diferenţa de opinii dintre părţi care priveşte tipul de pui livraţi în etape în perioada menţionată şi preţul avut în vedere de societatea pârâtă la facturare, instanţa de apel a examinat problema de fond supusă judecaţii, cercetând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză.

În acest context, raportările pe care instanţa le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi considerate o nemotivare a propriei decizii.

În speţă, nu poate fi primită susţinerea recurentei vizând lipsa unei motivări prin raportare la faptul că deşi sentinţa pronunţată de tribunal s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 1270 coroborate cu cele ale art. 1272 din C. civ., instanţa de prim control judiciar nu a indicat prevederile legale în baza cărora a respins argumentarea primei instanţe şi cererea de chemare în judecată, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanţa a răspuns argumentat, printr-o abordare implicită, motivelor de apel care au fost formulate de apelanta-reclamantă, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea fiind, în realitate, argumente în susţinerea motivelor de apel analizate.

Cât priveşte susţinerile recurentei referitoare la nerealizarea unui examen efectiv asupra înscrisurilor exhibate şi asupra recunoaşterilor intimatei, cu referire expresă la Adresa nr. x/07.09.2020, se constată că acestea nu sunt fondate, în condiţiile în care în cuprinsul deciziei recurate s-a reţinut în mod expres faptul că "În mod eronat judecătorul fondului a dat eficienţă adresei nr. x/07.09.2020 şi a apreciat că în temeiul acesteia a intervenit o modificare a obiectului contractului încheiat de părţi atât timp cât acest lucru era interzis expres prin clauzele dispoziţiilor art. XIV pct. 1 "Clauze finale" din Contractul de prestări servicii", iar valorificarea sau nevalorificarea înscrisurilor este o problema de temeinicie, ce nu poate intra în câmpul de analiză rezervat instanţei de recurs.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

În aceeaşi măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă şi coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esenţiale în cauză şi normele incidente.

În cauză, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, astfel încât dreptul la un proces echitabil, astfel cum este definit prin art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu a fost încălcat, în cauză nefiind incidentă ipoteza nemotivării hotărârii.

Atâta timp cât în considerente, instanţa de apel analizează probele ce au fost administrate şi face aprecieri concrete cu privire la acestea, la situaţia de fapt, la natura şi conţinutul obligaţiilor contractuale şi la modalitatea în care au fost sau nu îndeplinite, nu se poate susţine cu temei incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

Pentru considerentele expuse, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. PRIN B. împotriva deciziei nr. 564/2022 din 12 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2023.