Recourse against dismissal of claim for airport expansion furniture costs dismissed as unfounded due to impermissible modification of legal basis

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 08.11.2021 sub nr. x/2021 reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii UAT Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava şi A. S.A. solicitând obligarea acestora la plata sumei totale de 102.086,58 RON (85.787,04 RON plus TVA), reprezentând contravaloare mobilier aferent proiectului privind executarea lucrărilor de extindere terminal pasageri la Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava, precum şi la plata dobânzii legale, calculată de la data scadenţei debitului principal şi până la plata efectivă a acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 23.03.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021 în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, s-a dispus suspendarea soluţionării cererii formulate în contradictoriu cu pârâta A. S.A. şi disjungerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul UAT Judeţul Suceava, urmând a se forma un nou dosar, pentru care s-a stabilit termen la data de 11.05.2022 ora 14:00, cu citarea părţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 23.03.2022 sub nr. x/2022.

Prin încheierea din 11.05.2022, Tribunalul Bucureşti a constatat că solicitarea reclamantei A. S.R.L de soluţionare a cauzei pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată şi, faţă de opoziţia pârâtei, în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ., a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a-şi modifica acţiunea; prin aceeaşi încheiere, instanţa a respins proba cu expertiză solicitată de reclamantă, precum şi solicitarea de emitere a unei adrese către A. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1182/25.05.2022, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta UAT Judetul Suceava.

Împotriva încheierii din 11.05.2022 şi sentinţei nr. 1182/25.05.2022 a declarat apel reclamanta, care a fost respins, ca nefondat prin decizia civilă nr. 1789/2022 din 23 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa casării deciziei atacate.

După prezentarea parcursului litigiului şi a soluţiilor pronunţate în cauză, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la ipoteza lipsei motivării, recurenta a susţinut că argumentele instanţei de apel pentru fundamentarea soluţiei de respingere a cererii de suspendare a cauzei pe care a formulat-o, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., se rezumă la simpla reţinere în considerentele deciziei a dispoziţiei de respingere a măsurii suspendării, fără a indica raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază această soluţie. Aşadar, a conchis recurenta, decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În final, recurenta a redat o serie de considerente dintr-o decizie de casare a instanţei supreme, apreciate ca fiind relevante.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că nici considerentele instanţei de apel cu privire la soluţionarea primului petit al cererii de apel, prin care a solicitat anularea încheierii din 11.05.2022 şi sentinţei civile nr. 1182 din data de 25.05.2022, motivat de faptul că instanţa de fond a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, atunci când a respins solicitarea sa de la ultimul termen de judecată din 11.05.2022 de soluţionare a cauzei şi în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, nu sunt legale în raport de regulile de procedură prevăzute la art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), art. 13 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. (dreptul la apărare) şi art. 22 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului). Aceste reguli nu au fost respectate prin decizia recurată, a conchis recurenta.

Recurenta a arătat că instanţa de apel şi-a însuşit în întregime argumentele invocate de tribunal privind respingerea cererii de soluţionare a cauzei şi în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, deşi, prin cererea de apel, a invocat practica judiciară a unor instanţe de recurs, care s-au pronunţat în sensul anulării unor decizii pronunţate în soluţionarea unor cereri de apel, în situaţia în care principiile fundamentale ale procesului civil au fost nesocotite, în special cele ale art. 22 C. proc. civ., atunci când se pune în discuţie calificarea juridică a cererii de chemare în judecată în raport de finalitatea acesteia şi nu de temeiul în drept invocat.

Acest petit al cererii de apel a fost respins, motivele fiind similare celor reţinute de instanţa de fond, după cum se poate observa din considerentele deciziei recurate, a susţinut recurenta.

Or, soluţia instanţei de apel este contrară şi jurisprudenţei recente a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai precis deciziei nr. 182 din data de 1.02.2022 pronunţate de judecătorii secţiei I civilă, ale cărei considerente, apreciate ca fiind relevante, au fost redate în memoriul de recurs.

Recurenta a arătat că, în legătură cu fondul cauzei, înţelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv ipoteza în care "hotărârea (...) cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Astfel, recurenta a susţinut că, în speţă, cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată a mobilierului de către intimata-pârâtă UAT Suceava, instanţa de apel a reţinut în cuprinsul deciziei recurate considerente contradictorii şi străine de natura cauzei.

În opinia recurentei, instanţa de apel "acuză", pe de o parte, A. S.A. de nerespectarea contractului de cesiune prin faptul că, potrivit deciziei recurate, "a transmis instrucţiuni către UAT Suceava ca sumele reprezentând preţul acestui mobilier să fie achitate către alţi creditori ai săi" şi, pe de altă parte, a invitat-o pe recurentă să se adreseze A. S.A. pentru restituirea sumei de 102.086,58 RON (85.787,04 RON plus TVA), întrucât intimata-pârâtă UAT Suceava "a achitat suma datorată conform indicaţiilor cedentului", "executând obligaţia sa de plată, însă direct către cedent" şi, prin urmare, "fiind necesar a recupera de la cedent suma în discuţie, astfel cum prevede art. 5.3 din contractul de cesiune de creanţă".

Or, dacă A. S.A. a transmis instrucţiuni intimatei-pârâte să achite către creditorii săi, inclusiv valoarea mobilierului livrat de reclamantă, iar UAT Suceava a respectat aceste instrucţiuni, recurenta nu înţelege cum ar putea să se adreseze A. S.A. pentru restituirea contravalorii mobilierului, cât timp suma de 102.086,58 RON (85.787,04 RON plus TVA) ar fi fost plătită, conform susţinerilor instanţei de apel, către creditorii acestei din urmă societăţi.

Aceste motive, a conchis recurenta, sunt, desigur, contradictorii pe lângă faptul că nu sunt adevărate.

Într-o altă critică, recurenta a susţinut că afirmaţia potrivit cu care A. S.A. a transmis instrucţiuni intimatei-pârâte să plătească către terţe persoane, inclusiv contravaloarea mobilierului livrat de recurentă, este străină de natura cauzei.

Astfel, din analiza situaţiei de lucrări nr. x se poate observa că prin această raportare A. S.A. a prezentat stadiul de execuţie a mai multor tipuri de lucrări.

Prin urmare, cele trei facturi la care se referă instanţa de apel şi care au fost depuse la dosar de către intimata-pârâtâ, încă din primul ciclu procesual, vizează alte lucrări şi, implicit, terţe persoane, fără nici o legătură cu mobilierul livrat de recurentă.

Intimata-pârâtă UAT Suceava nu a achitat A. S.A., prin ordinele de plată existente la dosar, suma de 102.086,58 RON (85.787,04 RON plus TVA) în contul mobilierului livrat direct în şantier de către recurentă, în conformitate cu Procesul-verbal de recepţie semnat la 22.10.2020, inclusiv de intimata-pârâtă UAT Suceava.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că apărările intimatei sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă sunt cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În debutul motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că decizia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de suspendare a cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Pentru a răspunde acestei critici, instanţa supremă subliniază că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat, totuşi, că "Art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze.

Se reţine că, pe de o parte, măsura suspendării, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., se impune a fi luată numai dacă soluţia care s-ar pronunţa într-o cauză ar influenţa în mod decisiv hotărârea din pricina a cărei judecată se solicită a fi suspendată, iar, pe de altă parte, că instanţa trebuie să manifeste precauţia necesară pentru ca suspendarea să nu constituie un simplu pretext pentru tergiversarea judecăţii.

Totodată, Înalta Curte reţine şi art. 6 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia:

"Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii."

În acest context, Înalta Curte constată că aprecierea aplicării/neaplicării dispoziţiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., revine instanţei în vederea bunei administrări a justiţiei, iar măsura suspendării se impune a fi luată, numai dacă soluţia care s-ar pronunţa într-o cauză ar influenţa în mod decisiv hotărârea din pricina a cărei judecată se solicită a fi suspendată.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a răspuns cererii de suspendare facultativă a judecăţii formulată de apelanta-reclamantă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivând că nu se impune suspendarea judecăţii apelului până la soluţionarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj, faţă de obiectul prezentului dosar.

Reţinând că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o chestiune de cantitate, ci de conţinut, Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde analiza instanţei de apel asupra cerinţelor edictate de lege pentru cazul de suspendare facultativă prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condiţiile în care, potrivit hotărârii atacate, măsura suspendării nu se impune, în raport de obiectul dosarului pendinte.

Cât priveşte hotărârea invocată de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs, se reţine că aceasta nu constituie izvor de drept. Jurisprudenţa din România nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv în cadrul controlului de constituţionalitate sau în cadrul organismelor europene (Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene).

Aşa fiind, critica recurentei vizând lipsa motivării va fi respinsă ca nefondată.

Într-o altă critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta a susţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte soluţionarea primului petit al cererii de apel, regulile de procedură prevăzute la art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), art. 13 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. (dreptul la apărare) şi art. 22 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului) nu au fost respectate prin decizia recurată.

În acest sens, recurenta a arătat că instanţa de apel şi-a însuşit în întregime argumentele invocate de tribunal privind respingerea cererii de soluţionare a cauzei şi în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, deşi, prin cererea de apel, a invocat practica judiciară a unor instanţe de recurs, care s-au pronunţat în sensul anulării unor decizii pronunţate în soluţionarea unor cereri de apel, în situaţia în care principiile fundamentale ale procesului civil au fost nesocotite, în special cele ale art. 22 C. proc. civ., atunci când se pune în discuţie calificarea juridică a cererii de chemare în judecată în raport de finalitatea acesteia şi nu de temeiul în drept invocat.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor legale, instanţa de apel poate respinge apelul şi menţine hotărârea atacată, în motivare, instanţa de prim control judiciar putând să se refere la motivele hotărârii primei instanţe şi să le adopte sau să le înlocuiască cu propriile considerente.

Examinând modul în care prima instanţă a dat eficienţă susţinerilor reclamantei, cât şi apărărilor opuse de pârâtă, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să verifice modul în care a fost aplicată legea de către prima instanţă.

În speţă, se observă că în cuprinsul cererii de chemare în judecată ce a stat la baza formării prezentului dosar au fost indicate dispoziţiile art. 1270, 1516 şi 1535 C. civ.

De asemenea, se observă că, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de soluţionare a acţiunii sale şi pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, tribunalul a constatat aplicabilitatea art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar instanţa de apel, pe baza cererii de apel, a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, a verificat aplicarea legii de către prima instanţă şi, constatând faptul că tribunalul a aplicat corect dispoziţiile menţionate, a confirmat motivarea acestuia în privinţa respectivei solicitări, în concordanţă cu aceste prevederi.

Însuşirea argumentată a raţionamentului juridic al primei instanţe de către instanţa de apel şi raportările pe care instanţa le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi asimilate încălcării unor principii fundamentale de drept.

În acest context, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text legal, modificarea cererii peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor.

Din modul de redactare al dispoziţiei normative rezultă că modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul la care partea a fost legal citată, nu poate avea loc decât cu acordul tuturor părţilor, precum şi că dispoziţia legală este imperativă.

În speţă, cererea formulată de reclamantă în faţa tribunalului, prin care aceasta a indicat şi instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, ca fundament juridic al pretenţiilor sale, este o cerere de modificare a acţiunii, instanţa de apel reţinând, în mod corect, că din modalitatea în care apelanta a formulat cererea în faţa instanţei de fond rezultă că ea nu a invocat o greşită calificare a temeiului iniţial, ci a urmărit adăugarea unui temei subsidiar cererii sale.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei prin raportare la invocarea practicii judiciare a unor instanţe de recurs, Înalta Curte constată că, în dreptul român, jurisprudenţa este doar în mod excepţional izvor de drept, în cazurile anume prevăzute de lege (deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în materia recursurilor în interesul legii şi a dezlegării unor chestiuni de drept; deciziile Curţii Constituţionale; hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene), iar un criteriu jurisprudenţial cu valenţe obligatorii, de tipul celui invocat de către recurenta-reclamantă, nu s-a cristalizat.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

În acest sens, în mod corect, a reţinut instanţa de apel că pentru realizarea modificării cererii de chemare în judecată se impunea respectarea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. (primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, în speţă anterior celui din 11.05.2022, având loc în dosarul nr. x/2021, din care prezentul a fost disjuns, aspect de altfel necontestat în cauză) sau obţinerea acordului pârâtului, niciuna dintre cele două condiţii alternative nefiind îndeplinită în speţă.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate încălcării unor principii fundamentale de drept, instanţa nefiind ţinută să răspundă argumentelor părţilor în raport cu convingerile acestora sau în raport cu practica judiciară, considerată, în speţă, relevantă de către recurentă.

Înalta Curte constată că nu a fost încălcat art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), art. 13 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. (dreptul la apărare) şi art. 22 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului), aşa cum susţine recurenta.

Şi aceasta, întrucât, văzând indicarea explicită şi neechivocă a temeiului juridic iniţial al cererii de chemare în judecată - art. 1270, 1516 şi 1535 C. civ., faptul că, prin solicitarea (ulterioară primului termen de judecată la care reclamanta a fost legal citată) de soluţionare a acţiunii şi pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, reclamanta a urmărit adăugarea unui temei subsidiar cererii sale, şi respectând, totodată, principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale, nu înseamnă că au fost încălcate drepturi procesuale şi nici că instanţa a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, pentru a fi atrasă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de situaţia prezentată, se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcate norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cuprinsul memoriului de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în speţă, cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată a mobilierului de către intimata-pârâtă UAT Suceava, instanţa de apel a reţinut în cuprinsul deciziei recurate considerente contradictorii şi străine de natura cauzei.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte ipoteza unor motive contradictorii sau a unor motive străine de natura pricinii, afirmată de recurentă, Înalta Curte constată că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite atacarea unei hotărâri atunci când se are în vedere o contradicţie de amploare, respectiv când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, referitor la ipoteza existenţei unor motive contradictorii, Înalta Curte constată că recurenta redă considerentele instanţei de apel prin expunerea lor trunchiată, scoţând din context argumentele instanţei şi prezentând chestiuni de fapt şi aspecte de probatoriu prin alăturarea unor elemente ale motivării cuprinse în paragrafe diferite ale deciziei recurate, care nu au aptitudinea de a aduce în dezbatere chestiuni de nelegalitate, motiv pentru care criticile recurentei cu privire la îndeplinirea obligaţiei de plată a mobilierului de către intimata-pârâtă UAT Suceava vor fi respinse.

Cât priveşte ipoteza unor motive străine de natura pricinii, afirmată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că textul legal invocat permite atacarea unei hotărâri atunci când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică atunci când nu cuprinde decât motive străine de cauză. Or, în cuprinsul cererii formulate, recurenta-reclamantă nu a indicat argumente care să confirme această ipoteză, susţinerile prezentate ţinând de stabilirea situaţiei de fapt, care scapă analizei instanţei de recurs, şi nici nu a arătat în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii.

Din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivului de casare invocat, ci, dimpotrivă, argumentele prezentate relevă doar nemulţumirea cu privire la decizia pronunţată de instanţa de apel, care a confirmat soluţia tribunalului.

Aşa fiind, cum curtea de apel a respectat exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, iar criticile recurentei nu susţin existenţa numai a unor motive străine de natura cauzei şi nici contradictorialitatea, nu poate fi reţinută incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1789/2022 din 23 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2023.